Anunţ!

Asociația noastră începe următoarele cursuri/grupe:
- cu adolescente, având tema: "Ce trebuie să ştie o fată" (iar în cadrul grupului se vor discuta probleme ale adolescenţei, chestiuni care ţin de igiena personală, bunele maniere, etc.)
- cu femei (unde se vor discuta probleme de cuplu, de creşterea copiilor, etc.)
- grup de părtăşie cu familii (cupluri)
- club de lectură creştină şi nu numai
- curs de croitorie
- ocultismul şi pericolul pe care îl reprezintă
Specificăm: întâlnirile sunt săpatămânale. Cursurile sunt gratuite, se desfăşoară la domiciliul nostru (în Hunedoara) şi vă rugăm să ne contactaţi la adresa: elena_reinerth7@yahoo.com
Vă aşteptăm cu mult drag!

DONEAZĂ 2%/ Donate

Datele noastre sunt:
Asociaţia Creştin Umanitară Flacăra Speranţei, cod fiscal 23898629, cont bancar RO32BTRL06301201P92687XX, Banca Transilvania.
Our datas: bank account RO32BTRL06301201P92687XX Tansilvania Bank.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Ziua mulţumirii!

Motto-ul săptămânii... mele!


Dumnezeu are puterea şi dorinţa să te ierte, chiar dacă tu nu te poţi ierta! Este, însă, mai bine dacă te ierţi şi tu. Pentru că nu poţi oferi oamenilor decât ceea ce ai în inima ta.
Nu poţi schimba omul care ai fost, dar poţi schimba omul care eşti!

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte

Matei 12 :33 „…căci pomul se cunoaşte după rodul lui.”
Matei 7:17-20 „Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.”
Trăim vremuri îngrozitoare! Fratele luptă împotriva fratelui, o biserică luptă cu o alta, luptăm unii împotriva altora dând glas şi acţionând exact conform uneltirilor diavolului.
De 2000 de ani oamenii încearcă să înţeleagă ce este Biserica. Spunem că noi suntem imaginea lui Dumnezeu pe pământ.
Got question org. ne spune în articolul:  http://www.gotquestions.org/Romana/definitie-Biserica.html că:
„Mulţi oameni asimilează astăzi Biserica unei clădiri. Totuşi, nu aceasta este ceea ce Biblia spune despre Biserică. Cuvântul “biserică” vine din grecescul “ecclesia” care înseamnă “o adunare” sau “cei chemaţi”. Înţelesul de bază al cuvântului “biserică” nu este, iată, o clădire, ci dimpotrivă este vorba despre oameni. Este chiar ironic faptul că atunci când oamenii sunt întrebaţi ce biserică frecventează, ei fac referire adesea la denominaţiunea din care fac parte – ortodoxă, catolică, luterană, baptistă şi aşa mai departe. De multe ori oamenii se raportează la o anume denominaţiune sau la o clădire. Citiţi Romani 16:5: "…spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor...". Apostolul Pavel se referă aici la oamenii credincioşi ca fiind biserica şi nu la clădirea în care ei se adună.
Biserica este Trupul lui Hristos. Efeseni 1:22-23 spune: "El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlineşte totul în toţi". Trupul lui Hristos este format din toţi credincioşii începând cu ziua Cincizecimii şi până la momentul Răpirii Bisericii. Înţelegerea conceptului de Trup al lui Hristos comportă două aspecte:
(1) Biserica universală este cea care îi conţine pe toţi cei care au o relaţie personală cu Isus Hristos. 1 Corinteni 12:13 spune: "Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh". Vedem deci că oricine crede în Hristos este parte a trupului Său. Adevărata biserică a lui Dumnezeu nu este aşadar o clădire sau o denominaţiune. Biserica universală a lui Dumnezeu este formată din toţi aceia care au primit mântuirea prin credinţa în Isus Hristos.
(2) Biserica locală este descrisă în Galateni 1:1-2: "Pavel, apostol...şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine, către Bisericile Galatiei". Vedem aici că în provincia Galatiei existau mai multe biserici, ceea ce noi numim biserici locale. Biserica ortodoxă, catolică, luterană, evanghelică, baptistă etc., niciuna dintre acestea nu este BISERICA, aşa cum este definită ea în Biblie ca biserica universală – ci mai degrabă poate fi o biserică locală. Biserica universală este compusă din toţi aceia care au crezut în Hristos şi au primit mântuirea. Aceşti membri ai bisericii de pe tot pământul trebuie să caute comuniunea şi creşterea spirituală în bisericile locale.
În concluzie, biserica nu este nici o clădire şi nici o denominaţiune anume. Aşa cum arată Biblia, biserica este Trupul lui Hristos, adică toţi aceia care şi-au pus credinţa în Isus Hristos ca Mântuitor personal (Ioan 3:16; 1 Corinteni 12:13). Membrii bisericii de pe tot pământul (Trupul lui Hristos) sunt însă prezenţi în bisericile locale, aproape indiferent de denominaţiune.”
Ce este sigur, este că oamenii se uită la noi. Iar felul cum dau ei din mână a lehamite atunci când vine vorba despre pocăiţi, spune multe despre mărturia pe care noi o aducem lumii! Suntem trimişi în lume să ducem vestea bună. Iar noi nu avem timp să face asta pentru că suntem măcinaţi de propriile noastre conflicte interne din biserici. Suntem trimişi să arătăm lumii cum este Dumnezeu, dar noi ne-am lăsat corupţi de putere şi imaginea socială până acolo încât oamenii când spun pocăit spun: „A!! Ăia care au devenit membri acolo sau acolo pentru că se ajută între ei şi toţi au acum case şi maşini.”
Ceea ce văd eu acum în jurul meu îmi trezeşte o mare spaimă. Nu avem la ce chema oamenii. Îi prezentăm un Dumnezeu al iubirii şi-l trimitem într-un loc în care liderii se luptă pentru putere, punându-i pe unii şi pe alţii să aleagă între ei. Îi trimitem în locul în care dezbinarea şi bârfa domnesc, în care discriminarea pe criterii de avere şi poziţie socială sau culoarea pielii sunt la loc de cinste.
Ce s-a ales de Trupul Domnului? Cum mai avem îndrăzneală să mai chemăm oamenii la Dumnezeul pe care noi Îl reprezentăm prin ceea ce facem?
„Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.” Asta ne spune Biblia, anticipând rezultatele produse de firea noastră pământească pervertită şi coruptă.
Fraţilor, priviţi în oglinda Scripturii şi vedeţi dacă vă place ce găsiţi în voi! Priviţi la roadele voastre din ultimii ani şi spuneţi dacă la asta v-a chemat Dumnezeu. Priviţi la starea lumii în care trăim şi spuneţi cu mâna pe inimă că noi, Biserica, facem tot ce putem pentru ea. Haideţi să ne plecăm genunchii şi să ne cerem iertare că ne-am lăsat furaţi de mirajele înavuţirii şi am luat-o razna făcând de râs numele Dumnezeului, pe care trâmbiţăm sus şi tare de la amvoane că-L reprezentăm. Cine are nevoie de o asemenea reprezentare? Şi când am lăsat ca reprezentarea unui Dumnezeu Sfânt şi plin de dragoste şi dreptate să se transforme într-o reprezentaţie burlescă în care antrenăm chiar şi pe cei sinceri, care se identifică cu noi prin faptul că aparţin, ca membri, bisericilor noastre?
Retrăim vremurile biblice în care poporul era trimis în robie din pricina neascultării. Azi, oamenii noştri de valoare pleacă să servească alte ţări, ca să nu fie identificaţi cu corupţia din România care a cuprins mai nou chiar şi bisericile. Dumnezeu cerne. Şi multă neghină a ieşit la iveală. Mai multă ca rodul bun. Toamna, la vremea recoltei, vedem că rodul nostru este atacat de dăunători din toate părţile, vedem că mana a lovit viţa şi acum vinul este amar! Şi noi stăm cu mâinile în sân şi nu facem nimic. Bisericile se golesc. Fraţii umblă beţi pe drum sau divorţează. Promovăm Evanghelia prosperităţii fără să ţinem cont că uneori Dumnezeu alege pentru noi lipsa exact ca să ne înveţe lecţii care altfel nu le-am învăţa!
Ca să-i parafrazez pe cei care au ascultat predica lui Petru din Fapte 2, spun şi eu:
„Fraţilor, ce să facem?” Răspunsul lui Petru a venit prompt: „Pocăiţi-vă”
Şi, dacă am face cum scrie puţin mai jos în acelaşi capitol: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.” poate că am avea şi noi bucurie, pace, dragoste, bunătate, credincioşie, blândeţe, adică roadă!
Să ne temem de cuvântul care zice:
Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.” Matei 7:19

vineri, 8 octombrie 2010

Trei căi de a reflecta asupra Cuvântului lui Dumnezeu

Iacov 1:23-24 „Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.”

