miercuri, 16 februarie 2022

Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele. (Proverbe 18:21) Partea I

 

Mă aflu într-o perioadă a evaluării personale, în care mă văd obligată să pun în balanță lucrurile pentru a face curat în sufletul meu, în relațiile mele, în jurul meu. Se simte primăvara în aer, nu?

Mă detașez, fac un pas în spate și mă gândesc la epistola lui Iacov, mai ales. În capitolul 3 citim: ”Toţi greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul..... limba este un mic mădular şi se fălește cu lucruri mari. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde! Limba este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este acela dintre mădularele noastre care întinează tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei. Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de viețuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură ies şi binecuvântarea, şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, frații mei! Oare din aceeaşi vână a izvorului țâșnește şi apă dulce, şi apă amară? Frații mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viță să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.”

Iacov a fost un om înțelept. Dar scriptura este relevantă pentru noi doar atunci când experimentăm cele scrise în ea, ori bune, ori rele. Limba, acel mic ”mădular”, cum îl numește Biblia, membru, organ care pate face mult rău. Limba este o lume de nelegiuiri. Aud mereu spunându-se: o fi având gura slobodă, dar are inima bună. Biblic, așa ceva nu este posibil, pentru că din inimă curg izvoarele vieții! (Proverbe 4:23). Ce este în inimă este și pe buze, omul bun scoate din visteria lui lucruri bune, iar dacă ies lucruri rele, atunci ele există deja acolo, în inimă. ”Cine dintre voi este înțelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii! Dar, dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudați şi să nu mințiți împotriva adevărului. Înțelepciunea aceasta nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească. Căci, acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele. Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.”, mai spune Iacov. Duh de ceartă și pizma (invidia) sunt caracteristice firii omului. Dar ce scuză mai are cel care se numește creștin născut din nou să mai nutrească astfel de sentimente? Cum putem justifica un comportament pus pe ceartă, care proiectează asupra altora propriile gânduri păcătoase, cum putem scuza invidia și hărțuirea, nevoia obsesivă de control asupra altora? Nicidecum un astfel de om nu poate fi asociat cu Dumnezeu sau cu biserica. Când un om face cunoștință cu Dumnezeu, se dezbracă de firea lui și se îmbracă cu caracterul lui Dumnezeu. Când dincolo de ceea ce se trâmbițează a fi creștinism străbate răutate, lipsă de caracter și educație creștină, chiar lipsă de elementara omenie, cum își mai poate spune creștin un astfel de om?

Și, să mă întorc la Iacov: ”De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiți şi nu aveţi; ucideți, pizmuiți şi nu izbutiți să căpătați; vă certați şi vă luptați şi nu aveţi, pentru că nu cereți. Sau cereți şi nu căpătați, pentru că cereți rău...” Iată și explicația! Nu există o altă justificare pentru creștin ca să se comporte ca un nebun decât că este stăpânit de fire! ”Dacă crede cineva că este religios şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înșală inima, religia unui astfel de om este zadarnică”, mai subliniază Iacov în primul capitol. În ultima vreme am studiat destul de mult tulburările de personalitate și de comportament și am aflat un lucru: oricât de bun manipulator ar fi cineva, oricâtă carismă ar avea, până la urmă când se apropie de cineva suficient va fi văzut ca exact ceea ce este: un narcisist, un isteric, un sociopat, un antisocial, orice-ar fi. De aceea astfel de ”creștini” păstrează distanța și preferă locurile în care să le fie văzută doar fața de ”creștin de duminică”, pentru că atunci când îi cunoști mai bine afli cine sunt de luni și până sâmbătă.

Răutatea din inima omului nu este un concept nou, Biblia îl descrie îndelung pentru că este un fenomen atât de răspândit pe cât sunt oamenii de răspândiți pe suprafața pământului. Iată câteva exemple:

Psalmii 52:2 Limba ta nu născocește decât răutate, ca un brici ascuțit, viclean ce eşti!

