Până apar alte ecouri ale seminarului din 9-10 martie, de la Hotel Maier, m-am gândit să „arunc” eu în spaţiul virtual un mic rezumat din ceea ce s-a discutat şi câteva impresii personale.
Nu ştiu cum a decurs la bărbaţi, din câte am auzit a fost bine, rămâne să spună ei mai multe, dar la noi, în partea femeilor a fost dincolo de aşteptări. Dar, ce tot spun eu, poate trebuia să mă exprim corect: dincolo de aşteptările mele. Câteva precizări, tot personale: cine a trebuit să fie acolo, a fost, cine nu, nu. Cine a fost sincer interesat şi cu inima deschisă, a primit mai mult decât a aşteptat, iar asta ştiu de la cele câteva doamne care mi-au împărtăşit la sfârşit impresiile lor. Mie, care-o cunosc deja de un an pe Dee Whynot, mi-a părut încă un moment în care cerul a venit mai aproape de noi şi nu încetez să mă minunez cum în gura ei Cuvântul scris prinde aşa viaţă. Mereu versete arhicunoscute şi răscitite primesc sensuri şi revelaţii noi. Asta este în accepţiunea mea, Cuvântul trăit. Nu sunt laude gratuite, ci sunt cuvinte adunate din cunoaşterea lui Dee de-a lungul unui an de întâlniri şi experienţe comune.
Rostim mereu, ca într-un fel de a vorbi specific în mediul creştin, că Dumnezeu este acelaşi ieri, azi şi în veci. Dar, aşa cum spunea Dee în acest seminar, tindem să-L închidem pe Dumnezeu într-o cutie şi să-L limităm la experienţele pe care le cunoaştem, le-am întâlnit, ne plac sau nu contravin consimţirii generale. Tindem să „anulăm” valabilitatea unor porţiuni, fragmente, chiar capitole întregi din Biblie sub diverse pretexte: cesaţioniste, doctrinare sau de altă natură. Nu intru aici în detalii, nu îmi plac certurile de vorbe, este vorba despre acea parte din doctrine care susţine: „Noi credem că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, scris în întregime prin inspiraţia Duhului Sfânt. Ca urmare, Biblia este autoritatea supremă normativă în materie de credinţă şi purtare în viaţă. Biblia revelează singura cale de ajungere la mântuirea sufletului şi declară principiile după care Dumnezeu va judeca omenirea.” Dar cât credem şi aplicăm din acest crez? Din nou, nu este vreun atac la persoană, nu am intenţia să atac pe nimeni, îmi susţin doar crezul personal. Dacă cineva are chef de polemici, eu nu voi subscrie.
Ca să revin la tema mea: spunea Dee că tindem să ne construim un cuibuşor în jurul nostru care să ne ofere confort, să fie comod şi în care să stăm binişor după ce am crezut şi L-am primit pe Dumnezeu în viaţa noastră ca Domn şi Mântuitor. Numai că Dumnezeu nu poate fi ţinut nici într-o cutie, nici într-un cuib. El este zilnic Cel care înnoieşte, aduce schimbarea, ne poartă pe culmi noi tot mai aproape de asemănarea cu El. El nu este o apă stătută şi nici noi nu ar trebui să fim. El este un foc mistuitor, un râu de apă vie. Noi Îl vom reprezenta pe El abia atunci când noi vom deveni tot mai mici iar El tot mai mare şi vom fi atât de plini de El încât vom da pe dinafară: dragoste divină, pace, răbdare, bunătate, înfrânare, toată roada Duhului Sfânt.
Sigur, pare paradoxal ce spun, dacă Dumnezeu este acelaşi, de ce pare că se schimbă mereu? El nu se schimbă: El este! Noi trebuie să ne schimbăm. Aşa cum, stând în tren, peisajul se schimbă mereu, dar de fapt doar noi suntem în mişcare, aşa e şi aici: El este peisajul care rămâne acolo şi după trecerea noastră, dar noi, până ajungem la destinaţie, schimbăm multe peisaje.