Cuvântul lui Dumnezeu este ca o oglindă. Noi folosim oglinda pentru a ne evalua pe noi înşine. Privim în oglindă pentru a estima daunele nopţii care a trecut  şi apoi facem ceva în legătură cu asta. La ce bun să ai o oglindă, dacă nu iei măsuri în legătură cu ceea ce vezi?  Dumnezeu spune că oglinda reflectă ceea ce este la exterior iar Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce este în interior.
Iacov ne dă trei căi practice de a reflecta asupra Cuvântului lui Dumnezeu:
1. Citeşte-l. Iacov 1:25: „Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei…” Cuvintele „adânci privirile” înseamnă în greacă a privi lung şi insistent. Asta înseamnă să acorzi întreaga atenţie Cuvântului, cu concentrare şi atenţie asupra tuturor detaliilor.
Iată 9 lucruri de privit: (P.A P.P.E.R.G.A.M.)
P – este vreun păcat de mărturisit?
A – este vreo atitudine de schimbat?
P – este vreo promisiune de revendicat?
P – este vreo poruncă de ascultat?
E – este vreun exemplu de urmat?
R – este vreo rugăciune de înălţat?
G – este vreo greşeală de evitat?
A – este vreun adevăr de crezut?
M – este ceva pentru care să mulţumeşti Domnului?

2. Stăruieşte în el. „…şi va stărui în ea…” Asta înseamnă iar şi iar şi iar. Biblia cere această meditare. Citeşte şi stăruieşte asupra lui mereu. Cunosc câţiva oameni mai fideli Facebook-ului sau paginii de sport decât sunt Cuvântului lui Dumnezeu.

3. Aminteşte-ţi. „…nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta.” Nimic nu va însemna mai mult pentru viaţa ta spirituală decât memorarea Cuvântului, a versetelor biblice. Psalm. 119:11 „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” 
(Daily hope) Copyright © 2010 Rick Warren. All rights reserved. Used by permission.

marți, 5 octombrie 2010

Cugir, 4 octombrie

O zi rece. Soarele nu mai are putere să încălzească pământul. Dar, apropiindu-ne de biserică începem să simţim căldura. Oameni primitori şi calzi ne întâmpină şi ne poftesc să luăm un loc. Începe programul cu câteva cântece de închinare în care ne conduc patru voci minunate. Speechul de introducere ne face să sperăm la ceva bun, înălţător, ne face să credem că nu vom mai pleca de acolo la fel cum am venit.
Apoi intră Johanna Weaver, autoarea celor două cărţi traduse în româneşte: „O inimă ca a Mariei într-o lume a Martei” şi „O atitudine ca a Mariei”.  O femeie frumoasă, plină de zâmbet şi umor, o persoană caldă care molipseşte de optimism, care are putere să râdă de minusurile sale, care plânge pentru minusurile noastre.
Când începe să vorbească timpul se opreşte în loc. Ne-au amorţit picioarele, scaunele sunt foarte înalte şi picioarele nu ne ajung până la podea, dar nu mai simţim. Ne cucereşte cu frumuseţea ei interioară şi cu poveştile ei captivante.
Johanna foloseşte o ilustraţie:
„Pe o bancă în parc, plângea un bătrân. Un tânăr îl vede şi îl întreabă de ce plânge. Bătrânul spune că nu ar înţelege problema lui dacă i-ar spune-o. Tânărul îi cere să-i spună totuşi. Atunci bătrânul îşi deapănă povestea:
- Am 82 de ani şi sunt căsătorit cu o femeie de 26. O iubesc şi mă iubeşte mult. Are mare grijă de mine. În fiecare zi îmi dă mâncare bună, în fiecare seară îmi face prăjituri….
- Dar o relaţie ca asta şi-ar dori oricine. Atunci de ce plângi? V-aţi despărţit?
- Nuuuuu… ţi-am spus că nu vei înţelege! Nu mai ştiu uitat unde stau!”
Ne spune că asemenea acelui bătrân suntem şi noi deseori. Uităm cine suntem, uităm cui aparţinem, uităm unde este casa noastră. Uităm că identitatea noastră este în Cristos, uităm că suntem copii ai lui Dumnezeu, cu drept de moştenire a cerului. Uităm că trebuie să fim încălţaţi cu râvna Evangheliei păcii nu numai ca să ducem vestea bună a mântuirii oamenilor, ci şi ca să avem noi înşine pacea, să avem noi înşine baza în Dumnezeu, să ne cunoaştem noi înşine identitatea şi locul.
O altă ilustraţie folosită de Johanna a fost următoarea:
„Penny merge cu mama ei la cumpărături. Când să facă plata celor cumpărate, Penny zăreşte o cutie frumoasă care conţinea un şirag de perle frumoase. Îi spune mamei:
- Mami, te rog, te rog, mi-l cumperi?
Mama se uită pe dosul cutiei la preţ şi când vede că nu este prea scump îi spune fetiţei:
- Va trebui să câştigi ceva bani şi apoi ai să-l poţi cumpăra.
Fetiţa caută de lucru pe la vecini, adună bani, de ziua ei primeşte un plic de la bunica în care erau suficienţi bani pentru a putea completa suma adunată de ea şi dă fuga la magazin pentru a-şi cumpăra colierul. L-a pus în jurul gâtului şi de atunci nu s-a mai despărţit de el. La joacă, la şcoală, acasă, la baie, chiar şi noaptea îl purta mereu. După o vreme colierul a început să-şi piardă strălucirea. Vopseaua i s-a dus, o piatră s-a spart iar şnurul colierului s-a rupt încât cu greu a mai reuşit să-l ţină în jurul gâtului.
Tatăl fetei mergea în fiecare seară în camera ei pentru a se ruga cu ea, pentru a o înveli de noapte bună. Într-o seară a întrebat-o:
- Penny, mă iubeşti?
Fetiţa a răspuns:
- Da, tati, sigur că te iubesc!
- Atunci, îmi dai mie colierul tău?
- Nu, tati, numai colierul să nu mi-l ceri! Ştii că e favoritul meu! Uite, îţi dau păpuşa mea cea dragă!
Dar tatăl nu vrea păpuşa. În seara următoare, tatăl întreabă fetiţa din nou:
- Penny, mă iubeşti?
Fetiţa a răspuns:
- Da, tati, sigur că te iubesc!
- Atunci, îmi dai mie colierul tău?
- Nu, tati, numai colierul să nu mi-l ceri! Ştii că e favoritul meu! Uite, îţi dau căluţul meu cel roz.
Dar tatăl nu vrea nici căluţul.
În seara următoare, când tatăl intră în cameră, găseşte fetiţa stând pe marginea patului, cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, ţinând strâns în mâini colierul ei drag şi, înainte ca tatăl să apuce să spună ceva, fetiţa îi întinde colierul şi spune:
- Uite, tati, colierul meu, ţi-l dau ţie!
Atunci tatăl ia fetiţa în braţe, apoi ia colierul din mâinile ei şi îi dă în loc o frumoasă cutie de catifea roşie. Când fetiţa deschide cutia, face ochii mari: în cutie se afla un colier de perle veritabile, nou-nouţ, strălucitor de-ţi lua ochii. Tatăl îi spune:
- Vezi tu, draga mea, în tot acest timp am avut cutia la mine. Dar am vrut să fii în stare să renunţi de bună voie la colierul tău vechi şi uzat de perle false, ca să ţi-l pot dărui pe cel de perle veritabile.”
Aşa suntem şi noi, de cele mai multe ori. Dumnezeu nu ne poate oferi lucruri reale şi veritabile atâta timp cât noi ţinem strâns de „perlele” noastre false. Nici nu ştim la câte lucruri bune din partea lui Dumnezeu am renunţat nefiind în stare să înţelegem că El are ceva mult mai bun şi mai valoros pentru noi.
După pauza în care facem cunoştinţă cu „Marta”, adică ne înfruptăm din bunătăţile pregătite de Martele Cugirului, ne adunăm din nou ca să ne bucurăm împreună. Sesiunea a doua ne depăşeşte aşteptările. La fiecare rugăciune sala răsună de „Amin” spus din adâncul fiinţelor noastre. Johanna, plină de emoţie, plânge pentru durerile şi temerile noastre. Îmbrăţişează fiecare femeie pentru care se roagă, simte şi suferă împreună cu ea. Atmosfera este copleşitoare. Cu greu îmi stăpânesc lacrimile. Învăţ încă odată că plânsul nu este dovadă de slăbiciune. Johanna ne vorbeşte despre frica ce manipulează şi ţine sub control întreaga noastră fiinţă. Ne spune că noi nu am fost create pentru frică. Ne dovedeşte cu versete că frica a intrat în lume odată cu neascultarea din Eden. Dacă atunci ei şi-au acoperit goliciunea trupească cu frunze, acum ne acoperim goliciunea sufletească cu tot felul de lucruri care, credem noi, umplu acel gol din noi. Simţim şi noi, ca şi Adam că nu ne mai este de ajuns ceea ce suntem, vrem să fim şi să avem mai mult, ascultăm şoapta celui rău care ne susură în ureche şi acum că trebuie să fim ca Dumnezeu…
Şi acum el vine la noi cu aceleaşi metode:
- distragere: ne arată lucruri interzise sau neimportante ca să ne îndepărteze de Dumnezeu
- descurajare: odată îndepărtate de Dumnezeu, vine descurajarea
- îndoială: „oare chiar a zis Dumnezeu…?”
În ultima parte, vorbind despre frică, ne-a dat câteva sugestii în legătură cu modul în care să gestionăm frica. În primul rând, ne-a spus să nu hrănim frica. Să avem grijă ce muniţie furnizăm diavolului. Să avem grijă ce cărţi citim, ce filme vizionăm, ce trăim zi de zi.
Apoi ne-a sfătuit să nu stăm cu frica la taclale. Să nu-i dăm ocazia să ne întărească temerile şi îngrijorările. Asta înseamnă că atunci când suntem copleşite, în loc să ne plângem de milă, sunând o prietenă care nu ne poate ajuta cu nimic, mai bine am spune Domnului ce simţim. Nu trebuie să ne lăsăm mintea înnebunită de lucruri rele ce ar putea să se întâmple, de scenarii apocaliptice.
Iar confruntarea fricii este cea mai bună metodă de a scăpa de ea. Johanna spunea că se duce până în cel mai îndepărtat punct al imaginaţiei ei, la capătul scenariului ţesut de mintea ei, la deznodământul cel mai nefericit imaginat de ea, ca acolo să-L întâlnească pe Isus, ştiind astfel că El este în control.
Rugăciunea finală ne-a umplut de bucurie şi de siguranţa că Dumnezeu este acolo pentru noi oricând. Ne-a făcut o mare plăcere să ne revedem cu prietene vechi din alte judeţe, din alte oraşe, din alte locuri, chiar din oraşul nostru, prietene pe care nu le-am văzut demult. Ne-a făcut plăcere să facem cunoştinţe noi şi suntem sigure că acestea vor rezista mult timp, fiind ţesute în jurul Domnului Dumnezeului nostru, care ne-a adus laolaltă în marea lui Familie.
O zi începută cu frig şi încheiată în dragostea şi căldura lui Dumnezeu! El niciodată nu ne dezamăgeşte când ne lăsăm în voia Lui.

