Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte

Matei 12 :33 „…căci pomul se cunoaşte după rodul lui.”

Matei 7:17-20 „Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.”

Trăim vremuri îngrozitoare! Fratele luptă împotriva fratelui, o biserică luptă cu o alta, luptăm unii împotriva altora dând glas şi acţionând exact conform uneltirilor diavolului.

De 2000 de ani oamenii încearcă să înţeleagă ce este Biserica. Spunem că noi suntem imaginea lui Dumnezeu pe pământ.

Got question org. ne spune în articolul:  http://www.gotquestions.org/Romana/definitie-Biserica.html că:

„Mulţi oameni asimilează astăzi Biserica unei clădiri. Totuşi, nu aceasta este ceea ce Biblia spune despre Biserică. Cuvântul “biserică” vine din grecescul “ecclesia” care înseamnă “o adunare” sau “cei chemaţi”. Înţelesul de bază al cuvântului “biserică” nu este, iată, o clădire, ci dimpotrivă este vorba despre oameni. Este chiar ironic faptul că atunci când oamenii sunt întrebaţi ce biserică frecventează, ei fac referire adesea la denominaţiunea din care fac parte – ortodoxă, catolică, luterană, baptistă şi aşa mai departe. De multe ori oamenii se raportează la o anume denominaţiune sau la o clădire. Citiţi Romani 16:5: "…spuneţi sănătate şi Bisericii care se adună în casa lor...". Apostolul Pavel se referă aici la oamenii credincioşi ca fiind biserica şi nu la clădirea în care ei se adună.

Biserica este Trupul lui Hristos. Efeseni 1:22-23 spune: "El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce împlineşte totul în toţi". Trupul lui Hristos este format din toţi credincioşii începând cu ziua Cincizecimii şi până la momentul Răpirii Bisericii. Înţelegerea conceptului de Trup al lui Hristos comportă două aspecte:

(1) Biserica universală este cea care îi conţine pe toţi cei care au o relaţie personală cu Isus Hristos. 1 Corinteni 12:13 spune: "Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei, fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh". Vedem deci că oricine crede în Hristos este parte a trupului Său. Adevărata biserică a lui Dumnezeu nu este aşadar o clădire sau o denominaţiune. Biserica universală a lui Dumnezeu este formată din toţi aceia care au primit mântuirea prin credinţa în Isus Hristos.

(2) Biserica locală este descrisă în Galateni 1:1-2: "Pavel, apostol...şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine, către Bisericile Galatiei". Vedem aici că în provincia Galatiei existau mai multe biserici, ceea ce noi numim biserici locale. Biserica ortodoxă, catolică, luterană, evanghelică, baptistă etc., niciuna dintre acestea nu este BISERICA, aşa cum este definită ea în Biblie ca biserica universală – ci mai degrabă poate fi o biserică locală. Biserica universală este compusă din toţi aceia care au crezut în Hristos şi au primit mântuirea. Aceşti membri ai bisericii de pe tot pământul trebuie să caute comuniunea şi creşterea spirituală în bisericile locale.

În concluzie, biserica nu este nici o clădire şi nici o denominaţiune anume. Aşa cum arată Biblia, biserica este Trupul lui Hristos, adică toţi aceia care şi-au pus credinţa în Isus Hristos ca Mântuitor personal (Ioan 3:16; 1 Corinteni 12:13). Membrii bisericii de pe tot pământul (Trupul lui Hristos) sunt însă prezenţi în bisericile locale, aproape indiferent de denominaţiune.”

Ce este sigur, este că oamenii se uită la noi. Iar felul cum dau ei din mână a lehamite atunci când vine vorba despre pocăiţi, spune multe despre mărturia pe care noi o aducem lumii! Suntem trimişi în lume să ducem vestea bună. Iar noi nu avem timp să face asta pentru că suntem măcinaţi de propriile noastre conflicte interne din biserici. Suntem trimişi să arătăm lumii cum este Dumnezeu, dar noi ne-am lăsat corupţi de putere şi imaginea socială până acolo încât oamenii când spun pocăit spun: „A!! Ăia care au devenit membri acolo sau acolo pentru că se ajută între ei şi toţi au acum case şi maşini.”