Auzim mereu că Biblia se contrazice. Aşa zic oamenii. Dar de fapt ea nu se contrazice, ci doar acoperă orice eventualitate, părerea că s-ar contrazice o pot avea doar cei care nu au Duhul Sfânt, Singurul în stare să ne aducă înţelegerea adevărată. Cu cele cinci simţuri, cu intelectul nostru, cu emoţiile sau sufletul nostru nu-L putem nici vedea, nici înţelege pe Dumnezeu. Omul firesc nu-L poate înţelege pe Dumnezeu şi lucrările Lui, doar omul duhovnicesc poate face asta, aşa cum ni se spune foarte clar în 1 Corinteni capitolul 2. Când Pavel le vorbeşte corintenilor nu le vorbeşte despre şi din învăţături omeneşti, ci având dovada dată de Duhul şi de putere în scopul întemeierii credinţei lor nu pe vreo învăţătură omenească ci pe puterea lui Dumnezeu.
Un om care spune că L-a cunoscut pe Dumnezeu, nu mai poate rămâne la fel! În acest om trebuie să se vadă schimbarea. Mărturia lui se va vedea în viaţa de zi cu zi. Dacă vrei să cunoşti cu adevărat caracterul unui om, nu te duce la el duminica, atunci când are pusă masca de creştin, du-te neanunţat în timpul săptămânii sau, şi mai bine, întreabă-i apropiaţii sau familia ce fel om e. Biblia vorbeşte despre omul firesc şi omul duhovnicesc. Romani 7 şi 8 sunt două capitole edificatoare despre lupta firii cu Duhul. Aceasta a fost tema predominantă a seminarului din 9-10 martie. Cum să auzi vocea lui Dumnezeu? Trăind după îndemnurile Duhului. Oare de ce ni se pare aşa de greu? Oare de ce creştinii nu sunt modele mai bune de trăire duhovnicească? Pentru că suntem fireşti. Adică trăim după îndemnurile firii: ale trupului, ale sufletului, adică ale raţiunilor omeneşti, ale emoţiilor noastre. Tot ce arătăm în afară arată ce se întâmplă în noi de fapt. Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. (Matei 12:34) De fapt tot capitolul se referă la fariseii care încercaseră discreditarea Domnului în legătură cu lucrarea Lui. Întâi I-au tăgăduit lucrarea pe care o făcuse în ziua de Sabat, care pentru ei preţuia mai mult decât legătura cu Dumnezeu, sau mai bine zis înlocuiseră relaţia cu Dumnezeu cu tradiţia, apoi Isus cere oamenilor discreţie ca să împlinească Scriptura care zice: „Iată Robul Meu pe care L-am ales, Preaiubitul Meu, în care sufletul Meu îşi găseşte plăcerea. Voi pune Duhul Meu peste El, şi va vesti Neamurilor judecata. El nu Se va lua la ceartă, nici nu va striga. Şi nimeni nu-I va auzi glasul pe uliţe. Nu va frânge o trestie ruptă şi nici nu va stinge un fitil care fumegă, până va face să biruie judecata. Şi Neamurile vor nădăjdui în Numele Lui.” Isus îi avertizează că ei singuri se osândesc, spunând că sunt buni, dar trăind ca cei răi: „Ori faceţi pomul bun şi rodul lui bun, ori faceţi pomul rău şi rodul lui rău: căci pomul se cunoaşte după rodul lui. Pui de năpârci, cum aţi putea voi să spuneţi lucruri bune, când voi sunteţi răi? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
