Seria ”Împrospătează-ți viziunea”. Partea a X-a (și ultima din serie). Credința

 

Am tot auzit cuvintele ”credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Dar cât de bine auzim noi? Cum auzim, cu ce auzim? În copilărie ne-au tot spus părinții: ”îți intră pe-o ureche și-ți iasă pe cealaltă!” când părea că auzim dar nu ascultăm. Cam așa stau lucrurile și cu credința. În capitolul credinței, Evrei 11, citim: ”Prin credință pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, așa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri cari se văd.” Dumnezeu a zis, (ne spune Geneza) și totul a luat ființă. Credința este puterea lui Dumnezeu, este forța care schimbă oamenii, este un dar al harului lui Dumnezeu. Avem definiția ei în Evrei 11:1 și 11:6.

Știm din Biblie că Avram este părintele credinței. Cum așa? De ce? Pentru că el crezut pe Dumnezeu și Dumnezeu i-a socotit această încredere neprihănire. Dicționarul traduce neprihănirea ca o stare fără păcat, puritate, iar traducerile moderne spus că neprihănirea este îndreptățire, cu alte cuvinte, putem sta înaintea lui Dumnezeu, prin credință, fără teamă. Care a fost viața lui Avram cu Dumnezeu? Dumnezeu l-a chemat, el a auzit, Dumnezeu i-a zis ”du-te” și el a plecat. Unde? N-a știut unde va merge! (Evrei 11:3-9,11) A plecat fără să știe unde se duce. A știut doar că Dumnezeu ce promite, face! Și s-a dus. Astăzi noi avem cuvântul scris. Puțini dintre noi își mai bazează viața și relația personală cu Dumnezeu pe experiență. Ni se pare că auzim ceva și, ca să ne confirmăm, mergem la Biblie și căutăm acolo ceva care să confirme ce-am auzit. Și numim asta credință. Citim despre Avram că s-a dus și nu știa unde se duce. Când a ajuns acolo, s-a așezat ”ca într-o țară care nu era a lui”. Cum te simți în viața pe care o duci acum? Este sufletul tău liniștit? Este totul în regulă? Ești unde ai crezut că trebuie să fii? Este locul unde te afli acela în care ai crezut că te vei afla? Ești acolo unde ai crezut că vei merge? Sau nu? DAR, cu toate acestea, ești încredințat că totul va fi bine?

La început, am primit fiecare, odată cu credința - nașterea din nou și, cu nașterea din nou - Duhul Sfânt. Am plecat la drum. Dumnezeu, care este Creatorul a tot ce există, a început să ne pregătească pentru a putea fi ”împreună lucrători cu El”. El a făcut lumea după niște reguli, după niște legi eterne. Noi funcționăm după aceleași legi. La început, ca unor copii, ni s-au dau câteva cuburi cu care să învățăm a construi, dar, din păcate, unii dintre noi nu trec mai departe de acele cuburi ale copilăriei spirituale, așa că Dumnezeu nu ne poate încredința materia primă a unei lucrări mai ample.

În Habacuc 2:2 spune: ”Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi ușor!” Iar în Isaia 30:8, cuvântul lui Dumnezeu spune același lucru: „Du-te acum”, zice Domnul, „de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliță şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci.” Scrie viziunea vieții tale și pune-o înaintea ochilor tăi pentru a fi focalizat în permanență asupra realizării ei. Astfel, Biblia spune că noi trebuie să învățăm să ne identificăm viziunea, dorințele și să le punem pe o tablă, în cazul nostru pe o listă, o hârtie. Este adevărat că această tăbliță este inima noastră, dar, în ce mă privește, funcționez mai bine dacă scriu lucrurile, așa ca în verset și le țin înaintea ochilor, ca să nu le pierd din vedere.  

Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi ușor! Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire şi nu va minți; dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreșit.

