Am găsit în dicţionar că iertarea înseamnă: "A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greşeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva", dar cuvântul neiertare nu l-am găsit, spre surprinderea mea! Am găsit doar că opusul cuvântului iertare este osândire, pedeapsă.
Neiertarea este un fenomen foarte des întâlnit între oameni, care din lipsă de informare sau de bună voie, aleg să-şi otrăvescă viaţa adăugând zi de zi mai multă mânie, mai multă amărăciune, mai multă neiertare sentimentelor lor deja fragile şi vulnerabile.
Dacă pentru fiecare emoţie avem câte un mod de exprimare (pentru bucurie avem râsul, pentru tristeţe şi durere avem plânsul, cântul) pentru mânie şi amărăciune nu avem un mod specific de exprimare. Aşa că acest sentiment are un singur antidot: iertarea.
Oameni ne fac rău cu bună ştiinţă sau fără să-şi dea seama. Ori într-o situaţie ori în alta, cel care nu iartă are cel mai mult de suferit. Cel care ne-a greşit trece mai departe şi îşi vede de viaţă, pe când cel care nu iartă rămâne închis în temniţa propriilor amărăciuni, judecăţi, resentimente. Ştiu că pare ciudat, dar atunci când cineva greşeşte, trebuie să mergem şi să-i spunem: "te rog să mă ierţi pentru felul cum am gândit la adresa ta, pentru felul în care te-am judecat." Este greu de făcut aşa ceva, pentru că cel rănit se consideră neîndreptăţit, suferă şi nu-i arde de dat ochi cu cel care l-a rănit. Dar doar de noi depinde ce reacţie avem la felul în care ne tratează oamenii. Ei ne pot jigni şi ne pot face orice, dar noi putem să-i lăsăm să ne rănească sau nu. Putem să ignorăm sau putem fierbe în sus propriu până explodăm.
Iertarea se manifestă printr-un act de voinţă: aleg să iert pe cel care m-a rănit. Altfel, suspiciunea, teama, scepticismul, dorinţe necontrolate, asprime, obrăznicie, gănduri rele, roade ale amărăciunii, vor pune stăpânire pe mine.
În Marcu 11 de la 20 la 26, unde Isus ne vorbeşte despre puterea credinţei, ni se spune in versetul 26 aşa: "dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre."
Ca rugăciunile noastre să fie ascultate, trebuie să avem trei lucruri: credinţă, încredere şi să iertăm.
Paşii spre iertare sunt:
1. Voinţa- aleg să iert.
2. Duhul- îmi asum răspunderea pentru ce am greşit, sau pentru răspunsul meu la ofensă (judecata, amărăciune)
3. Emoţiile- voi prelua controlul asupra emoţiilor şi minţii mele şi nu voi mai permite celui rău să mă rănească, apoi voi face bine celui care m-a rănit.
Pentru a înţelege corect ce este iertarea, gândeşte-te că este o poruncă, nu o opţiune. Dă-ţi seama că iertarea este divină, nu umană. Alege să ierţi, declarând asta cu voce tare. „Aleg să iert pe.... care m-a rănit când a zis... sau a făcut... sau (enumeri ceea ce ţi s-a făcut şi te-a rănit). Cere Duhului Sfânt să îţi arate rădăcinile amărăciunii tale şi care este amărăciunea care a dat roade, cauza care a produs-o. (2Cor. 7:1 „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.”)
Să nu uităm că răzbunarea e a Domnului! (Ioan 16:1 „Şi cînd va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.”) Să nu uităm că Dumnezeu a ales să ierte pe TOŢI oamenii şi dacă El alege să nu ne răzbune, este dreptul Lui câştigat la cruce. Dacă a murit pentru mine, a murit şi pentru cel care m-a rănit, iar dacă am pretenţia să pedepsească pe cel care mi-a greşit, atunci probabil că trebuie să mă pedepsească şi pe mine, pentru că am greşit şi eu, cu siguranţă, cuiva! Aminteşte-ţi că ai o răspundere pentru gândurile rele pe care le-ai nutrit pentru persoana care te-a făcut să suferi. Nu-ţi scuza sentimentele sau acţinile, crezăndu-te îndreptăţit să le ai. Mărturiseşte-ţi gândurile rele înaintea Domnului şi apoi înaintea celui care te-a rănit. Cere-I domnului o inimă nouă. Acţionează pe baza faptului că Hristos locuieşte în tine, nu pe baza sentimentelor tale.
Dacă ne-am întors sincer la Domnul şi am primit prin har şi credinţă mântuirea, trebuie să ne purtăm conform cu credinţa pe care o declarăm. Când nu iertăm nu înseamnă, cum spun unii, că ne pierdem mântuirea, dar ne stricăm relaţia cu Tatăl. Isaia 59:1,2 ne spune: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”
Să nu mai dăm vina pe Dumnezeu când rugăciunile noastre nu sunt ascultate, ci să ne cercetăm să vedem unde am greşit şi să aşteptăm cu răbdare împlinirea promisiunilor Lui la momentul ales de El !