Psalmii 64:3 Ei îşi ascut limba ca o sabie, îşi aruncă vorbele lor amare ca niște săgeți

Psalmii 52:4,5 Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare, limbă înșelătoare! De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău şi te va dezrădăcina din pământul celor vii.

Psalmii 57:4 Sufletul meu este între niște lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sunt sulițe şi săgeți şi a căror limbă este o sabie ascuțită.

Alege viaţa, ca să trăieşti (Deuteronomul 30:19) Partea II

 

Există o soluție: ”Supuneți-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiați-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; curățiți-vă inima, oameni cu inima împărțită!” Un om nu poate sluji la doi stăpâni,  căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona”. (Matei 6:24) Așadar un creștin nu mai poate da curs răutăților firii fără să aibă inima împărțită. ”Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraților! Cine vorbește de rău pe un frate sau judecă pe fratele său vorbește de rău Legea sau judecă Legea. Şi, dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.”, continuă Iacov, iar pe de altă parte cuvântul ne spune să ne judecăm singuri, ca să nu fim judecați (Matei 7:1). 1 Corinteni 6:7 atrage atenția asupra reacției creștinești în fața limbilor otrăvitoare: ”Chiar faptul că aveţi judecăţi între voi este un cusur pe care-l aveţi. Pentru ce nu suferiți mai bine să fiţi nedreptățiți? De ce nu răbdați mai bine paguba?” Adevărul are o caracteristică: va fi revelat, așa cum toate cele ascunse ies la iveală atunci când apare lumina. Deci nu ar trebui să ne facem griji că oamenii vorbesc împotriva noastră, până la urmă, ”fiecare pasăre pe limba ei piere”, iar  ”limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte”. Până la urmă este cunoscut faptul că șerpii veninoși nu mor de la propria otravă, nici dacă se mușcă de limbă, pentru că și-au dezvoltat anticorpi care-i apără de propriul venin. Așa și unii ”creștini”, și-au dezvoltat acești anticorpi care se numesc fire și care, cu cât mai mult este hrănită, cu atât mai mult crește și stăpânește. Pavel spune corintenilor: ”...ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâți, binecuvântăm; când suntem prigoniți, răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.” Iată că nu doar vouă și nouă ni se întâmplă! Așa este de când lumea, cei care muncesc sunt criticați și vorbiți de rău de cei care stau pe margine și nu fac nimic (1 Cor 4:12,13). Cu aceeași limbă cu care varsă venin se și roagă, se spală pe gură și merg la biserică afișând fața de creștin smerit. Se poate aplica aici parte din versetul din Proverbe cu femeia care păcătuiește, apoise șterge la gură şi apoi zice: „N-am făcut nimic rău.” (Prov. 30:20). Așa este și omul care se autodenumește creștin dar are un comportament condamnabil.  Dar biblia ne spune că ne vom cunoaște cu toții după roade. Roadele firii sau roadele Duhului, roadele urii sau roadele bunătății și răbdării. Și nu oricine spune ”Doamne, Doamne...n-am făcut noi, n-am dres noi....?” va intra în locul pregătit pentru cei care au crezut.

Și mai există soluții:  ”Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc” (Matei 5:44); „Purtați-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos” (Galateni 6:2); ”Numai purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentru ca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămâne departe de voi, să aud despre voi că rămâneți tari în acelaşi duh şi că luptați cu un suflet pentru credinţa Evangheliei” (Filipeni 1:27); ”...binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi” (Luca 6:28); ”Încolo, fraților, rugaţi-vă pentru noi ca Cuvântul Domnului să se răspândească şi să fie proslăvit, cum este la voi” (2 Tesaloniceni 3:1); ”Rugaţi-vă pentru noi, căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile”. (Evrei 13:18).

