vineri, 27 iunie 2008

Meditatii zilnice 24-30 iunie

24 Iunie
„ …Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau, si cu toata puterea ta”; iata porunca dintîi . Marcu 12:30
Referindu-se la porunca din decalog prin care Israelului i s-a interzis sa faca vreo imagine sau vreo înfatisare a lui Dumnezeu, Walter Harrelson a spus :” Israele sa nu-ti faci nici o înfatisare a lui Iahveh; dar sa fii o imagine a lui Yahveh, pentru toate celelalte neamuri!
Aceasta a foat cea mai înalta chemare a lui Dumnezeu pentru poporul Israel. Mai mult decat sa nu-si faca alti dumnezei, ei au fost chemati sa traiasca în asa fel încat Dumnezeu sa poata locui în mijlocul lor, iar toate celelalte natiuni sa ajunga sa-L cunoasca pe Domnul prin viata si slujirea lor.
Nici noi nu trebuie sa ne facem vreo înfatisare a lui Dumnezeu, ci trebuie sa fim imaginea lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie sa avem aceeasi gîndire ca a Domnului Isus si sa traim ca si El în toate împrejurarile vietii.
Pot sa-L vada pe Hristos cei ce-ti vor urmari astazi slujirea si viata?
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; te rog sa ma ajuti ca în gîndire si în faptele pe care le împlinesc sa fiu asemenea Fiului Tau, ca sa pot exprima astfel sfintenia Ta. Amin.

25 Iunie
„ Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu !” Matei 5:8
Pentru a ne spala pe maini sau pe fata, folosim sapunul.
Stiti ca acum aproape 100 de ani, oamenii faceau sapun din grasime animala, soda si lesie? Aceste ingrediente, luate separat, mai degraba pateaza, decat sa curete. Amestecate în diferite procente, acestea formeaza, însa, un anume tip de sapun, care poate sa curete.
Pentru a spala murdaria de pe trup sau de pe haine, tot ce trebuie sa faci este doar sa iei un calup din acest sapun si sa-l folosesti cu multa apa.
Daca sapunul este o solutie pentru a îndeparta murdaria din exterior; oare ce fel de solutie ar trebui sa folosim pentru a ne spala interiorul inimii noastre?
Sfanta Scriptura ne arata ca fiecare om este pacatos, ceea ce înseamna ca din punct de vedere spiritual, interiorul fiintei noastre este murdar. Este oare vreo solutie care sa poata îndeparta aceasta murdarie?
Desi multi oameni încearca sa dobandeasca aceasta curatire prin mijloace proprii si eforturi personale, singura solutie pentru spalarea inimii este cea pregatita de Dumnezeu.
Domnul Isus este cel ce a murit pentru pacatele întregii lumi, pentru ca toti cei ce vor crede în El, sa poata dobandi o inima curata, spalata în sangele jertfei Sale. Vorbind despre aceasta curatire launtrica, apostolul Ioan spune: „Daca umblam în lumina, avem partasie unii cu altii;si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat!”
Ai folosit sapunul azi dimineata? Daca ti-ai spalat fata si manile; ai si inima curata?
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pentru ca sangele Jertfei Fiului Tau îmi poate spala murdaria sufletului, curateste si inima mea, pentru ca sa pot fi o faptura noua în Tine. Amin.

26 Iunie
„ Cand trupul acesta supus putrezirii, se va îmbraca în neputrezire, si trupul acesta muritor se va îmbraca în nemurire, atunci se va împlini cuvantul care este scris:” Moartea a fost înghitita de biruinta.” 1 Corinteni 15:54
Cred ca fiecare dintre noi atunci cand am fost la un serviciu de înmormantare, am observat ca toti cei din familia celui decedat sunt cuprinsi de întristare si poarta haine de doliu, fiind îmbracati în negru.
Sunt însa anumite tari în care hainele purtate la înmormantare au culori difereite fata de cele cu care suntem obisnuiti. În Japonia si China, membrii familiei si cei ce participa la funerarii, se îmbraca în alb. În Egipt acestia se îmbraca în galben, iar în multe tari Sud Africane, cei îndoliati se îmbraca în rosu, considerand aceasta culoare a fi cel mai potrivit simbol al mortii.
În Iran însa, cei îndoliati se îmbraca în albastru, pentru ca ei considera ca acesta culoare exprima cel mai bine faptul ca cel decedat a plecat spre cer.
Acestea sunt doar cateva dintre exemplele care ne arata cat de diferite sunt obiceiurile oamenilor, atunci cand se confrunta cu moartea.
Daca acesta este modul în care oamenii încearca sa exprime durerea despartirii si confruntarea cu moartea, cum ar trebui însa sa se îmbrace crestinii?
Spre deosebire de cei neceredinciosi, indiferent de culoarea
hainelor pe care le poarta, pentru a nu fi o pricina de poticnire pentru cei din tara în care traiesc, copiii lui Dumnezeu, n-ar trebui însa sa se întristeze si sa planga la fel cum fac toti cei ce n-au nici o nadejde. Indiferent de cat de mare este durerea despartirii, pentru cei credinciosi moartea ar trebui sa fie mai mult o sarbatorire.
Momentele pe care le petrecem langa scriul celor dragi, ar trebui sa fie clipe de sarbatoare, deoarece cei credinciosi trebuie sa aiba în atentie nu viata fizica de aici, ci mai degraba realitatea existentei vesnice.
Acestia nu ar trebui sa uite ca persoana care si-a încheiat viata în mijlocul acestei lumi, a ajuns de fapt în prezenta lui Dumnezeu unde îi este mult mai bine. Daca în cer este bucurie si cel plecat a ajuns într-un loc de fericire, atunci de ce noi cei ce am ramas, ar mai trebui sa ne întristam si sa plangem?
Ucenicii Domnului Isus s-au întristat la moarte Învatatorului lor, deoarece considerau ca pentru ei nu mai exista nici o nadejde. Dar dupa ce a fost asezat în mormant, a treia zi,
Domnul Isus a înviat si ne-a adus si noua aceeasi nadejde a învierii.
Pentru ca avem aceasta nadejde a învierii si certitudinea ca va fi un timp cand ne vom întalni cu cei ce au plecat în vesnicie înaintea noastra, pentru cei credinciosi serviciile de înmormantare ar trebui sa fie nu numai clipe de durere, ci mai mult momente de sarbatoare!
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pune si-n inima mea aceeasi siguranta, care sa-mi aduca mangaiere si nadejde chiar si în momentele cand va trebui sa ma despart de cei pe care îi iubesc. Amin.

27 Iunie
„ Atunci Isus a zis ucenicilor Sai: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea, si sa ma urmeze. Pentru ca oricine va vrea sa-si scape viata , o va pierde; dar oricine îsi va pierde viata pentru Mine, o va castiga.” Matei 16:24-25
Cati dintre voi ati dat cu banul, pentru a hotari un anume lucru? De exemplu: daca doriti sa urmariti un meci de fotbal, iar un alt membru al familiei, doreste sa urmareasca o alta emisiune care se difuza în acelasi timp, cum procedati?
Cred ca în aceasta situatie, multi ar lua o moneda si ar da cu banul, pentru a curma orice divergente.
Acesta este un mod amuzant pentru a lua decizii; nu-i asa? Nu stiu însa cat de mult aceasta practica este si biblica.
Cu sute si sute de ani în urma, romanii foloseau frecvent aceasta metoda si dadeau cu banul aproape pentru orice decizie. Daca urma sa cumpere o casa, sa se casatoreasca, sau sa se mute într-un alt oras, luau toate aceste decizii dand cu banul.
Pentru ca pe banul roman era înscriptionat chipul cezarului, atunci cand dadeau cu banul, romanii credeau ca primesc un raspuns direct de la Cezar, pe care îl considerau a fi dumnezeu.
Desi astazi au disparut aceste credinte, iar pe monedele noastre nu mai este chipul cezarului, oamenii înca mai folosesc aceasta metoda pentru a gasi o îndrumare în luarea deciziilor. Cei ce folosesc însa numai acest mod de calauzire, dovedesc imaturitate si de foarte multe ori se autoinseala.
Pentru a lua decizii corecte, trebuie sa depasim acest stadiu al hazardului si sa ajungem la momentul în care sa analizam posibilitatile, sa facem comparatii si sa alegem cu întelepciune cea mai buna alternativa.
Dobandesc aceasta întelepciune cei ce o cer de la Dumnezeu si asteapta calauzirea Lui pentru toate lucrurile.
Ce decizie importanta trebuie sa iei astazi? Pentru ca sa reusesti în ceea ce ti-ai propus, nu mai folosi metoda banului, ci ia orice decizie împreuna cu Dumnezeu si nu vei mai gresi niciodata.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; da-mi întelepciune ca sa aleg împreuna cu Tine, pentru ca în toate lucrurile sa pot umbla în voia Ta. Amin.

28 Iunie
„ un învatator al Legii, ca sa-L ispiteasca, I-a pus întrebarea urmatoare: „Învatatorule, care este cea mai mare porunca din Lege?” Isus i-a raspuns: „ Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.” Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca.” Matei 22: 36-38
În filmele si spectacolele de televiziune pe care le urmarim, ni se arata ca toti oamenii bogati, sunt si fericiti! Aceasta situatie ne arata ca avand bani, poti cumpara si fericirea.
Sfanta Scriptura ne arata ca banii, hainele scumpe, sau masinile luxoase, nu sunt neaparat si cai pentru fericire. De fapt „iubirea de bani”, asa cum arata Cuvantul lui Dumnezeu, este radacina tuturor relelor!
Acest fapt este confirmat si de experienta traita de Howard Hughes. Acest american, a reusit sa stranga în timpul vietii sale, milioane si milioane de dolari, avand în proprietate o fabrica de masini-unelte, multe hoteluri si cazinouri, avioane, case si multe alte lucruri extravagante.
Avand o asa de mare suma de bani, Howard îsi permitea sa cumpere orice lucru pe care si l-ar fi dorit din aceasta lume.
Credeti însa ca a fost si fericit?
Dupa ce în tinerete a gustat din toate placerile vietii, în loc sa ajunga fericit si multumit, cand a îmbatranit s-a retras dintre oameni. A ajuns într-o asa stare de depresie si nefericire, încat nici nu si-a mai parasit locuinta. Pentru ca n-a mai acceptat sa vorbeasca cu nimeni, si-a pierdut toti prietenii. În ultimii ani a ajuns sa fie obsedat de microbi si de teama de a se îmbolnavi de aceea, n-a mai acceptat sa fie atins de nimeni. S-a închis în lumea lui si a ajuns sa fie dependent de droguri.
Acest stil de viata l-a cufundat în singuratate si mizerie. Iar cand a murit nu mai avea pe nimeni!
Daca Howard a fost cel mai bogat om de pe pamant din timpul generatiei sale, de ce oare a ajuns asa de nefericit si a murit în singuratate si mizerie?
Exemplul sau ne arata ca fericirea nu depinde de bani sau de valori materiale, ci de o relatie personala cu Dumnezeu prin Isus Hristos.
Poate ca nu ai banii si resursele materiale pe care ti le doresti, dar poti sa fii fericit chiar si fara acestea, avandu-L pe Hristos ca Domn al vietii tale. Împreuna cu El te vei bucura deplin de lucrurile de aici, pe care le-ai primit ca binecuvantare, si de nadejdea celor viitoare.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; iarta-ma ca am alergat dupa fericire strangand lucruri materiale si ajuta-ma ca sa-mi gasesc bucuria si împlinirea în partasia cu Tine. Amin.

29 Iunie
„ De îndata ce a fost botezat, Isus a iesit afara din apa. Si în clipa aceea cerurile s-au deschis, si a vazut pe Duhul lui Dumnezeu pogorandu-se în chip de porumbel si venind peste El.” Matei 3:16
Ati amestecat vreodata, otet cu bicarbonat de sodiu ? Daca doriti sa vedeti un vulcan în miniatura care sa erupa din vasul în care faceti aceasta experienta, atunci amestecati cele doua substante.
Avand în vas doar bicarbonatul de sodiu, vom observa ca nu se întampla nimic. Acesta este o substanta stabila. Nici otetul pastrat în recipient nu produce nici un fel de reactie, afara de faptul ca are un miros întepator.
Atunci însa cand se amesteca cele doua substante, se întampla ceva neasteptat. Bicarbonatul de sodiu se dizolva si începe sa creasca pana ce da peste marginile vasului în care a fost turnat.
Aceasta reactie ne arata ca cele doua substante atunci cand sunt împreuna, dezvolta o putere deosebita, care se manifesta ca un minivulcan.
Aceasta reactie poate fi aplicata însa si în sens spiritual. Omul fara de Dumnezeu este ca acel bicarbonat de sodiu, o fiinta moarta, aflata într-o stare statica sau de degradare.
Atunci însa cand în viata lui vine Duhul Sfant, la fel cum este turnat otetul peste bicarbonat, se întampla o minune. Inima acelui om capata viata, si din ea tasnesc rauri de apa vie.
Nu cumva pana în aceasta zi, viata ti-a fost conservata? Daca doresti cu adevarat sa traiesti o minune care sa-ti aduca o abundenta de binecuvantare pentru tine si cei din jur, lasa ca prezenta si puterea Duhului Sfant sa te atinga si vei gusta astfel din bucuria unei vieti din belsug.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; umple si inima mea cu prezenta Duhului Tau, pentru ca paharul inimii mele sa fie plin si sa dea peste el, pentru binecuvantarea altora. Amin.

