Anunţ!

Asociația noastră începe următoarele cursuri/grupe:
- cu adolescente, având tema: "Ce trebuie să ştie o fată" (iar în cadrul grupului se vor discuta probleme ale adolescenţei, chestiuni care ţin de igiena personală, bunele maniere, etc.)
- cu femei (unde se vor discuta probleme de cuplu, de creşterea copiilor, etc.)
- grup de părtăşie cu familii (cupluri)
- club de lectură creştină şi nu numai
- curs de croitorie
- ocultismul şi pericolul pe care îl reprezintă
Specificăm: întâlnirile sunt săpatămânale. Cursurile sunt gratuite, se desfăşoară la domiciliul nostru (în Hunedoara) şi vă rugăm să ne contactaţi la adresa: elena_reinerth7@yahoo.com
Vă aşteptăm cu mult drag!

DONEAZĂ 2%/ Donate

Datele noastre sunt:
Asociaţia Creştin Umanitară Flacăra Speranţei, cod fiscal 23898629, cont bancar RO32BTRL06301201P92687XX, Banca Transilvania.
Our datas: bank account RO32BTRL06301201P92687XX Tansilvania Bank.

miercuri, 23 octombrie 2013

Vremurile de mare tulburare aduc schimbare

Străbatem vremuri de mari tulburări, de revolte şi dispute. Vedem în jurul nostru peste tot certuri, neînţelegeri, frământare, rupturi şi dezbinare. Sunt vremurile de cernere promise şi aşteptate. Viteza cu care se desfăşoară totul ne-a luat pe mulţi prin surprindere şi ne-a buimăcit. Ca şi cum am fi prinşi într-un vârtej, ne-a apucat ameţeala înainte să ne dăm seama ce se întâmplă. Şi-n toate astea, am uita că Dumnezeu e suveran! Şi că El e în controlul tuturor lucrurilor!
Mă simt ca Petru care a coborât din barcă! Şi, uitând de ce mă aflu în valuri, m-am temut şi m-am scufundat! Dar amintindu-mi că Domnul e lângă mine, L-am strigat, El a întins mâna şi m-a scos din acele ape mari şi frământate. Vasul de lut trântit la pământ se sparge! Am încercat să adun cioburile şi să lipesc vasul la loc, dar nu s-a mai putut. Nu mai e acelaşi lucru! Vasul spart şi lipit nu mai ţine apa! Domnul a promis că din inimile noastre vor curge râuri de apă vie, dar cum dacă vasul e crăpat? 2 Corinteni 5:17 spune: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Psalmul 26:2 spune că avem şi noi partea noastră de făcut: „Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii şi inima!” Stând înaintea Lui cu inima deschisă, hotărâtă să primească cercetarea, mustrarea şi îndreptarea, avem mereu o şansă la El! Drumul spre Ţara Promisă trece prin deşert şi acolo este încercată credinţa noastră şi încrederea neclintită în lucrurile care nu se văd!
„Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.” Romani 8:22 Dacă ştim că totul este în controlul lui Dumnezeu, de ce ne mirăm că nelegiuirea noastră a ajuns până la El? El nu face decât să aducă lucrurile în ordine! Încă din primăvară am auzit cum scutură Dumnezeu tot ce nu este după voia Lui. Începuse de mult acest proces iar acum „şocul” exploziei trezirii ajunge la noi. Avem una din două alegeri de făcut: prindem valul şi ne lăsăm duşi de el în ţara promisă de Tatăl nostru Cel ceresc sau ne împotrivim şi ne ducem la fund, murind înecaţi.
Apocalipsa 12 ne avertizează cu privire la vremurile pe care le trăim. Diavolul încearcă să ne fure chiar naşterea din nou, dacă îi dăm voie. Aduce tulburare, lupte, încercări şi, dacă suntem atenţi, vedem cum întreg pământul se scutură, se cutremură, pentru că ceea ce se întâmplă în spiritual se răsfrânge şi asupra materiei. Totul este creaţia lui Dumnezeu şi totul este în controlul Lui. Să ne păzim  „până la capăt mântuirea cu frică şi cutremur”. Filipeni 2:12
Este mai mult decât oricând imperios necesar să avem mare grijă ce facem cu mântuirea noastră. 1 Petru 5:8 spune că diavolul dă târcoale căutând victime. Avem nevoie de credinţă şi de harul lui Dumnezeu clipă de clipă, nu putem permite firii să ne conducă, ci trebuie să trăim proclamând adevărul, în dependenţă totală de Dumnezeu, sub călăuzirea necurmată a Duhului Sfânt.
Sunt vremuri de cernere. Sunt vremuri în care Dumnezeu aşează noi temelii unei biserici corupte de interese materiale şi doctrine false. Tinerii au visuri profetice, învăţătorii şi predicatorii bisericilor proclamă sfinţirea şi curăţirea, cei care stau lângă Dumnezeu sunt tot mai puţini, pentru că drumul este tot mai îngust şi tot mai greu. Dumnezeu ne arată că pe calea îngustă nu încăpem cu bagaje, El ne aduce ocazii în care să lăsăm bagajele jos, dar dacă ţinem cu încăpăţânare de ele, El ne va lăsa în pace! Aşa cum a lăsat şi pe tânărul bogat să aleagă lucrurile materiale (Luca 18). Inima tânărului era aplecată asupra lucrurilor care-i ofereau o falsă siguranţă şi el nu a fost dispus să le lase de dragul Domnului. Cămila nu trece prin urechile acului cu bagaje după ea, dar liberă de bagaje va trece, la Domnul toate-s posibile!
Vara acestui an a adus în viaţa noastră o revelaţie proaspătă. Am aflat încă odată că împreună cu Dumnezeu suntem nelimitaţi. Un nou nivel de revelaţie este eliberat celor care au urechi de auzit pentru că viziunea noastră trebuie ajustată ca să ţină pasul cu planul lui Dumnezeu. Trecutul rămâne în urmă cu tot cortegiul lui de răni şi traume, iar Dumnezeu aşează peste copiii Lui o mantie de vindecare şi restaurare. Dacă ne împotrivim şi Îi rezistăm, nu vom primi revelaţia, dar dacă ascultăm, deschidem o uşă largă către noi vremuri de restaurare, vindecare, binecuvântare. Ascultarea ne descoperă noi strategii de luptă împotriva celui rău şi armatelor lui. Ascultarea aduce fiecare piesă din puzzle la locul ei perfect. Ascultarea aduce înţelegerea greşelilor din trecut şi a efectelor lor, ca să putem cere vindecarea. Ascultarea măreşte credinţa noastră şi încrederea că Dumnezeu este în control şi ştie ce face. Ascultarea aduce tăcere peste fire şi descoperiri noi din Cuvânt. Ascultarea aduce biruinţă asupra duşmanului şi armatelor lui, aduce curăţenie în noi şi în jurul nostru, la toate nivelurile, de la cel spiritual, la cel psihic/emoţional, la cel fizic/trupesc şi la cel relaţional. Ascultarea ne arată care este locul nostru în economia lui Dumnezeu. Ascultarea aduce roada Duhului Sfânt, care este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, înfrânarea şi pune în noi dorinţa după părtăşie reală, împreună cu cei aleşi, dorinţa ce cooperare cu fraţii şi surorile, pentru că suntem împreună lucrători cu El şi cu ceilalţi.
Înaintea tratamentului, doctorul descoperă cauza şi apoi oferă reţeta. Înaintea tratării simptomelor, înainte să semănăm şi să zidim, trebuie să smulgem, să tăiem, să dărâmăm şi să nimicim întăriturile celui rău, rădăcinile şi buruienele din viaţa noastră (Ieremia 1:10). Ca balonul nostru cu aer cald să se poată înălţa, trebuie să aruncăm din nacelă sacii cu balast. Şi dacă noi nu facem asta, o va face Dumnezeu în felul Lui suveran, dacă în viaţa noastră a existat acel moment în care să fi spus: „Doamne, sunt la dispoziţia Ta, iată-mă, trimite-mă!”
Odată ce I-ai încredinţat viaţa ta Lui, să nu te miri de felul în care El lucrează şi să nu cârteşti, ci să-I mulţumeşti, pentru că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Şi vei vedea roadele mai târziu. Noi nu trăim prin vedere, ci prin credinţă! Tu ai grijă să semeni sămânţa bună care nu putrezeşte (1 Corinteni 15), să aduni comori care nu sunt roase de molii şi rugină (Matei 6).
Firea aduce suferinţă, trăirea în fire aduce moarte. Pentru că plata păcatului este moartea şi firea este coruptă de păcat. De aceea spune Dumnezeu „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” Romani 1:28 şi în Romani 12:2 Pavel ne învaţă: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”
Ceea ce Dumnezeu avea de făcut, a împlinit acum 2000 de ani, de acum este alegerea noastră să facem ce trebuie, iar El va fi mereu cu noi să ne ajute: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” Matei 28:20.
Tranziţia prin care trecem este, dacă stăm să privim atent, universală. Înainte ca Dumnezeu să lărgească teritoriile Bisericii, El curăţeşte terenul şi cheamă lucrătorii. Peste tot, cei care sunt călăuziţi de Duhul care este totul în toţi, vorbesc aceeaşi limbă! Înainte ca totul să crească, trebuie întâi să scadă la unitatea reală, la acordul divin din care să rodească adevărul. 1 Corinteni 1:10 „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.” Dumnezeu nu vrea să zidească pe o temelie crăpată. El nu vrea ca pereţii Templului Lui să fie fisuraţi, ci vrea o Biserică pe care porţile locuinţei morţii să nu o poată birui! Matei 16:18 - „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Pe acest Petru care s-a lepădat de 3 ori, Dumnezeu îl restaurează de 3 ori şi apoi zideşte pe el! Nu pe Iuda, vânzătorul, care a trădat şi apoi, copleşit de vinovăţie, s-a spânzurat. Dumnezeu nu alege pe cei perfecţi, ci perfecţionează pe cei aleşi! Unitatea se vede şi se simte prin Duhul Domnului, oamenii se recunosc unii pe alţii - cei care sunt de acelaşi fel! Cu toţii avem locul perfect în ogorul Domnului, cu toţii avem chemarea personală şi numai împreună suntem tari!

