luni, 8 decembrie 2014

Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri?

Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri? 1
Matei 28:18-20 „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.
Domnul ne-a dat Marea Trimitere ca pe o poruncă, nu ca pe o rugăminte. „Duceţi-vă”, „faceţi” şi „învăţaţi-i” sunt verbe la imperativ. Dicţionarul prezintă imperativul ca pe „modul verbal personal și predicativ care exprimă o acțiune realizabilă, prezentată ca poruncită”. Marea Trimitere nu este o rugăminte, este un mod de viaţă care se cere celui care se prezintă drept creştin, cuvânt care înseamnă urmaş al lui Cristos, nume dat pentru prima dată în Antiohia. Fapte 11:26 „Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.”
Să reluăm: „duceţi-vă” înseamnă mergeţi la ei, nu înseamnă chemaţi-i la voi. Prea mult biserica de azi, cea limitată între zidurile unei clădiri îşi adoarme conştiinţa „chemând”, „invitând” la „evanghelizare” vecinii, rudele, prieteni, prin asta crezând că se achită onorabil de porunca Domnului de a evangheliza. Ne minţim singuri! Ne arătăm aşa doar lenea, ne e mai comod să-i chemăm între zidurile bisericii ca alţii, mai calificaţi, să vorbească de la amvon pentru că viaţa noastră nu vorbeşte despre credinţa noastră! E clar că nu răspundem Marii Trimiteri chemând oamenii la programe. Pentru că în aceeaşi propoziţie Domnul spune: „faceţi ucenici”. Două ore la un program al bisericii nu înseamnă ucenicizare. Domnul a stat cu ucenicii 3 ani şi jumătate. A face ucenici înseamnă a te pune la dispoziţia Domnului ca El să-ţi indice pe cei aleşi de El pentru această lucrare. Dovada este în propoziţia următoare: „învăţaţi-i să păzească…”. Ca să înveţi pe cineva sunt necesare de îndeplinit câteva condiţii: să trăieşti ceea ce spui este una. Altfel, nu te califici. Eşti doar un învăţător mincinos despre care Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează. Apoi, trebuie să te dedici trup şi suflet celui căruia îi slujeşti şi care are nevoie de tine. Aşa cum a făcut Domnul: „Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!”  Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.” Căci ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi.” După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?  Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” Ioan 13:5-17. El ne-a dat o pildă de slujire. Când slujim nu culegem doar roade frumoase şi arătoase ci, înainte de asta, adunăm şi mult gunoi, aşa cum au adunat şi alţii după noi! Nouă ne place partea culesului, dar în ce mă priveşte pe mine şi pe soţul meu, Domnul ne-a spus printr-o prietenă dragă cu mulţi ani în urmă: „Căci aşa vorbeşte Domnul către oamenii din Iuda şi din Ierusalim: „Desţeleniţi-vă un ogor nou şi nu semănaţi între spini!” Ieremia 4:3. Desţelenirea este munca de jos, pregătirea terenului pentru arat şi semănat. Pare o muncă ingrată, neobservată, grea, dar ştim că aceea ne-a fost încredinţată. Acesta este modul nostru de a „spăla picioare”. Fiecare are propria chemare care reprezintă spălarea picioarelor cuiva. „Învăţaţi-i” începe cu noi. Nu poţi învăţa ce nu ştii şi nu ştii cu adevărat până nu practici. Abia atunci eşti gata să înveţi pe alţii, aşa cum cere Domnul.


Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri? 2
Marcu 16:15-20
Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.
„Iată semnele…”. Ce semne se văd la tine că eşti cu adevărat copilul lui Dumnezeu? Cum arăt eu prin faptele mele că Îl am pe Domnul în viaţa mea? La câţi idoli am renunţat şi pe câţi îi mai car după mine? Care sunt ei, idolii mei? Prietenii la care nu vreau să renunţ şi cu care îmi pierd timpul prin baruri? Banii care au pus stăpânire pe mine în aşa măsură încât nu mă mai interesează modul în care îi câştig? Familia – soţul/soţia şi copiii pe care îi idolatrizez şi pe care îi pun înaintea relaţiei mele cu Domnul, uitând că oamenii nu ne aparţin ci sunt cu noi doar pentru o vreme? Numim idoli doar dumnezeii falşi, icoanele şi chipurile cioplite, uitând că idol este orice trece înaintea lui Dumnezeu ca importanţă. Ne săpăm singuri groapa prin modul nostru de viaţă idolatru şi ne mirăm de ce rugăciunile noastre nu trec de tavan iar apoi Îl acuzăm pe Dumnezeu de toate relele.
„Iată semnele…”. Ce semne se văd la tine că eşti cu adevărat copilul lui Dumnezeu? Scoţi tu draci, ajutând la eliberarea oamenilor de sub întăriturile celui rău, prin rugăciune făcută cu credinţă? Pui tu mâinile peste bolnavi şi îşi primesc vindecarea? Te rogi tu înainte de a mânca şi ceri binecuvântarea Domnului peste orice bagi în gură ca să te asiguri că nu-ţi va face rău? Cum întăreşte Dumnezeu Cuvântul lui propovăduit de tine prin semnele care te însoţesc? Este credinţa ta vie? Sau e doar o teorie?


Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri? 3
Iacov 2:14-26
„Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale? După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.”
Dacă „şi dracii cred… şi se înfioară”, care e diferenţa între ei şi noi? Sunt vorbele şi declaraţiile noastre urmate de fapte? Suntem noi vasele prin care Domnul lucrează la mântuirea, vindecarea şi eliberarea oamenilor? Credinţa fără fapte este moartă. Dacă Dumnezeu este veşnic viu, dacă Domnul a înviat şi stă la dreapta Tatălui, atunci şi credinţa care vine de la El trebuie să fie vie. Credinţa este motorul care pune în mişcare faptele noastre, pentru că ea vine de la Dumnezeu şi schimbă totul, dând viaţă celui ce crede şi transformă oasele uscate în trupuri vii, prin care slava domnului să se arate! (Ezechiel 37). Credinţa nu e vorbărie goală, ci Evanghelia este puterea lui Dumnezeu manifestată! Romani 1:16, 17 „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri? 4
Există dovada vie a credinţei în viaţa mea sau sunt doar vorbe goale, fără conţinut?
2 Timotei 3:1-7 „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.”
„Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea…” este descrierea multor grupuri de credincioşi din ziua de azi. „Aaaa… păi Dumnezeu nu mai face azi minuni… nu mai este nevoie de ele ca în biserica primară… doar atunci a fost nevoie de minuni pentru zidirea bisericii, azi avem Cuvântul scris….” – am auzit mulţi creştini sinceri spunând aceste cuvinte.
2 Tesaloniceni 2:1-12 „Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?  Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.  Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.”
Lepădarea de credinţă începe cu negarea puterii ei. Credinţa fără fapte este moartă. Faptele noastre trebuie să susţină cuvintele noastre, să fie dovada cuvintelor noastre. Caracterul uni om se vede în fapte, nu în vorbe.
1 Ioan 1:6-10. „Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.”
Dacă ne mărturisim păcatele şi renunţăm la ele umblăm în lumină. Dacă ascundem umblarea în întuneric şi credem că nu vom fi descoperiţi, ne înşelăm singuri. Trebuie să venim sincer în faţa lui Dumnezeu şi să recunoaştem răzvrătirea noastră, mândria, neascultarea, obrăznicia, gândurile rele şi tot ce nu-I aduce cinste lui Dumnezeu şi să trăim eliberarea pe care ne-o dă adevărul. Numai adevărul ne face liberi! De ce am alege să trăim în minciună! Adevărul e Unul şi e Absolut. Numai în mintea noastră pervertită de minciună putem crede că adevărul e relativ! Ne întoarcem la Dumnezeu, Îl invităm să vină să ia domnia vieţii noastre şi apoi…. o luăm înapoi, punând eu-l nostru înapoi pe tron prin trăirea noastră în fire, prin răzvrătirea faţă de autoritate, prin fapte ale naturii păcătoase, prin justificări şi autoîndreptăţire, prin arătarea cu degetul către alţii. De când diavolul a reuşit să