30 Iunie
„ Tot atfel, nevestelor, fiti supuse si voi barbatilor vostri; pentru ca, daca unii nu asculta Cuvantul, sa fie castigati fara cuvant, prin purtarea nevestelor lor, cand va vor vedea felul vostru de trai: curat si în temere.” 1 Petru 3:1-2
Pentru ca atrait în vremea recesiunii economice din America anilor 1930, mama lui Jane Mc Adams, n-a purtat niciodata lucruri extravagante. De fiecare data, ea se multumea cu putin, fapt care i-a marcat întreaga viata.
Pentru ca stia cat i-a fost de greu în acea perioada, de saracie, ea calcula cu mare grija fiecare banut înainte de a cumpara ceva.
Cand a ajuns aproape de varsta de 60 de ani, s-a îmbolnavit însa foarte grav si internata în spital, a fost diagnosticata cu cancer.
În acele momente, doctorii i-au spus lui Jane, ca mama sa mai are numai cateva zile de viata.
Cand a auzit despre acest diagnostic, Jane a început sa se întrebe:”oare sa-i spuna mamei sale ca urmeaza sa moara? Ar trebui sa-i spun eu; sau sa-i las pe doctori sa o faca? Îsi da oare seama mama de aceasta situatie? Daca voi gasi curajul sa-i spun,voi avea oare si cuvintele cu care s-o încurajez?
În timp ce cauta un raspuns la toate aceste întrebari, a venit însa si ziua în care mama sa urma sa aniverseze al 60-lea an de viata.
Considerand acest moment unul potrivit pentru a discuta cu mama ei despre sfarsitul ce-i sta înainte, Jane a mers la cel mai scump magazin si i-a cumparat mamei sale, cel mai frumos capot de noapte.
Cand a ajuns la spital si i-a prezentat mamei sale darul pe care i l-a adus, dupa ce s-a uitat îndelung la acel capot, mama sa i-a spus fiicei: „ nu merit un asa cadou!” Eu n-am avut un asa capot de noapte pana acum, de acria te rog sa-l duci înapoi la magazin!
Surprinsa de aceasta atitudine, Jane a întrebat-o atunci pe mama sa, ce-si doreste cu adevarat pentru ziua ei de nastere. Dupa ce s-a gandit o vreme, mama i-a spus cu ochii plini de lacrimi, ca si-ar dori o frumoasa rochie de vara!”
Prin aceasta dorinta mama sa ar fi vrut sa-si întrebe fiica, daca va mai ajunge sa traiasca pana la vara!
Neintelegand însa sensul acestei dorinte, Jane a început iarasi sa se întrebe:” mama nu mi-a acceptat capotul, spunandu-mi ca nu-i mai trebuie; dar oare ce are sa faca cu o rochie de vara acum în ianuarie? Va mai trai oare pana la vara, ca sa ajunga s-o îmbrace macar o singura data?
Ca sa-i faca însa pe placul mamei, a mers la acelasi magazin unde a înapoiat capotul de noapte si-a cumparat cea mai frumoasa rochie de vara. Cu toate ca n-a înteles aceasta extravaganta exprimata prin dorinta mamei, Jane a împachetat frumos rochia si i-a adus-o mamei ca o mare surpriza.
Cand mama avazut rochia si-a dat seama ca fiica ei nu i-a înteles dorinta, dar n-a mai vrut s-o trimita înca o data la magazin.
Cu gandul la acea rochie frumoasa, ea a început însa sa lupte cu boala, sa-si ia cu mai mare regularitate tratamentul care i s-a prescris, pentru ca sa ajunga sa traiasca si sa îmbrace rochia macar o singura data.
Aceasta dorinta de viata a facut însa ca evolutia bolii sa se opreasca. Foarte curand a fost externata din spital si-a început sa umble fara ajutor. Ajungand lunile de vara, mama bolnava a îmbracat cu mare bucurie rochia cea noua, iar situatia sanatatii ei se îmbunatatea cu fiecare zi, ajungand sa-si sarbatoreasca si cea de-a 83-a aniversare.
Aceasta rochie de vara, i-a adus mamei lui Jane o noua motivatie si un scop pentru care a meritat sa lupte si sa traiasca.
Nu cumva în lupta cu problemele vietii ai depus deja armele, crezand ca nu mai exista nici o nadejde? Pentru toti cei ce-L au pe Hristos, exista nadejde chiar si în cele mai grele încercari. De aceea merita sa traiesti si sa-I slujesti cu deplina dedicare, ca si cum ai mai avea de trait înca 1.000 de ani!
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pentru ca prin Hristos mi-ai oferit cel mai mare dar si o nadejde vie, ajuta-ma sa traiesc în fiecare zi doar pentru Tine. Amin.

Preluat de la Misiune.ro

luni, 23 iunie 2008

Să umbli în dragoste

Să umbli în dragoste este bine pentru sănătatea ta. Ştiai?
Este adevărat. Ştiinţa şi medicina au dovedit asta. Cercetătorii au descoperit că ostilitatea (duşmănia, ura) produce stres iar acesta produce ulcere, tensiune, dureri de cap şi alte tipuri de boli.
Când te gândeşti la ură, poate te gândeşti la furia pe care o simţi atunci când se întâmplă lucruri grave. Dar, potrivit experţilor, nu acele lucruri produc cele mai mari probleme. Ci cele mărunte: când la spălătorie îţi strică cea mai bună bluză, când la restaurant ospătara îţi pune sos în piure după ce i-ai spus să nu-ţi pună, de exemplu. Îţi sună cunoscut?
Doar gândeşte-te cât stres ai putea evita fiind grabnic la iertare, trăind conform 1 Corinteni 13 şi să nu ţii socoteala lucrurilor rele care ţi se întâmplă. Imaginează-ţi beneficiile fizice şi psihice pe care le-ai putea avea trăind aşa!
Dacă ai permis urii să devina locatarul inimii tale şi ai fost legat de ea, pare un vis imposibil acum să fii altfel. Dar nu e aşa. Pentru că, fiind creştin născut din nou, ai dragostea lui Dumnezeu în tine.
Dacă te predai acelei iubiri, ea te va elibera. Îţi aminteşti când Isus l-a înviat pe Lazăr şi l-a chemat afară din mormânt? El era viu, dar încă era legat de legăturile de îngropare. Isus a poruncit oamenilor să-l dezlege ca Lazăr să poată să fie liber să umble.
Isus are acelaşi tip de libertate şi pentru tine. Doar trebuie să fii de acord să o primeşti. Spune acelor obiceiuri care încă te leagă: ”În Numele lui Isus, pleacă şi lasă-mă în pace! Pun ura, ostilitatea, neiertarea şi egoismul înapoia mea! Merg înainte cu Dumnezeu. Voi începe să trăiesc o viaţă de dragoste!”
Nu uita: Nu ai nevoie de un miracol medical să-ţi schimbi viaţa. Este nevoie de decizia ta să-ţi predai viaţa acelei Iubiri atotputernice. Fă-o azi!
De studiat: Prov. 4:10-27

Pune Cuvântul înainte de orice

Traducere din www.kcm.org
Prov. 4:7,8
Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea, şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea. Înalţă-o şi ea te va înălţa; ea va fi slava ta, dacă o vei îmbrăţişa.
Vreau să-ţi împărtăşesc singurul secret care te va ajuta să înaintezi în lumea aceasta. Este simplu: pune Cuvântul lui Dumnezeu pe primul loc în viaţa ta.
Poate vei spune: „Am mai auzit asta şi nu este un secret pentru mine.” Dar, când vei înţelege cu adevărat va fi o revelaţie pentru tine.
Vezi tu, Biblia nu este doar o culegere de texte, o carte cu poveşti, o carte de istorie. Este un îndreptar pentru viaţă. Este înţelepciunea Dumnezeului Atotputernic scrisă pentru ca tu să o poţi aplica în toate circumstanţele vieţii tale.
Dumnezeu spune că înţelepciunea este un lucru esenţial. Esenţial înseamnă primul ca importanţă. Asta înseamnă că cel mai important loc în viaţa ta, în activitatea ta ar trebui să fie ocupat de Cuvântul lui Dumnezeu. Ştiu din experientă ce impact poate avea în viaţa ta.
Acum 20 de ani am decis să citesc evangheliile şi cartea Fapte de trei ori în 30 de zile. Pentru acea vreme părea o sarcină imposibilă. Cu doi copii mici şi toată casa întoarsă după mutarea recentă, nu puteam vedea cum aş putea petrece atâta timp citind Cuvântul şi să mai şi fac tot ce trebuia făcut. Dar m-am hotărât să pun orice altceva la o parte şi să fac tot ce pot.
Destul de surprinzător, la sfârşitul celei de-a doua zi înfăptuisem tot ce-mi propusesem şi chiar mai mult. Şi până la sfârşitul celor 30 de zile, nu numai că am citit evangheliile şi cartea faptelor de trei ori, ci mi-am terminat şi casa, am avut grijă de copii şi am renovat şi câteva piese de mobilier. Am fost uimit.
Ai fi uimit să vezi ce se întâmplă în viaţa ta dacă ai face din Cuvântul lui Dumnezeu prioritatea numărul unu. Dar, lasă-mă să-ţi spun să nu încerci să laşi asta pe când vei avea timp. Satan va avea grijă să te ţină ocupat ca să nu mai apuci să o faci.
Fă cum am făcut eu: dă alte lucruri la o parte. Investeşte-ţi timpul în studiul Cuvântului lui Dumnezeu şi vei fi răsplătit în toate capitolele vieţii tale.
De studiat. Prov. 3:1-9

marți, 17 iunie 2008

Elibereaza-te prin iertare

Mulţi oameni sunt ţinuţi în legături –din punct de vedere psihic, relaţional, financiar, spiritual – datorate neiertării sau altor motive. Unul din cele mai importante adevăruri pe care îl putem învăţa ca şi creştini este puterea iertării, care ne dă libertate. Când iertăm un nivel nou al eliberării şi libertăţii vine în viaţa noastră, nivel care nu poate veni în alt fel. Nu contează dacă persoana pe care eşti chemat să o ierţi a avut dreptate sau nu, a greşit sau nu. Oamenii care au cerut ca Isus să fie răstigniţi şi cei care I-au bătut cuie în mâini au meritat iertare? Totuşi, El se uită la ei şi spune de pe cruce: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac”. Isus este exemplul nostru de iertare. Trebuie să urmăm exemplul Lui şi să iertăm necondiţionat, exact cum a făcut El, indiferent a cui e vina. De fapt, El ne spune să nu ne concentrăm pe ceea ce ne-au făcut alţii ci să facem un efort ca să îndreptăm ceea ce percep alţii ca fapte greşite din partea noastră. El spune: „ Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi şi împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” De multe ori ne gândim că creştinismul este o religie cu o doctrină corectă, dar de fapt este o religie a relaţiilor corecte! Biblia ne spune să mergem să îndreptăm relaţia ruptă şi apoi să mergem la altar să ne închinăm după ce suntem liberi! Când ascultăm ne eliberăm nu numai pe noi ci şi pe fraţii noştri.
Cu câţiva ani în urmă am avut probleme cu un frate care este păstor. Eram aproape să i ne alăturăm în slujire, dar am simţit că Dumnezeu ne îndrumă pe altă cale, să ne alăturăm altei biserici. Mergeam în biserica lui cam de un an (la o distanţă destul de mare) când am simţit că Dumnezeu ne călăuzeşte să plecăm. Când i-am spus că aşteptăm să plecăm la altă biserică el nu a fost de acord cu decizia noastră. A devenit mai degrabă ameninţător dar noi am rămas fermi în decizia luată şi am refuzat să ne simţim ofensaţi. Dumnezeu ne-a inspirat să-l binecuvântăm pe el şi familia lui oferindu-i în dar Biblia pe casetă, dar care era generos la timpul acela. Firea mea a fost cea care m-a îndemnat să-i ofer acel dar? Nu, dar faptul că L-am asculata pe Dumnezeu ne-a eliberat pe mine şi pe fratele meu. Isus ne-a învăţat să ne rugăm: iartă-ne nouă greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Apoi ne explică de ce este important: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Oricât de mult aş încerca, sunt sigur că mai devreme sau mai târziu voi face ceva greşit unui frate sau unei surori. De asemenea, sunt sigur că cineva îmi va greşi mie la un moment dat. Când o vor face, Isus îmi cere să-i iert, sau Tatăl nu mă va ierta pe mine. Asta e dificil! Mi se pare că nu prea am de ales. Dacă vreau să fiu liber, trebuie să iert! Este valabil şi pentru voi. Dacă descoperiţi că aveţi legături în un domeniu sau în altul, dacaă vă simţiţi legaţi, cercetaţi-vă inima să vedeţi dacă nu cumva aveţi pe acolo neiertare pentru cineva. Dacă aveţi, mărturisiţi Domnului, pocăiţi-vă şi iertaţi. Când veţi fi în stare să daţi şi să primiţi iertare necondiţionată, veţi deschide larg uşa nenumăratelor binecuvântări care vor urma.
Tradus din SpiritLed Woman.