Mă rog ca Dumnezeu să aducă restaurare peste copiii Lui, mă rog ca Domnul să curăţească şi să sfinţească Biserica Sa, mă rog pentru o revelaţie proaspătă şi pentru o ungere nouă, mă rog pentru putere şi izbândă în aceste vremuri de adâncă tulburare, mă rog pentru prinşii de război ca să vină înapoi la Domnul, lăsând firea deoparte, mă rog pentru o nouă temelie fundamentată pe adevăr şi Cuvânt, pe Duhul Sfânt, mă rog pentru claritate în înţelegerea planului lui Dumnezeu şi pentru strategii noi. Amin! 

„Caracterul” unui trădător

De ce ghilimele la cuvântul din titlu? Pentru că nu mă refer la caracter ca ansamblul însuşirilor psihice şi morale a unei persoane (şi care se manifestă în comportamentul ei) ci mă refer la ceea ce este caracteristic, particular şi ceea ce defineşte un trădător.
Dicţionarul are câteva sinonime pentru acest cuvânt: primul este vânzător. Iar modelul este Iuda, care L-a vândut pe Domnul pentru 30 de arginţi. Din lăcomie? Nu. A fost şi acesta un motiv, dar adevăratul motiv a fost ura lui faţă de Isus. Nu a înţeles niciodată Cine era Isus şi ce lucrare desfăşura. El crezuse că Domnul va fi Cel care îi va izbăvi de sub robia romană şi, iată că planurile lui fuseseră date peste cap când s-a convins că nu era aşa. Domnul avea un scop mult mai înalt decât cel pământesc. Dar un om robit de propriul scop mărunt ca Iuda, nu putea vedea dincolo de motivaţia lui. Şi iată prima caracteristică a trădătorului: motivaţia inimii lui. Ceea ce crede el funcţionează ca un motor care îl împinge înainte şi îi ocupă atât de mult gândurile încât este orb faţă de orice altceva. Iuda, modelul în ale trădării, ştia ce face. Biblia ne spune că a aşteptat confirmarea şi apoi a trădat. Cred că asta l-a impulsionat odată în plus, i-a dat senzaţia de putere pe care o aşteaptă orice trădător: faptul că victima ştie ce o aşteaptă dar nu se poate apăra. Trădătorul nu înţelege că nu are nici un fel de putere. Mândria lui nu-l lasă. Zâmbeşte sfidător, plecând să-şi facă jocul, neînţelegând că adevărata victimă este el însuşi. De aceea nu face singur nimic, ci îşi caută suport în cei slabi, care sunt atraşi de „puterea” lui aparentă. Ca să nu fie măcinaţi de vinovăţie, trădătorii caută justificări actelor lor făcând în acelaşi timp bine. Aşa a crezut şi Iuda. Ca dovadă, el s-a dat bine pe lângă mai marii vremii interpretând scopul lui Isus pe pământ după bunul lui plac. Iată că trădătorul mai are o caracteristică: vederea slabă! El nu poate vedea dincolo de propriul său scop. Este atât de obsedat de el însuşi, încât nimic altceva nu mai contează. Fiind un om plin de mânie, îşi va arăta adevărata faţă atunci când nu i se va face pe plac.
Al doilea sinonim din dicţionar este infidel, necredincios. O asemenea persoană  nu este capabilă de ataşament. De aceea caută justificări pentru faptele sale: va găsi mereu „motive” prin care să justifice lipsa lui de loialitate, dar, dacă veţi discuta cu o asemenea persoană, veţi vedea că mereu se concentrează asupra lor înşişi: „eu nu sunt apreciat, eu nu sunt iubit, eu sunt respins, ce poţi să-mi oferi mie, cu mine cum rămâne, nu dai doi bani pe mine…” Aşa că o asemenea persoană poate fi recunoscută foarte uşor după două criterii: caută motive să-şi justifice alegerile iar aceste motive au mereu de-a face cu cei pe care îi consideră vinovaţi de „suferinţa” lor şi apoi caută aliaţi care să le susţină părerea şi alegerea. Ei nu vor rămâne singuri, pentru că atunci ar putea plăti cu viaţa, ca Iuda, care rămas singur după trădare, s-a spânzurat, înţelegând ce-a făcut.
O altă caracteristică a trădătorului este incapacitatea de a-şi asuma răspunderea. Mereu sunt alţii de vină pentru deciziile lor. Mereu eşecurile lor au fost cauzate de alţii. Şi, partea cea mai evidentă, chiar bătătoare la ochi, este aceea că totuşi caută să păstreze legătura cu cei pe care i-au trădat. Întotdeauna Iuda va arunca cu noroi şi apoi va spune: „rămânem prieteni”. Te sărută şi te îmbrăţişează acuzându-te, în acelaşi timp, voalat, că tu eşti de vină pentru cele întâmplate, apoi te asigură că va ţine legătura cu tine. Iar imediat după aceasta se va îndrepta către susţinătorii săi cu care îşi va face imediat planuri.
 „A înşela în mod voit şi perfid încrederea cuiva, săvârşind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu duşmanul” şi „A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvenţă faţă de o acţiune, de o idee” sunt alte definiţii date de dicţionar actului de trădare. Iar de aici deducem alte caracteristici ale trădătorului: duplicitatea, minciuna, egoismul, mândria, autocompătimirea, autojustificarea. Un trădător este duplicitar şi mincinos. Dacă are noţiunea de minciună, nu va minţi făţiş, ci prin omisiune.  Va pune distanţă între el şi obiectul trădării sale ca să nu fie nevoit să-l/s-o privească în ochi. Când va fi obligat să se vadă cu acea persoană, va privi tot timpul în jos, căutându-şi de lucru cu mâinile, sau, dacă este nevoit să privească în ochi persoana vizată, vei vedea în ochii lui/ei dispreţ, sfidare, expresii care îi vor însoţi cuvintele acuzatoare, menite să-i justifice purtarea. Vei recunoaşte în vorbirea lui/ei expresiile complicilor de infracţiune. Mândria şi egoismul sunt motoarele care îl împing la acte de trădare. Siguranţa care îl/o însoţeşte este falsă, menită să-i justifice faptele şi alegerile. Asta în cazul în care mai are o fărâmă de conştiinţă. Când este descoperit şi confruntat, se autocompătimeşte şi se justifică aruncând vina pe tine, că s-a ajuns aici din vina ta, pentru că ai făcut asta sau asta sau nu i-ai făcut pe plac atunci şi atunci.
