duminică, 21 iunie 2009

RĂSTURNÂND ÎNTĂRITURILE CELUI RĂU

De Ben Cerullo
(traducere din engleză)
Cine spune că atunci când devenim creştini trăim o viaţă fără probleme sau lupte? Doar pentru că avem o relaţie cu Isus nu înseamnă că viaţa devine un drum uşor, fără obstacole. Viaţa poate fi grea. Şi, din poziţia de creştini, vom întâmpina multe încercări.
Înainte să fi fost mântuiţi, nu reprezentam o ameninţare pentru diavol. Dar, când L-am acceptat pe Isus în inima noastră, ceva s-a schimbat. Am primit un nou loc în bătălia spirituală şi deîndată am devenit duşmanii lui Satan.
Acum trăim în două lumi – cea naturală şi cea spirituală. Amândouă se întâmplă în jurul nostru, numai că pe una o putem vedea iar pe cealaltă nu.
Când ne trezim faţă în faţă cu bătăliile vieţii şi cu ispitele care ne dau târcoale, ar trebui să ne dăm seama că se întâmplă mult mai mult decât se poate vedea. Multe bătălii, încercări şi lupte sunt înrădăcinate în tărâmul spiritual. Ca urmare, războiul ar trebui să se dea pe teren spiritual, cu arme spirituale.
Haideţi să luăm ca exemplu depresia. Milioane de oameni din lume sunt diagnosticaţi cu depresie în fiecare an. M-am confruntat şi eu cu ea în viaţa mea. Totuşi, depresia are de cele mai multe ori cauze spirituale. Nu înţelegeţi greşit acest lucru, nu sunt împotriva medicinii sau a doctorilor. În unele cazuri depresia are cauze fizice sau este provocată de dezechilibre chimice. Dar de multe ori, depresia este un duh. Şi ca să o depăşim, nu numai să mascăm problemele, trebuie să-i căutăm rădăcinile şi să-i declarăm război. Trebuie să luptăm cu armele pe care ni le-a pus la dispoziţie Dumnezeu.
Depresia este doar un exemplu de întăritură a celui rău. Alte întărituri sunt dependenţe, boli, sărăcie, ură, amărăciune, bârfă, etc. dar, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu plin de bunătate şi nu ne va lăsa niciodată fără apărare şi nu ne va trimite la luptă neînarmaţi. Ne-a dat cea mai puternică armă de luptă de pe pământ: Cuvântul Său.
Biblia se referă la sabia Duhului pe bună dreptate. Cuvântul lui Dumnezeu este autoritatea supremă împotriva minciunilor celui rău. Se întâmplă ceva când punem Cuvântul în gura noastră şi îl orientăm către inamic. Cuvântul va detrona căpeteniile întunericului şi va elibera puterea de care avem nevoie pentru a rămâne în picioare. Amintiţi-vă că noi nu ne aflăm într-o bătălie pentru câştigarea biruinţei! Biruinţa a fost deja câştigată pentru noi. Aşa că noi trebuie doar să o impunem.
Singurul mod de a da bătălia pe teren spiritual şi a câştiga victoria împotriva inamicului este prin adevărul pe care-l găsim scris în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu mă refer la rugăciunile voastre de fiecare zi ci la acelea care ţintesc şi străpung în mod agresiv rădăcinile problemelor. Acest tip de rugăciune este calea prin care primim dreptul şi autoritatea de la Dumnezeu pentru a ne împotrivi celui rău şi Dumnezeu se va mişca în ajutorul nostru.
În 2 Corinteni 10:3-4 ni se spune: « Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.»
Armele noastre spirituale sunt puternice în Dumnezeu pentru a surpa întăriturile celui rău. Bătălia este câştigată de aici înainte pentru că am pus întăriturile din viaţa noastră sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. În timp ce învăţăm să stăm sub autoritatea Lui, vom arăta şi duşmanului că nu mai are permisiunea să ne hărţuiască.
Isus a spus că vom ştii adevărul şi adevărul ne va face liberi.