Câna am aflat şi eu, după 5 ani de la botez, că un creştin poate fi liber deplin, m-am opus ideii din răsputeri! Dar, oare, nu eram deja liberă? Pentru mine nu murise Cristos? Şi atunci de ce continuam să sufăr? De ce treceam prin tot felul de încercări? Ştiusem că mântuirea aduce pace, nu tulburare, odihnă, nu frământare. Şi atunci.... care era explicaţia? De ce aveam mereu impresia că duceam după mine o povară atât de grea că de multe ori mă simţeam strivită sub greutatea ei? A durat puţin şi am aflat: iertarea e una, vindecarea e alta! Fusesem ieratată atunci când am crezut, dar greşelile se plătesc, în sensul că consecinţele lor rămân! Altfel, de ce copilul lui David a murit? De ce sabia nu s-a îndepărtat de casa lui? Nouă ne convine să vedem în Dumnezeu un Tată bun, care iartă orice, chiar şi atunci când greşim cu voie, dar uităm că El este şi un Părinte drept, care ne pedepseşte pentru binele nostru. Căci părintele care nu-şi pedepseşte copilul care greşeşte, nu-l iubeşte! Evrei 12:6, 10-13 În loc să ne întristăm când vine pedeapsa, ar trebui să ne bucurăm din două motive: că Tatăl ne iubeşte şi că reprezentăm un pericol pentru cel rău. Diavolul îi lasă în pace pe cei care-i aparţin, dar uneori Dumnezeu foloseşte chiar şi ura celui rău împotriva noastră ca să ne şlefuiască. Deci, ca să creştem pe cale avem nevoie de mai multe tipuri de iertare. Sună ciudat, dar trebuie să-L „iertăm” pe Dumnezeu. El ne iartă, dar noi de câte ori L-am acuzat de problemele noastre, oare? Trebuie să fim profund convinşi de iertarea Lui ca să putem ierta şi noi. Cel mai adesea, Dumnezeu este blamat pentru dezastre sau tragedii personale. Deseori, oamenii rămân robi unui asemenea eveniment, pentru că Îl acuză pe Dumnezeu că a permis aşa ceva. Acest lucru ajunge să devină blestem peste vieţile lor. Soluţia este pocănţa de a-L fi blamat pe Dumnezeu pentru acele lucruri. Este impropriu spus să-L iertăm, pentru că Cel ce nu greşeşte nu are pentru ce să fie iertat, însă oamenii, în limitarea sau necazul lor Îl scot pe Dumnezeu vinovat. Al doilea tip de iertare este iertarea de sine. Biblia ne cere să ne iubim aproapele ca pe noi înşine şi nu văd cum am putea asculta această poruncă atâta timp cât noi ne urâm! A te iubi pe tine însuţi la modul divin: El te iubeşte şi te acceptă, eşti dator să faci la fel, exclude iubirea narcisistă care te pune pe tine în centrul universului!
În al treilea rând, iartă-ţi aproapele. Despre asta a spus totul articolul cu care am început! Fiţi binecuvântaţi şi Dumnezeu să vă ajute să creşteţi în credinţă, sperantă şi dragoste.

PORUNCILE LUI DUMNEZEU de John Mason

Biblia nu ne oferă sugestii, ci porunci:
Să avem relaţii bune cu fraţii noştri Matei 5:24
Să urmărim pacea Col. 3:16
Să nu căutăm răzbunare 1 Tes.5:15
Să fim un exemplu pentru alţii 1 Tim. 4:12
Să fim spornici, neclintiţi, tari 1Cor. 15:58
Să ne înnoim mintea Rom. 12:2
Să ne despărţim de lucrurile necurate 2 Cor. 6:17
Să fim mulţumiţi cu ceea ce avem Evrei 13:5
Să fim plini de Duh Ef. 5:18
Să nu ne temem de ce ne-ar putea face oamenii Luca 12:4
Să nu fim ca lumea Rom. 12:2
Să evităm lăcomia şi invidia Evrei 13:5
Să avem răbdare cu toţi oamenii 1 Tes. 5:14
Să nu renunţăm 2 Tes. 3:13
Să fim oameni de calitate Evrei 6:12
Să fim atenţi la falşii profeţi Matei 7:15
Să evităm discuţiile greşite 1 Tim. 6:20
Să nu stingem Duhul 1 Tes. 5:19
Să ne ferim de poftele firii pământeşti 1 Pet. 2:11
Să învăţăm pe copiii noştri despre Domnul Ef. 6:4
Să aruncăm toate îngrijorările noastre asupra Domnului 1 Pet. 5:7
Să evităm cârtelile şi certurile Fil. 2:14
Să fim mulţumitori în totul 1 Tes. 5:18
Să nu dăm prilej diavolului Ef. 4:27
Să nu întristăm pe Duhul Sfânt Ef. 4:30
Să ne cinstim părinţii Ef. 6:2 Mat. 19:19
Să ne supunem lui Dumnezeu Iacov 4:7
Să lăsăm oamenii să vadă faptele noastre bune Mat. 5:16
Să ne împotrivim diavolului Iacov 4:7
Să luăm toată armătura lui Dumnezeu Ef. 6:11
Să ne smerim Iacov 4:10
Să umblăm în Duhul Gal. 5:25
Să răsturnăm izvodirile minţii 2 Cor. 10:5
Să devenim îndrăzneţi cu Domnul Evrei 4:16
Să căutăm împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui Mat. 6:33
Să nu părăsim adunarea Evrei 10:25
Să privim la Isus Evrei 12:2
Să trăim în învoială, în acord Matei 18:19
Să nu fim pricină de poticnire Rom. 14:13
Să binecuvântăm pe cei care ne persecută Matei 5:44
Să răscumpărăm timpul Ef. 5:16
Să nu ne ruşinăm cu Isus Rom. 10:11
Să ne încredem în Domnul Evrei 10:35
Să ne închinăm cuviincios şi în rânduială 1 Cor. 14:40
Să facem totul spre gloria lui Dumnezeu 1 Cor. 10:31

ÎNAINTE SAU ÎNAPOI?

De aceea, cu atît mai mult trebuie sã ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca sã nu fim depãrtaţi de ele.
Evrei 2:1

Ni se întâmplă tuturor. Punem puţin din Cuvântul lui Dumnezeu sub „centura” noastră spirituală. Avem câteva victorii. Viaţa noastră merge excelent pentru prima dată, după multă vreme. Apoi, dintr-odată, alunecăm înapoi şi totul se prăbuşeşte. Ne trezim în situaţia de a lua totul de la capăt, din nou.
Asta s-a întâmplat şi cu oamenii despre care au scris în cartea evreilor. Au făcut aşa un mare progres spiritual încât ar fi trebuit să fie deja învăţători. Apoi au alunecat aşa de tare înapoi încât au avut din nou nevoie de hrană pentru bebeluşi. (Evrei 5:12)
Ce a cauzat căderea lor? Au lăsat ca alte lucruri să intervină în calea credinţei lor. Au lăsat să le scape promisiunile lui Dumnezeu, aşa că au alunecat şi ei.
Asta se întâmplă multor credincioşi în ultimii căţiva ani.
“Frate Copeland, spun ei, suntem sătui de chestiile legate de credinţă.” Sau “nu avem timp să petrecem atâta vreme cu studierea Cuvântului”.
Şi-au întors atenţia de la promisiunile Domnului. Nu înseamnă că nu le mai cred deloc. Doar că-şi concentrează atenţia asupra altor lucruri. Lasă ca nivelul cunoaşterii din Cuvânt să scadă şi când nivelul cunoşterii căzut egalează nivelul credinţei scăzute, imediat încep să sufere înfrângeri în zone în care odată erau biruitori.
Nu lăsa să ţi se întâmple şi ţie aşa ceva. Atunci când lucrurile merg bine, nu te mulţumi doar să urmezi cursul evenimentelor, ci sapă mai adânc în ceea ce Dumnezeu are pentru tine. Dă mai multă atenţie, cu seriozitate, Cuvântului lui Dumnezeu. Concentrează-te pe mersul înainte, pe a deveni atât de puternic spiritual, astfel încât să nu ieşi numai în întâmpinarea propriilor tale nevoi, ci mai ales a celorlalţi.
Ţine minte: nivel scăzut în Cuvânt= nivel scăzut în credinţă= alunecare.
Nu fii atât de ocupat să te bucuri de victoria zilei de azi pentru ca să nu sfârşeşti ziua de mâine cu un eşec. Uită-te la lucrurile pe care le-ai învăţat. Dă-i Cuvântului mai mult din atenţia ta, nu mai puţin. Continuâ să mergi din credinţă în credinţă. În loc să încerce să te încurce, Satan şi banda lui vor striga:”O, nu, acest credincios vine după noi iar!”

Versete de studiat
Evrei 5:11-14
6: 1-12

IUBIND OAMENII DIFICILI

de Kenneth Copeland

Probabil te poţi gândi chiar acum la câţiva oameni care sunt greu de iubit. Poate că ei nu te tratează corect. Poate că sunt dinadins dificili, poate că ceva din personalitatea lor supune pe alţii la un tratament greşit.
Cum te descurci cu oamenii dificili? Poţi face ceva ca să-i schimbi? Cum să iubeşti oamenii care sunt greu de iubit?
Nu-i poţi schimba. Nici măcar nu te poţi descurca cu ei. Dar îţi poţi dezvolta dragostea până la a-i putea iubi aşa cum sunt.
De câte ori spui: „Te iubesc, Tată”, Duhul Sfânt - Duhul dragostei - dă jos vechile ziduri, te apleacă către sinele tău şi te învaţă lucruri pe care nici nu ai ştiut că le ştii.
Iubind oamenii - oricât de urât s-ar purta, oricât de groaznică ar fi atitudinea lor – este ceva ce putem face. Şi o facem prin credinţă. În acelaşi timp, creştem orice vine prin credinţă, plantăm sămânţa, o udăm şi lăsăm pe Dumnezeu să se ocupe de creşterea iubirii.
Isus a iubit şi ne-a poruncit să iubim. Ne-a spus despre principiul iubirii. El a semănat seminţele iubirii. Şi ca să asigure succesul iubirii necondiţionate a oamenilor, ne-a dat Duhul dragostei, care I-a dat şi Lui putere în fiecare zi a Lui pe pământ.

FA PRIMUL PAS CORECT
„Cum aş putea să încep?”întrebi. cum semeni prima sămânţă a iubirii? Sămânţa nu se dezvoltă din încercarea ta de a iubi oamenii dificili. Acesta nu este locul în care trebuie să începi. Trebuie să începi iubindu-L pe Dumnezeu.
Când Isus a dat marea poruncă a iubirii, a dat în ordine, prima şi apoi a doua poruncă. El a spus în Matei 22:37-39 : „Isus i-a rãspuns: Sã iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tãu, cu toatã inima ta, cu tot sufletul tãu, şi cu tot cugetul tãu. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncã. Iar a doua, asemenea ei, este: Sã iubeşti pe aproapele tãu ca pe tine însuţi.”
Seamănă prima sămânţă cu credinţă. Spune:”Tată ceresc….Dumnezeu şi Tată al Domnului meu Isus, împreună cu care eu sunt una în Duh…. Isus mi-a spus să iubesc pe Domnul Dumnezeul meu cu toată inima mea, cu tot sufletul meu, cu toată puterea mea, deci ca un act al voinţei mele, ca un act al ascultării, eu declar, Te iubesc.”
Ce descriu aici este sămânţa iubirii agape, este modul în care Dumnezeu iubeşte. Această iubire este aceea care se dăruieşte pe sine, „cu care ne-a iubit El”. (Ef. 2:4) . Agape este primul act al voinţei. Este un legământ: „Eu voi iubi”.
Acum urmează actul credinţei: „Voi iubi pentru că Isus a spus aşa”. Nu simţi un lucru, dar ai luat o decizie şi continui să-ţi declari încrederea în Dumnezeu – continui să uzi sămânţa credinţei tale. „Tată, Te iubesc pentru că aşa trebuie. Te iubesc pentru că aşa am decis. Te iubesc pentru că am un legământ cu Tine. Te iubesc pentru că Isus m-a iubit întâi şi S-a dat pe Sine pentru mine. Te iubesc pentru că Isus mi-a poruncit să Te iubesc. Iau o decizie şi o respect. Pun dragostea agape, dragostea lui Dumnezeu, în acţiune.”
Nu poţi face astea fără ca duhul tău să reacţioneze. Nu poţi spune aceste cuvinte fără să stârneşti darurile pe care le-a pus Dumnezeu în tine.
Ai pornit procesul dezvoltării iubirii. Dragostea va fi perfecţionată pe măsură ce vei continua să declari: „Te iubesc Tată din toată inima mea, cu tot sufletul, cu tot trupul, cu toţi banii.” Dintr-odată ceva din tine se ridică şi spune: Ce tot spui? Nu-i adevărat. Ştii bine că nu-L iubeşti pe Dumnezeu cu tot trupul tău. Ar trebui să ai mai multă grijă cu ceea ce faci. Ştii că nu-L iubeşti pe Dumnezeu cu toţi banii tăi. Te superi de fiecare dată când cineva menţionează vreo ofrandă.
Ştii cine vorbea cu tine? Era teama.