Ceea ce văd eu acum în jurul meu îmi trezeşte o mare spaimă. Nu avem la ce chema oamenii. Îi prezentăm un Dumnezeu al iubirii şi-l trimitem într-un loc în care liderii se luptă pentru putere, punându-i pe unii şi pe alţii să aleagă între ei. Îi trimitem în locul în care dezbinarea şi bârfa domnesc, în care discriminarea pe criterii de avere şi poziţie socială sau culoarea pielii sunt la loc de cinste.

Ce s-a ales de Trupul Domnului? Cum mai avem îndrăzneală să mai chemăm oamenii la Dumnezeul pe care noi Îl reprezentăm prin ceea ce facem?

„Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.” Asta ne spune Biblia, anticipând rezultatele produse de firea noastră pământească pervertită şi coruptă.

Fraţilor, priviţi în oglinda Scripturii şi vedeţi dacă vă place ce găsiţi în voi! Priviţi la roadele voastre din ultimii ani şi spuneţi dacă la asta v-a chemat Dumnezeu. Priviţi la starea lumii în care trăim şi spuneţi cu mâna pe inimă că noi, Biserica, facem tot ce putem pentru ea. Haideţi să ne plecăm genunchii şi să ne cerem iertare că ne-am lăsat furaţi de mirajele înavuţirii şi am luat-o razna făcând de râs numele Dumnezeului, pe care trâmbiţăm sus şi tare de la amvoane că-L reprezentăm. Cine are nevoie de o asemenea reprezentare? Şi când am lăsat ca reprezentarea unui Dumnezeu Sfânt şi plin de dragoste şi dreptate să se transforme într-o reprezentaţie burlescă în care antrenăm chiar şi pe cei sinceri, care se identifică cu noi prin faptul că aparţin, ca membri, bisericilor noastre?

Retrăim vremurile biblice în care poporul era trimis în robie din pricina neascultării. Azi, oamenii noştri de valoare pleacă să servească alte ţări, ca să nu fie identificaţi cu corupţia din România care a cuprins mai nou chiar şi bisericile. Dumnezeu cerne. Şi multă neghină a ieşit la iveală. Mai multă ca rodul bun. Toamna, la vremea recoltei, vedem că rodul nostru este atacat de dăunători din toate părţile, vedem că mana a lovit viţa şi acum vinul este amar! Şi noi stăm cu mâinile în sân şi nu facem nimic. Bisericile se golesc. Fraţii umblă beţi pe drum sau divorţează. Promovăm Evanghelia prosperităţii fără să ţinem cont că uneori Dumnezeu alege pentru noi lipsa exact ca să ne înveţe lecţii care altfel nu le-am învăţa!

Ca să-i parafrazez pe cei care au ascultat predica lui Petru din Fapte 2, spun şi eu:

„Fraţilor, ce să facem?” Răspunsul lui Petru a venit prompt: „Pocăiţi-vă”

Şi, dacă am face cum scrie puţin mai jos în acelaşi capitol: „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni.” poate că am avea şi noi bucurie, pace, dragoste, bunătate, credincioşie, blândeţe, adică roadă!

Să ne temem de cuvântul care zice:

„Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.” Matei 7:19

Trei căi de a reflecta asupra Cuvântului lui Dumnezeu

Iacov 1:23-24 „Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era.”

Cuvântul lui Dumnezeu este ca o oglindă. Noi folosim oglinda pentru a ne evalua pe noi înşine. Privim în oglindă pentru a estima daunele nopţii care a trecut  şi apoi facem ceva în legătură cu asta. La ce bun să ai o oglindă, dacă nu iei măsuri în legătură cu ceea ce vezi?  Dumnezeu spune că oglinda reflectă ceea ce este la exterior iar Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce este în interior.

Iacov ne dă trei căi practice de a reflecta asupra Cuvântului lui Dumnezeu:

1. Citeşte-l. Iacov 1:25: „Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei…” Cuvintele „adânci privirile” înseamnă în greacă a privi lung şi insistent. Asta înseamnă să acorzi întreaga atenţie Cuvântului, cu concentrare şi atenţie asupra tuturor detaliilor.