Câteodată Dumnezeu are un plan mai bun!


Proverbele 19:21
"Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte."

Ai observat că lucrurile nu merg întotdeauna în modul în care ai vrea tu? Că uneori Dumnezeu are o idee mai bună?
Este în regulă să-ţi faci planuri, dar aminteşte-ţi că viaţa este imprevizibilă, iar Dumnezeu spune că nu ar trebuie să presupunem altceva. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să ne facem griji, pentru că Dumnezeu este mereu în control.
Iacov 4 ne arată atitudinea potrivită pe care ar trebui să o avem: „Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: "Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom câştiga!" Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. - Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: "Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru."
Iacov spune că este în regulă să ne facem propriile planuri dacă ţinem cont că Dumnezeu are ultimul cuvânt!
Atitudinea corectă este de a ne ţine planurile mereu supuse voii lui Dumnezeu. Fă-ţi planuri dar spune: „Doamne, dacă asta este ceea ce vrei, aceasta este direcţia în care voi merge! Fac acest lucru cu credinţă.”
Proverbe 16:9 spune: „Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” Cum se întâmplă asta? Prin rugăciune. Când te trezeşti dimineaţa şi ai timpul tău liniştit cu Dumnezeu, spune: „Doamne, ce vrei Tu să faci cu această zi?”
Apoi, când apar distrageri sau întreruperi, aminteşte-ţi că Dumnezeu este în control. Vei experimenta o scădere dramatică a nivelului frustrării din viaţa ta pe măsură ce îţi vei aminti că nu totul depinde de tine.
[http://profile.purposedriven.com/dailyhope/post.html?contentid=5050], Copyright © 2010 Rick Warren. All rights reserved. Used by permission.

miercuri, 29 septembrie 2010

Testul maturităţii este caracterul


Iacov 1:22
Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.

Iacov ne spune că este autoînşelare să nu împlinim ceea ce ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu. Noi credem că dobândirea de cunoştinţe ne face automat maturi. Dar testul maturităţii nu este cunoştinţa. Este caracterul. O mulţime de oameni au cunoştinţe biblice uriaşe, dar sunt pitici spiritual vorbind.
Avem nevoie să punem Cuvântul lui Dumnezeu în practică. Avem nevoie să-l aplicăm continuu în vieţile noastre.
De fapt, cunoaşterea implică o creştere a responsabilităţii. Cu cât ştim mai mult, cu atât ni se va cere socoteală mai mult. Atunci, ce trebuie să fac cu ceea ce ştiu? Isus a spus: „Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.” Luca 12:48.
În Matei 7 Isus ne spune povestea constructorului înţelept şi a celui nebun. El spune că nebunul construieşte pe nisip. Acela este ca cineva care aude Cuvântul lui Dumnezeu dar nu face ce i se cere. Înţeleptul este cel care aude Cuvântul şi apoi face o încercare sinceră de a-l aplica în viaţa lui.
Isus spune în Ioan 13:17: „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” Cred că cea mai simplă definiţie a maturităţii este de a fi un împlinitor al Cuvântului. Faci ceea ce Biblia îţi spune. Nu trebuie numai să citim ci să şi împlinim ceea ce am citit.
Fiecare dintre noi ştie mult mai mult decât poate pune în practică. Nu este nevoie să ştim mai mult, deja ştim destul. Avem nevoie să începem să punem în practică ce ştim, să fim împlinitori ai Cuvântului. 

Copyright © 2010 Rick Warren. All right reserved. Used by permission.

joi, 9 septembrie 2010

Let's do it, România!


 
Salut,

Probabil ai aflat deja de "Let's Do It, Romania!"- cel mai mare proiect national de implicare sociala!
Daca vrei sa afli mai multe despre proiect si despre ce se va intampla pe 25 septembrie,
iata cateva informatii utile!

Ce este Let's Do It ?

“Let’s Do It, Romania!” este cel mai mare proiect de voluntariat din tara, care presupune curatarea intregii tari de gunoaiele din afara oraselor, intr-o singura zi. Ziua de Curatenie Nationala este 25 septembrie.

Proiectul a fost initiat in Estonia in 2008, preluat de Letonia si Lituania (2008, 2009 si 2010), Portugalia si Slovenia (2010). Poti vedea aici un video foarte interesant despre Curatenia din Estonia.
Putem bate un record – Romania este cea mai mare tara din Europa inscrisa pentru organizare in 2010! Pe lista tarilor responsabile social care vor pune ideea in aplicare sunt si Italia, Serbia, Ucraina, Brazilia, Finlanda.

De ce “Let's Do It, Romania!”?

-         pentru ca ne-am saturat sa stam pe margine si sa fim simpli privitori, fara a
actiona
-         pentru ca daca ne unim toti, pentru o singura zi, putem aduce schimbari vizibile
Romaniei
-         pentru ca in Romania problema deseurilor este una reala
      -    pentru ca locuitorii Romaniei trebuie sa inteleaga importanta unui comportament responsabil fata de mediu si necesitatea aplicarii acestuia in viata de zi cu zi

Pot schimba eu aceasta situatie?

Sigur ca da! Acesta este proiectul tuturor celor care cred ca se pot intampla lucruri bune si in Romania! Contributia fiecaruia este la fel de importanta si exista numeroase modalitati de implicare.

Cum ma pot implica?

Cum aflu noutati?
Intra pe site si citeste despre evolutia proiectului!
Urmareste-ne pe Twitter!