Creștinul nu se răzbună, el are încredere că Dumnezeu se va îngriji de vrăjmașii lui, de defăimătorii lui, de bârfitorii și calomniatorii lui. Creștinul își păstrează pacea și nu se lasă tulburat. Creștinul știe și crede că răzbunarea e a Domnului. ”A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti Când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape Şi ceea ce-i aşteaptă nu va zăbovi.” (Deuteronomul 32:35);

”Căci ştim cine este Cel ce a zis: „A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!” Şi în altă parte: „Domnul va judeca pe poporul Său.” (Evrei 10:30); ”Preaiubiţilor, nu vă răzbunați singuri, ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul” (Romani 12:19).

Dumnezeul nostru este Dumnezeu ordinii și echilibrului. El pune ordine și în poporul Lui, astfel că El rânduiește dregători și slujitori care să mențină ordinea în Trupul lui Cristos și în societate. ”Oricine să fie supus stăpânirilor celor mai înalte, căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Şi stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotrivește stăpânirii se împotrivește rânduielii puse de Dumnezeu, şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osânda. Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău. De aceea trebuie să fiţi supuși nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului. Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, făcând necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sunteţi datori să dați: cui datorați birul, daţi-i birul; cui datoraţi vama, daţi-i vama; cui datoraţi frica, daţi-i frica; cui datoraţi cinstea, daţi-i cinstea.” (Romani 13)

Știm că: ”Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi dorește ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăință”. (2 Petru 3:9) Așa că, chiar dacă în sinea noastră dorim măcar un pic de răzbunare pentru ce ni s-a făcut, Dumnezeu are alte planuri cu oamenii: să-i aducă la mântuire. Iar noi nu avem decât să iertăm greșiților noștri, ca să fim iertați la rândul nostru pentru ceea ce am greșit, ca să nu ne asemănăm exact cu aceia care ne-au făcut rău și care-și vor primi răsplata după faptele lor. Noi suntem datori ”Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.... să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, ci doar o așteptare înfricoșată a judecății şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți”.  (Evrei 10)

...să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii le-au pierdut şi au căzut din credinţă. 1 Timotei 1:19 Partea III

 


Și dacă niciuna dintre aceste soluții nu funcționează iar oamenii continuă să trăiască după cum vor ei numindu-se în același timp creștini și frecventând biserica, ultima resursă pusă la îndemână de cuvânt este arătată în Corinteni: ”În Numele Domnului Isus, voi şi duhul meu, fiind adunați laolaltă prin puterea Domnului nostru Isus, am hotărât ca un astfel de om să fie dat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.” (1 Corinteni 5:5). 1 Timotei 1 se  vorbește despre Imeneu și Alexandru care huleau, făceau rău, vorbeau împotriva fraților și lui Dumnezeu și au fost și ei dați pe mâna Satanei. Dar de ce trebuie să facem așa ceva? Și cine poate face asta? Desigur, aici vorbește Pavel despre aceia pe care îi consideră atât el, cât și biserica, drept irecuperabili. Nu este un lucru de dorit ca astfel de oameni să continue să se amestece cu creștinii născuți din nou, care fac cinste Numelui Domnului, pentru că așa cum un măr putred strică toate merele din jurul lui, tot așa un om ca acesta ”agață” creștinii mai tineri și mai naivi și îi îndepărtează de Cale.