Ceea ce Dumnezeu ne-a dat ca viziune sau chemare, am închis în ”cutia” capacității noastre de înțelegere, ca s-o putem ”citi”. Atât am putut face la vremea aceea, atât am putut înțelege. După o vreme, credem că împlinirea zăbovește. Atunci începem să căutăm în altă parte. Ne pierdem răbdarea. Dar nu ne gândim nicio clipă că poate n-am înțeles noi bine, că poate am avut (și avem încă) o înțelegere limitată de sufletul nostru. Trebuie să fim flexibili, să putem înțelege tot mai mult și tot mai clar ceea ce ne spune Dumnezeu, ca să nu oprim sau să stricăm viziunea pe care am primit-o. Pentru că, având o relație personală cu Dumnezeu, avem puterea de a înțelege și a duce la îndeplinire ce am primit, atât cât este partea noastră de făcut, chiar dacă lucrurile nu vor fi, în final, așa cum am crezut noi că vor fi.

Dacă ești confuz cu privire la viziunea ta, întoarce-te de unde ai plecat, amintește-ți și împrospătează-ți viziunea, începe să chemi lucrurile care nu se văd ca și cum ele ar fi deja, pregătește-te să le vezi, chiar dacă ele nu vor arăta așa cum ai crezut tu că vor arăta.

Cred că cel mai greu lucru este să ne dăm seama când este Dumnezeu Cel care ne vorbește. Dacă nu-ți vorbește El ca să cobori din barcă, cum te vei putea întoarce înapoi, în barcă?

Dumnezeu vorbește exact identității tale. Dacă vei asculta și vei înțelege corect, vei deveni ceea ce trebuie. Dumnezeu vrea să-ți spună:

Dincolo de ceea ce faci, Eu vreau să fii fericit/ă fiind TU!

Lasă-L pe Dumnezeu să te iubească în acel unic mod, în care nu iubește pe altcineva. Dacă ești părinte, știi că oricâți copii ai avea, îi iubești la fel, dar în mod diferit, pentru că sunt toți ai tăi, dar sunt diferiți. Ca să poți ajuta pe cineva, trebuie ca, mai întâi, Dumnezeu să fi lucrat în viața ta, ca să aducă schimbarea, vindecarea, transformarea, devenirea. Nu poți da mai departe decât ceea ce ai! Nu te poți ruga pentru altcineva ca să fie vindecat, câtă vreme tu ești bolnav! Nu te poți ruga pentru eliberarea cuiva, câtă vreme tu ești dominat de fire, de pofte, de păcat sau mai rău. Nu te mai mulțumi cu puțin!

Dumnezeu te întreabă azi: ce vrei pentru tine?

Când te întreabă asta, nu te întoarce către El să-I spui: ”Ce vrei Tu, Doamne!”, pentru că El te întreabă pe tine. Vrea ca tu să știi ce vrei. Ca să-I poți cere. Biblia ne spune că nu avem pentru că nu cerem. Dacă Dumnezeu investește încredere în tine, și-ți cer să-I spui ce-ți dorești, atunci n-ar trebui să pozezi în ”smerit” – ”nu știu, Doamne, Tu știi!”, ci ar trebui să te gândești bine ce vrei și să-i ceri. Nu se pune problema să ceri ceva ce nu este după voia Lui, pentru că, de-acum, ar trebui să știi care este voia Lui. Ne este greu să-I cerem lucruri, așa-i? Da. Din două motive: din mândrie (uneori mascată sub o smerenie de tip ”nu merit”) și de frică (”n-o să-mi dea”). Dar știm foarte bine că merităm, pentru că suntem copiii Lui preaiubiți, iar frica vine din faptul că știm că ținem în mână lucruri de care nu avem nevoie, din rutină sau obișnuință și va trebui să le dăm drumul, ca să primim ceva mai bun. E ca atunci când soțul sau soția te întreabă: ”Ce vrei să facem azi?” și tu spui ”ce vrei tu, dragă”, apoi toată ziua strâmbi din nas nemulțumit/ă că nu-ți convine ce-a ales.

Aceasta este lipsă de responsabilitate și ceri altuia să decidă pentru tine ca să ai pe cine da vina dacă lucrurile nu merg cum ți-ai dorit.

El vrea să-ți dea nu numai ceea ce ai nevoie, ci și ceea ce îți dorești, ceea ce are mai bun pentru tine, pentru că te iubește și vrea să-ți fie bine!

Credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos. Dar cât de bine auzim noi, cât de clar, cât de curat? Și cât din cuvântul auzit va fi filtrat prin mintea, emoțiile, voința și imaginația noastră și, astfel, pervertit? Biblia ne spune să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima? Ce înseamnă asta? Înseamnă că mintea, emoțiile, voința și imaginația trebuie supuse în totalitate Lui! Dacă ar fi așa, am gândi, am simți, am vrea și ne-am imagina exact ca El. În sufletul nostru nu putem avea încredere, atâta timp cât nu-I este suspus în totalitate lui Dumnezeu. Cine, în afară de Fiul, poate spune că are inima toată a Lui?

Domnul a avut îndrăzneala să spună: ”Eu și Tatăl una suntem!” Noi nu putem spune asta, pentru că ne lăsăm distrași de poftele, dorințele, firea noastră, lucrurile care sunt după voia lui Dumnezeu. Știm că nu ne calificăm să spunem așa. Dar am putea, nu-i așa?

Oare Isus putea să spună nu atunci când a auzit chemarea să meargă să Se jertfească pentru noi?  Sigur că putea! Dar n-a făcut așa, ci a mers, știind că va trebui să plătească un preț. Noi de ce nu putem face la fel? Avem tot ce ne trebuie, Dumnezeu ne-a echipat pentru ascultare!

”Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă pecețile? Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi pecețile, căci ai fost înjunghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăție şi preoți pentru Dumnezeul nostru şi ei vor împărăți pe pământ!” (Apocalipsa cap. 5)

Pe ce se baza auzirea lui Avram? El, Moise, David și toți ceilalți n-aveau un cuvânt scris. Ei își bazau auzirea și umblarea pe experiență. Singurul lor cadru de referință a fost acționarea pe baza a ceea ce au auzit, chiar dacă era contrat logicii lor sau emoțiilor lor sau imaginației lor. În lumea Vechiului Testament oamenii pășeau în viață prin credință, fără să fi avut o Biblie scrisă, cum avem noi. Chiar dacă și-au exprimat îndoielile (Sara a râs când a auzit promisiunea), au pășit bazați pe cuvântul auzit de la Dumnezeu în mod direct.

Oare vrea Dumnezeu să auzim și noi așa? Sigur că vrea! Și atunci de ce nu auzim? Noi credem că înțelegem, dar n-am experimentat acel fel de credință. Noi căutăm ca Dumnezeu să ne schimbe mediul, soțul, soția, copiii, rudele, vecinii, colegii, circumstanțele, dar nu ne gândim că Dumnezeu vrea să ne schimbe pe noi. A auzit Isus pe Tatăl corect? Da. Putem și noi auzi mai bine și mai corect? Da. De ce nu se întâmplă așa? Pentru că toată credința noastră se bazează doar pe niște versete învățate pe de rost și nu pe experiență. Știm că nu ne putem încrede în noi, pentru că mai avem o fire nerăscumpărată, dar uităm că în tot procesul devenirii noastre, Dumnezeu a avut har nemăsurat. Ne-a tolerat greșelile, ca să putem învăța și să putem crește, să putem sta în picioare. Sufletele noastre sunt atât de prinse de alte lucruri, de alte priorități, încât nu putem auzi cum trebuie. Credem cum am fost învățați că ”într-o zi, în cer...” vom fi vindecați, eliberați, dar Dumnezeu vrea să fim așa aici și acum. Dacă nu ar vrea așa, de ce ne-ar mai lăsa în viață după ce am fost mântuiți, dacă n-ar fi așa, la ce-ar folosi credința noastră celor de pe pământ, unde ne-ar fi mărturia? Asemeni religioșilor vremii Lui, care nu înțelegeau ce spunea El și căutau să-L omoare, nici noi nu înțelegem, ei căutau să-L omoare pentru că a spus ”Eu și Tatăl una suntem”. Noi nu îndrăznim să spunem asta, chiar dacă știm că suntem copiii Lui, dar pentru asta trebuie să fim acolo, pe linia aceea, în postura aceea de ascultare totală și dedicare totală. Și nu vrem. Este incomod. E greu. E imposibil. Ba nu e! Pentru că toate-s posibile pentru cel ce crede!