DRAGOSTEA ALUNGĂ TEAMA
Dragostea imediat începe să alunge frica de la tine. Este teama cea care te-a ţinut departe de dragostea pentru Dumnezeu, aşa cum a poruncit-o Isus. Teama că El nu te acceptă. Teama că El va cere prea mult de la tine. Teama că nu vei fi în stare să trăieşti la standardele Lui. Chiar teama că El te va face să iubeşti pe oricine. Natura iubirii Lui este aceea că va alunga de la tine această teamă. Nu te lăsa distras. Nu înceta să uzi sămânţa.
Cel mai bun lucru de făcut este să te pocăieşti chiar atunci: „Nu, în Numele lui Isus, eu nu-mi voi urma sentimentele mele. Nu îmi voi urma vechea gândire firească. Te iubesc, Tată.” Spune-I din nou şi din nou, de-a lungul zilei. Spune-I când te trezeşti dimineaţa, spune-I seara când te duci la culcare.
„Dar, frate Copeland, nu simt asta.” Acesta nu este un fel de iubire care depinde de sentimente. Aceasta este dragoste agape. O spui pentru că El este Dumnezeul şi Tatăl tău. O spui pentru că-L onorezi. O spui datorită sângelui şi Numelui lui Isus.
Vreau să-ţi spun că de fiecare dată când o spui, duhul tău se înalţă într-un alt loc. Omul tău interior născut din nou dobândeşte o nouă victorie şi frica este izgonită afară. Este doar o chestiune de zile până vei începe să umbli la un nivel mai înalt. Vei realiza că ceva s-a întâmplat cu tine.

CE SE ÎNTÂMPLĂ?
De câte ori spui: „Te iubesc, Tată”, Duhul Sfânt - Duhul dragostei - dă jos vechile ziduri, te apleacă către sinele tău şi te învaţă lucruri pe care nici nu ai ştiut că le ştii. Tu spui: „Te iubesc Tată din toată inima mea” şi dintr-o dată începi să auzi ceva din interiorul inimii tale. Întâi vei începe prin a-L auzi pe Tatăl ceresc spunându-i omului tău interior, te iubesc. Şi inima ta va începe să tânjească să audă tot mai mult de la El despre dragostea pe care El vrea să o toarne prin tine.
Duhul tău omenesc re-creat începe să devină conştient de ce se întâmplă acolo în acest timp. Dragostea se dezvoltă şi alungă toate lucrurile vechi care te-au împiedicat să-L auzi cu claritate. Atunci din interior se revarsă Duhul Sfânt şi Dragostea lui Dumnezeu şi orice fel de teamă este dată afară.
Când vei începe să gândeşti fără ca frica să-ţi contamineze gândirea, vei începe să vezi lucrurile prin realitatea faptului că Dumnezeu te iubeşte la fel de mult ca pe Isus. Începe să asculţi. Potriveşte-ţi gândurile după gândurile Lui. Dezvoltarea dragostei lui Dumnezeu în interiorul tău tânjeşte acum să fie arătată în viaţa ta exterioară-ca să-I aducă Lui glorie.
Tocmai porneşti pe drumul pe care dragostea şi compasiunea lui Dumnezeu vor începe să curgă prin tine, revărsându-se afară. Primul lucru care se va vedea va fi că-ţi vei iubi soţia mai mult ca niciodată. Copiii tăi vor afla ce înseamnă dragostea adevărată pentru că vor primi dragostea lui Dumnezeu prin tine. Apoi, fii atent, te vei trezi privind oamenii într-o altă lumină şi iubindu-i cu dragostea agape.

SA IUBESTI OAMENII DIFICILI NU ESTE ATÂT DE GREU
Iată-ne înapoi la oamenii dificili. Cu toţii avem de-a face cu cineva greu de iubit. Din nou, nu începeţi prin a-i iubi pe ei…începeţi prin a-L iubi pe Dumnezeu. „Te iubesc Doamne, deci în Numele lui Isus îi iubesc şi pe ei.” Păstrează vie dragostea lui Dumnezeu în tine. Dragostea cu care Dumnezeu L-a iubit pe Isus este în tine şi este acolo cu un scop-scopul Lui.
Deci noi ne-am plantat sămânţa. Am udat-o. Conform cu Efeseni 3:17 avem rădăcina şi temelia pusă în dragoste şi ne-am primit creşterea. Dragostea este desăvârşită în noi şi orice frică a fost izgonită (1 Ioan 4:18). Teama nejustificată de Dumnezeu, teama de circumstanţe, teama de oameni-afară toate!
Acum suntem gata să începem să iubim oamenii cu aceeaşi dragoste care a crescut în noi. Dragostea ce şi-a făcut loc în inima noastră iubeşte acum oamenii.
Uitaţi-vă la Efeseni 3:17-19, „Aşa încât Hristos sã locuiascã în inimile voastre prin credinţã; pentruca, având rãdãcina şi temelia pusã în dragoste, sã puteţi pricepe împreunã cu toţi sfinţii, care este lãrgimea, lungimea, adâncimea şi înãlţimea; şi sã cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţã, ca sã ajungeţi plini de toatã plinãtatea lui Dumnezeu.”
A cunoaşte dragostea Unsului înseamnă a fi umplut total de Dumnezeu. Orice faptă a dragostei demonstrează plinătatea lui Dumnezeu. Orice vindecare este o faptă a dragostei. Orice miracol este o faptă a dragostei. Orice deosebire a duhurilor este o faptă a dragostei. Orice limbă sau deosebire a limbilor este o faptă a dragostei Lui depline.
Dragostea Unsului trece dincolo de orice cunoştinţă, ne duce la o asemenea intimitate cu Dumnezeu încât, la fel ca Isus, începem să ştim ce se află în inima oamenilor. Ştim pentru că dragostea lui Dumnezeu ne mişcă şi începem să înţelegem reţinerile lor. Înţelegem ce le motivează acţiunile şi atitudinile. Începem să intuim, să discernem. De ce? Pentru că El vrea să ştim şi El va călăuzi faptele noastre de dragoste către ei.
Câtă vreme ţinem deschise canalele de comunicare în dragoste cu Dumnezeu, suntem reţinuţi de la a fi uşor de ofensat sau de la a vorbi oamenii de rău, Îl vom putea auzi. Câtă vreme vom dezvolta dragostea noastră pentru El şi-L vom lăsa să izgonească frica noastră, vom putea auzi ceea ce El ne spune despre ei.
Dacă în fiecare zi trăim prin credinţa care lucrează prin această dragoste, vom putea privi înainte fără a ţine evidenţa, nu numai oamenilor dificili, ci a tuturor. Mai degrabă aşteptăm să auzim ce are Dumnezeu să ne spună despre ei şi să vedem ce vrea El să ne arate. Ca Isus, le răspundem spunându-le ceea ce Tatăl ne-a spus şi făcând ceea ce El ne-a arătat.
Dacă continuăm în dragoste şi credinţă, Dumnezeu se va ocupa de ei exact cum S-a ocupat şi de noi. Dumnezeu Îşi va arăta toată slava şi noi vom vedea în continuare minunatele Lui fapte de iubire.
TRåIND O VIATA DE DRAGOSTE
Nu există nimic, dar absolut nimic mai important decât să înveţi să iubeşti. De fapt, cu cât îţi vei perfecţiona umblarea în dragoste, cu atât voia perfectă a lui Dumnezeu te va însoţi. Asta pentru că orice altă putere spirituală derivă din dragoste. De exemplu, Biblia ne învaţă: credinţa lucrează prin dragoste. Şi o rugăciune care să primească răspuns este aproape imposibilă atunci când credinciosul păşeşte afară din dragoste şi refuză să ierte sau este în conflict cu fraţii lui.
Fără dragoste, darurile tale nu vor funcţiona. Limbile şi profeţiile nu vor funcţiona. Credinţa eşuează, cunoştinţa este fără rod. Toate adevărurile pe care le-ai învăţat de la Dumnezeu lucrează în dragoste. Nu-ţi vor folosi la nimic dacă nu vei trăi în dragostea lui Dumnezeu. 1 Cor. 13:4-8 descrie viaţa de dragoste perfectă. Este răbdătoare şi plină de bunătate. Nu este geloasă şi nici mândră. Nu se poartă necuviincios sau egoist şi nu se supără uşor. Dragostea crede totul, suportă totul, speră totul, îndură totul.
Sună ca o comandă exagerată, nu-i aşa? Dar, nu dispera. Tu eşti creat din dragoste. Dumnezeu te-a re-creat în imaginea iubirii. Şi El Şi-a trimis Duhul dragostei să trăiască în tine, să te înveţe cum să iubeşti aşa cum iubeşte El. poţi trăi o viaţă plină de dragoste.
ÎNCEPE ACUM.

ÎNŢELEPCIUNEA- LUCRUL CEL MAI IMPORTANT

Prov. 4:7-9

GÂNDEŞTE ÎN FELUL LUI DUMNEZEU
Înţelepciunea este mult mai mult decât a dobândi o grămadă de cunoştinţe, de informaţii pe care să ţi le îndeşi în cap. Este abilitatea divină a lui Dumnezeu de a corecta cunoştinţele pe care le ai. Dacă vrem să trăim felul de viaţă pe care ni l-a menit Dumnezeu, trebuie să ne potrivim gândurile pe gândurile Lui. Trebuie să abandonăm perspectiva pe care am dobândit-o în urma experienţelor trecute şi să primim în loc înţelepciunea lui Dumnezeu.
O persoană este într-un mare dezavantaj când îi lipseşte înţelepciunea de a-şi plăti facturile şi intră în datorii, nu ştie cum să echilibreze declinul în care i-a intrat afacerea, cum să rezolve provocările la care este chemat cu copiii, cu soţul, şeful sau colegii de serviciu şi nu ştie cum să ia deciziile care îi vor influenţa tot viitorul.
Când unei persoane îi lipseşte acest tip de înţelepciune, este ca şi paralizată, pentru că nu ştie ce să facă. Dobândirea înţelepciunii de la Dumnezeu trebuie să fie prioritatea numărul unu a vieţii noastre. Unii cred că rugăciunea este prioritatea nr. 1. dar rugăciunea fără înţelepciune nu va duce nicăieri. Înţelepciunea este cheia care va deschide fiecare uşă a vieţii tale, ea va transforma fiecare eşec în succes.

CE SPUNE CUVÂNTUL?
Nimic din ce ai putea dobândi nu poate îmbunătăţi viaţa ta mai mult ca înţelepciunea. Şi singura sursă pe care te poţi baza care invaţă despre înţelepciune este Biblia. Ascultă de ajutorul pe care îl primeşti de la Duhul Sfânt. Acordă mare atenţie la ce spune El prin Biblie.
Iacov 1:5 Ce spune acest verset despre modul cum dă Dumnezeu înţelepciune?
1 Cor. 14:2 Cum se aplică acest verset la înţelepciunea divină?
Ier. 51:15 Care sunt câteva domenii unde ai nevoie de înţelepciunea lui Dumnezeu?

GĂSIND ÎNŢELEPCIUNEA
Trebuie să înţelegi că a avea educaţie nu înseamnă a avea înţelepciune.
Educaţia îţi oferă informaţii şi fapte iar înţelepciunea îţi oferă principii, soluţii şi răspunsuri. Înţelepciunea îţi oferă o intuiţie specială care te ajută să ştii ce să faci. Ea conţine principiile care te vor scoate din situaţii dificile şi complicate şi te vor duce într-un loc în care lucrurile vor începe să funcţioneze iarăşi bine. Înţelepciunea te va călăuzi să faci ceea ce trebuie. Oamenii au educaţie, dar Dumnezeu are înţelepciune.