Neiertarea este un fenomen foarte des întâlnit între oameni, care din lipsă de informare sau de bună voie, aleg să-şi otrăvescă viaţa adăugând zi de zi mai multă mânie, mai multă amărăciune, mai multă neiertare sentimentelor lor deja fragile şi vulnerabile.
Dacă pentru fiecare emoţie avem câte un mod de exprimare (pentru bucurie avem râsul, pentru tristeţe şi durere avem plânsul, cântul) pentru mânie şi amărăciune nu avem un mod specific de exprimare. Aşa că acest sentiment are un singur antidot: iertarea.
Oameni ne fac rău cu bună ştiinţă sau fără să-şi dea seama. Ori într-o situaţie ori în alta, cel care nu iartă are cel mai mult de suferit. Cel care ne-a greşit trece mai departe şi îşi vede de viaţă, pe când cel care nu iartă rămâne închis în temniţa propriilor amărăciuni, judecăţi, resentimente. Ştiu că pare ciudat, dar atunci când cineva greşeşte, trebuie să mergem şi să-i spunem: "te rog să mă ierţi pentru felul cum am gândit la adresa ta, pentru felul în care te-am judecat." Este greu de făcut aşa ceva, pentru că cel rănit se consideră neîndreptăţit, suferă şi nu-i arde de dat ochi cu cel care l-a rănit. Dar doar de noi depinde ce reacţie avem la felul în care ne tratează oamenii. Ei ne pot jigni şi ne pot face orice, dar noi putem să-i lăsăm să ne rănească sau nu. Putem să ignorăm sau putem fierbe în sus propriu până explodăm.
Iertarea se manifestă printr-un act de voinţă: aleg să iert pe cel care m-a rănit. Altfel, suspiciunea, teama, scepticismul, dorinţe necontrolate, asprime, obrăznicie, gănduri rele, roade ale amărăciunii, vor pune stăpânire pe mine.
În Marcu 11 de la 20 la 26, unde Isus ne vorbeşte despre puterea credinţei, ni se spune in versetul 26 aşa: "dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre."
Ca rugăciunile noastre să fie ascultate, trebuie să avem trei lucruri: credinţă, încredere şi să iertăm.
Paşii spre iertare sunt:
1. Voinţa- aleg să iert.
2. Duhul- îmi asum răspunderea pentru ce am greşit, sau pentru răspunsul meu la ofensă (judecata, amărăciune)
3. Emoţiile- voi prelua controlul asupra emoţiilor şi minţii mele şi nu voi mai permite celui rău să mă rănească, apoi voi face bine celui care m-a rănit.
Pentru a înţelege corect ce este iertarea, gândeşte-te că este o poruncă, nu o opţiune. Dă-ţi seama că iertarea este divină, nu umană. Alege să ierţi, declarând asta cu voce tare. „Aleg să iert pe.... care m-a rănit când a zis... sau a făcut... sau (enumeri ceea ce ţi s-a făcut şi te-a rănit). Cere Duhului Sfânt să îţi arate rădăcinile amărăciunii tale şi care este amărăciunea care a dat roade, cauza care a produs-o. (2Cor. 7:1 „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.”)
Să nu uităm că răzbunarea e a Domnului! (Ioan 16:1 „Şi cînd va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.”) Să nu uităm că Dumnezeu a ales să ierte pe TOŢI oamenii şi dacă El alege să nu ne răzbune, este dreptul Lui câştigat la cruce. Dacă a murit pentru mine, a murit şi pentru cel care m-a rănit, iar dacă am pretenţia să pedepsească pe cel care mi-a greşit, atunci probabil că trebuie să mă pedepsească şi pe mine, pentru că am greşit şi eu, cu siguranţă, cuiva! Aminteşte-ţi că ai o răspundere pentru gândurile rele pe care le-ai nutrit pentru persoana care te-a făcut să suferi. Nu-ţi scuza sentimentele sau acţinile, crezăndu-te îndreptăţit să le ai. Mărturiseşte-ţi gândurile rele înaintea Domnului şi apoi înaintea celui care te-a rănit. Cere-I domnului o inimă nouă. Acţionează pe baza faptului că Hristos locuieşte în tine, nu pe baza sentimentelor tale.
Dacă ne-am întors sincer la Domnul şi am primit prin har şi credinţă mântuirea, trebuie să ne purtăm conform cu credinţa pe care o declarăm. Când nu iertăm nu înseamnă, cum spun unii, că ne pierdem mântuirea, dar ne stricăm relaţia cu Tatăl. Isaia 59:1,2 ne spune: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”
Să nu mai dăm vina pe Dumnezeu când rugăciunile noastre nu sunt ascultate, ci să ne cercetăm să vedem unde am greşit şi să aşteptăm cu răbdare împlinirea promisiunilor Lui la momentul ales de El !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu