Care este mărturia noastră?

3 Ioan - Prezbiterul, către preaiubitul Gaiu, pe care-l iubesc în adevăr.

Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău. A fost o mare bucurie pentru mine când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi că umbli în adevăr. Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr. Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi şi pentru străini totodată. Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea bisericii. Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu; căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva de la neamuri. Este datoria noastră, dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul.

Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din biserică.

Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu. Toţi, chiar şi Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; şi noi mărturisim despre el; şi ştii că mărturisirea noastră este adevărată. Aş avea să-ţi spun multe lucruri, dar nu voiesc să ţi le scriu cu cerneală şi condei.

Nădăjduiesc să te văd în curând, şi atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenii îţi trimit sănătate. Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume. Amin.

Scrisoarea lui Ioan către Gaiu este şi azi oglinda bisericilor noastre şi a fraţilor noştri. Relaţiile între oameni sunt mereu dificile când nu este Duhul Sfânt în control.

Scrisă în preajma anului 90 d.H., scrisoarea lui Ioan conţine multe învăţături pentru noi, conţine tipare şi modele pe care le observăm şi astăzi foarte clar.

Cum primim noi pe cei trimişi de Dumnezeu? Asemeni lui Diotref, căruia îi place să deţină controlul, acţionând nedemn de chemarea pe care ar trebui să o aibă un creştin, sau asemeni lui Dimitrie, care are o mărturie bună între oameni?

Gaiu, ospitalier şi deschis, trăieşte în acelaşi mediu cu opozantul Diotref, care, cu aroganţă, respinge pe cei trimişi de Dumnezeu în ajutorul bisericii locale.

Mândria lui Diotref este demascată de Ioan, care supraveghea creşterea bisericii şi dată pe faţă, aşa cum lumina dă pe faţă orice este din întuneric. Diotref este împotrivitor, arogant, defăimător şi, pe lângă faptul că respinge pe cei trimişi, îi şi ameninţă cu eliminarea din biserică pe cei care îndrăznesc să-i primească. Totuşi, Ioan nu se opune în mod direct răzvrătitului, ci alege să lase pe Dumnezeu să rezolve situaţia, Ioan fiind recunoscut pentru spiritul său blând şi iubitor. El rămâne ancorat în adevăr şi cere lui Dumnezeu să facă dreptate şi să scoată adevărul la iveală, aşa cum ar trebui să ne rugăm şi noi.

Ascultarea de Dumnezeu aduce binecuvântare şi belşug, deşi vor exista şi vremuri de lipsă, pentru că avem nevoie să creştem în credinţă, în dependenţă de Dumnezeu şi să nu ne mai bazăm pe forţele proprii, nici pe alţi oameni.

Dacă trăim punând mai presus Împărăţia lui Dumnezeu şi ne vom face partea, El Se va îngriji de toate nevoile noastre.

Chemarea lui Dumnezeu de a duce mai departe Cuvântul Lui este însoţită de o condiţie: puritatea transmiterii Cuvântului, necompromiterea lui prin acceptarea de ajutor din partea necredincioşilor sau a celor care nu trăiesc conform adevărului, ci conduşi de fire.

Care este mărturia noastră? Ce văd oamenii când privesc la noi?

Văd dragostea lui Dumnezeu şi adevărul necompromis sau văd că ne facem frate cu oricine ne susţine interesele personale?

Punem la dispoziţia fraţilor resursele noastre sau ne bazăm pe alţii ca să ne ridicăm şi să ne facem un nume?

Investim în lucrarea lui Dumnezeu sau ne vedem doar propriul interes?

Administrăm cu înţelepciune resursele lui Dumnezeu sau le folosim în scopuri proprii şi ca să ne susţinem doar propria existenţă?

Întrebăm pe Dumnezeu ce să facem cu resursele Lui sau le împărţim după bunul plac, ca să ne zidim doar reputaţia şi să ne construim relaţii în lume?

Ce spune felul nostru de viaţă despre relaţia noastră cu Dumnezeu? Apărăm adevărul sau propriile interese? Ascultăm de Dumnezeu sau de cei care ne măgulesc? Urmăm chemarea lui Dumnezeu sau pe cei care ne pot îmbogăţi material? Suntem sinceri cu noi şi cu Dumnezeu sau ascundem adevărul sub diverse scuze, căutând să ne însoţim cu cei care ne susţin, ca să avem justificare?

Nimic nu este nou sub soare, tot ce a fost va mai fi. De aceea avem Cuvântul lui Dumnezeu ca îndreptar. Deschide ochii să vezi cine este din Dumnezeu şi cine nu este, ca să nu fie prea târziu pentru tine.