Ascultă
Să auzi despre cer este cel mai important lucru din întreaga ta viaţă. Asta pentru că niciodată nu vei avea vreo problemă prea mare pentru ca Dumnezeu s-o poată rezolva. Nu-ţi pierde timpul de rugăciune implorând pe Dumnezeu să-ţi dea lucrurile de care crezi că ai nevoie. De aceea ai nevoie de gândurile lui Dumnezeu în legătură cu o situaţie înainte ca să începi să te rogi pentru ea.

PĂTRUNDE MISTERELE LUI DUMNEZEU
Cheia pentru înţelepciunea divină în inimile şi minţile noastre o găsim la 1 Cor. 14:2 unde Pavel descrie misterele rugăciunii în duhul. Când ne rugăm în limbi nu ne bazăm pe raţiunea noastră ca să ne rugăm. Ne bazăm în întregime pe Duhul Sfânt nu pe noi înşine. Duhul nostru este cel care se roagă, el este acolo unde Dumnezeu Îşi ţine ascunsă toată înţelepciunea Sa, aşa că duhul nostru intră în contact cu toată înţelepciunea şi cunoaşterea.

UN MOD DE VIAŢĂ ÎNŢELEPT
Nu poţi deschide şi închide înţelepciunea lui Dumnezeu ca pe un robinet de apă. Trebuie să-ţi faci un mod de viaţă din asta. Dacă vrei să fii sigur că înţelepciunea este la îndemână cănd criza loveşte, trebuie să începi să asculţi de la Dumnezeu începând de acum. Învaţă să cauţi înţelepciunea Lui, să asculţi de El în lucrurile mici în fiecare problemă de viaţă. În acest fel, când problemele mari vin, vei fi pregătit. Vei locui în locurile cereşti unde vei putea auzi de la Dumnezeu.


GÂNDURI ASUPRA CĂRORA SĂ INSISTĂM
Modul de gândire al lui Dumnezeu îţi va schimba viaţa, te va scoate din datorii şi te va pune pe un drum al prosperităţii. Te va introduce în oportunităţi pe care nu le-ai mai întâlnit niciodată şi te va scoate din necazuri. Dumnezeu vrea ca tu să vii la El pentru înţelepciune în loc să încerci să rezolvi lucrurile tu însuţi. Cuvântul înţelepciune este găsit în Biblie de 222 de ori şi este descrisă ca fiind mai preţioasă decât argintul şi mai rezistentă ca aurul. Dacă vrei să deţii calitatea fără de preţ a înţelepciunii nu trebuie să plăteşti un preţ mai mare pentru asta ci trebuie doar să o ceri.
În loc să te bazezi pe cunoştinţele tale, pe cărţi sau pe tine însuţi ca să ai răspunsurile pe care le doreşti, du-te mai bine la Dumnezeu şi cere-I ferm Lui înţelepciunea. Apropie-te de El cu reverenţă dându-I onoare, dar în acelaşi timp, cu îndrăzneală. Ca şi copil al lui Dumnezeu ai dreptul de a cere înţelepciunea de la El atunci când ai nevoie de ea.

VERSETE DE STUDIAT
Ps. 51:6
Prov. 3:13-19 9:10
1 Cor. 1:30
Iacov 1:5 3:17
Ecl. 7:12
Ier. 51:15
Colos. 2:2-4
Is. 11:2
Prov. 1:1-3 2:6-7
Deut. 4:6

MÂRTURISIRE
Mărturisesc cu îndrăzneală că mă voi duce la Tatăl când voi avea nevoie de înţelepciune. El are răspunsurile la toate problemele mele şi El stă chiar în faţa mea gata să mă ajute. Dumnezeu mă aşteaptă să vin în prezenţa Lui ca să-mi dea înţelepciunea de care am nevoie ca să fac faţă şi să depăşesc situaţiile care stau în faţa mea chiar acum. Dumnezeu vrea să reuşesc şi înţelepciunea Sa este tot ce am nevoie ca să dobândesc ceea ce este în inima mea. Decât să încerc să mă descurc cu toate în felul meu, de unul singur, mai bine alerg la Tatăl şi-I cer înţelepciune. El este promt în a-mi da înţelepciunea de care am nevoie.

ÎNNOIREA MINŢII

„Cãci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi cãile voastre nu sunt cãile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţã de pãmânt, atât sunt de sus cãile Mele faţã de cãile voastre şi gândurile Mele faţã de gândurile voastre.” Isaia 55:8-9

Dacă punctul de vedere al lui Dumnezeu s-ar sfârşi la versetul 9, atunci am putea la fel de bine să aruncăm prosopul şi să renunţăm pentru că gândurile lui Dumnezeu sunt cu mult mai presus de ale noastre. Dar nu renunţaţi.
Uitaţi-vă la ce spune Dumnezeu în continuare (v. 11). „Tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fãrã rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele”. Cum poate Cuvântul Lui să prospere dacă noi nu putem ajunge la înălţimea gândurilor şi căilor Sale? Dumnezeu spune: „Dacă voi nu puteţi descoperi gândurile şi căile Mele singuri, Eu am avut oameni sfinţi ca să Mi le scrie, inspiraţi de Duhul Sfânt. V-am dat 66 de cărţi cu gândurile Mele şi cu căile Mele. Aceste cărţi includ vechile Mele gânduri şi căi, precum şi cele noi.Acestea noi sunt chiar mai bune decât cele vechi aşa că, asiguraţi-vă că trăiţi după acestea noi.
Vedeţi, Dumnezeu este acelaşi, dar El ne-a lăsat două legăminte sau două contracte. Nu vă mai întoarceţi să încercaţi să trăiţi după legământul pe care l-a dat El oamenilor care erau pierduţi. Ei au trăit după vechiul legământ- morţi spiritual şi despărţiţi de Dumnezeu. Ei erau păcătoşi, vechea natură a fost acoperită nu curăţită.
Astăzi suntem făpturi noi în Cristos. Noi nu suntem doar iertaţi, păcatele noastre au fost spălate şi am fost înnoiţi. Suntem vii, răscumpăraţi, eliberaţi, liberi, vindecaţi şi salvaţi.
Putem părăsi căile josnice şi carnale ale firii. Doar trebuie să ne hrănim din Cuvântul Domnului. Lăsaţi-l să vă reînoiască mintea şi să aducă viaţa în trupul vostru muritor. Dacă o faceţi, Cuvântul pe care L-a trimis Domnul la voi va împlini scopul pentru care a fost trimis- acela că vă va ajuta să umblaţi în căi mai înalte ale libertăţii, abundenţei şi sănătăţii divine.

MĂRTURISIRE
Dumnezeu a trimis Cuvântul Său ca să mă vindece. El îmi vindecă trupul şi-mi înnoieşte mintea astfel încât pot gândi cu gândurile Lui şi pot urma căile Lui. Cuvântul lui Dumnezeu rodeşte în mine.



MAREA BĂTĂLIE CU MINTEA
Ai capacitatea dată de Dumnezeu să-ţi faci în minte imagini, ai imaginaţie care aduce experienţe particulare în viaţa ta. Modul în care îţi imaginezi lucrurile sau viaţa poate avea un mare impact asupra experienţelor tale. În gândurile tale bătălia ta începe. Gândurile vin şi este alegerea ta pe ce anume vrei să insişti, la care să te opreşti. Trebuie să începem ca în mod activ să dăm afară gândurile care nu sunt conform voii lui Dumnezeu.
Satan vrea să ai gânduri fără rost (goale şi prosteşti). El vrea să te gândeşti la lucruri păcătoase. Diavolul vrea să te vezi învins, bolnav, înfrânt. El vrea să te gândeşti numai la tine şi la nevoile tale. Dacă te vei gândi la aceste lucruri ele îţi vor influenţa direcţia vieţii.
Nu numai că îţi poţi imagina promisiunile pe care le-a făcut Dumnezeu ca pe deplin funcţionale în viaţa ta, ci prin Duhul Sfânt El îţi dă o imagine măreaţă a viziunii pe care El a planificat-o special pentru tine.

CE SPUNE CUVÂNTUL?
Arma principală cu care luptăm este Cuvântul lui Dumnezeu folosit în diverse feluri: predicat, mărturisit, meditat asupra lui, scris sau citit. Cuvântul lui Dumnezeu are un efect de sfinţire asupra minţilor şi vieţilor noastre în orice fel l-am folosi.
2 Cor. 10:5 În ce fel putem face gândurile nostre roabe?
Filip. 4:8 Care sunt câteva exemple practice, zilnice despre ce ar trebui să gândim?
1 Cor. 2:16 ce înseamnă să avem gândurile lui Cristos?



LA CE TE GÂNDEŞTI
Noi trebuie să ne înfrânăm gândurile şi să nu le permitem luxuri carnale sau să le permitem să mediteze la orice ne trece prin cap. Trebuie să exersăm să învâţăm să ne gândim la ce să ne gândim. Asta cere ceva disciplină şi practică. Trebuie să ne ghidăm imaginaţia astfel încât să aducem roadă conform Cuvântului.


Puterea imaginaţiei
Ai capacitatea de a folosi imagini mentale pentru a construi un tablou al vieţii tale. Acel tablou este rodul imaginaţiei tale şi această imaginaţie va produce în cele din urmă un comportament. Dumnezeu a creat mintea omenească pentru a putea crea imagini, capabil să-şi urmeze închipuirile. Dar nu numai imaginaţia este responsabilă pentru comportament (este rădăcina comportamentului), dar aceasta este purtată de o capacitate supranaturală de a obţine imagini obiective. Dacă vei folosi capacitatea omenească de a construi imagini care nu sunt bazate pe Cuvântul lui Dumnezeu, asta va duce la un comportament greşit.

Înoindu-ţi mintea
Dacă vei medita la Cuvântul lui Dumnezeu zi şi noapte, tot ce vei face va duce la propăşire. (Ps. 1:3)
Aceasta este schimbarea comportamentului. Orice vei face va propăşi şi va fi binecuvântat când imaginaţia ta este formată după Cuvântul scris al lui Dumnezeu sau pe cel pe care El îl vorbeşte inimii tale. Asta ţi-a promis Dumnezeu. Meditând asupra Cuvântului, mintea ta este curăţită şi înnoită… gândurile tale vor fi schimbate şi tu vei gândi gândurile potrivite.


Legea minţii
Legea minţii spune că comportamentul este rodul imaginaţiei. Mintea produce imagini care descriu înţelegerea ta asupra realităţii şi te aşează acolo. Acesta este modul omenesc de a gândi în imagini, nu în cuvinte. Ai capacitatea de a folosi imagini cu care să construieşti tabloul vieţii tale. Acel tablou este rodul imaginaţiei tale şi această imaginaţie va produce în cele din urmă un comportament.


GÂNDURI PE CARE SĂ INSISTĂM
Lasă-ţi mintea să funcţioneze aşa cum a fost creată. Lasă legea minţii să funcţioneze pentru tine. Construieşte o imagine interioară cu ceea ce te-a chemat Dumnezu să faci. Uită-te la ea mai bine decât la problemele momentului. Nu te concentra pe jigniri, răni sau eşecuri ale trecutului, pentru că, dacă ai s-o faci, vei irosi momentul supranatural în care ai putea auzi chemarea lui Dumnezeu pentru viaţa ta.
Nu ceea ce ţi se întâmplă în viaţă îţi cauzează eşecuri sau succese, ci ceea ce cezi despre tine însuţi. Unii oameni cred că nu ar trebui să aibă nimic. Ei cred că niciodată nu ar putea scăpa de sărăcie, sau să trăiască fără boli. Până când nu vor schimba aceste imagini şi nu vor crede ce Dumnezeu le-a promis în Cuvânt, ei vor rămâne în aceeaşi situaţie. Cere sârguinţă să lucrezi cu mintea ta. Mintea noastră trebuie să se alinieze pe Cuvântul lui Dumnezeu cu scopul de a reuşi în viaţă. A gândi în linie cu Cuvântul înseamnă a avea gândurile lui Cristos.

MĂRTURISIRE
Voi medita la Cuvântul lui Dumnezeu care îmi va regenera mintea şi mă va elibera. Am gândirea lui Cristos şi gândesc gândurile lui Dumnezeu. Aceste gânduri vor aduce propăşire şi victorie în fiecare zonă a vieţii mele. Prin puterea Duhului Sfânt aleg să gândesc gânduri bune pentru viaţa mea, ştiind că voi deveni ceea ce gândesc. Clipă de clipă şi zi după zi îmi voi orienta imaginaţia după Cuvântul lui Dumnezeu şi după chemarea înaltă pe care El o are pentru viaţa mea.