păcălească omul să se răzvrătească faţă de Dumnezeu, omul tot asta face: dă vina pe alţii. Ei mi-au greşit, de aia am plecat, de aia m-am retras, de aia păcătuiesc… Patetic. Fiecare dă socoteală doar pentru sine însuşi. Şi nu putem spune înaintea lui Dumnezeu: „Am vrut să fac binele dar cutare nu m-a lăsat!” Pentru că răspunsul Lui, binecunoscut de altfel, va fi: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”  Matei 7 :21-23 „Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri? 5
2 Timotei 2:1-19 “Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele. Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.  Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”
Fărădelegea este trăirea în afara legii. În afara caracterului lui Dumnezeu, care este dragoste, neprihănire, pace, răbdare, bucurie, bunătate, autocontrol, facere de bine. Certurile, neînţelegerile, judecata, bârfa sunt fărădelegi. Răzvrătirea (punerea la îndoială a autorităţii) este fărădelege. Găsim în Cuvânt liste întregi de ceea ce reprezintă faptele firii, naturii păcătoase, dar cel mai important lucru este să cunoaştem pe Dumnezeu, iar atunci putem spune cu certitudine când firea ne duce în afara voii Lui. „…ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii…” Ne întoarcem la Marea Trimitere care ne porunceşte să învăţăm pe alţii. „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.” Ţinta noastră trebuie să fie oglindirea în imaginea lui Cristos, lăsând în urmă „treburile” lumii şi privind la o cauză mult mai înaltă decât noi, înaintarea Împărăţiei. Iar asta cere răstignirea firii, lucru imposibil prin puterea omenească şi posibil doar prin puterea Duhului Sfânt, care trebuie să fie la cârma vieţii noastre. Rânduiala, ordinea, face parte din caracterul lui Dumnezeu. Haosul a fost adus pe pământ de diavolul. „De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El.” Dacă vrem ca viaţa noastră să aibă un sens veşnic, trebuie să trăim după rânduieli. Răzvrătirea poate duce la pierderea mântuirii, nu pentru că Dumnezeu ia înapoi ce ne-a dat, ci pentru că noi o părăsim. Dacă primim un dar şi nu-l deschidem ca să ni-l asumăm, tot aşa e şi cu mântuirea, este acolo, trebuie să o primim şi să o trăim ca să ne aparţină. „… roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvântul lor va roade ca cangrena.” Bârfa, judecata, acuzaţiile vin de la diavolul care este tatăl minciunii, pârâşul fraţilor. Nimeni nu este perfect, cu toţii suntem pe calea sfinţirii, de aceea nu putem acuza pe nimeni, judeca pe nimeni, vorbi de rău pe nimeni, pentru că ne facem pasibili de pedeapsa dată unui criminal. Domnul judecă. Nouă ni se porunceşte doar să iubim. „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” Fărădelegea este trăirea în afara legii Cuvântului lui Dumnezeu. Fie ca, privind în oglinda lui Dumnezeu să se vadă în noi prinzând contur chipul lui Cristos!