Iată 9 lucruri de privit: (P.A P.P.E.R.G.A.M.)

P – este vreun păcat de mărturisit?

A – este vreo atitudine de schimbat?

P – este vreo promisiune de revendicat?

P – este vreo poruncă de ascultat?

E – este vreun exemplu de urmat?

R – este vreo rugăciune de înălţat?

G – este vreo greşeală de evitat?

A – este vreun adevăr de crezut?

M – este ceva pentru care să mulţumeşti Domnului?

2. Stăruieşte în el. „…şi va stărui în ea…” Asta înseamnă iar şi iar şi iar. Biblia cere această meditare. Citeşte şi stăruieşte asupra lui mereu. Cunosc câţiva oameni mai fideli Facebook-ului sau paginii de sport decât sunt Cuvântului lui Dumnezeu.

3. Aminteşte-ţi. „…nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta.” Nimic nu va însemna mai mult pentru viaţa ta spirituală decât memorarea Cuvântului, a versetelor biblice. Psalm. 119:11 „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” 

(Daily hope) Copyright © 2010 Rick Warren. All rights reserved. Used by permission.

Cugir, 4 octombrie

O zi rece. Soarele nu mai are putere să încălzească pământul. Dar, apropiindu-ne de biserică începem să simţim căldura. Oameni primitori şi calzi ne întâmpină şi ne poftesc să luăm un loc. Începe programul cu câteva cântece de închinare în care ne conduc patru voci minunate. Speechul de introducere ne face să sperăm la ceva bun, înălţător, ne face să credem că nu vom mai pleca de acolo la fel cum am venit.

Apoi intră Johanna Weaver, autoarea celor două cărţi traduse în româneşte: „O inimă ca a Mariei într-o lume a Martei” şi „O atitudine ca a Mariei”.  O femeie frumoasă, plină de zâmbet şi umor, o persoană caldă care molipseşte de optimism, care are putere să râdă de minusurile sale, care plânge pentru minusurile noastre.

Când începe să vorbească timpul se opreşte în loc. Ne-au amorţit picioarele, scaunele sunt foarte înalte şi picioarele nu ne ajung până la podea, dar nu mai simţim. Ne cucereşte cu frumuseţea ei interioară şi cu poveştile ei captivante.

Johanna foloseşte o ilustraţie:

„Pe o bancă în parc, plângea un bătrân. Un tânăr îl vede şi îl întreabă de ce plânge. Bătrânul spune că nu ar înţelege problema lui dacă i-ar spune-o. Tânărul îi cere să-i spună totuşi. Atunci bătrânul îşi deapănă povestea:

- Am 82 de ani şi sunt căsătorit cu o femeie de 26. O iubesc şi mă iubeşte mult. Are mare grijă de mine. În fiecare zi îmi dă mâncare bună, în fiecare seară îmi face prăjituri….

- Dar o relaţie ca asta şi-ar dori oricine. Atunci de ce plângi? V-aţi despărţit?

- Nuuuuu… ţi-am spus că nu vei înţelege! Nu mai ştiu uitat unde stau!”

Ne spune că asemenea acelui bătrân suntem şi noi deseori. Uităm cine suntem, uităm cui aparţinem, uităm unde este casa noastră. Uităm că identitatea noastră este în Cristos, uităm că suntem copii ai lui Dumnezeu, cu drept de moştenire a cerului. Uităm că trebuie să fim încălţaţi cu râvna Evangheliei păcii nu numai ca să ducem vestea bună a mântuirii oamenilor, ci şi ca să avem noi înşine pacea, să avem noi înşine baza în Dumnezeu, să ne cunoaştem noi înşine identitatea şi locul.

O altă ilustraţie folosită de Johanna a fost următoarea:

„Penny merge cu mama ei la cumpărături. Când să facă plata celor cumpărate, Penny zăreşte o cutie frumoasă care conţinea un şirag de perle frumoase. Îi spune mamei:

- Mami, te rog, te rog, mi-l cumperi?

Mama se uită pe dosul cutiei la preţ şi când vede că nu este prea scump îi spune fetiţei:

- Va trebui să câştigi ceva bani şi apoi ai să-l poţi cumpăra.