Isaia 26:3
Filip. 4:8
Matei 6:34
Rom. 12:2
1 Cor. 2:16
2 Cor. 10:4-5
1 Tes. 5:23
Marcu 7:20-23
Isaia 55:8
Ioan 14:27
Matei 6:25, 31

HARUL ESTE DARUL LUI DUMNEZEU PENTRU TINE

A. HARUL ESTE ESENŢIAL
Verset-reflector Rom. 5:15
Credinţa este catalizatorul manifestării harului lui Dumnezeu în viaţa ta şi noi toţi am primit credinţa de la Dumnezeu prin Cuvântul Său. Harul ne dă posibilitatea de a împlini în viaţă lucrurile pe care Dumnezeu ni le cere în Cuvânt.
1 Ef. 2:8 Cum distinge acest verset creştinismul de alte religii?
1 Pet. 4:10-11 Cum suntem noi administratorii harului?
2 Tim. 2:1 Ce înseamnă să fii puternic în har?

B. CE SPUNE CUVÂNTUL?
Noi avem nevoie de harul Domnului şi atunci putem face tot ce ne-a chemat să facem. Dar este o tendinţă în viaţa creştină să ne bazăm pe propriile aptitudini ca să îndeplinim planul lui Dumnezeu mai degrabă decât pe puterea Lui. Harul ne dă puterea de a face voia Domnului în felul în care El doreşte. Dar fără o proaspătă şi puternică dependenţă de harul Lui, noi vom începe să căutăm alte căi care să împlinească dorinţele inimii noastre. Harul produce o reacţie naturală, te face să doreşti să trăieşti la un standard cât mai înalt, produce o dorinţă naturală de a înainta în ascultare de Cuvânt.

C. BOGĂŢIILE HARULUI
Noi toţi avem nevoie de darul harului. E ca şi cum Dumnezeu Şi-ar întinde mâinile Lui cereşti peste noi şi
ne-ar înmâna acest minunat şi puternic dar. Fiecare din noi este plin de talente, potenţial, abilităţi. Dacă începem cu adevărat să colaborăm cu Dumnezeu putem primi tot ce are Domnul mai bun pregătit pentru a ne oferi. Dar dacă avem idei prea înalte şi stabilim ţeluri care sunt prea mari pentru aptitudinile şi darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat, vom ajunge să fim frustraţi.
Diavolul va fi merei pe aproape să ne spună: “Nu eşti destul de bun, nu meriţi destul, nu ai destulă credinţă ca să meriţi ceva de la Dumnezeu.”
Dumnezeu este capabil să furnizeze tuturor oamenilor abilităţile necesare pentru a face voia Sa şi pentru a se bucura de binecuvântările Lui. Când puterea ta se sfârşeşte, puterea miraculoasă a lui Dumnezeu vine. Harul lui Dumnezeu face ca această putere să fie disponibilă fiecărui credincios. Harul lui Dumnezeu nu se termină niciodată. Puterea lui este disponibilă tuturor celor care cred pentru a-l putea primi. Şi pentru că puterea Duhului este disponibilă prin har şi este fără plată, o persoană nu trebuie să se simtă vrednică pentru a o primi. Isus a murit pentru tine şi te-a spălat cu sângele Său. Tu poţi aspira la tot ce are Dumnezeu. Creştinismul se bazează pe credinţă, har şi pe credinţa în Isus Cristos. Este diferit de toate celelalte religii false ale lumii. Religiile false sau cultele false se bazează pe fapte. Falsele religii încearcă să producă fapte aducând condamnare peste oameni. Creştinismul produce binecuvântări prin har. Noi trebuie să ne amintim mereu că ceea ce primim nu este rezultatul a ceea ce facem, ci mai degrabă este rezultatul a ceea ce El a făcut.

D. GÂNDURI ASUPRA CĂRORA SĂ INSISTĂM
1. Mântuire prin har.
Mântuirea (sau darul vieţii veşnice) nu poate fi câştigată. Ca să o meriţi ar trebui să ai o viaţă faără păcat- ceea ce nici un om nu a putut să facă exceptându-L pe Isus. Acest dar al iertării de păcatele noastre, darul vieţii veşnice, numit mântuire, este atât: un dar. Nu poate fi câştigat. Ca orice dar este fără plată, doar că trebuie să fie primit. Ca şi credincioşi, atunci când păcătuim trebuie să ne pocăim şi să ne bazăm pe harul lui Dumnezeu să ne dea un nou început.
2. Favoare nemeritată
O definiţie a harului este favoare nemeritată pe care Dumnezeu ne-o dă sub forma Cuvântului Său, Numelui Său, Împărăţiei Sale, Duhului Său, vindecării Sale, puterii şi autorităţii Sale. Biblia spune în Ps. 5:12 că El ne înconjoară cu favoarea Sa ca şi cu un scut. Când alegem să umblăm în favoarea Lui prin credinţă, vom experimenta un tratament preferenţial. Pe măsură ce înaintăm pe cale zilnic cu Dumnezeu lucruri inexplicabil de bune ni se vor întâmpla şi vom spune: “Asta este favoare de la Dumnezeu”. Dar nu se va întâmpla decât atunci când ne aşteptăm ca harul Său să opereze în mod supranatural în vieţile noastre.


3. În faţa tronului de har
Harul creşte pe măsură ce vii înaintea tronului de har şi intri în prezenţa Lui. Înaintea tronului vei absorbi dragostea şi atitudinea Lui, vei lua din caracterul şi din îndurarea Lui. Cu cât apropierea de Dumnezeu va fi mai intimă, cu atât poţi fi umplut de încredere de la El şi de o capacitate interioară de a sta ferm pe promisiunile Lui. Vei începe să te bazezi pe puterea Lui şi nu pe a ta.
Nimic nu va merge până nu vei învăţa să te încrezi în harul Lui. Până mai este har, el este gratuit, supranatural, dând putere, întărind, disponibil pentru tine-dacă întinzi mâna să iei. Când Dumnezeu ţi-a dat viziunea Sa, te-a aprovizionat cu har pentru a te susţine ca să poţi împlini planul Lui. Dacă Dumnezeu ţi-a dat ceva de făcut dar a existat o amânare, atunci astăzi este ziua să primeşti harul Său pentru a o lua de la capăt.
Dă har şi condu oamenii la Isus mai bine decât să-i judeci şi să-i alungi.
Credinţa şi harul lucrează împreună, credinţa fiind acceleratorul harului. Harul Domnului, influenţa Lui divină ne salvează de păcat când ne încredem în El.

MĂRTURISIRE
Harul Domnului îmi este de ajuns în fiecare zonă a vieţii mele. El mi-a dat Numele lui Isus – un Nume care este mai mare decât orice putere care ar putea veni împotriva mea. Prin credinţă în Numele lui Isus sunt vindecat şi sunt puternic, sunt salvat prin harul lui Dumnezeu. Este al meu (harul) prin credinţa în Isus. Este darul lui Dumnezeu. Harul Lui îmi este de ajuns. Puterea Lui este făcută desăvârşită în slăbiciunea mea.


Ioan 1:16
Romani 3:23, 4:16, 5:1-2, 17, 20-21
2 Corinteni 9:8, 12:9
2 Timotei 2:1
1 Ioan 5:14

Ioan 1:17, 16:13
Galateni 2:21
Romani 12 :6

HAI SĂ NE ÎNVOIM

Mat. 18:18,19 „Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ, va fi legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în cer. Vă mai spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.”

Creştinii au o mare responsabilitate pe pământ. Nu are importanţă cât de departe vrem noi să stăm de toate astea, El ne-a stabilit partea noastră în joc. A pus în noi abilitatea pe care o are El de a interveni în vieţile oamenilor şi noi avem responsabilitatea de a folosi această autoritate în folosul lor.
Observaţi că Dumnezeu i-a dat omului autoritatea să lege şi să dezlege. Nu spune „Dumnezeu va lega…. „ ci spune „voi veţi lega…. „.
Cuvântul a lega înseamnă a paraliza, a întrerupe un curs. Puteţi opri cursul lucrurilor prin folosirea gurii voastre, pentru că atunci va fi oprit ceea ce voi vreţi să legaţi. Dimpotrivă, dacă voi nu legaţi, nici cerul nu va lega nimic.
De asemenea, dacă nu staţi în autoritatea care aţi primit-o, degeaba vă veţi gândi că Dumnezeu vă va trimite ajutor, pentru că El aşteaptă ca voi să I-o cereţi. Următorul lucru pe care-l spune Isus este „ce veţi dezlega pe pământ, va fi dezlegat în ceruri”.
Cuvântul dezlegare înseamnă ruperea legăturilor. Orice legături veţi rupe, ele vor fi rupte în ceruri. Matei spune că atunci când doi dintre voi se învoiesc în legătură cu ceva, puterea lui Dumnezeu vine acolo. Cereţi în Numele lui Isus. Numele este cheia acţiunii în domeniul vostru de autoritate.
De ce a atras Isus atenţia asupra faptului că doi sunt mai buni ca unul, chiar dacă şi acel unul are deja autoritate? A spus asta pentru că este important ca cei doi să fie de acord.
Biblia amplificată spune: „dacă doi dintre voi se pun de acord pe pământ (armonizează împreună, fac o simfonie împreună)….. „
De exemplu, când o orchestră îşi încălzeşte instrumentele, fiecare instrument cântă propriul lui sunet. Alămurile, instrumentele cu coarde, percuţia, instrumentele de suflat, cântă toate tipurile de sunete. Dar când dirijorul începe şi îşi ridică braţele, toţi încep să cânte după acelaşi portativ. Toţi vin împreună, în armonie.
Dorinţa lui Dumnezeu este ca noi să ne armonizăm în Trupul lui Cristos. Putem să umblăm în armonie atunci când umblăm în dragoste unii pentru alţii. Deşi suntem diferiţi,putem veni împreună să acţionăm conform Cuvântului lui Dumnezeu în relaţiile unii cu alţii, aşa încât să cântăm după acelaşi portativ.
Când dobândim acest tip de acord, atunci nimic nu este imposibil pentru noi. Atunci ne putem ruga pentru oameni care sunt în necaz şi putem să-i vedem eliberaţi.

Amos 3:3 1Ioan 5:8

FĂ-ŢI FIECARE GÂND ROB ASCULTĂRII DE CRISTOS

“Noi rãsturnãm izvodirile minţii şi orice înãlţime, care se ridicã împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultãrii de Hristos.” 2 Cor. 10:5
De-a lungul anilor am întâlnit foarte mulţi oameni care mi-au spus ce le-a vorbit diavolul. Dar întrebarea mea pentru ei era: “Tu l-ai ascultat?” Când Satan spune ceva poţi fi sigur de două lucruri: nu are putere şi nu are dreptate.
Textul nostru ne spune să răsturnăm imaginaţia noastră şi raţiunile noastre. Acum, asta este foarte imortant. Poate tu nu-ţi dai seama, dar Satan are acces la mintea ta. asta înseamnă că nu fiecare gând care-ţi trece prin cap este neapărat al tău. Nu devine gândul tău decât atunci când începi să-l declari. Porunca “aruncă afară” arată către realitatea că tu poţi să conduci viaţa gâdurilor tale.
Vezi, raţiunea omenească este cea care te bagă în probleme- încearcă să te detemine să rezolvi problemele prin firea ta. haide, cu toţii facem asta. Îţi aminteşti nopţile de nesomn încercând să înţelegi cum să te descurci cu o problemă? Apoi ai încercat să afli şi părerea altora. Nu ştii că părerile sunt ca şi capurile: ficare are câte unul!
Opinia lor nu este mai bună decât a ta şi acum eşti şi mai confuz decât erai la început.
Filip. 4:6 ne spune cum să învingem d.p.d.v. spiritual atunci când avem o problemă firească. Spune să nu ne îngrijorăm de nimic. Asta înseamnă să nu ne temem, să nu ne preocupăm de nimic, dar prin rugăciuni de cereri şi mulţumiri să spunem totul Domnului.
Şi atunci pacea Domnului care întrece orice pricepere vă va păzi inimile şi minţile prin Isus, unsul lui Dumnezeu.
Ne vom menţine pacea când vom practica Fil 4:8. În final ne spune să ne gândim la orice lucru care este drept, cinstit, curat, adevărat, minunat şi orice faptă bună.Dacă le vei căuta le vei găsi.
Atâta timp cât mai eşti pe acest pământ, este mereu ceva pentru care să fii recunoscător. Acum, s-ar putea să trebuiască să te uiţi după el ca să-l găseşti, dar continuă să cauţi. Poţi găsi măcar un lucru bun în orice situaţie.
Poţi alege să-ţi schimbi tiparul de gândire. Doar ieşi din lucrurile negative, şi intră în rugăciune şi mulţumire.

Isaia 26:3-4
Matei 6:25-34
Prov. 27:3

CIRCUMSTANŢELE NU POT OPRI BINECUVÂNTĂRILE

Şi dacã sunteţi ai lui Hristos, sunteţi sãmânţa lui Avraam, moştenitori prin fãgãduinţã.
Gal. 3:29

Odată, pe când era foamete în ţară, Isaac s-a gândit să se mute în Egipt, ca să scape. Domnul i-a apărut şi i-a zis: „Domnul i S-a arãtat, şi i-a zis: Nu te pogorâ în Egipt! Rãmâi în ţara în care îţi voi spune. Locuieşte ca strãin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine, şi te voi binecuvînta; cãci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale, şi voi ţinea jurământul pe care L-am făcut tatălui tău Avraam.” Gen. 26:2-3
Ţine mine, foametea pe atunci era tot aşa de oribilă ca şi astăzi. Sunt sigură că este exact ca-n fotografiile acelea în care burţile copilaşilor sunt umflate de înfometare şi mânuţele şi picioruşele sunt doar cu puţin mai mult decât piele şi oase. Şi totuşi, în mijlocul acestor lucruri, Isaac „a fãcut sãmãnãturi în ţara aceea, şi a strâns rod însutit în anul acela; cãci Domnul l-a binecuvîntat.” (vers. 12)
Vreau să ştii ce poate face binecuvântarea primită de Avraam. Îţi poate da posibilitatea să prosperi indiferent de ce se întâmplă în jurul tău. Te poate ajuta să creşti în perioade de recesiune, de depresii economice sau alte calamităţi economice pe care diavolul le-ar putea visa.
Dacă eşti sămânţa lui Avraam - şi eşti dacă eşti născut din nou – nu ar trebui să te îngrijorezi de asemenea lucruri. Nu eşti dependent de ciclurile economice şi nici de domeniile naturale.
Nu eşti dependent de ceea ce are rezerva federală. Eşti dependent doar de legământul cu Atotputernicul Dumnezeu – şi asta nu se schimbă niciodată! El niciodată nu schimbă Cuvântul care iese din gura Lui şi El a spus că tu eşti binecuvântat.
Încă odată, El a spus că tu eşti binecuvântat! Asta înseamnă că corporaţia sau compania unde lucrezi tu sunt binecuvântate numai din cauză că tu eşti acolo.
„Nu ştiu asta, ai putea să spui, sunt doar un lucrător oarecare al bisericii, iar compania unde lucrez este plină de căldură”. Şi ce? În Geneza 41 ni se spune că nepotul lui Avraam, Iosif, a început ca sclav în naţiunea fără Dumnezeu a Egiptului. Pentru că era sămânţa lui Avraam –exact ca şi tine – el a sfârşit prin a salva o naţiune întreagă de la a fi distrusă de foamete. Nu doar atât, el a ajuns cel mai puternic om din Egipt, după faraon însuşi. Întreaga naţiune a fost binecuvântată pentru că Iosif avea un legământ cu Dumnezeu.
Tu ai fost re-creat să trăieşti deasupra circumstanţelor acestei lumi – nu în supunere faţă de ele. Stai în picioare. Eliberează-ţi credinţa. pune Cuvântul pe primul loc în viaţa ta. Pune-ţi numele în promisiunile din Biblie care vorbesc despre circumstanţele prin care treci. Adevărul este că ele nu pot să oprească binecuvântările lui Dumnezeu.
Vorbeşte Cuvântul : sunt al lui Cristos, de aceea sunt sămânţa lui Avraam şi moştenitor, conform promisiunii. (Gal. 3:29)

Pentru studiu: Geneza 41
De citit zilnic: Ezec. 34:35 Ps. 110

Ascultand vocea lui Dumnezeu

“BUSOLA” TA SPRITUALĂ


În interiorul fiecărui creştin esteo busolă – o forţă interioară – pusă acolo de Dumnezeu, aşteptând să fie descoperită şi folosită spre gloria Lui. Când înveţi să utilizezi această valoroasă resursă vei descoperi că vei putea “naviga” prin perioadele furtunoase ale vieţii.
Duhul Sfânt vrea să te călăuzească, să te conducă şi să vorbească cu tine. Şi cănd vei învăţa să deosebeşti vocea Lui şi să-L asculţi, El te va conduce la oamenii potriviţi, locurile potrivite şi planul potrivit.

OAMENII POTRIVIŢI

Dacă asculţi vocea greşită vei face alegeri greşite.
Dacă ai relaţii nepotrivite şi prieteni nepotriviţi, niciodată nu vei ajunge la destinaţia potrivită.
Este atât de simplu dar atât de important.
Timpul tău trece şi atunci când rămâi în relaţii toxice care te seacă de energie şi te trimit pe căi greşite, vei rămâne blocat în furtunile vieţii. Oamenii trec prin furtuni de multe ori nu din cauza a ceea ce au făcut ci din cauza persoanelor cu care se asociază. Iona este un exemplu: marinarii cu care era el nu făcuseră nimic rău în aparenţă, dar din cauza asocierii lor cu Iona – cineva care era în afara voii lui Dumnezeu – s-au trezit într-o furtună. Când au realizat ce s-a întâmplat, s-au temut şi i-au spus lui Iona: ” Pentru ce ai făcut lucrul acesta?” Iona 1:10. Iona era problema. El era cauza pentru care marinarii erau în furtună. El le-a spus să-l arunce din barcă (Iona 1:15).
Este un exemplu extrem dar lecţia rămâne: poţi fi blocat în furtună şi incapabil să discerni sau să urmezi vocea lui Dumnezeu în viaţa ta pentru că ai în jurul tău persoane nepotrivite.
Biblia ne spune la 1 Corinteni 14:33 că Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii. El doreşte să te conducă dincolo de furtună.
Pot să iasă lucruri bune din relaţiile tale cu oamenii. Nu-ţi vei implini destinul până nu vei întâlni oameni potriviţi. Apostolul Pavel este un exemplu strălucit. Dumnezeu a trimis oameni potriviţi în viaţa lui (Fapte 9:17-18). Dumnezeu poate avea o chemare minunată pentru viaţa ta, dar nu vei ajunge acolo de unul singur. Întotdeauna Dumnezeu va folosi oameni ca Anania în viaţa ta care să te ajute să scapi de solzii de pe ochi şi să-ţi dea o vedere mai bună. Dumnezeu l-a folosit pe marele Barnaba ca pe un pod şi ca pe un deschizător de uşi pentru Pavel. Iar prietenul lui Pavel, Tit a fost o constantă încurajare.
Când eşti atent la oameni aşa cum Pavel a fost la Anania, Barnaba şi Tit, Dumnezeu te va conecta la persoanele potrivite care te vor ajuta să vezi mai clar, vor deschide uşi pentru tine şi vor aduce încurajarea în viaţa ta.
Ilie a fost persoana pentru Elisei. Ilie l-a ajuta pe mai tânărul Elisei să ajungă unde nu ar fi putut ajunge de unul singur.
Pe cine a adus Dumnezeu în viaţa ta ca să te ajute să intri într-o nouă etapă? Dumnezeu are oameni noi şi relaţii noi pregătite pemtru tine care să te ajute, să te conducă şi să-ţi arate lucruri pe care tu nu le poţi vedea. Dar trebuie să fi atent la oamenii pe care Dumnezeu îi aşează în viaţa ta.

LOCURILE POTRIVITE

Scriptura declară la Fapte 17:26 : ”El a făcut ca toţi oamenii, ieşiţi dintr-unul singur, să locuiască pe toată faţa pământului, le-a aşezat anumite vremi şi a pus anumite hotare locuinţei lor.”
Acest verset ne spune trei lucruri:
1. Toate naţiunile au acelaşi sânge: al lui Adam;
2. Domnul trimite timpuri pentru fiecare lucru, pentru fiecare scop;
3. Domnul are “hotare” sau locuri pentru a ne binecuvânta destinul.
Dacă nu te afli la locul potrivit, la timpul potrivit, poţi să-ţi ratezi destinul. O poveste asemănătoare găsim la 2 Regi 2:9-11. Ilie a spus că trebuie să se afle într-un anume loc, la un anume moment ca să aştepte dubla binecuvântare menită să vină asupra lui. El ştia despre ce vorbeşte. Ştia ce înseamnă să fi la locul potrivit, la momentul potrivit. Mai devreme, când Dumnezeu îi spusese: “vei bea apă din pârâu şi am poruncit corbilor să te hrănească”, el s-a dus acolo imediat (1 Regi 17:4). Când pârâul a secat i s-a spus să meargă la văduvă şi ea îl va hrăni.
Binecuvântările nu vor veni peste tine până când nu vei implica efort personal. Cred în acest principiu pentru viaţa mea. Când am slujit altora m-am aflat în locul potrivit. Am dăruit altora şi am pus sămânţa în vieţile lor aşteptând ca Dumnezeu să-mi arate ce vrea să facă în viaţa mea.
Dumnezeu are un loc pentru tine. Dacă nu ai experimenat încă “provizii” supranaturale, poate este timpul să cauţi locul în care Dumnezeu vrea să fi.
Psalmistul ne spune: “Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui” (Ps. 37:23). Domnul vrea
să-ţi întărească paşii şi să te aducă în locul perfect în care El să te poată aproviziona cu binecuvântări cereşti, supranaturale.

PLANUL POTRIVIT

De câte ori Dumnezeu face o minune în Biblie, ea este legată de un plan şi de un set de instrucţiuni. Nimeni nu primeşte un miracol fără un plan.
Lui Iosua i s-a spus să mărşăluiască într-un mod specific cu copiii lui Israel în jurul zidurilor Ierihonului. Când Naaman, căpitanul oştirii regelui Siriei, a trebuit să fie vindecat de lepră, Elisei i-a spus să meargă la Iordan şi să se scalde de şapte ori. Naaman a urmat instrucţiunile întocmai (2 Regi 5:14).
Dumnezeu are un plan pentru viaţa ta. El vrea să aducă minuni în viaţa ta. Ieremia 29:11 spune: “Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” Tu nu eşti un accident. Nu contează care a fost trecutul tău, Dumnezeu are un plan cu viaţa ta. Doreşti să cauţi şi să urmezi instrucţiunile care te vor conduce la planul cel bun?

PLANUL LUI DUMNEZEU PENTRU VIAŢA TA

Cred că Dumnezeu va trimite oamenii potriviţi în viaţa ta ca să te aşeze la locul potrivit pentru a-ţi revela planul potrivit pentru tine. Probabil ai întrebat: “Doamne, Tu oare chiar ai un plan pentru viaţa mea?”.
Poţi să-l găseşti, poţi să-l cunoşti. Dumnezeu îţi va descoperi persoanele potrivite, locul potrivit şi planul potrivit. Mă rog ca Domnul să-ţi dea o viziune nouă, pe măsură ce El îţi va descoperi voia Sa tot mai mult şi mai clar ca niciodată.

joi, 12 iunie 2008

Cancerul de col uterin

Cancerul de col uterin reprezintă cea mai frecventă localizare a cancerului la femeie şi ocupă locul doi printre cauzele de deces, depăşind mortalitatea prin cancer la bărbaţi, astfel încât necesitatea cunoaşterii acestei boli devine tot mai evidentă. dacă la cancerul de sân fiecare femeie are un rol important şi personal pentru că depistarea bolii poate fi făcută prin simpla palpare, în ce priveşte cancerul de col uterin singurul care-l poate depista este medicul. Totuşi, există semne care să ne atragă atenţia, de asemenea există persoane cu risc crescut, care trebuie să fie mai vigilente decât altele.

FACTORII DE RISC
VÂRSTA
- majoritatea cazurilor se grupează în jurul vârstei de 35-65 de ani , fiind incriminate dezechilibrele hormonale din premenopauză şi consumul de anticoncepţionale.
SEXUALITATEA
- debutul vieţii sexuale la mai puţin de 17 ani creşte riscul de 2,4 ori. Se consideră că o dată cu primele contacte sexuale, pe colul incomplet maturat se produce o interacţiune cu un agent cancerigen, probabil viral (papillomavirus) şi începe procesul de cancerizare.
- numărul de parteneri sexuali: risc1-pentru un singur partener, riscul creşte de 8 ori pentru 3-5 parteneri şi de 14,5 ori pentru mai mult de 6 parteneri. Riscul se multiplică şi când soţul a avut mai multe partenere sexuale (7,8 ori la 15 partenere)
- numărul naşterilor şi avorturilor – risc crescut la femeile care au avut mai mulţi copii sau mai multe avorturi
LEZIUNILE DISTROFICE la nivelul colului, ca leucoplaziile, cervicitele cronice, cicatricele în urma rupturilor de col. Tratate la timp, nu se ajunge la cancer.
SURMENAJUL fizic şi psihic, carenţa alimentară sau vitaminică (se consideră că vitaminele A şi C au rol protector), lipsa de igienă locală elementară.