Şi ajungem acum şi la fondul problemei: cauza. Ce îi determină pe oameni să trădeze?
„Trădarea a existat din cele mai vechi timpuri, semn că ea este adânc inscripţionată în ADN-ul uman. Fiecare dintre noi a trădat într-un fel sau altul, la un moment sau altul. Nu pentru că „aşa a fost destinul”! Ci pentru că este rezultatul unei ALEGERI pe care am făcut-o la un moment dat. Pentru că atunci ego-ul a fost mai puternic sau mai presus decât ceilalţi. Pentru că am cedat unui impuls sau unui instinct sau, dimpotrivă, pentru că a fost rezultatul unui plan îndelung elaborat. De ce trădăm? Nu pentru că a existat Iuda Iscarioteanul! Ci pentru că nu am reuşit să ne controlăm dorinţele, instinctele. Pentru că aşa am crezut de cuviinţă. Pentru că face parte din viaţă. Suntem unicii vinovaţi de tot ceea ce ni se întâmplă şi trebuie să ne asumăm asta.” (citat din http://experimentesiexperiente.wordpress.com/)
„Ca să cunoşti un om, observă-l atunci când îşi atinge obiectivul, nu când şi-l ratează; pentru că atunci când eşuăm, mândria noastră ne susţine, iar atunci când reuşim, ne trădează.” (Charles Caleb Colton)
Uneori trebuie să avem acest gen de atitudine: ”Îmi pare rău că simţi că nu poţi fii o persoană autentică şi sinceră în prezenţa mea. Nu am intenţionat niciodată să îţi îngrădesc libertatea, dreptul de exprimare sau autenticitatea. Dacă pot să te ajut cu ceva să îmi spui.“ Apoi te întorci şi îţi vezi de treburile tale şi decizi dacă este benefic sau nu pentru tine să continui să relaţionezi cu această persoană. Cei din jur nu îţi pot face rău decât pe măsura slăbiciunilor tale. Dacă partenerul […] te părăseşte, înşeală sau minte şi simţi că asta te trage în jos, poţi considera că partenerul s-a descalificat singur şi nu poate face parte din viaţa ta. Nu poţi controla ce simt, fac sau sunt cei din jur.” Pera Novacovici
„Adesea trădarea este actul de a sprijini un grup rival format, sau este o renunţare completă la normele decise anterior sau presupus decise de o parte sau de cealaltă. Cineva care trădează pe alţii este denumit trădător. Trădare este un element utilizat în mod obişnuit în opere literare şi este adesea asociat cu o persoană sau în ce priveşte un complot.” (Wikipedia)
Din punct de vedere psihologic, trădătorul este un egoist mândru, incapabil să înţeleagă relaţiile sincere, bazate pe încredere. El nu poate trăi fără să pună ceva la cale, fără să adune pe alţii ca el în jurul lui. Adânc în el, trădătorul este un om labil, fără bază sigură. A fost trădat în trecut şi a ales să sufere şi să se răzbune, în loc să aleagă vindecarea. Nu mai are încredere în oameni şi priveşte mereu peste umăr, căutând mereu explicaţii paranoice în orice vede pe alţii făcând. Totul se raportează la el, el fiind în centrul vieţii lui şi trăieşte ca să se apere şi ca să-şi împlinească scopurile. Este un om ratat (d.p.d.v. moral), fără simţ etic, incapabil să aibă relaţii sănătoase. Este plin de mânie şi îşi controlează foarte bine mimica până îşi atinge scopul. Apoi, când nu mai are nimic de câştigat din relaţia trădată, îşi arată adevărata faţă. Pleacă atunci când este dat pe faţă şi îşi caută alte victime. Încet, îşi pierde orice simţ moral şi în toate va avea justificarea pregătită. Ambalează scopurile lui în culori sclipitoare care iau ochii mânjind în acelaşi timp pe cei trădaţi în culori sumbre. El crede că ştie ce vrea, dar nu are suport moral să susţină faptele sale.
Problema, în schimb, este mult mai adâncă. Problema este spirituală. Trădarea ca mod de viaţă este rezultatul multor alegeri pe termen lung, majoritatea greşite. Întotdeauna vor fi trădători şefi şi trădători manipulaţi. Cei dintâi sunt maeştri. Au întotdeauna la ei arsenalul pregătit. Ştiu foarte bine să împroaşte cu noroi şi au mereu apărarea pregătită. Când sunt confruntaţi, muşcă şi fug. Cei care urmează acestor maeştri sunt victimele propriei înşelări. Sunt oameni slabi, fără coloană vertebrală, fără motivaţie, săraci cu duhul. Dacă nu conştientizează ce fac, vor deveni şi ei, la rândul lor, maeştri ai manipulării. Învaţă de la „cei mai buni”. Trădătorii sunt caracterizaţi prin instabilitate, pentru că trebuie să fie versatili. Nu-i vei auzi niciodată să aibă păreri pe care să le susţină şi mâine. Mâine se vor da după cum suflă vântul, ca să facă faţă provocărilor şi să nu fie deconspiraţi. Când sunt descoperiţi, trec la acuzaţii ca să justifice ceea ce fac. Pentru că fac orice să dea vina pe alţii, pe sistem, pe răutatea oamenilor, pe orice altceva decât slăbiciunile lor.