Hai cu noi sa facem curatenie in toata tara. Intr-o singura zi!
Pe 25 septembrie, avem cu totii ceva in comun: Romania!
LET'S DO IT!


sâmbătă, 28 august 2010

Faţa... nu mai atât de urâtă a oraşului meu....

Acum vreo doi ani postasem aici un articol despre "scheletele dinozaurilor" din oraşul meu. 
Pentru că de atunci lucrurile s-au schimbat, o să vă arăt cum. Şi că se poate. Iată:
Acesta este un spital care acum 2 ani arăta aşa:

Şi acum este în reparaţie.
Acesta acum 2 ani era un bloc abandonat.
Acum are geamuri şi acoperiş şi se transformă într-un centru creştin.
Aceasta era o veche centrală termică, dezafectată.
Acum va fi un centru creştin.

 Ce spuneţi, se poate? Se poate!

miercuri, 30 iunie 2010

Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi


Cine a spus că a fi creştin înseamnă să duci o viaţă fără probleme şi lupte? Doar pentru că avem o relaţie cu Isus nu înseamnă că viaţa va fi o continuă plimbare. Viaţa poate fi grea. Ca şi creştini, avem de a face cu multe provocări.
Înainte să primim mântuirea, nu am fost ameninţaţi de diavolul. Dar, când L-am acceptat pe Isus în inima noastră, ceva s-a schimbat. Am primit un loc nou pe câmpul spiritual şi imediat am devenit duşmanii lui Satan.
Noi locuim acum în două lumi: cea naturală şi cea spirituală. Amândouă sunt lângă noi, totuşi una o putem vedea şi una nu.
Când ne confruntăm cu ispite şi bătălii realizăm că trebuie să existe ceva mai mult decât ceea ce vedem în mod natural. Multe bătălii, lupte şi încercări au rădăcina în tărâm spiritual. De aceea, războiul trebuie dus în plan spiritual cu mijloace spirituale.
Să luăm ca exemplu depresia. Milioane de oameni din SUA sunt diagnosticate cu depresie clinică în fiecare an. Şi eu m-am confruntat cu ea. Totuşi, depresia este adesea o problemă spirituală. Vă rog să nu înţelegeţi greşit, nu mă pronunţ împotriva doctorilor sau tratamentelor. Uneori, depresiile pot avea cauze fizice sau chimice. Dar adesea depresia este un duh. Şi, ca să-l învingem (nu doar să mascăm problema), trebuie să privim la rădăcină şi să declarăm război. Trebuie să folosim armele asigurate de Dumnezeu.
Depresia este doar un exemplu de întăritură. Altele sunt dependenţele, bolile, sărăcia, ura, amărăciunea, bârfa, etc. Dar Dumnezeu este un Dumnezeu bun şi nu ne lasă fără apărare şi nici nu ne trimite în luptă fără echipamentul adecvat. El ne-a dat cea mai puternică armă din lume şi anume Cuvântul Său.
Biblia face referire la sabia Duhului dintr-un motiv real. Cuvântul lui Dumnezeu este autoritatea ultimă asupra minciunilor diavolului. Se întâmplă ceva când punem Cuvântul lui Dumnezeu în gura noastră şi începem să ţintim cu el către duşman.  Cuvântul lui Dumnezeu detronează principalităţile şi eliberează puterea de care avem nevoie să stăpânim peste terenul cucerit. Aminteşte-ţi: nu te afli într-o luptă pentru victorie, victoria a fost deja câştigată şi este a ta. Tu trebuie doar să o impui.
Singurul mod de a lupta în lupta spirituală şi a câştiga victoria asupra duşmanului este prin cuvintele scrise în Scriptură. Nu vorbesc aici despre rugăciune de zi cu zi ci despre rugăciunile agresive care străpung rădăcina problemelor, rugăciunile şi declaraţiile care nimicesc orice autoritate a duşmanului şi orice drept pe care l-ar avea el şi permite lui Dumnezeu să acţioneze în folosul şi interesul tău.
În 2 Corinteni 10:3-4 se spune: „Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.”
Armele noastre spirituale sunt atotputernice în Dumnezeu ca să surpe întăriturile celui rău. Bătăliile tale vor fi câştigate în cămăruţa ta doar prin confruntarea faţă în faţă. Ţi-a fost dată stăpânirea asupra întăriturilor din viaţa ta prin adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Exercită această autoritate şi spune-i inamicului că nu mai are permisiunea de a te hărţui.
Isus a spus: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi.”
Vezi tu, diavolul este un mincinos. Asta-i natura lui. Scriptura ne spune că este „tatăl minciunii”. Din copilărie am început să credem minciunile lui. Minciuni despre Dumnezeu, despre lume, despre alţi oameni, despre noi înşine. Totuşi, Dumnezeu aduce în viaţa noastră circumstanţele care ne ajută să descoperim aceste minciuni iar atunci trebuie să le înlocuim cu adevărul lui Dumnezeu.
Cere-I lui Dumnezeu să aducă la lumină aceste minciuni. Poate ştii care sunt rădăcinile lor dar poate nu ai nici o idee. Vestea bună este că există Cineva care ştie şi El este la doar o rugăciune distanţă. Dacă te rogi şi ceri Duhului Sfânt, El îţi va descoperi rădăcinile minciunilor din viaţa ta. Nu trebuie să treci printr-un ritual lung, pur şi simplu, roagă-te şi deschide-ţi inima cerând Domnului să-ţi arate.
Ai răbdare, răspunsul poate să nu vină pe loc, dar dacă vei aştepta, Domnul îţi va aduce răspunsul. Atât de des vrem răspunsuri instant, chiar acum. Dar dacă vrem cu adevărat libertate, trebuie să fim în stare să perseverăm. Răbdarea este o calitate care nu a venit repede nici pentru mine. Am avut nevoie să lucrez la asta din greu, cum sunt sigur că şi tu va trebui. Dar dacă nu vei lăsa frustrarea să te copleşească şi nu vei renunţa, vei fi în stare să-ţi confrunţi minciunile şi să le înlocuieşti cu adevărul – iar adevărul te va elibera.
Când vrei să-L întâlneşti pe Domnul, încearcă să găseşti un loc liniştit unde poţi opri toate distragerile din jur. Roagă-te şi aşteaptă. Scufundă-te în prezenţa Lui. Intră în închinare. Încearcă să nu vorbeşti şi iar să vorbeşti…. ci stai liniştit şi ascultă. Pe măsură ce faci aşa, ai putea primi o imagine în minte, un gând, o amintire, o impresie. Dumnezeu descoperă lucruri oamenilor în multe feluri. Când îţi descoperă rădăcinile răului din viaţa ta, este timpul să permiţi Duhului Sfânt să te vindece. Asta poate însemna că este timpul să fii gata să confrunţi aceste întărituri cu Cuvântul lui Dumnezeu. Nu te teme să stai nas în nas cu duşmanul. El are ceva ce-ţi aparţine ţie. Înaintează şi spune-i că nu mai are nici un drept de şedere în nici o situaţie din viaţa ta.
Aminteşte-ţi că ce este în tine este mai mare decât ce este în lume. În Numele lui Isus, dărâmă această întăritură. Trebuie să treci dincolo de suprafaţă şi să-l scoţi pe duşman de la rădăcina lucrurilor. Lasă-l pe duşman, puterile întunericului, principalităţile şi conducătorii întunericului să ştie cine este acum în control. Trebuie să iei poziţia de atac, acum nu mai este timpul pentru apărare. Vorbeşte circumstanţelor ca unor copii ai Regelui şi alătură-te moştenitorilor lui Cristos. Cuvintele tale creează realitatea ta, nu le trata cu uşurinţă.
Nu înceta să insişti până când victoria nu este câştigată deplin.Ca şi creştin, ai putere asupra diavolului, dar el nu va pleca fără luptă. Trebuie să înţelegi că Dumnezeu ţi-a dat autoritatea asupra problemelor din viaţa ta.
Mă rog ca Dumnezeu să-ţi dea o descoperire nouă a armelor spirituale pe care ţi le-a dat. Mă rog ca să fii împuternicit cu înţelepciune şi discenământ ca să ştii cum să foloseşti aceste arme. Mă rog ca luptătorul din tine să se trezească şi să primească ungerea Dumnezeului atotputernic care străpunge naturalul şi dărâmă întăriturile din viaţa ta şi din vieţile celor din jurul tău, care eliberează pe cei prinşi.
 Traducere după Ben Cerullo

sâmbătă, 26 iunie 2010

Dacă eşti serios cu privire la schimbarea ta....