Şi încă un lucru pe care vreau să-l mai menţionez aici este ucenicizarea. În Ioan 6, după înmulţirea pâinilor şi umblarea pe mare, mulţimile Îl căutau pe Domnul Isus în dorinţa de a primi mai mult. L-au găsit şi L-au întrebat: „Învăţătorule, când ai venit aici?” Isus le răspunde: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat.” Şi îi sfătuieşte: “Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.” Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” Dar ei ce înţeleg? „Ce semn faci Tu deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu?” Asta după ce mâncaseră din peştii şi pâinile înmulţite. Aşa că mulţi pleacă de la El. Unii veniseră acolo cu un scop: să mănânce, să profite de bunătăţi pentru trup. Poate au venit de curiozitate să vadă pe Acela despre care se spunea că făcuse atâtea minuni. Pe cei mai mulţi însă, vorbirea Lui i-a speriat. I-a pus pe fugă. Nu aveau cum să înţeleagă. Rămân totuşi mulţi care vor să înţeleagă. Tot pun întrebări şi Isus le tot dezvăluie revelaţia lui Dumnezeu, scopul lucrării Lui pe pământ. Numai că celor mai mulţi ce aud li se pare o nebunie şi (în versetul 60 şi 66) Îl părăsesc şi aceştia. Rămân cei 12, pe care Domnul îi provoacă: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” Petru răspunde: „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.” Dovada faptului că, deşi mintea lui nu pricepea mai mult ca ceilalţi, totuşi el credea. Asta ne cere Dumnezeu: să credem. Si apoi ne va ajuta să înţelegem. De aceea calea crucii este o nebunie pentru lume. Raţiunile omeneşti nu-L pot cunoaşte pe Dumnezeu, sentimentele vin şi pleacă, dar omul duhovnicesc trebuie să trăiască după îndemnurile Duhului. Romani 8:1 ne spune: „Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.” (La seminar s-au oferit două cărţi iar cea intitulată "Creşterea spirituală" conţine mai multe detalii despre această temă.) Ştim că am fost mântuiţi prin har, prin credinţă. Pavel vorbeşte mult despre har, dar specifică: nu este cazul să mai păcătuim după ce am fost izbăviţi de sub legea păcatului şi a morţii şi acum trăim după legea Duhului de viaţă. Aşa că nu putem sluji la doi stăpâni: ori firii, ori Duhului. (Această parte din Ioan a fost parte din învăţăturile lunare pe care le-am auzit de la Dee, învăţături pe care le va continua tot la Hotel Maier în 6 aprilie ora 18.30 şi 7 aprilie ora 10).
Cam asta a fost tema seminarului. Şi am încheiat în ideea unităţii. Unitatea aduce putere. Dacă o scânteie se aprinde într-un loc cu material inflamabil, totul ia foc. Dacă un creştin se aprinde în focul Duhului Sfânt, toţi în jurul lui vor vedea şi se vor molipsi, ca-n vremea bisericii primare. Trezirea începe cu tine şi cu mine. Tot vorbim despre trezire, dar nu suntem dispuşi să plătim preţul. Alegem „cuibul” nostru comod şi călduţ, deşi ştim că Biblia ne avertizează cu privire la a fi căldicel. Preţul ar fi ieşirea din zona noastră de confort, ieşirea din barcă, dar dacă ne temem de ceea ce spun oamenii (şi asta trage mai mult în balanţă decât ascultarea de vocea lui Dumnezeu), nu vom ajunge să fim acei soldaţi biruitori din armata Domnului. Un soldat nu se teme, un soldat nu îşi vorbeşte camaradul de rău, un soldat nu întoarce spatele duşmanului, un soldat nu lasă arma din mână şi este mereu echipat şi gata de luptă. Când vom fi dispuşi să fim şi noi acei soldaţi, biserica va înainta cucerind terenul furat de inamicul public numărul 1 şi vom împlini ceea ce Dumnezeu ne-a cerut atunci când ne-a binecuvântat cu cuvintele: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul.”
Pozele ne-au fost puse la dispoziţie de Dana Sisoev, căreia îi mulţumim mult.
Pozele ne-au fost puse la dispoziţie de Dana Sisoev, căreia îi mulţumim mult.