Iuda a trădat pentru 30 de arginţi a fost folosit şi aruncat şi, pentru că nu şi-a asumat răspunderea, rămas singur, s-a spânzurat. Petru a trădat şi el, şi încă de 3 ori. Dar, confruntat cu slăbiciunea lui, a recunoscut, a regretat, s-a întors şi a cerut iertare. Atunci a fost restaurat. Ce bine ar fi dacă am face toţi la fel! Dar câţi ne recunoaştem greşeala? În Matei 26:46 Domnul spune: „„Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!… Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.” Atitudinea Lui faţă de trădător a fost să-l aştepte stând în picioare. A ştiut şi totuşi l-a lăsat să facă ce intenţiona. În schimb, ucenicii dormeau fără să ştie ce se întâmplă. Dacă ar fi ştiut probabil că s-ar fi agitat, ar fi judecat, s-ar fi opus, l-ar fi dat pe Iuda afară din mijlocul lor. Nici ei nu au înţeles mult mai bine ca Iuda ce se întâmpla. De aceea Dumnezeu ne cere să veghem. Să stăruim în adevăr şi să credem că Dumnezeu Îşi împlineşte cuvântul în timpul ales de El. Vremuri ca acestea pe care le trăim acum au mai fost, nu e nimic nou sub soare! Important este cum trecem prin aceste vremuri şi cum ieşim din ele. Calea este îngustă ca să nu putem căra bagaje cu noi! Nu trebuie să plângem după bagajele lăsate în urmă, nu trebuie să privim în trecut, ci să mergem înainte. Vom fi mereu priviţi şi analizaţi iar înaintarea noastră este văzută de toţi şi multe depind de atitudinea noastră. Când suntem în balonul cu nacelă, ca să ne înălţăm, trebuie să aruncăm balastul. Şi când în viaţă ne este greu să facem asta, ne dă şi Dumnezeu o mână de ajutor! Să avem grijă cât şi cum ne plângem, ca nu cumva să vorbim chiar împotriva lui Dumnezeu! 

luni, 14 octombrie 2013

Pressure to grow up causes people to grow or to go (run from relationship). Presiunea maturizării face pe oameni să crească sau să plece (să fugă din relaţii).

Am experimentat vremuri grele în anul care a trecut în ce priveşte relaţiile, dar Dumnezeu începe să facă lumină. Expresia din titlu aparţine păstorului meu, un om extraordinar al lui Dumnezeu! El ne-a învăţat că în aventura cu Dumnezeu străbatem etapă după etapă. Uneori Dumnezeu aduce în viaţa noastră o revelaţie nouă, proaspătă – iar asta va crea întâi un conflict interior: ce vom face? Vom asculta de Dumnezeu sau de voinţa noastră? Creşterea în maturitate urmează ascultării şi de multe ori ne aduce întâi separare de cei cu care am fost o vreme, dar care, acum, nu au aceeaşi revelaţie, aceeaşi direcţie, aceeaşi motivaţie. Dincolo de sentimentele noastre, de gândurile noastre, este voinţa supremă a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne trimite mai departe. Ne separă ca să poată lucra mai bine cu noi. Cum plecăm?
Calea corectă este:
1. Avem o discuţie privată cu păstorul şi îi împărtăşim motivul
2. Încercăm din răsputeri să nu influenţăm pe nimeni să plece cu noi. Dacă prietenii ne întreabă de ce plecăm, răspundem simplu: motive personale, călăuzire personală, fără să spunem lucruri rele despre cei cu care am fost.
Adesea, când oamenii pleacă dintr-un loc sau o biserică tind să influenţeze şi pe alţii să plece cu ei, asta ajutându-i să se simtă justificaţi (dacă şi alţii gândesc şi simt ca mine… atunci am dreptate).  Când cineva îşi vorbeşte de rău liderul sau pe cei cu care a fost până atunci, nu face decât să admită că NU a auzit de la Dumnezeu de la început şi că NU Dumnezeu l-a trimis acolo. Atunci este mai bine să plece! Oricine îl aude se va gândi la propria experienţă şi se va analiza în legătură cu felul în care el însuşi a rezolvat astfel de lucruri, când a crezut că este timpul să plece (dintr-un grup, dintr-o biserică) şi va decide pentru viitor cum va pleca. În acelaşi fel, cu răzvrătire, cu dezbinare, sau în mod biblic, paşnic?
Ascultarea este prima poruncă a lui Dumnezeu pentru poporul Lui: „Ascultă, Israele!” Deut. 4:1. De noi depinde dacă alegem să trăim în trecut sau privim înspre înainte. Dumnezeu ne promite că face toate lucrurile noi, dar nu le va face cu forţa, dacă noi alegem să trăim în trecut şi în fire. Biblia este foarte clară cu privire la tipurile de creştini!
În capitolul 2 către Timotei, Pavel lasă ucenicului lui instrucţiuni despre felul cum trebuie să se poarte şi despre felul în care stau lucrurile în lume.
„Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele. Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.”
Pavel avertizează asupra importanţei rânduielii, ordinii în biserică. Dacă cineva este chemat de Dumnezeu şi nu face ceea ce i s-a încredinţat, este răspunzător înaintea lui Dumnezeu.
„Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.
Iată că atitudinea noastră faţă de certurile de cuvinte este să ne ferim de aşa ceva şi să încheiem relaţiile cu cei care obişnuiesc să se certe, să nu ne mai însoţim cu ei, chiar dacă o vreme am fost poate prieteni. Este dureros, dar nu putem înainta având legate de picioare pietre! Trebuie să împărţim drept Cuvântul adevărului, fără să-l compromitem. Noi dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu de felul în care ne împlinim chemarea şi cu cine ne însoţim. Biblia ne avertizează despre prieteniile nepotrivite, despre relaţiile cu cei cu care nu suntem în unitatea aceea reală, în care să fim într-un cuget şi o simţire.
Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pământ. Unele sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară. Deci, dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună. Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.”
Iată că şi pe vremea lui Pavel oamenii aveau astfel de preocupări. De aceea Pavel îi atrage atenţia lui Timotei cu privire la ei. De noi depinde ce fel de vas alegem să fim şi nu de alţii!
 „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului. După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni. Tu însă ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat; din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
Avem Cuvântul lui Dumnezeu care ne spune cum trebuie să trăim şi ne avertizează cu privire la pericolele la care suntem expuşi din partea oamenilor. Dar, dacă avem o inimă dedicată lui Dumnezeu, El ne va păzi şi ne va aduce vindecare ori de câte ori oamenii ne vor răni, dacă vom alege să nu pozăm în victime neîndreptăţite ci să ascultăm de Dumnezeu în toate, să primim vindecarea, restaurarea şi să Îl urmăm pe El cu credincioşie. Oameni de aceştia, care poartă aceste trăsături, vor fi mereu cu noi, dar răspunsul nostru la atacurile lor depinde de noi. Când ne cunoaştem identitatea şi chemarea nu ne mai uităm înapoi!
„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”
Fiecare să-şi vadă dar de lucrarea încredinţată şi să o împlinească cu credinţă, pentru că nu se va putea scuza înaintea lui Dumnezeu pentru că şi-a îngropat talantul!