Apoc. 3:14-19 - Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu: „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te!

Soluţia este pocăinţa, până mai este har şi nu se închide uşa.

Apoc. 3:1-3 - Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.

Fiţi treji şi vegheaţi!

1 Petru 1:13 De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.

În multe pasaje biblice găsim avertismente care ne atrag atenţia asupra importanţei vegherii. Acum 2000 de ani Dumnezeu a oferit totul ca noi să putem umbla pe calea Lui. Ne-a dat pe Fiul Său, ca prin credinţa în El să ne putem împăca cu Tatăl ceresc, să putem nu numai să avem viaţa veşnică, ci şi aici pe pământ să trăim o viaţă din belşug. Partea noastră este acceptarea lui Isus ca Domn şi Mântuitor, apoi vom fi născuţi din nou, din natura neprihănită a lui Dumnezeu şi vom fi înfiaţi în marea Familie a lui Dumnezeu care este Biserica. De la etapa de bebeluş spiritual trebuie apoi să creştem până la statura de om mare şi să trăim conform îndemnurilor Duhului care trăieşte în noi. Şi atunci, de ce să veghem?

1 Petru 5:8 Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.

Câtă vreme încă nu facem alegerea să trăim pentru Dumnezeu, diavolul se joacă cu noi dar nu prezentăm un pericol real pentru el. Dar când luăm decizia să aparţinem Domnului şi să lucrăm pentru El, diavolul se supără tare. De acum nu mai este pentru el o joacă de-a pisica şi şoarecele, pentru că devenim duşmanii lui declaraţi şi, în momentul în care am pronunţat „Doamne, vino în inima mea şi fii Mântuitorul şi Domnul meu” i-am declarat război. Chiar dacă ştie că ne-a scăpat din mână, el nu va înceta pe orice cale să ne corupă, să ne intimideze, să ne descurajeze, să ne facă să renunţăm. Se va folosi de fiecare slăbiciune a noastră ca să dea cu noi de pământ. De aceea trebuie să urmăm exemplul fecioarelor înţelepte:

Matei 25:1-13 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.” Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.

Uşa s-a închis în timp ce întârziatele încercau să recupereze timpul. Tot aşa a fost şi pe vremea lui Noe:

Geneza 6:13,18,22 7:1,5,15,16 Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevasta ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu. Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.  Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă. Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.

De asta este foarte important să auzim vocea Domnului, să ascultăm de El şi să facem ce avem de făcut. Este important să facem tăcere în noi înşine ca să-L putem auzi pe El. Nu trebuie să dăm mereu vina pe diavolul pentru toate falimentele nostre, pentru că cele mai multe eşecuri le experimentăm atunci când lăsăm firea noastră să preia controlul. Când ne bazăm pe emoţiile noastre, când credem că ştim totul, când punem la îndoială autoritatea lui Dumnezeu contestând pe cei pe care i-a pus în autoritate peste noi şi noi ne-am angajat faţă de ei, atunci lăsăm firea noastră să preia controlul şi ieşim de sub protecţia lui Dumnezeu.

Romani 8:1,2 Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.

Cel care trăieşte după îndemnurile Duhului nu greşeşte. Acelaşi Duh care L-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în mine. El m-a izbăvit de păcat şi moarte şi m-a aşezat în Familia lui Dumnezeu, unde voi creşte, voi primi hrană spirituală, unde îmi voi exercita darurile spre folosul altora, unde voi învăţa ce înseamnă să trăieşti într-o familie, unde îmi va fi testată credinţa, unde îmi va fi testat caracterul, integritatea, loialitatea. Însă diavolul nu va sta cu mâinile încrucişate, ci va căuta să mă înşele, de aceea trebuie să veghez mereu şi să compar tot ce mi se întâmplă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Iată cum vine duşmanul şi înşeală şi, dacă nu veghem, ne poate păcăli.

Iosua 9:3-20 Locuitorii din Gabaon, de partea lor, când au auzit ce făcuse Iosua Ierihonului şi cetăţii Ai, au întrebuinţat un vicleşug şi au pornit la drum cu merinde pentru călătorie. Au luat nişte saci vechi pe măgarii lor şi nişte burdufuri vechi pentru vin, rupte şi cârpite, iar în picioare purtau încălţăminte veche şi cârpită, şi erau îmbrăcaţi cu nişte haine vechi pe ei; iar toată pâinea pe care o aveau pentru hrană era uscată şi mucegăise. S-au dus la Iosua în tabără la Ghilgal şi i-au zis lui şi tuturor celor din Israel: „Noi venim dintr-o ţară depărtată, acum deci faceţi legământ cu noi.” Bărbaţii lui Israel au răspuns heviţilor acestora: „Poate că voi locuiţi în mijlocul nostru, cum să facem noi legământ cu voi?” Ei au zis lui Iosua: „Noi suntem robii tăi.” Şi Iosua le-a zis: „Cine sunteţi voi şi de unde veniţi?” Ei i-au răspuns: „Robii tăi vin dintr-o ţară foarte depărtată, pentru faima Domnului Dumnezeului tău; căci am auzit vorbindu-se de El, de tot ce a făcut în Egipt şi de ce a făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon, împăratul Hesbonului, şi lui Og, împăratul Basanului, care era la Aştarot. Şi bătrânii noştri şi toţi locuitorii din ţara noastră ne-au zis: „Luaţi cu voi merinde pentru călătorie, duceţi-vă înaintea lor şi spuneţi-le: „Noi suntem robii voştri; acum deci faceţi legământ cu noi.” Iată pâinea noastră: era caldă când am luat-o ca merinde de acasă, în ziua când am plecat să venim la voi, şi acum s-a uscat şi s-a mucegăit.  Burdufurile acestea de vin, când le-am umplut, erau noi de tot şi iată-le s-au rupt; hainele şi încălţămintea noastră s-au învechit de lungimea prea mare a drumului.” Bărbaţii lui Israel au luat din merindea lor şi n-au întrebat pe Domnul. Iosua a făcut pace cu ei şi a încheiat un legământ prin care trebuia să-i lase cu viaţă, şi căpeteniile adunării le-au jurat lucrul acesta. La trei zile după încheierea acestui legământ, copiii lui Israel au aflat că erau vecini cu ei şi că locuiau în mijlocul lor. Căci copiii lui Israel au plecat şi a treia zi au ajuns la cetăţile lor; cetăţile lor erau Gabaon, Chefira, Beerot şi Chiriat-Iearim. Dar nu i-au bătut, pentru că fruntaşii adunării le juraseră pe Domnul Dumnezeul lui Israel că-i vor lăsa cu viaţă. Şi toată adunarea a cârtit împotriva căpeteniilor. Toate căpeteniile au zis întregii adunări: „Le-am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, şi acum nu putem să ne atingem de ei. Iată ce le vom face: îi vom lăsa cu viaţă, ca să n-aducem peste noi mânia Domnului, din pricina jurământului pe care li l-am făcut.”

Vegherea este vitală. Iată cum un moment de neveghere a permis duşmanilor să intre drept în mijlocul poporului, după ce Dumnezeu poruncise ca nici unui neam păgân să nu i se dea voie să se amestece cu poporul ales. Dar copiii lui Dumnezeu s-au lăsat păcăliţi şi au dat voie idolatrilor să intre în ţara lor, pe pământul lor, în familia lor. Aşa ne porunceşte Dumnezeu şi astăzi, să dăm afară din viaţa noastră orice păcat, orice compromis, orice legătură străină de El, orice rădăcină care ne ţine legaţi de situaţii sau relaţii nedumnezeieşti. De aceea ne-a dat Duhul Sfânt ca să ne fie învăţător, călăuzitor, sfătuitor. Dacă prin naşterea din nou am primit Duhul Sfânt care acum locuieşte în noi, nu mai avem nici o scuză să păcătuim. Şi nici să dăm vina pe alţii că ne-au făcut să păcătuim. Dacă ei aleg să trăiescă în păcat sau după alte principii decât cele biblice, este mai bine să-i lăsăm să plece, chiar dacă pentru suflet doare pe moment. Este mai bine să suferim acum decât pentru veşnicie. Nu trebuie să fim ca omul acela care, chemat de Isus să-L urmeze a vrut să se întoarcă să îşi ia rămas bun de la familie iar Domnul l-a mustrat, ştiind că legăturile sufleteşti au mare putere să ne tragă înapoi (Luca 9:61). Să veghem ca să nu permitem duşmanului să se insinueze subtil în viaţa noastră, în familia noastră, în acţiunile noastre, în deciziile noastre, în relaţiile noastre. Şi, mai ales, să ne asumăm răspunderea pentru păcatele noastre şi să ne pocăim, să nu dăm vina pe alţii pentru ceea ce ni se întâmplă. Dacă cineva alege să trăiască greşit, este între el şi Dumnezeu, sau între el şi diavolul, nu este treaba noastră să analizăm viaţa nimănui, decât a noastră, pentru că vom da socoteală pentru viaţa noastră şi atât.