joi, 4 decembrie 2014

Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit

"Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta" este un verset drag inimii mele. Zi de zi îmi dau seama de câtă înţelepciune am nevoie să gestionez corect chestiunile vieţii, mai ales în ce priveşte relaţiile, dar nu numai. Unii oameni fac tot ce pot să strice şi să plece, alţii fac tot ce pot sa rămână. Depinde doar de noi să facem ceea ce trebuie. Dumnezeu e credincios. Omul nu prea. Când iau o decizie trebuie să stau înaintea Domnului pentru că numai El ştie răspunsul, altfel... voi regreta. Să ne ajute Dumnezeu să-I cerem sfatul înainte de a lua o decizie, oricare ar fi ea. "Nu te bizui pe înţelepciunea ta" ar trebui să fie rostit întreaga zi dacă vrem să fie bine. Nu putem iubi oamenii fără dragostea lui Dumnezeu, dar cu El putem. Chiar şi aici avem nevoie de înţelepciune. Unii oameni nu au nevoie de iubirea noastră şi trebuie lăsaţi în pace. Domnul spune în Cuvântul Lui: "Eu stau la uşă şi bat...". El nu intră neinvitat. Nici noi nu ar trebui să facem asta. Nu poţi intra cu bocancii în viaţa unui om, dacă el nu te invită înăuntru. Lucrurile astea se văd, nu trebuie spuse, dar atunci când sunt spuse, trebuie să ne retragem. E de bun simţ. Dacă omul nu ne vrea, iar faptele şi vorbele spuse de el arată asta clar (chiar şi tăcerea este un mesaj cât se poate de răspicat) nu ne rămâne decât să ne vedem de drum. Până la urmă, fiecare dă socoteală înaintea lui Dumnezeu şi nu suntem puşi să judecăm pe nimeni. Cine alege să rămână închis şi să-şi plângă de milă se minte pentru că se dă pe mâna celui rău şi îi crede minciunile. Caută justificare la cei ca el şi sprijin acolo. Nimeni nu poate sta singur şi omul se va îndrepta spre cei care simt şi gândesc la fel ca el. Cine se aseamănă se adună, bine zice proverbul. Viaţa unui om este suma faptelor sale. Vorbele sunt egal cu zero atâta timp cât nu dovedeşte cu viaţa lui ceea ce spune. Don Clowers spunea într-o conferinţă: "Caracterul unui om se dovedeşte în 6 luni". Uneori nu este necesar nici măcar atât, omul se deconspiră imediat. Cu toţii avem micile noastre probleme, suntem pe acest pământ să creştem în imaginea lui Cristos. Dacă am vreo certitudine în viaţă, atunci aceea este că Dumnezeu nu se schimbă şi ceea ce promite, face. Sunt momente când trebuie să privim ţintă la El şi atât, să nu ne lăsăm distraşi de alţii sau de circumstanţele lor. Să nu privim la opinia nimănui, ci doar la a Domnului. Lui să Îi aducem mulţumire prin ascultare de El. Şi El nu ne va lăsa singuri. Ne va aduce oameni lângă noi care să ne sprijine, să ne înveţe, să ne ajute să creştem. Şi dacă nu ar fi nimeni, El ne-a promis că nu ne va lăsa, ci va fi cu noi în toate zilele. Oamenii vin şi oamenii pleacă. El rămâne! Oamenii au motivele lor pentru care ni se alătură. El este sincer şi dezinteresat, urmăreşte doar binele nostru. Oamenii judecă, acuză şi condamnă, vânând greşeli, Domnul mângâie, ridică, zideşte şi corectează. El nu e om să fie supus greşelii. El e perfect şi ne cere şi nouă să fim ca El, să fim buni, să fim sfinţi iar asta ţine de alegerea noastră. El e drept şi noi trebuie să fim ca El şi să căutăm dreptatea Lui. El iartă, dar nu aşa ca noi, ci şterge totul, El spune totul la timp, nu ascunde gunoiul sub covor. El e adevărul şi, dacă spunem că suntem creştini înseamnă că şi noi trebuie să spunem numai adevărul. Creştin înseamnă ucenic al lui Cristos. Ce păcat că pentru mulţi acest nume şi-a pierdut greutatea! Dar, slavă Domnului că unde este El minciuna nu rămâne în picioare, nici întunericul, nici confuzia. Să ne rugăm pentru prinşii de război şi pentru cei căzuţi ca să se poată rupe din cercul lor vicios în care îi ţine firea şi să se întoarcă la Dumnezeu cu toată inima. El îi aşteaptă cu braţele deschise. Cu toţii am avut asemenea momente de rătăcire, dar Domnul ne-a primit înapoi. Când ne-am băgat minţile în cap şi ne-am pocăit renunţând la "dreptatea" noastră, El a lucrat. În ultimele trei săptămâni L-am văzut pe Domnul făcând lucruri mari. Am văzut oameni regretând sincer neiertarea, renunţând la judecată şi primindu-şi vindecarea şi restaurarea totală. Domnul e credincios, dar nu ne forţează să trăim liberi. El ne spune ce avem de făcut şi aşteaptă să ne dorim noi libertatea. Cine nu este liber nu trăieşte conform adevărului, pentru că adevărul ne face liberi. Cine nu trăieşte liber trăieşte în minciună, alege să creadă mai bine minciuna firii lui nemulţumite de cine ştie ce, decât să-L creadă pe Dumnezeu pe cuvânt!  Diavolul pune juguri grele pe noi, aduce boli şi neputinţe care sunt rezultatul neiertării, bârfei, judecăţii, idolatriei. Numai dacă ne pocăim sincer şi renunţăm la felul nostru deşert de vieţuire, Domnul ne restaurează. Restaurarea nu este pentru toţi, doar pentru cei care o cer. Domnul e bun şi credincios.  „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.” Să ne ajute Dumnezeu să vedem asta şi să o trăim zilnic în vieţile noastre!