În Împărăţia lui Dumnezeu este ordine perfectă. Totul are locul exact, bine determinat, există autoritatea lui Dumnezeu, numită de Dumnezeu şi unsă de El, există pace, bucurie, dragoste. Ştiu că mulţi spun că pe pământ domneşte păcatul şi oamenii nu sunt perfecţi, aşa este, dar asta nu este o scuză pentru problemele pe care ni le creăm unii altora. Maturitatea se măsoară după felul în care acţionăm şi după motivele pe care le avem când acţionăm. Poate pe noi înşine ne putem păcăli, poate pe ceilalţi îi putem duce de nas o vreme, dar pe Dumnezeu niciodată. Orice vine în lumina lui Dumnezeu este dat pe faţă! Nimic nu poate rămâne nedescoperit! Nu toţi oamenii sunt compatibili unii cu alţii, nu toţi se simpatizează sau se plac, dar nouă nu ni se porunceşte să ne plăcem, ci să ne iubim. Felul în care rezolvăm problemele apărute, timpul pe care îl alocăm părtăşiei, perioada în care acumulăm venin în loc să lichidăm tot ce apare pe parcurs, oamenii cu care ne însoţim şi ceea ce scoatem pe gură iese mereu la iveală. Adevărul este adevăr, ceea ce spunem se măsoară după adevăr, în lumina lui Dumnezeu şi firea este descoperită mereu. Dumnezeu îşi face lucrarea desăvârşită, slavă Lui! 

marți, 8 octombrie 2013

Integritate, caracter, loialitate 1

De o bună bucată de vreme îmi răsună în minte aceste cuvinte, învăluindu-se unele cu altele ca într-un ghem…. Am vrut să pun câteva gânduri cap la cap şi am căutat în Dex semnificaţia fiecărui cuvânt, luat în parte.
LOIALITÁTE cinste, credinţă, devotament, fidelitate, sinceritate, statornicie. 
CARACTÉR 1. Ansamblul însuşirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile şi în acţiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însuşire morală care se manifestă prin perseverenţă, voinţă fermă şi corectitudine. Om de caracter.
INTEGRITÁTE Caracter integru; sentiment al demnităţii, dreptăţii şi conştiinciozităţii, care serveşte drept călăuză în conduita omului; onestitate; cinste; probitate
Iată cum se definesc unele pe altele. Toate se referă la omul care este acelaşi în orice circumstanţă, care nu se mulţumeşte (şi nu se compromite) cu jumătăţi de măsură. Este omul definit de perseverenţă, corectitudine, consecvenţă. Este un om puternic, cu direcţie clară şi lipsit de orice duplicitate. Este un om care are relaţii sănătoase, este un om care nu se uită peste umăr mereu tremurând, este un om care nu bănuieşte pe nimeni de intenţii rele şi spune mereu ce gândeşte, fără înconjur. Este un om moral, cu valori clare şi afirmate.
Şi atunci de ce suntem înconjuraţi de atâta prefăcătorie? De ce oamenii pozează în altceva, sfârşind prin a-şi da pe faţă adevărata natură sub presiune? Cum facem să evităm oameni de acest gen? Adevărul este că nu prea avem cum. Unii sunt aşa de şcoliţi încât te pot păcăli o vreme. Investeşti în ei, crezi în ei, te pui la dispoziţia lor oferindu-le tot ce eşti, tot ce ai mai bun, îi primeşti în casa şi familia ta, le pui pe tavă resursele, relaţiile, inima şi planurile tale crezând că urmează aceeaşi linie ca apoi să te trezeşti folosit, călcat în picioare, aruncat la coşul de gunoi.
Slavă Domnului pentru Duhul Sfânt! El este Cel care ne avertizează, ne călăuzeşte, ne descoperă aceste persoane şi curăţeşte viaţa noastră de ele. Este interesant cum vine acel sentiment că ceva nu este în regulă şi ne aprinde beculeţul! Ce putem face? Ne rugăm şi rămânem în chemarea noastră, rămânem pe poziţia noastră, rămânem în pacea, bucuria, dragostea lui Dumnezeu. Nu trebuie să lăsăm vrăjmaşul să ne fure rezultatele muncii noastre, trebuie să cerem înapoi ce ne-a furat iar în acelaşi timp nu trebuie să ne descurajăm devenind paranoici şi neîncrezători, pentru că dacă semănăm roada Duhului aceşti oameni nu vor rămâne lângă noi multă vreme. Câtă vreme rămânem în chemarea şi încredinţarea noastră, Cuvântul lui Dumnezeu spune că lumina nu poate sta împreună cu întunericul, (1 Cor. 1:10) „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.”
Am citit azi un articol despre starea bisericii şi călăuzele oarbe care se pretind sfinţii lui Dumnezeu, dar a căror prezenţă aduc moarte, pentru că în ei nu este viaţă. (http://roseinthedesert.wordpress.com/2013/08/23/automintirea-si-autoamagirea-pocaitilor/) Cârtirea şi rebeliunea faţă de autoritate, aroganţa şi lipsa de respect faţă de cei puşi în conducere (oriunde, nu numai în biserică) sunt la loc de mare cinste între cei care se numesc creştini. Este ruşinos cum călcăm în picioare toate valorile, toată ordinea instituită de Dumnezeu şi ne pretindem neprihăniţi! Este revoltător cum oameni incapabili să privească pe alţii în ochi au mereu ceva de spus! Este demn de milă cel care spune că ştie totul dar nu este în stare să-şi supună firea şi să-şi controleze limba. Este jalnic cum cei care nu fac nimic, au totuşi timp destul să-i critice pe cei care fac. Nu greşeşti decât atunci când nu faci nimic. Iar scopul nostru este să facem ceea ce Dumnezeu ne cere, când compromitem lucrarea lui Dumnezeu ca să facem pe plac unora sau altora suntem vrednici de pedeapsa care ne aşteaptă.