Fetiţa caută de lucru pe la vecini, adună bani, de ziua ei primeşte un plic de la bunica în care erau suficienţi bani pentru a putea completa suma adunată de ea şi dă fuga la magazin pentru a-şi cumpăra colierul. L-a pus în jurul gâtului şi de atunci nu s-a mai despărţit de el. La joacă, la şcoală, acasă, la baie, chiar şi noaptea îl purta mereu. După o vreme colierul a început să-şi piardă strălucirea. Vopseaua i s-a dus, o piatră s-a spart iar şnurul colierului s-a rupt încât cu greu a mai reuşit să-l ţină în jurul gâtului.

Tatăl fetei mergea în fiecare seară în camera ei pentru a se ruga cu ea, pentru a o înveli de noapte bună. Într-o seară a întrebat-o:

- Penny, mă iubeşti?

Fetiţa a răspuns:

- Da, tati, sigur că te iubesc!

- Atunci, îmi dai mie colierul tău?

- Nu, tati, numai colierul să nu mi-l ceri! Ştii că e favoritul meu! Uite, îţi dau păpuşa mea cea dragă!

Dar tatăl nu vrea păpuşa. În seara următoare, tatăl întreabă fetiţa din nou:

- Penny, mă iubeşti?

Fetiţa a răspuns:

- Da, tati, sigur că te iubesc!

- Atunci, îmi dai mie colierul tău?

- Nu, tati, numai colierul să nu mi-l ceri! Ştii că e favoritul meu! Uite, îţi dau căluţul meu cel roz.

Dar tatăl nu vrea nici căluţul.

În seara următoare, când tatăl intră în cameră, găseşte fetiţa stând pe marginea patului, cu lacrimile şiroindu-i pe obraji, ţinând strâns în mâini colierul ei drag şi, înainte ca tatăl să apuce să spună ceva, fetiţa îi întinde colierul şi spune:

- Uite, tati, colierul meu, ţi-l dau ţie!

Atunci tatăl ia fetiţa în braţe, apoi ia colierul din mâinile ei şi îi dă în loc o frumoasă cutie de catifea roşie. Când fetiţa deschide cutia, face ochii mari: în cutie se afla un colier de perle veritabile, nou-nouţ, strălucitor de-ţi lua ochii. Tatăl îi spune:

- Vezi tu, draga mea, în tot acest timp am avut cutia la mine. Dar am vrut să fii în stare să renunţi de bună voie la colierul tău vechi şi uzat de perle false, ca să ţi-l pot dărui pe cel de perle veritabile.”

Aşa suntem şi noi, de cele mai multe ori. Dumnezeu nu ne poate oferi lucruri reale şi veritabile atâta timp cât noi ţinem strâns de „perlele” noastre false. Nici nu ştim la câte lucruri bune din partea lui Dumnezeu am renunţat nefiind în stare să înţelegem că El are ceva mult mai bun şi mai valoros pentru noi.

După pauza în care facem cunoştinţă cu „Marta”, adică ne înfruptăm din bunătăţile pregătite de Martele Cugirului, ne adunăm din nou ca să ne bucurăm împreună. Sesiunea a doua ne depăşeşte aşteptările. La fiecare rugăciune sala răsună de „Amin” spus din adâncul fiinţelor noastre. Johanna, plină de emoţie, plânge pentru durerile şi temerile noastre. Îmbrăţişează fiecare femeie pentru care se roagă, simte şi suferă împreună cu ea. Atmosfera este copleşitoare. Cu greu îmi stăpânesc lacrimile. Învăţ încă odată că plânsul nu este dovadă de slăbiciune. Johanna ne vorbeşte despre frica ce manipulează şi ţine sub control întreaga noastră fiinţă. Ne spune că noi nu am fost create pentru frică. Ne dovedeşte cu versete că frica a intrat în lume odată cu neascultarea din Eden. Dacă atunci ei şi-au acoperit goliciunea trupească cu frunze, acum ne acoperim goliciunea sufletească cu tot felul de lucruri care, credem noi, umplu acel gol din noi. Simţim şi noi, ca şi Adam că nu ne mai este de ajuns ceea ce suntem, vrem să fim şi să avem mai mult, ascultăm şoapta celui rău care ne susură în ureche şi acum că trebuie să fim ca Dumnezeu…

Şi acum el vine la noi cu aceleaşi metode:

- distragere: ne arată lucruri interzise sau neimportante ca să ne îndepărteze de Dumnezeu

- descurajare: odată îndepărtate de Dumnezeu, vine descurajarea

- îndoială: „oare chiar a zis Dumnezeu…?”