vineri, 28 noiembrie 2014

Mânia

    De câte ori în viaţa ta de creştin te-ai lăsat condus de ceea ce simţi, spunând „dar nu mă pot abţine”? Cu toţii avem voinţă liberă şi putem lua decizii! Dacă decidem prost, să nu dăm vina pe alţii, aşa cum au făcut Adam şi Eva! Putem să ne abţinem, putem să ne controlăm. Roada Duhului Sfânt, care este autocontrolul, ne-a fost dată ca să ne ajute să ne ţinem sun control. Pe noi înşine. Dacă lăsăm emoţii ca nemulţumirea, supărarea, judecata să se transforme în mânie, ajungem să scăpăm de sub control. Ca şi creştin, nu-mi permit luxul de a trăi după ceea ce simt. Lăsându-ne pradă emoţiilor nu facem decât să comitem sinucidere spirituală: ucizi tot ce vrea Dumnezeu să facă în viaţa ta. Încercăm să schimbăm ceea ce simţim şi nu putem. Atunci trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne schimbe pe noi, ca să fim mai puternici decât emoţiile noastre, ca să le putem controla. Nu trebuie să negăm ce simţim, ci trebuie să negăm dreptul a ceea ce simţim să deţină controlul asupra noastră. Să ne mâniem nu e păcat, ci felul în care răspundem la mânie ne face să păcătuim. 
      Biblia ne învaţă să biruim răul prin bine. Când eşti ispitit să te mânii, du-te şi fă un bine cuiva. Dacă Dumnezeu îngăduie situaţii în care să te mânii, în loc să dai curs mâniei, scoţând pe gură venin, acţionând impulsiv, mai bine ai observa tiparul care există în viaţa ta şi mai bine ai cere lui Dumnezeu să smulgă rădăcinile mâniei, neiertării şi amărăciunii din tine, tocmai acelea care te împiedică să trăieşti ceea ce afirmi că eşti: creştin. 
      Cuvântul creştin nu poate fi asociat cu cuvântul mânie. Este o contradicţie în termeni. Un creştin nu-şi plânge de milă, cerşind compătimire prin cuvintele, faptele sau atitudinile sale. Acesta este egoism. El se încrede în Cuvântul Domnului care spune „n-am să te las, nu te voi părăsi”. Un creştin nu îşi vorbeşte de rău aproapele care l-a dezamăgit sau s-a dovedit mai puţin spiritual şi mai mult uman. Asta este răzvrătire şi judecată care duce la dezbinare. El alege să iubească. Cuvântul „ofensă” are la bază cuvântul grec „skandalon” care înseamnă momeală. Mânia, judecata, amărăciunea sunt momelile diavolului prin care ne agaţă să ne ducă spre dezbinare şi distrugere. Chiar dacă mânia poate fi justificată, Dumnezeu ne spune că are pentru noi o cale mai bună. Unde nu-i pace, nu-i putere. Când eşti mânios prea mult timp, nici nu mai ştii că eşti mânios. Şi spui ca fetiţa din reclamă: „dar nu mă pot abţine!”. Te porţi ca un puşti răzgâiat, care se dă cu fundul de pământ dacă nu obţine ce vrea. Pentru un copil este normal. Dar la un adult arată rău! 
     Prea multe părţi din Biblie ştim, cântăm, cităm, dar prea puţine le trăim cu adevărat! Când mai simţi că nu te poţi abţine să simţi ce simţi, du-te la Dumnezeu şi spune-I: „Doamne, nu voi lăsa ceea ce simt să pună stăpânire pe mine, ştiu că Ţie nu-Ţi place să acţionez aşa şi nu-Ţi aduce cinste. Mă voi încrede în Tine să rezolvi această situaţie cum vrei Tu, iar între timp, eu voi continua să fac ceea ce Tu mi-ai cerut: Îţi voi sluji Ţie. Îţi mulţumesc că nu mai trebuie să am eu grijă de mine, ci acum ai Tu grijă de mine şi poţi face asta mult mai bine decât aş putea eu!”.

joi, 20 februarie 2014

Compromis sau manipulare?