Ascultarea dezleagă puterea lui Dumnezeu

Efeseni 4:22-24
“cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi … şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou…”
Biblia ne asigură de un adevăr important: Duhul Sfânt Îşi eliberează puterea în momentul în care facem paşi prin credinţă.
Când Iosua a întâmpinat o barieră de netrecut, apele Iordanului au dat înapoi numai după ce liderul a păşit în curentul repede prin credinţă. Ascultarea dezleagă puterea lui Dumnezeu.
Dumnezeu aşteaptă acţiunea ta. Nu aştepta să te simţi puternic sau încrezător. Înaintează în slăbiciunile tale, fă ceea ce trebuie să faci în ciuda temerilor şi sentimentelor tale. Aşa vei colabora cu Duhul Sfânt şi caracterul tău se va dezvolta.
Dacă efortul tău nu are nimic a face cu mântuirea ta, totuşi efortul tău este foarte important pentru creşterea ta spirituală. De cel puţin 8 ori în Noul Testament ni se spune să „facem eforturi” în creşterea noastră, în devenirea noastră tot mai mult după chipul lui Isus.
Trebuie să renunţăm la vechiul mod de acţiune - „ cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi…”
Trebuie să ne schimbăm felul de a gândi - „şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre”
Trebuie să dezvoltăm trăsăturile caracteristice lui Isus – Caracterul tău este suma comportamentelor tale. Este aşa cum gândeşti şi acţionezi de obicei. Biblia spune să „şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.”

Aminteşte-ţi, pământul nu e raiul

Efeseni 4:22-24
“cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi … şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul”
Multe religii ale filozofiei New Age promovează vechile minciuni că suntem divini sau că putem deveni dumnezei. Ca să fiu absolut bine înţeles: nu vei deveni niciodată Dumnezeu şi nici măcar un dumnezeu.
Această minciună a lui Satan este cea mai veche tentaţie a lui. Satan le-a promis lui Adam şi Evei că dacă îi vor urma sfatul „vor fi ca Dumnezeu” (Geneza 3:5).
Această dorinţă de a fi dumnezeu arată că am vrea să fim mereu în controlul circumstanţelor vieţii noastre, al viitorului nostru, al oamenilor din jurul nostru. Dar, ca şi creaţii ale lui Dumnezeu, noi nu vom fi niciodată ca şi Creatorul. Dumnezeu nu vrea să devii dumnezeu; El vrea să devii tot mai mult ca El, luând valorile, atitudinea şi caracterul Lui. Am fost meniţi să „ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu”.
Scopul fundamental al lui Dumnezeu pentru viaţa ta pe pământ nu este confortul, ci dezvoltarea unui caracter ca al Lui. El vrea să creşti spiritual în asemănare tot mai mare cu Cristos. Asemănarea cu Cristos nu înseamnă să îţi pierzi personalitatea şi să devii o clonă fără gândire. Dumnezeu te-a creat în mod unic şi în mod sigur nu vrea să te distrugă. Asemănarea cu Cristos înseamnă transformarea caracterului tău, nu a personalităţii tale.
Dumnezeu vrea să dezvolţi acel tip de caracter descris în fericirile din Predica de pe munte, în marele capitol al lui Pavel despre roada Duhului Sfânt şi în lista lui Petru despre o viaţă productivă şi cu efect pozitiv (Matei 5:1-12; Galateni 5:22-23; 1 Corinteni 13:2; Petru 1:5-8).
De câte ori uiţi că dezvoltarea caracterului tău este unul din scopurile lui Dumnezeu pentru viaţa ta, vei fi frustrat de circumstanţe. Te vei întreba: „Ce se întâmplă cu mine? De ce am aşa probleme, de ce trebuie să trec prin dificultăţile astea?” Un răspuns ar fi că viaţa trebuie să fie dificilă! Asta ne ajută să creştem. Aminteşte-ţi: pământul nu e raiul!
Mulţi creştini interpretează greşit expresia lui Isus „viaţa din abundenţă” (Ioan 10:10) ca fiind sănătate deplină, un stil de viaţă confortabil, fericire constantă, realizare deplină a tuturor viselor şi rezolvarea instant a tuturor problemelor prin credinţă şi rugăciune.
Pe scurt, ei se aşteaptă la o viaţă uşoară, se aşteaptă să trăiască de parcă raiul ar fi pe pământ.
Această perspectivă egoistă Îl tratează pe Dumnezeu ca pe duhul din lampă care există pentru a ne sluji în urmărirea împlinirii personale. Dar Dumnezeu nu este servitorul nostru şi dacă crezi că viaţa ar trebui să fie simplă şi uşoară, fie vei deveni extrem de dezamăgit, fie vei ajunge să negi realitatea.
Nu uita niciodată că în viaţă nu este vorba despre tine şi ce vrei tu! Exişti pentru a împlini scopul lui Dumnezeu şi nu viceversa. De ce ar trebui Dumnezeu să-ţi aducă raiul pe pământ când El a plănuit lucruri reale pentru tine în eternitate? Dumnezeu ne-a dat acest timp pe pământ ca să ne zidească şi să ne întărească pentru cer.

Dacă eşti serios în ce priveşte schimbarea ta…..

Eclesiastul 4:12
„Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.”
Să nu faci greşeala să te gândeşti că trebuie să cureţi în urma ta greşelile făcute fără să ceri ajutorul lui Dumnezeu. Ar fi ca şi cum ai încerca să te vindeci singur fără a consulta un doctor. Du-te întâi la Dumnezeu şi cere ajutorul Lui pentru a-ţi putea purta bătăliile.
Aminteşte-ţi că Isus S-a îngrijit să-ţi dea puterea care îţi schimbă viaţa!
Şi, de asemenea El va folosi aceste două lucruri pentru a te ajuta să te schimbi:
Evită ispitele – Este un lucru de bun simţ: nu te pune în situaţii care te vor ispiti. Dacă ai probleme cu alcoolul, nu intra în bar. Dacă te lupţi cu greutatea, nu umple frigiderul cu îngheţată. Fă ce trebuie să faci pentru a evita să te pui într-o situaţie care te-ar putea ispiti.
Fii gata să dai socoteală – Găseşte pe cineva care să te verifice, care să te încurajeze în zonele în care ai nevoie de mai mult autocontrol. Ecleziastul 4:12 spune: „De unul singur, poţi fi fără putere, doi se pot apăra. Dar funia împletită în 3 nu se va rupe!”
Dacă eşti serios cu privire la schimbarea ta, găseşte un alt credincios de încredere şi spune-i: „Am o problemă. I-am mărturisit-o lui Dumnezeu. I-am cerut iertare şi acum vreau să-ţi cer ţie să mă ajuţi. Vrei să-mi fii prietenul care îl pot suna când am nevoie de suport şi încurajare?”
Cred că intenţia lui Dumnezeu este ca în fiecare biserică să existe altfel de relaţii de prietenie apropiată unde oamenii să-şi dea socoteală unii altora când au nevoie de încurajare în Domnul.
Să ai pe cineva căruia să-i dai socoteală poate fi greu, dar funcţionează.

(purposedriven.com/dailyhope - 14-16 iunie)
Copyright © 2010 Rick Warren. All right reserved. Used by permission.

vineri, 25 iunie 2010

Creşterea spirituală este un proces care cere timp

Bariere în cunoaşterea voii lui Dumnezeu

Efeseni 5:17 „De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului.”
În fiecare zi vorbesc cu diverşi oameni care spun: „Dacă există acolo, undeva, un Dumnezeu care a permis să mă nasc şi să fiu încă în viaţă, care este planul Lui pentru mine?” „De ce mă aflu aici şi ce-ar trebui să fac?” „Cum aflu voia Lui pentru mine, ca să nu-mi irosesc viaţa?”
Biblia spune: „ Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi. Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiţi nepricepuţi, ci înţelegeţi care este voia Domnului” Efeseni 5: 15-17
Este înţelept să înţeleg de ce am fost pus pe acest pământ. Este absurd să trec prin viaţă fără habar! Din fericire, Dumnezeu nu Se joacă cu noi. El vrea să înţelegem voia Lui pentru noi. Când căutăm după lucruri greşite, ridicăm bariere între noi şi Dumnezeu. De exemplu:
• Voia lui Dumnezeu nu este ceva legat de ceea ce simţim. Planul Lui nu poate fi descoperit prin senzaţii emoţionale. Planul Lui este practic, nu mistic.
• Voia lui Dumnezeu nu este o formulă. Nu este o procedură care trebuie împlinită în mod rigid, pas cu pas, trecând prin viaţă. Viaţa nu e atât de simplă! Ai nevoie de mai mult decât formule!
Iată cheia: voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta începe cu prietenia Lui. Dumnezeu este mult mai interesat stabilirea unei relaţii de prietenie cu tine decât este interesat să urmezi un set de reguli.
Întâi şi cel mai important, Dumnezeu vrea să-L cunoşti pe El, la fel cum El deja te cunoaşte pe tine. Odată ce această relaţie este stabilită, toate celelalte: carieră, familie, scopuri, recreere, ambiţii, finanţe, sănătate şi prietenii vor începe să se aşeze la locul potrivit.