În ultima parte, vorbind despre frică, ne-a dat câteva sugestii în legătură cu modul în care să gestionăm frica. În primul rând, ne-a spus să nu hrănim frica. Să avem grijă ce muniţie furnizăm diavolului. Să avem grijă ce cărţi citim, ce filme vizionăm, ce trăim zi de zi.

Apoi ne-a sfătuit să nu stăm cu frica la taclale. Să nu-i dăm ocazia să ne întărească temerile şi îngrijorările. Asta înseamnă că atunci când suntem copleşite, în loc să ne plângem de milă, sunând o prietenă care nu ne poate ajuta cu nimic, mai bine am spune Domnului ce simţim. Nu trebuie să ne lăsăm mintea înnebunită de lucruri rele ce ar putea să se întâmple, de scenarii apocaliptice.

Iar confruntarea fricii este cea mai bună metodă de a scăpa de ea. Johanna spunea că se duce până în cel mai îndepărtat punct al imaginaţiei ei, la capătul scenariului ţesut de mintea ei, la deznodământul cel mai nefericit imaginat de ea, ca acolo să-L întâlnească pe Isus, ştiind astfel că El este în control.

Rugăciunea finală ne-a umplut de bucurie şi de siguranţa că Dumnezeu este acolo pentru noi oricând. Ne-a făcut o mare plăcere să ne revedem cu prietene vechi din alte judeţe, din alte oraşe, din alte locuri, chiar din oraşul nostru, prietene pe care nu le-am văzut demult. Ne-a făcut plăcere să facem cunoştinţe noi şi suntem sigure că acestea vor rezista mult timp, fiind ţesute în jurul Domnului Dumnezeului nostru, care ne-a adus laolaltă în marea lui Familie.

O zi începută cu frig şi încheiată în dragostea şi căldura lui Dumnezeu! El niciodată nu ne dezamăgeşte când ne lăsăm în voia Lui.

Câteodată Dumnezeu are un plan mai bun!

Proverbele 19:21

"Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte."

Ai observat că lucrurile nu merg întotdeauna în modul în care ai vrea tu? Că uneori Dumnezeu are o idee mai bună?

Este în regulă să-ţi faci planuri, dar aminteşte-ţi că viaţa este imprevizibilă, iar Dumnezeu spune că nu ar trebuie să presupunem altceva. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să ne facem griji, pentru că Dumnezeu este mereu în control.

Iacov 4 ne arată atitudinea potrivită pe care ar trebui să o avem: „Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: "Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie, şi vom câştiga!" Şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. - Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: "Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru."

Iacov spune că este în regulă să ne facem propriile planuri dacă ţinem cont că Dumnezeu are ultimul cuvânt!

Atitudinea corectă este de a ne ţine planurile mereu supuse voii lui Dumnezeu. Fă-ţi planuri dar spune: „Doamne, dacă asta este ceea ce vrei, aceasta este direcţia în care voi merge! Fac acest lucru cu credinţă.”

Proverbe 16:9 spune: „Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” Cum se întâmplă asta? Prin rugăciune. Când te trezeşti dimineaţa şi ai timpul tău liniştit cu Dumnezeu, spune: „Doamne, ce vrei Tu să faci cu această zi?”

Apoi, când apar distrageri sau întreruperi, aminteşte-ţi că Dumnezeu este în control. Vei experimenta o scădere dramatică a nivelului frustrării din viaţa ta pe măsură ce îţi vei aminti că nu totul depinde de tine.

[http://profile.purposedriven.com/dailyhope/post.html?contentid=5050], Copyright © 2010 Rick Warren. All rights reserved. Used by permission.