Cuvântul “compromis” sugerează un acord bazat pe cedări reciproce. Dar ştim bine că acest cuvânt se foloseşte şi atunci când spunem că cineva lasă deoparte convingerile personale ca să se alinieze unui alt curs al lucrurilor, din motivaţii diverse. Din păcate, motivaţia generală pentru compromis este nevoia de acceptare. Facem orice de dragul de a fi incluşi. În grup, în club, în orice. Asta presupune să lăsăm deoparte orice valoare personală, orice credinţă, orice convingere, orice direcţie am avea.
Din păcate, experienţa m-a învăţat că acesta este totală pierdere de vreme şi o sursă nesfârşită de suferinţe provocate nouă înşine, cât şi celorlalţi care sunt implicaţi în jocul nostru de-a apartenenţa. Putem renunţa pentru o vreme la valorile personale (sau, de ce nu, la nonvalorile personale, chiar dacă noi le percepem altfel) dar, mai devreme sau mai târziu, ceea ce suntem de fapt va ieşi la iveală dezgolind adevăratul nostru eu, acoperit pentru o vreme de compromis. Atunci lăsăm în urmă prăpăd, durere, rupturi, dezbinare. Şi toate astea pentru că nu ne cunoaştem suficient ca să ştim ce vrem şi ce preţ suntem dispuşi să plătim, până unde suntem în stare să mergem ca să ne facem acceptaţi. Iar apoi când impulsurile interioare, mai puternice decât noi, ne împing în altă direcţie, lăsăm în urmă ravagii. Aşa că, din compromisul făcut rămânem şifonaţi, compromişi, caracterul nostru iese la iveală şi ajungem să fugim de noi înşine mulţumindu-ne cu surogate.
Dar ce ne facem cu cei care recurg la compromis ca rampă de lansare pentru manipulare?  Ei sunt cei mai periculoşi. Au deja scenariul în minte şi îl urmăresc cu orice preţ, cu răbdare. Dacă din categoria celor care fac compromisul că nu ştiu altfel sau pentru incluziune (care sunt naivii mai bine sau mai rău intenţionaţi), aceştia din urmă, care recurg la compromis ca platformă pentru a-şi atinge anumite scopuri, fac parte din categoria „sociopaţilor” care premeditează crima îndelung înainte de a o comite. Altfel, cum să denumesc o persoană care leagă relaţii având în minte un întreg scenariu care implică atragerea celorlalţi în jocul său, crezând că este cel mai grozav, iar ceilalţi nu ştiu ce este mai bine pentru ei?
Dacă nu aş fi cunoscut astfel de oameni nu aş fi ştiut cum stau lucrurile, dar am avut ocazia să cunosc oameni de tot felul. Manipulatori subtili, care apelează la coarda sensibilă, care târăsc după ei un întreg cortegiu de scuze, de lamentaţii, de necazuri, care mereu îşi plâng soarta… oameni care, confruntaţi, îşi iau angajamente pe care nu sunt în stare să le respecte şi când se satură de compromis lovesc şi pleacă fără să-şi recunoască instabilitatea şi motivaţiile greşite. (Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” Geneza 3) De când e omul pe pământ, de când s-a îndoit el de Dumnezeu şi a ales să asculte de şarpe, de atunci se repetă acelaşi scenariu, ca pe-o placă zgâriată: altul e de vină pentru eşecurile mele şi pentru deciziile mele, el m-a făcut să greşesc, sau m-a amăgit…!
Ne luptăm cu toţi şi toate, căutând să ieşim deasupra tuturor mereu, să dovedim că avem dreptate, că suntem mai buni, să împroşcăm cu noroi în cei care ne-au produs iremediabil rău, în loc să învăţăm să recunoaştem adevărata luptă… cu noi înşine, cu zidirea caracterului nostru, care lasă de dorit.
De când l-am auzit pe pastorul Don Clowers afirmând: „caracterul unui om se poate verifica în şase luni”, am meditat la aceasta mereu şi am înţeles că îndelunga experienţă a dânsului a fost cea care l-a îndreptăţit la această afirmaţie.  
De ce să ne batem capul când lucrurile nu merg? De ce să ne agăţăm ca scaiul de oaie de relaţii nepotrivite, compromise? De ce să nu ne cerem iertare, să iertăm şi să mergem mai departe? De ce să nu învăţăm din lecţiile de viaţă ca să putem înainta? De ce să nu ne însoţim cu oameni ca noi, ca să nu mai fim obligaţi la compromisuri? E chiar aşa de greu? Nu e!  Trebuie doar să învăţăm să recunoaştem adevărata luptă… Care se dă întâi cu noi înşine!



luni, 6 ianuarie 2014

La mulţi ani, 2014!