Creşterea spirituală, ca şi cea fizică, cer timp

Filipeni 1:6
„Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”
Ne trebuie ani să ajungem la vârsta maturităţii, este nevoie de un sezon întreg ca fructele să ajungă la maturare şi coacere.
Tot aşa este şi cu roadele Duhului Sfânt. Dezvoltarea unui caracter ca al lui Cristos nu poate fi accelerată.
Când încerci să culegi fructele prea repede, ele îşi pierd aroma.
În timp ce ne îngrijorăm cum să creştem mai repede, Dumnezeu este preocupat de cât de puternici creştem. Dumnezeu vede viaţa noastră din şi pentru eternitate, aşa că nu Se grăbeşte niciodată.
În momentul când te deschizi pentru Cristos El începe să lucreze în viaţa ta. Te poţi gândi că I-ai predat întreaga ta viaţă, dar adevărul este că mai ai o mulţime de lucruri de care nu eşti nici măcar conştient. Îi poţi da Domnului doar lucrurile pe care le înţelegi în acel moment. Asta e bine.
Odată ce Isus a început să lucreze, El ia tot mai mult din viaţa ta până când ea este complet în mâna Lui. Vor fi bătălii de dus şi lupte, dar depăşirea lor va fi întotdeauna posibilă. Dumnezeu a promis că „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi”.

Adevărata maturitate cere timp

2 Corinteni 3:18b
„suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.”
Ucenicia este procesul în care devenim tot mai mult ca şi Isus. Biblia spune: Efeseni 4:13 „vom ajunge toţi (…) la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”
Să devii asemenea lui Cristos poate deveni o eventuală destinaţie, dar această călătorie va dura cât viaţa ta întreagă. Această călătorie implică a crede (prin închinare), a aparţine (prin părtăşie), a deveni (prin ucenicizare). În fiecare zi, Dumnezeu vrea să fii mai mult ca El. (Coloseni 3:10a) „şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a făcut.”
Astăzi suntem obsedaţi de viteză, dar Dumnezeu este mai interesat de forţă şi stabilitate decât de repeziciune. Vrem reparare rapidă, scurtături, soluţii trei în unu, la clipită. Vrem ca o slujbă, un seminar sau o anume experienţă să rezolve toate problemele, să alunge toate tentaţiile, să ne elibereze de toate suferinţele noastre.
Dar adevărata maturitate nu este niciodată rezultatul unei experienţe singulare, oricât de puternică sau mişcătoare ar fi fost ea. Creşterea este treptată. Biblia spune că suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă.

Trebuie să ne dezvăţăm de multe!

Deuteronom 7:22
„Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele câmpului împotriva ta.”
Cu toate că Dumnezeu ne poate transforma într-o clipă, El a ales să ne dezvolte încet. Isus a plănuit să-Şi dezvolte ucenicii exact aşa cum Dumnezeu a permis izraeliţilor să ia în stăpânire ţara promisă: puţin câte puţin, ca să nu fie copleşiţi. La fel El preferă să lucreze crescând în viaţa noastră.
De ce durează atâta timp să ne schimbe şi să ne crească? Sunt câteva motive:
• Învăţăm greu. Adesea trebuie să repetăm o lecţie de 40 sau 50 de ori ca să o ştim. Problemele se repetă şi noi gândim: „Nu iarăşi! Deja am învăţat asta!” – dar Dumnezeu ştie mai bine. Istoria poporului Israel ne arată cât de repede uităm lecţii învăţate şi cât de repede ne întoarcem la vechile obiceiuri. Aşa că avem nevoie de expunere repetată.
• Avem multe de dezvăţat. Mulţi merg la un consilier pentru problemele personale sau de relaţii care s-au dezvoltat în ani şi spun: „Vreau să mă „repari”, am o oră la dispoziţie.” Ei aşteaptă ca nişte naivi rezolvarea rapidă a unor probleme adânc înrădăcinate, aşteaptă soluţii care să ţină pe termen lung. De vreme ce marea parte a problemelor - şi toate obiceiurile noastre proaste – nu se dezvoltă peste noapte, este nerealist să ne gândim că ar putea fi rezolvate imediat.
Nu există nici o pastilă, sau rugăciune sau principiu care să desfacă imediat răul adunat în mai mulţi ani. Efeseni 4:22-25: „să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou.”
Creşterea este câteodată dureroasă. Nu este creştere fără schimbare. Nu este schimbare fără teamă sau pierdere. Nu este pierdere fără durere. Ne temem de aceste pierderi, chiar dacă vechile noastre obiceiuri erau dăunătoare pentru noi înşine, pentru că, asemenea unei perechi vechi de încălţări, ne sunt comode şi familiare.
Fiecare schimbare implică pierderea unor lucruri: trebuie să renunţăm la vechile obiceiuri pentru a experimenta noul.

Nu poţi creşte fără o atitudine plină de ascultare

1 Timotei 4:15
„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi.”
Chiar dacă în momentul convertirii capeţi o natură nouă, încă ai vechile obiceiuri, tipare şi practici ce trebuie înlăturate şi înlocuite. Ne temem să ne confruntăm cu adevărul despre noi înşine. Am spus deja că adevărul ne eliberează, dar mai întâi ne poate face să ne simţim mizerabil.
Teama în legătură cu ce am putea descoperi dacă ne confruntăm cu sinceritate defectele de caracter ne ţine în închisoarea negării. Totuşi, adesea ne construim caracterul în jurul defectelor. Spunem: „… aşa sunt eu! …asta fac eu” Îngrijorarea inconştientă este aceea că, dacă îmi las obiceiurile, durerile sau încurcăturile, cine o să mai fiu eu? Această teamă poate cu siguranţă să-mi întârzie creşterea.
Numai dacă îi îngăduim lui Dumnezeu să lumineze cu adevărul Lui greşelile, eşecurile şi încurcăturile noastre, abia atunci începem să lucrăm la ele. De aceea nu putem creşte fără o atitudine smerită, plină de ascultare.
• Trăsăturile dumnezeieşti necesită timp pentru a se dezvolta. Aminteşte-ţi că suma trăsăturilor tale alcătuiesc caracterul tău. Nu poţi pretinde să fii bun cu alţii dacă nu eşti bun de felul tău – atunci vei arăta bunătate fără să-ţi dai seama că o faci. Nu poţi pretinde să ai integritate dacă nu eşti întotdeauna onest. Un soţ care este credincios soţiei sale câteodată, nu este credincios deloc.
• Obiceiurile tale îţi definesc caracterul. Există un singur mod sigur de a dezvolta trăsături de caracter asemeni lui Cristos: acela de a le practica, iar asta cere timp. Cum învaţă Timotei: Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele.
Dacă repeţi mereu un lucru, cu timpul vei deveni tot mai bun în acel lucru. Repetiţia este mama deprinderilor bune de caracter. Această zidire a caracterului ne numeşte disciplină spirituală şi include lucruri ca: meditarea la cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea, postul, studiul biblic, simplitatea, administrarea, supunerea, slujirea şi evanghelizarea.