Ioan 14 face referire la cuvintele Domnului, care a zis că noi vom face lucruri mai mari decât a făcut El. Înțelegi asta? Fără o credință mai mare, care să vină printr-o auzire mai clară, nu avem cum să facem astfel de lucruri.

Dumnezeu a promis lui Avram un fiu. Sara n-a avut răbdare și i-a dat-o lui Avram pe Agar. A rezultat Ismael. Și ție ți-a promis Dumnezeu lucruri. Tu știi care sunt acelea. Dacă nu s-au împlinit încă, te-ai întors din drum sau ai continuat pe Calea îngustă? Când Dumnezeu îți vorbește fugi la Biblie să primești confirmarea sau mergi la o Persoană, la Domnul? Să nu înțelegeți că vă îndemn să nu mai citiți Biblia, dar  Isus nu a îndrumat oamenii cât a fost pe pământ la o carte scrisă, ci la El! El i-a învățat pe ucenici Calea prin experimentare, nu dintr-o carte, fie ea și Biblia. Dacă treci prin persecuții, ce faci? Te întorci din drum sau mergi înainte? Ai experimentat multă durere? Sufetul tău a fost chinuit și a suferit? A fost această durere așa de mare încât să te întorci din drum?

Dacă dorința de a merge înainte este mai mare decât durerea, atunci ai ajuns mai departe decât ai crezut.

În viața de credință suntem ca acel alergător la maraton. Pornim la drum și alergăm. La un moment dat ajungem la capătul puterilor, la ceea ce specialiștii numesc ”punctul mort”, de care simțim că nu mai putem trece. Dar trecem, dacă nu ne oprim. Simți că-n viața ta ai ajuns la punctul de care nu poți să mai treci? Atunci ai nevoie de trezire! De o împrospătare, o înviorare, o infuzie de putere. Dacă ceri, o vei primi. Dacă nu, vei compromite relația cu Dumnezeu și te vei mulțumi cu Ismael, în locul lui Isac, cel veritabil! Dacă în tine se va vedea imaginea pe care ai primit-o de la Dumnezeu, atunci ești echipat corespunzător și ai toate resursele să mergi mai departe, chiar dacă va trebui să urci acel munte pe care simți că nu-l poți urca. Și chiar dacă n-am primi împlinirea promisiunii în timpul vieții noastre, ce s-ar întâmpla? Eroii Bibliei nu au primit această împlinire, această făgăduință, în timpul vieții lor. Și au fost considerați de către Dumnezeu speciali. Dar nu mai speciali ca noi, pentru că ei au așteptat ca și noi să fim împreună cu ei la împlinirea făgăduinței: ”Toți aceștia, măcar că au fost lăudați pentru credința lor, totuși n-au primit ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.” (Evrei 11:39,40)

Dacă visul pe care l-a pus Dumnezeu în inima ta depinde de felul cum asculți, atunci împlinirea acestui vis este responsabilitatea ta. Dacă Dumnezeu te întreabă ”tu ce vrei pentru tine?”, asumă-ți răspunderea și spune-I ce vrei. Dacă El îți pune două situații în față și te pune să alegi, înseamnă că are încredere în tine. Dacă vei greși, te va corecta. Așa vei învăța și vei înainta.

Tatăl și Fiul sunt una. Noi suntem în Fiul. Atunci avem aceeași identitate. Ce vede Fiul pe Tatăl făcând, aceea face. Acesta este rezultatul identității lor comune! Dumnezeu vrea să aibă încredere în noi. Dar asta este posibil numai dacă ne vom face și noi partea. Dacă ne ridicăm dincolo de sufletul nostru,  Îl putem vedea pe Dumnezeu și vom fi împreună lucrători cu El. Atunci nu-L vom mai întreba care este voia Lui, pentru că o vom cunoaște! Când îți înțelegi și-ți recunoști limitările, El poate avea încredere în tine, pentru că voința ta, inima ta este supusă Lui. El știe că de-acum umbli prin credință și poți coborî din barcă!