Deci este vital să ne păstrăm credința și un cuget curat, așa cum sfătuiește Pavel pe Timotei, ”să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii le-au pierdut şi au căzut din credinţă”, ca să rămânem lângă Dumnezeu și în Dumnezeu, ca să nu ne părăsim mântuirea. În primul capitol către Romani, Pavel are o listă de lucruri de care un creștin trebuie să se debaraseze. De la viclenie, obrăznicie, invidie, pe care nu le considerăm așa grave, până la curvie și crimă, avem aici oglinda în care nu ar trebui să se regăsească niciun creștin. Răutatea, lăcomia, bârfa, încălcarea cuvântului dat, lăudăroșenia, neascultarea, născocirea de rele, mândria – sunt toate comportamente nedemne de un copil al lui Dumnezeu. Aici Pavel se adresează creștinilor din Roma și vorbește despre starea decăzută a omenirii, subliniind faptul că oamenii nu se pot justifica pentru astfel de fapte, mai ales oamenii care-și spun creștini. Pavel afirmă că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Aici nu se adresează unora care n-au auzit niciodată despre Dumnezeu, ci tocmai acelora care aveau deja o Lege, cu care se și lăudau, dar n-o împlineau. Aceștia erau evreii din vremea aceea. Putem extinde mustrarea lui Pavel către evrei și către alții care se numesc acum creștini dar trăiesc și se comportă mai rău decât cei din lume, care nu au cunoștință despre Dumnezeu. Dar Pavel îi avertizează pe toți, cu Lege sau fără Lege, că nu se pot dezvinovăți. Ba dimpotrivă, cel care cunoaște poruncile lui Dumnezeu și nu le trăiește este cel care conduce oamenii spre iad: ”tu, cel care te măgulești că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, povăţuitorul celor fără minte, învățătorul celor neștiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoștinței depline şi al adevărului; tu deci, care înveți pe alţii, pe tine însuți nu te înveți?” Iar continuarea ar trebui să ne dea de gândit: „Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri”, după cum este scris”. Iată că suntem responsabili ca purtarea și umblarea noastră să atragă oamenii către Dumnezeu, nu-i să-i conducem pe drumul către iad, chiar dacă este pavat cu intenții bune! De aceea nu trebuie să ne însoțim cu astfel de oameni!

Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înșelătoare. Să se depărteze de rău şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmărească. Chiar dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi! „N-aveţi nicio teamă de ei şi nu vă tulburaţi! Ci sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” Fiţi totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi, dar cu blândeţe şi teamă, având un cuget curat, pentru ca cei ce bârfesc purtarea voastră bună în Hristos să rămână de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău”. (1 Petru 3) Vor fi mereu astfel de oameni, chiar în biserică. Noi nu trebuie să ne lăsăm tulburați și distrași de ei, pentru că își vor lua răsplata. Cu diavolul nu se stă la taclale și nu se negociază. Trebuie să ne îndepărtăm de ei și de cei care-i susțin. ”Depărtează-te de nebun, căci nu pe buzele lui vei găsi ştiinţa!” (Proverbe 4:16)

Pavel îl avertizează pe Timotei: ”Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia”. (2 Timotei 3) Recunoașteți tabloul? Din păcate, pe cei mai mulți dintre aceștia îi putem găsi duminica în biserici. Nu-i așa? După Timotei, Pavel îl sfătuiește și pe Tit: ”După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel ce aduce dezbinări...”. 

Slujba creștinului este să ajute oamenii să-L cunoască pe Hristos, nu să încerce să-i schimbe. Schimbarea o face Dumnezeu, dacă omul dorește. Creștinul poate doar să sfătuiască și să învețe pe oameni, în speranța că Dumnezeu le va da pocăința ca să ajungă la cunoștința adevărului, că venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia. Iar în acest proces trebuie să ne așteptăm la împotrivire. ”De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți.” Chiar dacă ”oamenii răi şi înșelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi”, Pavel spune: ”Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat şi de care eşti deplin încredințat, căci ştii de la cine le-ai învățat”. Încercarea de a forța nota ca cineva să se schimbe și să dea cinste lui Dumnezeu, ca un creștin real, nu ne va aduce decât frustrare și dezamăgiri.

Însă pentru noi, cei care credem și trăim așa cum credem, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre stă la ușă și bate, gata să aducă cu Sine și răsplata, ca să dea fiecăruia după fapta lui. (Apocalipsa 22:12) Cei ce îşi spală hainele, au drept la pomul vieţii şi vor intra pe porți în cetate! Iar afară vor rămâne vrăjitorii, curvarii, ucigașii, închinătorii la idoli şi oricine iubeşte minciuna şi trăiește în minciună! Să luăm aminte!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...