La mulţi ani celor care azi împlinesc o…. vârstă… ca membri oficiali în Împărăţia lui Dumnezeu, ca noi! Prin noi spun eu, soţul meu, mama, fiul meu… celor care au făcut botezul în apă în ziua de Bobotează.
De la începutul anului Dumnezeu ne vorbeşte şi cu ocazia aniversării noastre, vreau să pun pe hârtie (şi în spaţiul virtual) direcţiile pe care le-am primit de la Dumnezeu pentru acest an.
Marlene McGuirk a postat o profeţie pentru anul 2014. Am tradus-o: “Va fi uşor să te mişti în Duhul în 2014 iar slava Domnului va fi văzută. Pe măsură ce-L căutăm, vom vedea apăsarea (persecuţiile) în natural căzând şi vom intra într-o perioadă cu totul nouă. Va fi cel mai bun an din punct de vedere spiritual de până acum, atât fizic cât şi financiar. Vom atinge cu Evanghelia mai mulţi oameni ca niciodată. Vom fi binecuvântaţi şi vom fi o binecuvântare. Marcu 11:23 spune: Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”
Citez din motivele de rugăciune lansate de Alfa Omega:
„2014 este un an de cotitură pentru ţara noastră. Motivele de rugăciune ale anului sunt: Pentru Biserică
-pentru intrarea deplină în mandatul dat de Domnul legat de propovăduirea Evangheliei.
-Familii - mântuirea întregii familii, restaurarea relaţiilor şi unitate între soţi, protecţie, restaurarea relaţiilor între generaţii (Mal. 4:6), copii şi tineri- radicali pentru Cristos.
-Unitate în şi între biserici, unitate în Trupul lui Cristos din România. Restaurarea şi vindecarea relaţiilor dintre creştini, întregirea Bisericii Domnului din România, eliminarea dezbinărilor şi neiertărilor care duc la fragmentare.
-Extinderea revelaţiilor despre:  identitatea în Cristos,  autoritatea spirituală, dimensiunea  închinării şi rugăciunii, a principiilor binecuvântării Domnului, a valorilor Împărăţiei lui Dumnezeu.
-Ieşirea Bisericii dintre ziduri cu  mesajul Evangheliei, al speranţei, către comunitate, în localităţile  ţării, ca fiecare creştin să fie un misionar activ în sfera sa de influenţă şi acţiune. Ne rugăm pentru seceriş şi pentru lucrători la secerişul cel mare. Este un an al mântuirii pentru mulţi!
   Pentru România
-Trezirea şi mântuirea în masă a românilor. Să  proclamăm pe Isus Cristos ca Domn şi Stăpân peste România, ca Împărăţia lui Dumnezeu să vie, ca Voia Tatălui să se facă, precum în cer, aşa şi pe pământ, în România. Să declarăm: România închinată Domnului Isus Cristos!”
Când am stat cu familia înaintea Domnului la începutul anului, iată ce ne-a vorbit Domnul fiecăruia:
Emanuel: Ioan 10:10 „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.”
Elena: Filipeni 4:13,6 „Pot totul în Hristos care mă întăreşte. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. ”
Leo: Isaia 66:1,5 “Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ascultaţi cuvântul Domnului, voi care vă temeţi de cuvântul Lui: „Iată ce zic fraţii voştri care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: „Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!” – Dar ei vor rămâne de ruşine!”
Raluca: Apocalipsa 21:5 “Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
Noemi: Apocalipsa 1:8 „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”
Iată cum conturează Dumnezeu anul 2014, ca an de biruinţă în El: apăsarea cade, lipsa încetează şi belşugul vine prin credinţă, creştinii ies pe câmpul Evangheliei, împlinindu-şi chemarea, Biserica va reveni la ceea ce Dumnezeu a intenţionat ca ea să fie: Trupul Său unit, barierele cad, competiţia pleacă şi îi ia locul colaborarea, judecata şi bârfa pleacă şi vine dragostea, dezbinarea cade şi o înlocuieşte unitatea, îndoiala pleacă şi lasă loc trăirii prin credinţă, conducerea omului dispare făcând loc manifestării Duhului lui Dumnezeu şi slavei Lui, cele vechi se duc, iată că Domnul face toate lucrurile noi!

Dumnezeu este acelaşi ieri, azi şi în veci, noi suntem cei care au nevoie de schimbare, El este credincios promisiunilor Lui, El a vorbit, oare noi vom asculta, vom crede şi ne vom supune? 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...