Fii răbdător cu Dumnezeu şi cu tine însuţi

Ecleziastul 3:1
„Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.”
Crede că Dumnezeu lucrează în viaţa ta chiar dacă tu nu simţi asta. Creşterea spirituală este uneori o muncă anevoioasă, câte un pas mic după altul. Aşteaptă-te la o îmbunătăţire treptată. Biblia spune că toate îşi au vremea lor.
Sunt anotimpuri în viaţa ta spirituală. Câteodată vei experimenta un avânt intens al creşterii tale (primăvara spirituală) urmat de o perioadă de stabilizare şi testare (toamna şi iarna spirituală).
În ce priveşte acele probleme, obiceiuri şi răni care ţi-ar place să fie miraculos îndepărtate, nu fii prea dezamăgit dacă răspunsul rugăciunilor tale nu vine instant, ci printr-o schimbare treptată. Cu timpul, un firicel insistent de apă va eroda cele mai tari pietre şi va transforma un uriaş bloc de stâncă în praf. Cu timpul, un mic lăstar se va transforma într-un conifer de 100 de metri.
Ţine un jurnal al lecţiilor învăţate. Nu un jurnal al evenimentelor, ci unul al lecţiilor învăţate. Scrie esenţa lecţiilor învăţate de la Dumnezeu despre El, despre viaţă, despre relaţii şi despre orice altceva. Înregistrează-le ca mai târziu să ţi le poţi aminti şi să le poţi da mai departe. (Psalmul 102:18; 2 Timotei 3:14)
Motivul pentru care trebuie să reluăm o lecţie este acela că deja am uitat-o. Trecerea din când în când peste acest jurnal spiritual te poate cruţa de dureri de cap nenecesare. Biblia spune în Evrei 2:1 „De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile, pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele.”
Noi suntem adesea pe fugă, dar Dumnezeu nu e. Una din frustrările vieţii este aceea că timpul lui Dumnezeu este rareori în concordanţă cu al nostru. Suntem mereu pe fugă, în timp ce Dumnezeu nu e. Poţi fi frustrat de aparenta lentoare a progresului tău. Aminteşte-ţi că Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată, dar mereu este punctual. El va folosi întreaga ta viaţă să te pregătească pentru rolul pe care-l vei juca în veşnicie.

O întârziere nu este o negare din partea lui Dumnezeu

Habacuc 2 :3
„Căci este o prorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.”
Biblia este plină de exemple despre felul în care Dumnezeu a folosit un proces lung pentru a dezvolta caracterul, mai ales la lideri. I-au luat 80 de ani să-l pregătească pe Moise, incluzând 40 de ani în pustiu. Pentru 14600 de zile, Moise trebuie că s-a întrebat: „nu-i timpul încă?” Dar Dumnezeu i-a răspuns mereu: „încă nu!”
Contrar titlurilor de carte care au priză la public, nu există aşa ceva ca „secretele şi paşii simpli către sfinţenia instant.” Când Dumnezeu vrea să facă un stejar uriaş, durează sute de ani, dar dacă vrea să facă o ciupercă, Îi trebuie o noapte. Sufletele mari au crescut străbătând furtuni şi perioade de suferinţă. Fii răbdător în timpul acestui proces. Iacov avertizează: „Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.” (Iacov 1:4)
Nu te descuraja. Când Habacuc a devenit deprimat pentru că i se părea că Dumnezeu nu acţionează destul de repede, Dumnezeu i-a zis: „Căci este o prorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteaptă-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.”
Aminteşte-ţi cât de departe eşti deja, nu te gândi cât de departe trebuie să ajungi. Nu eşti încă acolo unde ai vrea să fii, dar nici nu mai eşti unde erai. Cu ani în urmă, oamenii obişnuiau să poarte un nasture care purta literele următoare: TRARDNATCMI şi asta înseamnă „te rog, ai răbdare, Dumnezeu nu a terminat cu mine încă!” Dumnezeu încă nu a terminat treaba nici cu tine, aşa că mergi înainte. Chiar şi melcul a ajuns la arcă prin perseverenţă!
În ce parte a creşterii tale spirituale ai nevoie de mai multă răbdare şi perseverenţă?

 
[PurposeDriven DailyHope Devotional 7-12 iunie], Copyright © 2010 Rick Warren. All rights reserved. Used by permission.

luni, 14 iunie 2010

Dacă spui că eşti creştin, TREBUIE să slujeşti!


Dacă eşti creştin, eşti slujitor!
Efeseni 2:10
„Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”
Dumnezeu te-a chemat la o slujire cu mult înainte să îţi poţi imagina. Ai fost pus pe pământ ca să aduci o contribuţie.
Nu ai fost creat doar ca să consumi resurse – să mănânci, să bei, să ocupi spaţiu. Dumnezeu te-a creat ca să faci o diferenţă prin viaţa ta. Ai fost creat ca să aduci viaţă pe pământ, nu doar să iei ceva de la alţii. Dumnezeu vrea ca tu să dai ceva înapoi.
Biblia spune: „… ne-a creat pentru faptele bune care deja au fost pregătite pentru noi.” Aceste fapte bune sunt toate serviciile pe care le putem face noi lumii. Ori de câte ori facem aceste fapte, de fapt slujim Domnului. (Coloseni 3:23-24; Matei 25:34-35; Efeseni 6:7)
Ce i-a spus Domnului lui Ieremia este valabil şi pentru noi: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte pentru o muncă specială” Ieremia 1:5
Când oamenii se gândesc la cuvintele „te pusesem deoparte pentru o muncă specială” ei cred că este vorba despre păstorire, preoţie, munca de cleric, dar Dumnezeu spune că fiecare slujbă din familia Lui este slujire. În Biblie cuvântul slujitor şi chemat la misiune sunt sinonime ca şi cuvintele slujire şi misiune. Dacă eşti creştin eşti şi slujitor, iar când slujeşti, faci misiune.
Te-ai întrebat vreodată de ce Dumnezeu nu ne duce acasă, în cer, imediat ce am primit mântuirea prin harul Său? De ce ne mai lasă să trăim într-o lume căzută în păcat? Ne mai ţine aici pentru a împlini scopul Lui. Odată ce eşti salvat, Dumnezeu intenţionează să te folosească de acum pentru scopul Lui. Dumnezeu are o slujire pentru tine în biserică şi o misiune pentru tine în lume.
Ce te reţine încă să-I slujeşti Lui, să accepţi chemarea Lui la slujire?

O inimă mântuită va dori să slujească
2 Timotei 1:9
„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii.”
Suntem aici să slujim Domnului. Biblia spune că El ne-a dat o chemare sfântă.
El ne-a răscumpărat pentru o lucrare sfântă. Nu ai fost salvat printr-o slujire ci pentru o slujire! În Împărăţia lui Dumnezeu ai un loc, un rol, o funcţie de împlinit. Asta va da vieţii tale valoare şi semnificaţie.
Pe Isus, salvarea ta L-a costat viaţa. Biblia ne aminteşte că: „ Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.” 1 Corinteni 6:20
Noi nu slujim Domnului de teamă, dintr-un simţ al vinovăţiei sau că ne simţim datori, ci slujim cu bucurie, cu mare recunoştinţă pentru ce a făcut El pentru noi. Îi datorăm viaţa noastră! Prin mântuire, trecutul nostru a fost iertat, prezentul nostru are semnificaţie şi viitorul nostru este asigurat. În lumina acestor incredibile beneficii, Pavel concluzionează : „ Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” Romani 12:1
Apostolul Ioan crede că slujirea altora arată că suntem cu adevărat mântuiţi. El spune: „ Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi.” 1 Ioan 3:14
Dacă nu am dragoste pentru ceilalţi şi sunt preocupat numai de nevoile mele, ar trebui să mă întreb dacă am cu adevărat pe Cristos în viaţa mea. O inimă mântuită este aceea care va dori să slujească.

Chemarea ta la mântuire este chemarea la slujire
Romani 7:4
„…şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.”
Chemarea ta la mântuire include chemarea la slujire. Ele sunt unul şi acelaşi lucru. Indiferent de munca ta, cariera ta, eşti chemat la slujire full-time, 24-7 pentru Cristos. Un creştin-neslujitor este o contradicţie de termeni.
Biblia spune în 2 Timotei 1:9 „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui” iar Petru adaugă: „aţi fost chemaţi să vestiţi calităţile extraordinare ale lui Dumnezeu” 1 Petru 2:9.
Eşti chemat la slujbă. Crescând, te-ai gândit poate că a fi chemat la o slujire înseamnă să fii misionar, pastor, călugăriţă sau alte slujiri de genul acesta, dar Biblia spune că fiecare credincios este chemat la o slujbă. (Efeseni 4:4-14; Romani 1:6-7; 8:28-30; 1 Corinteni 1:2, 9, 26; 7:17; Filipeni 3:14; 1 Petru 2:9; 2 Petru 1:3)
De câte ori îţi foloseşti abilităţile date de Dumnezeu pentru a sluji altora, îţi împlineşti chemarea. Biblia spune că noi acum aparţinem Lui cu tot ce suntem. Romani 7:4.
Cam cât din timp foloseşti în slujba Lui? În unele biserici din China se întâmpină noii membri spunând: „Isus are acum o nouă pereche de ochi cu care să vadă, o nouă pereche de urechi cu care să audă, o nouă pereche de mâini cu care să ajute şi o nouă inimă cu care să iubească”.