Atunci când suntem în voia lui Dumnezeu El ne va ajuta cu tot ce avem nevoie. Ne va echipa şi ne va da resurse ca lucrarea şi voia Lui să se facă. La Dumnezeu nimic nu este imposibil, pentru că în mâna Lui e totul. El poate face ca şi timpul să stea în loc atunci când copiii Lui fac lucrarea Lui, ca să le vină în ajutor.

Iosua 10:12-15  Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, şi tu, lună, asupra văii Aialonului!” Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă. N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel. Şi Iosua şi tot Israelul împreună cu el s-a întors în tabără la Ghilgal.

Vegherea este importantă pentru înaintarea noastră. Hotărârea noastră de a rămâne în picioare este suficientă ca Dumnezeu să ne ţină. Atitudinea inimii noastre de a dori să facem ceea ce ne-a cerut Dumnezeu este vitală ca El să ne poată sprijini. Când Petru a păşit jos din corabie nu a păşit pe ape, ci pe credinţă. Asta l-a ţinut. Este important să înţelegem călăuzirea Duhului Sfânt pentru că ceea ce facem din fire nu este plăcut Domnului. Aptitudinile noastre nu ne sunt suficiente să înaintăm pe Cale, chiar dacă „dăm bine” în faţa oamenilor. Mai devreme sau mai târziu resursele ni se vor epuiza şi ne vom trezi în punctul din care am plecat, sau mai rău. Nu suntem aici să facem plăcere oamenilor, ci lui Dumnezeu. Dacă rămânem singuri pe Cale nu este o pierdere aşa de mare pentru că suntem în voia lui Dumnezeu şi, după ce trecem testul, Dumnezeu ne va da o Familie. Calea bună este îngustă, nu încap doi oameni pe ea şi nici bagajele. Dar, dacă alegem să plăcem oamenilor, vom fi cu adevărat singuri, pentru că oamenii ne vor dezamăgi cu siguranţă. Când urmăm chemarea lui Dumnezeu s-ar putea să nu avem prea mulţi susţinători, pentru că uneori Dumnezeu ne testează hotărârea de a-L urma şi nu ne lasă nici să ne luăm rămas bun de la familie, nici să ne „îngropăm morţii” pentru că ştie că asta ne-ar abate din drum. Dar dacă ne încăpăţânăm şi insistăm, ne lasă în voia minţii noastre şi apoi să nu ne mirăm dacă ne întoarcem şi găsim uşa închisă. Nu ştim când uşa se va închide şi vom rămâne pe dinafară, cu scuzele noastre penibile cu tot! Slavă Domnului că încă avem har! Important este să ştim cu siguranţă ce ne-a cerut Dumnezeu să facem şi încotro mergem şi să afirmăm asta cu toată tăria, cu riscul de a rămâne singuri.

Evrei 12:3 Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.

Este important să fim atenţi ce facem şi cu cine ne însoţim ca să nu ne lăsăm distraşi de uneltirile celui rău şi de firea noastră vulnerabilă încă la rău. Putem trăi biruitori încă înainte să murim şi să urcăm la cer, dar asta presupune ascultare în toate de Domnul. El ştie ce este mai bine pentru noi, El ştie când va închide uşa în nasul nostru, deci să fim atenţi să nu ne trezim prea târziu, când uşa arcei va fi sigilată de Domnul şi noi vom rămâne în ploaie. El vrea ca noi să fim protejaţi de ploaie în interiorul arcei, El vrea ca noi să scăpăm din potop ca să dăm apoi rod de acelaşi fel cu noi, înmulţindu-ne şi stăpânind pământul. La fel ca pe vremea lui Noe, El face astăzi curăţenie pe pământ şi în poporul Lui. De aceea trăim vremuri atât de dificile.

2 Timotei 4:1-5 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.

Eşti în arcă sau pe dinafară?