Cum nimic nu este întâmplător şi toate au un loc exact în economia lui Dumnezeu, am avut din nou harul să experimentez suveranitatea lui Dumnezeu în ultima perioadă. De două luni mă rog ca Dumnezeu să-Şi facă voia Lui cu privire la noi, la biserica, la grupul, la colaboratorii noştri. Sigur că nu ne-am aşteptat la ce a urmat, dar acum ştim că Dumnezeu răspunde. I-am cerut curăţire, sfinţire, unitate. Şi, cum am tot văzut în ultima vreme pe reţelele de socializare: „L-am rugat pe Dumnezeu să mă scape de duşmani şi brusc au dispărut câţiva prieteni” a devenit leitmotivul ultimelor două luni. Dar nu e ca şi cum nu am fi fost avertizaţi! Am fost. De cel puţin două ori. De aceea nu suferim! Dumnezeu ne-a protejat. Pastorul nostru ne-a spus cu ceva vreme în urmă: „Căutaţi să nu compromiteţi adevărul lui Dumnezeu. Dacă veţi rămâne fermi în ce priveşte adevărul, oamenii vor avea de făcut o alegere din două: se vor pocăi sau vor pleca”. Aşa a fost. Ce bine este să stai în ascultare de păstorul tău! Oamenii sunt atât de egocentrişti, atât de preocupaţi de sinele lor muritor, găsesc atâtea scuze să trăiască în fire încât nu ai cum să nu rămâi uimit de imaginaţia lor bogată, de scornirile minţii lor pentru a rămâne în starea jalnică în care sunt. Rămâi uimit cum caută ţap ispăşitor în toţi şi toate, ei fiind victimele întotdeauna! Rămâi şocat de incapacitatea lor de a fi loiali, de a fi consecvenţi unei idei, unui om, unui plan. Dar, când faci un pas înapoi şi-L laşi pe Dumnezeu să lucreze, vezi lucrurile mult mai clar. Îi vezi cum, vorbind despre alţii, se caracterizează pe ei. Îi vezi cum, sub presiune, iese din ei tot veninul adunat de-a lungul vieţii. Vezi ce poartă de fapt în inimă, lucruri pe care s-au chinuit luni şi ani să le ascundă, să le mascheze. Cum spunea în iunie Don Clowers la conferinţa de trezire: „Caracterul unui om se verifică în şase luni”. Am trăit să vedem asta. Cu răbdare, trierea celor din jurul nostru se face în şase luni, plus minus ceva. Uneori doare, alteori ne lasă indiferenţi, alteori ne vine să ne luăm la palme cât de naivi am putut fi, dar Domnul este Suveran! 

Integritate, caracter, loialitate 2

Suntem atât de mulţumitori pentru toate, încât nici nu putem explica. Cu cât te dai înapoi, poţi vedea lucrurile dintr-o perspectivă mai largă. Nu mă refer la datul înapoi din înaintare, ci la datul înapoi ca detaşare. Pentru că noi nu suntem din aceia care dau înapoi. Ne mirăm doar cum de unii sunt atât de orbi încât nu văd că peste tot se întâmplă aceste lucruri în mod identic, peste tot Dumnezeu curăţeşte pe cei care se lasă modelaţi, Olarul este la lucru şi doreşte adunarea alor Lui. Motivele de rugăciune ale lunii noiembrie, lansate pe minunatul post Alfa omega se referă la aceleaşi lucruri: (http://prayernet.ro/2013/10/06/cererile-de-rugaciune-ale-lunii-octombrie-2013/UNITATE, POCĂINŢĂ, TREZIRE, TRANSFORMARE, Eliberare de dezbinări, ură, vorbire de rău, bârfă, denigrare, rebeliune împotriva autorităţii spirituale, corupţie, idolatrie, iubire de bani, mândrie, competiţie, manipulare, care au pătruns în bisericile evanghelice şi tradiţionale.  Integritate spirituală şi morală, în special pentru lideri, smerenie, îndrăzneală, protecţie, discernământ, călăuzirea Duhului Sfânt la fiecare pas pentru creştini.” 
Unitate este doar atunci când suntem toţi într-un gând şi o simţire. Pocăinţa are loc atunci când recunoaştem, regretăm faptele comise şi renunţăm la ele. Trezirea vine atunci când stăm în ordinea lui Dumnezeu. Transformarea vine când dorim să urmăm pe Dumnezeu, răstignind firea. Iar toate acelea care urmează în şirul de mai sus le experimentăm cu toţii în locul în care ne adunăm. Avem denigratori, răzvrătiţi, bârfitori, aroganţi, manipulatori peste tot. Noi nu-i putem schimba, dar dacă rămânem în Dumnezeu, ei se vor îndepărta singuri pentru că nu vor suporta să stea prea mult timp lângă noi. Scumpa noastră prietenă, Raluca, a descris unitatea într-un mod foarte simpatic, aşa cum nu l-am mai văzut auzit până acum: „Văd biserica noastră ca pe un ghem, ca şi cum ne-am strânge unii în jurul celorlalţi ca aţa pe ghem şi apoi ne vom rostogoli împreună peste orice obstacol.” Minunat! Aşa să fie! Abia aştept vremea aceea. În care nimeni nu priveşte la sine, ci la ceilalţi, în care fiecare îşi aduce aportul, în care fiecare spune ce are de spus la timp, în care să nu existe expresii de genul: „Mi-a spus cineva, nu dau nume, că….” sau „am fost sesizat că…”, în care transparenţa să fie cuvântul de ordine, în care să-i pese fiecăruia de celălalt şi adevărul să domnească, în care fiecare să fie consecvent, loial şi integru, să urască compromisul şi duplicitatea.
Şi totul trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi, întâi cu mine! În viaţa mea, dacă mă pretind copilul lui Dumnezeu, nu au voie să existe cuvinte „am crezut că a fost Duhul Sfânt, că El mi-a spus, dar m-am înşelat!” Asta arată cât de bună este relaţia mea cu Dumnezeu, cât discernământ am, cât de bine Îl cunosc şi Îl ascult pe Marele Păstor!
„Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.” În Ioan 13:18 Însuşi Domnul ne avertizează că există asemenea oameni. Cel care mănâncă la masa ta te poate trăda şi tu nu-l poţi opri, dar poţi avea grijă ca să te protejezi de autocompătimire. Trebuie să fii atent ca atunci când se întâmplă asta să-l laşi să plece. Nu-i poţi da binecuvântarea ta pentru că nu ţi-a cerut-o, dar trebuie să te rogi Domnului să te ajute să ierţi şi să te eliberezi de orice judecată. Nici măcar atunci când avem motive să gândim rău şi să judecăm, nu avem voie să facem asta. Domnul ne vrea liberi de orice amărăciune, resentiment, judecată. Este greu să zbori când ceva greu te trage în jos, spunea cineva astăzi. Proverbele 28:13 spune:  „Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.” Ce poate fi mai greu decât firea? Ce poţi detecta mai uşor la alţii decât propriile slăbiciuni, pe care le observi imediat pentru că le cunoşti bine? Dacă nu aş avea termen de comparaţie în experienţa mea, nu aş observa un lucru la altcineva. Uităm mereu că atunci când arătăm cu degetul către alţii, alte trei degete sunt orientate către noi. Cel care nu învaţă din greşeli, este condamnat să le repete, de aici cercul vicios în care unii dintre noi ne învârtim!
Singura soluţie rămâne pocăinţa şi trăirea în adevăr. Mi-a trebuit ceva timp să înţeleg că adevărul nu este relativ, ci cât se poate de absolut, mi-au trebuit vreo şase ani de bântuire prin New Age să înţeleg că este o singură Cale şi un singur Adevăr. De aceea mă deranjează acum aşa de tare minciuna! Şi prefăcătoria. Şi duplicitatea. Şi lipsa de caracter. Şi lipsa de loialitate. Şi lipsa de integritate. Şi instabilitatea. Şi bântuirea de colo-colo în căutarea unui lucru care-mi lipseşte pentru că nu conştientizez că sunt responsabil să schimb viaţa mea pentru a-l dobândi. Avea mama o expresie când eram copii: „Lasă-l încet, că spune tot!” Am văzut de-a lungul vieţii câtă dreptate este în această frază. Dacă îi dai omului destul timp, se va deconspira în cele din urmă, oricât de bun actor ar fi!
Şi, ca un capac binecuvântat la toate, am observat acum o zi sau două că versetul lunii octombrie pe calendarul nostru este: „Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.” (Iosua 1:5), ca o dovadă că Dumnezeu a ştiut încă de anul trecut, când a fost tipărit acest calendar, prin ce vom trece noi în această perioadă şi am luat acest verset pentru noi, l-am săpat în inima noastră ca să putem trece peste aceste timpuri pline de confuzie şi răutate gratuită. Am citit ieri şi m-am amuzat de-o expresie: „Prietenii vin şi pleacă, dar unii duşmani pot fi foarte statornici”. Aşa e. Deşi Biblia ne spune clar în Romani 12:18 „Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii”, noi alegem să urâm, să bârfim, să desfiinţăm pe toată lumea! Versetul este clar: dacă este cu putinţă! Uneori nu este. Drumurile noastre şi a celor pe care i-am considerat o vreme ca o familie, se despart. Dumnezeu a lăsat fiecăruia capacitatea de a discerne şi de a alege. Nu trebuie să ne măsurăm succesul sau eşecul în numărul de oameni care ne înconjoară, ci în calitatea lor.