A sluji şi a dărui ar trebui să fie acţiunile care să-ţi definească viaţa
Matei 20:28
„Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi."
Ni se porunceşte să slujim. Afirmaţia lui Isus se poate interpreta, fără a greşi, aşa: „atitudinea ta trebuie să fie ca a Mea, pentru că Eu, Mesia, nu am venit să fiu slujit, ci să slujesc!”
Pentru creştini, slujirea nu este ceva ce trebuie să introducem pe undeva prin programul nostru, dacă putem pune de o parte ceva timp! Ci este centrul vieţii noastre. Isus a venit să slujească şi să dăruiască – iar aceste două verbe ar trebui să definească de asemenea şi viaţa noastră, ca ucenici ai Lui. Slujirea şi dăruirea rezumă scopul lui Dumnezeu pentru viaţa noastră. Maica Tereza a spus cândva: „trăirea sfântă constă în a sluji lui Dumnezeu cu zâmbetul pe buze”.
Isus a crezut că maturitatea spirituală nu este niciodată un scop în sine. Maturitatea este necesară pentru a putea sluji. Creştem în ideea de a da mai departe ceea ce am dobândit. Nu este suficient să învăţăm şi să tot învăţăm! Trebuie să acţionăm în ceea ce ştim şi să practicăm ceea ce spunem că credem. Impresia fără expresie cauzează depresie! Studiul fără slujire duce la stagnare spirituală.
Vechea comparaţie între Marea Galileii şi Marea Moartă este încă valabilă. Galileea este un lac plin de viaţă pentru că primeşte apă dar şi dă mai departe. În contrast, nimic nu trăieşte în Marea Moartă pentru că fără curgere, lacul a stagnat.
Ultimul lucru de care mulţi credincioşi au nevoie este un alt studiu biblic! Ei deja ştiu mai mult decât pot pune în practică. Ceea ce au ei nevoie este să slujească în ceea ce ar putea dezvolta „muşchii” lor spirituali.
Slujirea este în opoziţie cu structura noastră firească. De cele mai multe ori suntem mai interesaţi să fim slujiţi decât să slujim. Spunem: „caut o biserică unde să fiu slujit, în care să fiu binecuvântat”, nu „caut un loc în care să slujesc şi să binecuvântez”. Aşteptăm să fim slujiţi, nu viceversa!
Dar pe măsură ce creştem în Cristos, concentrarea noastră ar trebui să crească de la a fi slujit la a sluji. Un creştin matur ar trebui să înceteze să se întrebe: „Cine îmi va împlini nevoile?” şi să înceapă să întrebe: „Ale cui nevoi le pot împlini?”

Dacă nu slujeşti, tu doar exişti
Romani 14:12
„Aşa că fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu.”
La sfârşitul vieţii noastre pe pământ vom sta înaintea lui Dumnezeu care va evalua cât de bine am slujit altora cu viaţa noastră. Biblia spune că fiecare va da socoteală.
Gândeşte-te la implicaţiile acestui lucru! Într-o zi, Dumnezeu va compara timpul şi energia pe care le-am investit în noi înşine cu timpul şi energia investite în alţii.
În acel moment, toate scuzele folosite de noi vor suna ca un ecou: „Am fost prea ocupat; am avut propria mea ţintă; am fost prins de muncă, distracţie sau de pregătirea pentru pensie” Tuturor scuzelor, Dumnezeu le va răspunde: „Îmi pare rău: răspuns greşit! Eu te-am creat, te-am mântuit şi te-am chemat la o viaţă de slujire. Care parte nu ai înţeles-o?”
Biblia avertizează necredincioşii: „şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.” Romani 2:8, dar pentru creştini înseamnă pierderea răsplătirii eterne.
Suntem plini de viaţă numai atunci când slujim altora. Isus a spus: „Cel care insistă să ţină de viaţa lui o va pierde. Numai cel care renunţă la propria viaţă, de dragul Meu şi de dragul Veştii bune va ştii ce este viaţa adevărată.” (Vezi Marcu 8:35; Matei 10:39; Luca 9:24; 17:33)
Acest adevăr este atât de important încât este repetat de 5 ori în Evanghelii. Dacă nu slujeşti, tu doar exişti – pentru că viaţa ţi-a fost menită pentru slujire. Dumnezeu vrea să te înveţe să slujeşti şi să iubeşti pe alţii într-un mod lipsit de egoism.

Ce scuze ai folosit până acum?
Romani 12:5
„…tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.”
Eşti pe cale de a-ţi dărui viaţa pentru ceva. Ce ar putea fi acest lucru – carieră, sport, hobby, faimă, sănătate? Nici unul din aceste lucruri nu are o semnificaţie nepieritoare. Slujirea este calea către semnificaţia adevărată. Prin slujire descoperim menirea vieţii noastre. Biblia spune că suntem părţi ale aceluiaşi Întreg.
Pe măsură ce slujim în familia lui Dumnezeu, viaţa noastră capătă importanţă veşnică. Pavel a spus: „Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe”, altfel spus, şi voi sunteţi pare din trup. (1 Corinteni 12:14a, 19)
Dumnezeu vrea să te folosească pentru a face diferenţa în lume. Vrea să lucreze prin tine. Ce contează nu stă în durata vieţii tale, ci în dăruirea ei pentru scopul Lui desăvârşit. Nu contează cât de lungă îţi este viaţa ci cum ai trăit.
Dacă nu eşti implicat încă în nimic, ce scuză foloseşti?
  • Avram a fost bătrân
  • Iacov a fost nesigur
  • Lea a fost lipsită de frumuseţe
  • Iosif a fost abuzat
  • Moise a fost bâlbâit
  • Ghedeon a fost sărac
  • Samson a fost codependent
  • Rahav a fost imorală
  • David avea o aventură şi diverse probleme în familie
  • Elisei avusese tentative de sinucidere
  • Ieremia era depresiv
  • Iona era împotrivitor
  • Naomi era văduvă
  • Ioan Botezătorul era excentric, asta ca să nu zic mai mult
  • Petru era impulsiv şi temperamental
  • Marta se îngrijora de toate
  • Samariteanca avea câteva căsnicii eşuate
  • Zacheu era nepopular
  • Toma era plin de îndoieli
  • Pavel avea sănătatea şubredă iar
  • Timotei era timid.
Acestea sunt doar câteva lucruri care par nepotrivite pentru slujire, dar Dumnezeu le-a folosit în slujba Lui. El te va folosi şi pe tine, dacă încetezi să-ţi mai cauţi scuze.

În biserică este nevoie disperată de slujirea ta
1 Corinteni 12:27
„Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.”
Unul din motivele pentru care ai nevoie de o biserică este să împlineşti chemarea pe care o ai de a sluji altora în mod practic. Biblia ne spune că avem nevoie unii de alţii.
În trupul lui Cristos este nevoie disperată de slujirea ta – întreabă orice biserică locală. Fiecare din noi avem un rol unic, iar fiecare rol este important. Nu există slujiri mici şi neimportante: toate contează.
De asemenea, nu există misiuni nesemnificative în biserică. Unele sunt vizibile, altele sunt în spatele scenei, dar toate sunt valoroase. Misiunile mici sau ascunse fac de cele mai multe ori o diferenţă mare.
În casa mea, lumina cea mai importantă nu este cea a candelabrului mare din sufragerie, ci mica lampă de veghe care mă ajută să nu-mi rup degetele de la picioare în vreo mobilă când mă trezesc noaptea. Nu este nici o legătură între mărime şi importanţă. Fiecare slujire contează pentru că fiecare depinde de celelalte.
Ce se întâmplă atunci când o parte a trupului nu funcţionează bine? Te îmbolnăveşti. Tot trupul suferă. Imaginează-ţi ficatul cerându-şi independenţa: „am obosit, nu mai vreau să servesc trupul, vreau ca un an să fiu numai hrănit! Am să fac ce e mai bine pentru mine. Lasă să preia munca mea alte părţi.” Ce s-ar întâmpla? Trupul tău ar muri. Azi, mii de biserici mor din cauza creştinilor care nu vor să slujească. Ei stau acolo în bănci, deoparte, ca spectatori şi tot trupul suferă.

Dumnezeu te-a chemat la slujire cu mult timp înainte să-ţi dai seama. El te-a creat pentru o viaţă de fapte bune pe care El deja le-a pregătit pentru tine. Oricând slujeşti altora în orice mod, de fapt slujeşti Domnului!

http://profile.purposedriven.com/dailyhope/, Copyright © 2010 Rick Warren. All rights reserved. Used by permission.




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...