Trăim vremuri ca Noe, când Dumnezeu, sătul de păcatul omenirii i-a spus lui Noe: „Iată specificaţiile navei pe care trebuie să o construieşti. Voi da un potop care va rade de pe faţa pământului omul, pentru că răutatea lui a ajuns până la Mine!” Şi acum răutatea oamenilor ajunge până la cer, dar Dumnezeu nu va mai da un potop, pentru că a promis că nu o va mai face. Dar este sigur că El pregăteşte ceva important. A fost un an greu, de cernere, de separare, de triere, de regrupare. A fost greu să rămânem în picioare, dar am rămas, chiar dacă de câteva ori am fost îngenuncheaţi. Am auzit glasul Domnului care a spus: „Iată ce voi face, eşti tu dispus să plăteşti preţul?” Sunt vremuri în care Dumnezeu porunceşte construirea unui arce, care este Biserica, familia Lui. Sunt vremuri în care El dă indicaţii specifice, exacte şi noi trebuie să le urmăm, fiecare la rândul cetei lui. Eşti tu gata? Ţi-ai găsit „ceata”? Ţi-ai găsit familia? Ştii unde aparţii, aşa încât, atunci când Dumnezeu va închide uşa arcei să fii înăuntru? Sau te vei trezi că ţi se închide uşa în faţă? Copilul lui Dumnezeu aude vocea Tatălui aşa cum oaia cunoaşte glasul păstorului. Păstorul ştie care îi sunt oile, pentru că ele ascultă vocea lui, el lasă să treacă la odihnă pe poarta staulului doar oile, nu şi caprele sau lupii. Dumnezeu are ordine în toate şi, aici pe pământ a lăsat ca model pentru Împărăţia Lui Biserica şi familia. Aşa cum copilul nu iese din casă fără să spună unde merge, cu cine şi cât va sta, Biserica trebuie să aibă disciplina ei. Fiecare trebuie să-şi cunoască locul, rolul şi să plătească preţul. Eşti tu dispus ca, pentru o mîntuire aşa de mare, să plăteşti preţul? Sau rămâi nepăsător, căutându-ţi autoîndreptăţirea prin justificări izvorâte dintr-o fire nerăstignită?

“De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o”. Evrei 2:1-3

Eşti o oaie rătăcită? Caută-ţi turma şi aşează-te bine acolo, caută-ţi familia în care să creşti, în care să te hrăneşti, în care să pui umărul la efortul de-a construi Casa lui Dumnezeu! Un cărbune scos din foc se stinge. Fiecare din noi trecem prin deşert din când în când, face parte din procesul de mântuire, când suntem încercaţi şi testaţi, dar dacă mereu repetăm aceleaşi greşeli şi nu ne trezim, s-ar putea ca uşa să se închidă în faţa noastră. Este posibil să fim născuţi din nou şi totuşi să alegem să trăim ca înainte de a fi fost născuţi din nou, dar pentru toate vom da socoteală, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este dragoste, este ordine şi echilibru dar şi dreptate. Şi poruncile Lui nu sunt grele, decât pentru firea care nu se lasă răstignită. Dumnezeu separă lumina de întuneric, aşa cum a făcut-o încă de la crearea lumii. Atunci a separat ziua de noapte, acum separă lumina spirituală de întunericul spiritual. Tu unde te afli, în arcă sau preferi să înoţi de unul singur, sperând să supravieţuieşti? Sau nici măcar nu eşti încă un copil al lui Dumnezeu, înfiat prin Sângele lui Isus? Caută Faţa Lui şi El se va lăsa găsit.

Dumnezeu a lăsat modele ca în toate să ştim ce avem de făcut. Aşa cum un bebeluş nou născut aruncat în stradă nu va supravieţui, nici un creştin nu poate creşte în afara Familiei lui Dumnezeu. În cel mai bun caz, bebeluşul va fi luat de pe stradă şi dus într-un centru de stat unde i se va asigura creşterea în felul lumii, i se va asigura hrana, îmbrăcămintea şi educaţia, în cel mai bun caz, dar nu va ştii ce este aceea o familie, nu va ştii ce înseamnă să aparţii undeva, nu va ştii ce înseamnă ordinea, ascultarea de autoritate şi supunerea. Dacă nu eşti integrat în Familia lui Dumnezeu ca să nu dai socoteală nimănui, înseamnă că nu vrei să asculţi nici de Dumnezeu, pentru că El a poruncit ca fiecare să-şi găsească locul în Trup. Eşti răzvrătit şi deci în neascultare. Te aştepţi ca Dumnezeu să te asculte când te rogi? Rugăciunile tale nu vor trece de tavan pentru că Dumnezeu a stabilit toate lucrurile cu un scop: pentru binele tău. Dumnezeu nu se lasă batjocorit, nu vă înşelaţi singuri: ce seamănă omul, aceea va secera.

Dumnezeu pregăteşte ceva important, ceva măreţ. Eşti în arcă sau pe dinafară?