Integritate, caracter, loialitate 3

Interesant cum s-au devalorizat unele cuvinte în ultima vreme, fiind înţelese total pe dos. Cum ar fi respectul. Interesant cum oamenii de caracter ştiu ce e respectul, te tratează ca pe egalul lor, dând cinste celorlalţi, iar alţii îşi permit să defăimeze pe toată lumea din jurul lor. Asta spune totul. De aceea m-am tot gândit zilele astea la cele trei cuvinte din titlu. Am avut de-a face cu tot soiul de oameni. Oameni scumpi, care nu-şi permit să gândească rău despre alţii, oameni care au mereu un zâmbet pentru toţi cei din jur, care rostesc încurajări şi simt cu cei ce plâng, dar am văzut şi oameni încruntaţi, incapabili să susţină o discuţie simplă, plini de amărăciune, ură şi dispreţ pentru toţi şi toate, oameni care şi-au pierdut bucuria şi pacea, sau, mai bine zis, le-au lăsat să plece pentru că erau prea preocupaţi să-şi plângă de milă, să judece, să acuze şi să condamne, ca să nu fie obligaţi să privească în viaţa lor deşartă. Şi i-am numit prieteni.
Nu-mi pare rău! Nouă ni se cere să facem totul ca pentru Domnul, aşa că nu iau respingerea lor ca pe-o ofensă personală, nu-s atât de importantă, dacă am făcut toate astea ca pentru Domnul, cu El au probleme, nu cu mine. Dar eu nu mă pot lăsa oprită din drumul meu, pentru că lui Dumnezeu Îi voi da socoteală, nu lor! Cum spunea azi Paula White: „Poticnirea ta poate deveni piatra ta de hotar!” Ne mai poticnim, dar asta nu trebuie să ne oprească. „Cine ne stă-mpotrivă, cine ne stă în cale, nimic nu ne doboară, cu noi e Dumnezeu” spune un cântec pe care îl cântăm de trei luni. Eu am luat asta în serios. 
Am auzit o pildă despre a alerga liber de orice te-ar putea frâna: „Pune doi câini să alerge printr-o pădure deasă, unul tuns scurt şi unul cu blana lungă şi stufoasă. Cel tuns scurt va ajunge primul pe partea cealaltă, se va scutura de frunzele moarte şi va fi curat. Cel cu blana deasă se va agăţa în toţi spinii, se va umple de scaieţi şi va ajunge cu mare întârziere dincolo, rănit şi epuizat. Chiar dacă se scutură bine, tot rămân scaieţi prin blana lui.” Aşa sunt şi unii oameni. Preferă să care după ei tot balastul trecutului, care, nu numai că le va îngreuna înaintarea, dar va aduna şi mai mult balast, chiar va produce răni şi mai adânci care vor îi vor împiedica să lase pe cineva, oricine, să se apropie ca să nu simtă şi mai multă durere. Ce bine e să fii liber! Nu putem da decât ceea ce avem: avem răni, dăm răni; avem frustrări, dăm frustrări; avem nemulţumiri, dăm nemulţumiri, căci din prisosul inimii vorbeşte gura! Ce ne împiedică să dorim schimbarea, eliberarea, pacea, bucuria?
Ioan afirmă în 1 Ioan 5:1-3 că „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El. Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.” Afirmăm că suntem creştini, dar faptele noastre arată că nu-L cunoaştem pe Dumnezeu deloc! Dumnezeu este dragoste. Nu-L putem iubi pe El şi urî creaţia Lui, omul. Oricine afirmă că iubeşte pe Dumnezeu dar îşi dispreţuieşte fratele minte şi se înşeală singur, Dumnezeu nu se lasă batjocorit. El are răbdare, dar numai până la o vreme. Ne putem înşela singuri, dar pe alţii nu-i păcălim, cu atât mai puţin pe Dumnezeu. Nu putem găsi în faţa Lui nici o justificare pentru comportamentul nostru, chiar şi în ce priveşte duşmanii, El ne cere să-i iubim. Darămite pe fraţi. Ca nişte copii răsfăţaţi ne băgăm codiţa între picioare şi dăm bir cu fugiţii oricând nu ne convine ceva, oricând hipersensibilitatea noastră este „rănită”. Ce-ar fi dacă Dumnezeu ar lua şi El pauză de la noi?
1 Ioan 3 descrie caracterul lui copil al lui Dumnezeu: „Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş; şi ştiţi că niciun ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile. Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.” 
Cât de clar este Cuvântul lui Dumnezeu! Nu avem nici o scuză pentru ură, pentru bârfă, pentru dispreţ, pentru dezbinare! Oricine nu iubeşte pe fratele său nu este de la Dumnezeu. Lumea este cea capabilă de ură. Semnul trecerii la viaţă, adică al naşterii din nou, este dragostea. Dragostea nu este o opţiune, ci o poruncă. Nu trebuie să te plac pentru a te iubi. Dacă te voi iubi, am să te şi plac în cele din urmă. Am să te accept aşa cum eşti. O să împart totul cu tine: bucurii şi necazuri, lipsuri şi belşug. Nu voi vorbi despre tine cu cei care te dispreţuiesc şi nu voi căuta părtăşia sau prietenia lor. Îţi voi fi loial, voi fi loial angajamentelor luate şi, dacă nu voi mai putea să mă ţin de ele, am să discut cu tine ca să îţi aduc la cunoştinţă acest lucru şi să îţi cer dezlegare, nu te voi lăsa cu ochii în soare. Asta dovedeşte caracterul unui om: felul în care îşi ţine cuvântul dat şi se achită de responsabilităţi, după ce îşi asumă acele responsabilităţi. Să nu ne mirăm că Dumnezeu nu ne răspunde la rugăciuni. Să nu ne mirăm că celor pe care noi îi numim răi le merge bine, pentru că, dacă ochiul meu e rău şi vede rău pe fratele meu, nu înseamnă că el este cu adevărat rău. Dacă ceea ce cred în inima mea nu mă osândeşte, să merg mai departe în crezul meu cu cei care gândesc şi simt ca mine, fără să aduc acuzaţii şi judecată celor care îşi „permit” să aibă altă părere. Să trăim în pace, pentru că atârnă de noi!