Vezi tu, diavolul este un mincinos. Asta este natura lui. Scriptura ne spune despre el că e tatăl minciunii. Încă din copilărie învăţăm să credem minciuni. Minciuni despre Dumnezeu, despre lume, despre alţi oameni, despre noi înşine. Totuşi, Dumnezeu aduce în viaţa noastră oportunitatea de a trece dincolo de aceste minciunişi de a le înlocui cu adevărul Său.
Cere-I Lui să-ţi arate acele minciuni pe care vrea să le aducă în lumină. Poate ştii rădăcina lor, cauza lor, sau poate nu ai nici cea mai mică idee. Veste bună este aceea că orice ar face Dumnezeu, El este la distanţă de doar o rugăciune. Dacă te rogi şi ceri Duhului Sfânt El îţi va descoperi rădăcinile minciunii din viaţa ta. Nu trebuie să treci printr-un ritual lung şi complicat, ci pur şi simplu roagă-te şi deschide-ţi inima şi cere lui Dumnezeu să-ţi arate.
Ai răbdare, răspunsul poate să nu vină imediat, dar dacă Îl vei aştepta pe Domnul, El îţi va aduce răspunsul. De atâtea ori vrem răspunsuri instant! Dar dacă vrem cu adevărat libertate şi biruinţă, trebuie să insistăm. Răbdarea nu a fost un rod care să-mi fi venit uşor. A trebuit să muncesc pentru el aşa cum mulţi dintre voi trebuie să o faceţi. Dar dacă nu vei permite să devii frustrat şi nu vei renunţa, vei ajunge să confrunţi minciuna şi să o înlocuieşti cu adevărul – iar adevărul te va elibera.
Când Îl cauţi pe Domnul caută să găseşti un loc liniştit în care să poţi fugi de toate distragerile din jurul tău. Doar cere şi aşteaptă. Pătrunde în prezenţa Sa. Intră în închinare. Încearcă să aştepţi în tăcere, fără prea multă vorbărie. Doar stai şi ascultă. Atunci vei primi o imagine în minte, un gând, o amintire sau o impresie. Dumnezeu descoperă lucruri oamenilor în multe feluri. Când vei vedea unde este rădăcina, lasă Duhul Sfânt să-ţi aducă vindecarea. Asta poate să însemne că a venit timpul să confrunţi întăriturile din viaţa ta cu Cuvântul lui Dumnezeu. Nu te teme să stai faţă în faţă cu duşmanul. El are ceva ce-ţi aparţine ţie. Păşeşte înainte şi declară că el nu mai are nici un drept asupra acelei situaţii din viaţa ta.
Aminteşte-ţi că ce e în tine este mai tare decât ce este în lume. În Numele lui Isus, dărâmă întăriturile. Trebuie să treci de suprafaţă şi să smulgi rădăcinile problemei. Arată diavolului, puterilor, principalităţilor, conducătorilor întunericului cine deţine controlul. Trebuie să te mişti către o poziţie ofensivă, nu mai este timpul pentru apărare. Vorbeşte circumstanţelor vieţii tale de pe poziţia de copil al lui Dumnezeu şi bucură-te de moştenirea pe care o ai în Cristos. Cuvintele tale creează realitatea în care trăieşti, nu trata acest lucru cu uşurinţă.
Nu înceta să stăruieşti până când victoria este câştigată. Ca şi creştin, tu ai putere asupra diavolului, dar el nu va pleca fără luptă. Trebuie să-ţi dai seama de autoritatea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi lasă să cadă securea Lui pe rădăcinile problemelor din viaţa ta.
Mă rog ca Dumnezeu să-ţi dea o descoperire nouă a armelor spirituale pe care El ţi le-a pus la dispoziţie ca şi credincios. Mă rog să fi umplut cu înţelepciune şi discernământ ca să ştii cum să foloseşti aceste arme. Mă rog ca luptătorul din fiinţa ta să fie trezit şi ungerea de Atotputernicului Dumnezeu să treacă dincolo de fire şi să dărâme întăriturile din viaţa ta şi din vieţile celor din jurul tău, eliberând pe captivi.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...