SEMNE DE DEBUT
- apariţia unei scurgeri prin vagin (leucoree) care la cele mai mici traumatisme (contact sexual, irigaţii, constipaţie) se pătează cu sânge, trebuie să fie un semnal de alarmă care să trimită femeie la medic. ATENŢIE: o asemenea scurgere nu înseamnă neapărat cancer, ci constituie o stare care trebuie investigată.
- o hemoragie vaginală care apare în afara menstruaţiei sau în menopauză trebuie să vă trimită urgent la medic.
Repet: nu înseamnă neapărat cancer, dar orice cancer depistat la timp poate fi vindecat.
În fazele avansate, când vindecarea devine tot mai improbabilă, semnele sunt bine conturate şi constau în leucoree abundentă şi fetidă (urât mirositoare) colorată în roz ca apa în care s-a spălat carne. Hemoragia este tot mai frecventă şi mai abundentă, ducând la anemierea bolnavei, în plus se adaugă durerea tot mai intensă, insuportabilă care cuprinde toată burta. Femeia slăbeşte încontinuu astfel încât înainte de moarte este numai piele şi os.

Sper că vedeţi cum, cu puţină atenţie şi respect pentru sănătatea dumneavoastră se pot evita situaţii extrem de greu de suportat de către bolnavă şi familie, se poate interveni în timp util, cu condiţia să nu vă adresaţi medicului atunci când „nu mai puteţi” că s-ar putea ca nici medicul să nu mai poată face nimic.

Material alcătuit de Dr. Chiş Şerban Ana-Aurelia, medic primar – medicina familiei.

Din pacate, pentru femeile de la noi din tara avortul este mijloc de contraceptie. Ne situam pe primul loc in Europa la numarul de copii ucisi prin avort. Milioane de copii au fost omorati dupa '89 , adica tot viitorul nostru a fost compromis. In cativa ani numarul profesorilor va fi prea mare pentru copiii care vor urma scoala si daca lucrurile nu se vor ameliora, profesorii vor fi concediati. Pensionarii depasesc ca numar persoanele incadrate si noua nu va mai avea cine sa ne platesca pensiile pentru ca ne-am ucis viitorul. Oare nu sta in puterea noastra sa educam tanara generatie ca sa nu se mai intample asemenea lucruri, ca ei sa inteleaga ca familia este baza societatii?!

Obiectivele noastre

Asociaţia are următoarele obiective stabilite:
a) organizarea de întâlniri (conferinţe, seminarii, manifestări publice) având ca scop transmiterea principiilor creştine, promovarea tinerelor talente (în special în domeniul cultural – religios) şi dezvoltarea relaţiilor dintre membrii asociaţiei;
b) organizarea de acţiuni de asistenţă socială destinate tuturor categoriilor de indivizi, grupuri şi comunităţi cu risc crescut de izolare sau excludere socială, acordare de ajutoare constând în distribuirea de alimente, îmbrăcăminte-încălţăminte, bunuri de larg consum, medicamente cu titlu gratuit şi ajutoare băneşti;
c) activităţi de formare a membrilor în vederea implicării sociale şi culturale active în societatea şi diaspora românească;
d) realizarea şi editarea de publicaţii şi materiale audio – video (cărţi, reviste, broşuri, cursuri, filme, muzică, CD-uri, etc.) cu un conţinut cultural – religios sau a unor publicaţii de specialitate şi informare;
e) elaborarea şi implementarea de programe pentru ridicarea standardului de viaţă a categoriilor de persoane aflate în dificultate sau defavorizate: şomeri, copii, vârstnici;
f) amenajarea, dotarea şi finanţarea unor instituţii sau servicii cu destinaţie de asistenţă socială (cantine sociale, case familiale, birouri de asistenţă socială, case de copii, tabere sau grădiniţe, aziluri pentru persoane aflate în dificultate sau fără adăpost);
g) amenajarea, dotarea şi finanţarea unor centre creştine cu scopul susţinerii de programe cultural-sportive şi educative pentru copii şi tineret;
h) organizarea de conferinţe/seminarii/cursuri/programe pentru promovarea sănătăţii, igienei, distribuirea de materiale în acest sens;
i) sprijinirea libertăţii religioase şi a valorilor morale şi umane;
j) parteneriat cu autorităţile publice de drept în activităţi civice şi sociale;
k) sprijinirea integrării sociale a minorităţilor şi categoriilor defavorizate prin activităţi educaţionale şi caritabile;
l) realizarea de activităţi şi servicii în scopul obţinerii de fonduri proprii pentru promovarea scopului asociaţiei.

8 martie

Doamna Valentina Melcea ne invita sa participam cu copiii la sarbatorirea mamicilor la Hotel Rusca. Suntem incantati, mai ales copiii. Este prima lor iesire publica. Sunt foarte emotionati.

Ni s-a spus ca vom aparea si la tv, dar n-a fost sa fie. N-a fost loc pentru noi, programul a fost lung si divers si nu am mai si noi incaput in grila. Dar ne-am bucurat sa fim vazuti si auziti. Acesti copii merita sa fie ajutati sa se dezvolte, sa invete, sa aiba ce le trebuie ca sa se bucure de copilarie.

Sarbatorind mamicile

Primavara. Inceput de martie. Pregatim sceneta de 8 martie ca sa aratam mamicilor cat de mult le iubim. Muncim de o luna, de doua ori pe saptamana. Dar a meritat. A fost frumos, mamicile s-au bucurat tare de noi si de ceea ce am muncit. Le-am facut felicitari, dipome si ... un tort!

Femeia - stalpul casei

De 3 ani si mai bine ne strangem intr-un grup cu femeile pentru a invatat cat mai multe despre viata cu Dumnezeu, pentru a imparasi problemele si bucuriile, pentru a ne simti bine impreuna.

Suntem acum mai mult decat simple prietene si surori in Domnul. Stim totul una despre alta, ne sprijinim nu numai in rugaciune, sarbatorim impreuna cat de multe evenimente putem si ce este cel mai frumos, este ca nu suntem din aceeasi biserica. Nici macar din aceeasi confesiune. Un pastor pe care l-am cunoscut cu ceva timp in urma sustinea ca bisericile sunt atat de dezbinate incat nici nu poate fi vorba de vreo unitate intre ele. Eu zic ca nu e asa. Eu zic ca putem comunica si putem colabora foarte bine intre noi atunci cand ne inchinam aceluiasi Dumnezeu. De ce sa lasam sa ne desparta felurile diferite de a ne inchina, in loc sa lucram in unitate pentru atingerea scopului nostru unic: largirea Imparatiei lui Dumnezeu.

Lucrarea cu femeile

Femeia, datatoare de viata, femeia, creatoare de frumusete! Femeia, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. In cartea "Eu, femeia" John Eldredge subliniaza trei aspecte importante ale caracterului femeii:
Când Dumnezeu a creat omul, l-a creat după chipul şi asemănarea Lui, parte bărbătească şi parte femeiască l-a creat! El a pus feminitatea în inima noastră, ca să purtăm în lume imaginea Lui, ca femei.
Dar ce este feminitatea? Ce sensibilizează inima unei femei?
În inima oricărei femei sunt trei dorinţe adânci. Ele au fost aşezate de către Dumnezeu mai întâi în Eva. Aceste dorinţe au fost astupate, îngropate, dar sunt încă acolo, în inimile noastre, aşteptând să fie scoase la lumină.
Unii spun că aceste dorinţe sunt rezultatul căderii, dar să nu-i credeţi! Aceste dorinţe sunt puse înăuntrul nostru de Însuşi Dumnezeu şi sunt parte din slava noastră:
1.Dorinţa de a fi curtată, dorinţa ca cineva să lupte pentru noi. Noi o minimalizăm spunând că romantismul nu mai e la modă. Însă ea e acolo! Când suntem mici şi ascultăm poveşti cu prinţese, ne imaginăm şi noi prinţese, voim să fim iubite, dorite, preţioase!
2.Noi am fost create să jucăm un rol de neînlocuit într-o aventură eroică. Există ceva de neînfricat în inima fiecărei femei, ceva ce ne face curajoase în faţa pericolului, puternice în faţa încercărilor. Noi n-am fost făcute să fim nefolositoare, nedorite, ci de neînlocuit, fără noi să nu se poată trăi! Tânjim să facem parte din ceva măreţ, să auzim spunându-se despre noi: “Fără tine n-aş fi putut reuşi...” Însă acest sentiment pe care-l simţim puternic în copilărie, se stinge pe măsură ce creştem, ceva se veştejeşte, ca o floare fără apă. De la o vreme începem doar să existăm, în loc să trăim viaţa din belşug promisă de Biblie!
3.Dorim să avem o frumuseţe a noastră, aparte, care să fie descoperită. De mici ne îmbrăcăm ca nişte prinţese, luăm hainele mamei şi pantofii ei cu toc şi stăm ore în şir în faţa oglinzii atunci când nu suntem văzute. Oricare fetiţă parcă are mereu pe buze întrebări de genul: “Mă vezi? Îţi găseşti plăcerea în mine? Sunt drăguţă?”
Lumea spune că frumuseţea scade odată cu vârsta, dar Dumnezeu spune că frumuseţea noastră creşte în fiecare zi! Unele femei au fost învăţate că frumuseţea este un pericol; că ne expune la abuzuri şi jigniri, la suferinţă.
Orice ar spune ei, noi tânjim să fim frumoase, iar frumuseţea noastră interioară este esenţa frumuseţii – o frumuseţe aparte, unică, ce abia aşteaptă să fie descoperită.
Tânjim după o frumuseţe aparte, care inspiră şi aduce viaţă. Este un lucru puternic, captivant. Şi asta nu vine din mândrie, ci aşa am fost noi create: să aducem viaţă, şi nu numai fizic, ci şi în domeniul spiritual, în emoţii şi sentimente, în relaţii.
Dumnezeu a pus toate acestea în inimile noastre! Însă, multe s-au întâmplat de la visele noastre de fetiţe până acum! Toate tânjim să fim ca Eva înainte de cădere, să fim ceea ce Dumnezeu a intenţionat să fim atunci când ne-a creat. Dar, este speranţă să fim femeile care am fost create să fim!
Deci, ce s-a întâmplat cu mica prinţesă? Unde sunt visele ei? De ce este atât de greu să găsim o femeie cu inima plină de viaţă, care-şi trăieşte visul?



Care femeie nu-si doreste sa fie frumoasa, apreciata, iubita? Insa, in societatea noastra, mai ales pentru cele de alta nationalitate sau fara prea multa educatie, cele provenite din familii sarace, dezbinate, sau chiar din case de copii, viata pare ca nu are nici un rost. Totul este o lupta pentru supravietuire.
Oare noi nu putem face nimic pentru ele? Cum putem oare sa le ajutam sa credaca ca si ele sunt valoroase, sunt importante, sunt pretioase cand toata lumea le foloseste si apoi le arunca, le marginalizeaza si le desconsidera? Ca sa va dau doar doua exemple, din aceasta poza o femeie nu stie sa scrie iar alta are un talent extraordinar la desen, dar pentru ca este orfana, nimeni nu-i da sansa de a-si exersa talentul innascut. Nu poate face o scoala de desen pentru ca oriunde i se cer bani. Pe care nu ii are. Lucreaza cu zuiamenaj pe la casele pretentioase si castiga cat sa-si asigure chiria si o panie pe a doua zi.

Copiii, speranta noastra

Cata frumusete, caldura, speranta si bucurie poti vedea in ochii unui copil! Fie mare, fie mic, fie bogat, fie sarac, fie alb, fie negru, toti copiii sunt frumosi. Copiii cu care lucram noi sunt, pe langa frumosi si destepti! Sunt ca buretii uscati care absorb apa datatoare de viata!

Facem studii biblie, facem scenete cu diferite ocazii, sunt minunati si este o placere sa lucram cu ei. In aceasta poza sunt adunati pentru o fotografie de grup, in decembrie. Prietena noastra si a lor, Maria, le-a adus cadouri de Craciun.

Inceput de drum

Suntem la inceput....
Ca la orice drum nou, nutrim sperante, avem asteptari. Cum va fi, ce vom face, va fi greu? Tot ce ne dorim este sa tinem flacara sperantei aprinsa. Credem ca speranta moare ultima, ca in povestea aceea.
Patru lumânări ardeau încetişor, şi dacă ascultai cu atenţie puteai chiar să le auzi vorbind:

Prima a spus:
- Eu sunt Liniştea. În ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viaţa lor…
Flacăra s-a micşorat din ce în ce mai mult şi s-a stins.

Apoi a vorbit cea de a doua:
- Eu sunt Credinţa. Oamenii spun că pot să trăiască foarte bine şi fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard…
Când a terminat de vorbit, şi aceasta s-a stins.


- Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere să ard, oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare, ei uită să-i iubească chiar şi pe cei mai apropiaţi oameni din viaţa lor…
O adiere blândă care trecea pe lângă ea a stins-o fără să vrea.
Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare, şi văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă.

- Voi ar trebui să fiţi mereu aprinse…
Cea de a patra lumânare i-a şoptit uşor:
- Nu-ţi fie frică, atât timp căt eu ard, le putem reaprinde pe celelalte.
Eu sunt Speranţa!

Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins şi pe celelalte.
Flacăra Speranţei să ardă mereu în sufletul tău…
pentru ca tu să ai o viaţa plină de Linişte, Credinţă şi Iubire!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...