Integritate, caracter, loialitate 4

Slavă Domnului că El este credincios promisiunilor Sale, indiferent de atitudinea noastră! Am găsit un articol despre loialitatea lui Dumnezeu (http://www.adevarul.org/loialitatea.html) din care citez: „Cuvântul loialitate nu există în traducerea românească a bibliei. Cuvântul este tradus prin credincioşie. Loialitatea este un caracter divin. Dumnezeu este primul care dă un exemplu bun al loialităţii. Loialitatea este perseverenţa şi statornicia în principiile şi promisiunile originale. Dacă ai promis ceva sau ţi-ai exprimat nişte principii, trebuie să fii perseverent şi statornic în ele. Dumnezeu este loial creaturii Sale. Loialitatea Sa este o rezultantă al caracterului Său statornic. În El nu este "nici schimbare, nici umbră de mutare ". Şi astfel Scriptura ne învaţă că dacă eşti loial în lucruri mici, eşti loial şi în cele mari. Dacă nu eşti loial în lucrurile nedrepte ale acestei lumi, nu poţi fi loial nici lucrurilor cereşti. Dacă nu eşti loial în lucrurile care nu-ţi aparţin, ci sunt ale altuia, nu vei fii loial nici în lucrurile tale şi deci nu le vei primi. Loialitatea nu poate avea două feţe. Nu poţi fi loial la doi stăpâni. Nu poţi fi loial lui Dumnezeu şi banilor, lui Dumnezeu şi lucrurilor trecătoare. Loialitatea este un drum cu sens unic şi fără bifurcaţii. Apostolul Pavel scrie corintenilor despre importanţa unică a loialităţii. "Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui." Nu este atât de important cât de mare sau cât de mică este lucrarea încredinţată, ci loialitatea de a persevera în împlinirea sarcinii date. Fiul lui Dumnezeu a dovedit loialitate faţă de sarcina mare încredinţată de Dumnezeu cât şi loialitate faţă de fiinţa umană. Apostolul Ioan comentează cu privire la Isus următoarele: "Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel ce ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt." Aceasta este loialitatea supremă pe care doar Fiul lui Dumnezeu a dovedit-o.” Citat încheiat.
Deci, nu poţi loial doar cât ai chef. Eşti sau nu eşti. Faptele tale arată dacă eşti sau nu eşti. Ca să poţi simţi loialitate faţă de cineva sau ceva, trebuie să simţi că aparţii. Ca să aparţii, trebuie să ai rădăcini acolo. Iar pentru asta trebuie să oferi, să te oferi. Să oferi lucruri materiale nu este suficient. Dacă eşti incapabil să te oferi pe tine, nu poţi avea aşteptări. Nici pretenţia la apartenenţă. Nu-ţi poţi „cumpăra” locul, trebuie să-l câştigi, oferind. Asta între oameni, pentru că identitatea noastră în Dumnezeu este primită în dar, fără plată. Dar în relaţia cu oamenii funcţionează principiul „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” Faptele apostolilor 20:35 şi darurile ne-au fost date spre folosul altora. Nu ca să ne zidim reputaţia noastră, pentru că Dumnezeu ridică şi coboară pe cine vrea. „Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul, şi înalţă pe altul.” Psalmul 75:7 
Să avem grijă, aşadar, ca prin vorbirea noastră împotriva cuiva să nu ne putem împotriva lui Dumnezeu. Toţi sunt creaţia Lui şi, ceea ce ne priveşte pe noi, este doar relaţia noastră personală cu Dumnezeu. Nu trebuie să privim în ograda nimănui să judecăm, ci Dumnezeu ne-a dat discernământ să deosebim binele de rău tocmai ca să ne putem feri de amestecul cu lumea şi cu cei din lume, cu cei care trăiesc după principiile lumii şi nu după ale lui Dumnezeu. Dacă am sta lângă Dumnezeu şi ne-am hrăni din Cuvântul Lui, alături de cei pe care El ni i-a dat ca familie spirituală, am putea deosebi bine voia lui Dumnezeu de toanele firii noastre: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”. Romani 12:2
Tot ce este lipsă de caracter, loialitate, consecvenţă, integritate, nu vine de la Dumnezeu. Dumnezeu nu Se schimbă şi El este credincios, loial, consecvent cu cuvântul dat. Tot ce vine din ură, dispreţ, respingere, amărăciune, neiertare nu este de la Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, iar în dragoste este acceptare, iertare, bunătate, înfrânare. Efeseni 4:14 ne spune că avem nevoie de a ajunge la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; adică la maturitate, „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;” iar Coloseni 1:10 spune că „astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.”  Nu ni se cere decât să-L iubim pe El şi pe aproapele nostru, pentru că apoi nu mai putem gândi rău, nu mai putem face rău. Şi Dumnezeu ne promite că nu ne va lăsa singuri, El va fi mereu cu noi. Aşa că, dacă roadele noastre arată altceva, ar fi timpul să ne cercetăm şi să vedem cât de serioşi suntem cu Dumnezeu, cât de serioşi suntem cu promisiunile făcute, cât de serioşi suntem în ce priveşte relaţiile cu oamenii.  Dacă mereu ne plângem de alţii, de rănile pe care ni le-au făcut şi aşa mai departe, ar trebui să înţelegem că avem ceva de schimbat la noi înşine. Pentru că, dacă nu ar avea pe ce construi în viaţa noastră, diavolul nu şi-ar atinge scopul, nimeni nu ne poate face rău decât dacă îi permitem. Ce ne împiedică să avem relaţii bune, pline de dragoste şi dăruire? Doar noi înşine şi egoismul nostru. Este timpul să ne pocăim şi să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt, că va fi cu noi şi ne va ajuta, ne va purta pe braţe când ne va fi greu. Aşa să ne ajute Dumnezeu! 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...