Anunţ!

Asociația noastră începe următoarele cursuri/grupe:
- cu adolescente, având tema: "Ce trebuie să ştie o fată" (iar în cadrul grupului se vor discuta probleme ale adolescenţei, chestiuni care ţin de igiena personală, bunele maniere, etc.)
- cu femei (unde se vor discuta probleme de cuplu, de creşterea copiilor, etc.)
- grup de părtăşie cu familii (cupluri)
- club de lectură creştină şi nu numai
- curs de croitorie
- ocultismul şi pericolul pe care îl reprezintă
Specificăm: întâlnirile sunt săpatămânale. Cursurile sunt gratuite, se desfăşoară la domiciliul nostru (în Hunedoara) şi vă rugăm să ne contactaţi la adresa: elena_reinerth7@yahoo.com
Vă aşteptăm cu mult drag!

DONEAZĂ 2%/ Donate

Datele noastre sunt:
Asociaţia Creştin Umanitară Flacăra Speranţei, cod fiscal 23898629, cont bancar RO32BTRL06301201P92687XX, Banca Transilvania.
Our datas: bank account RO32BTRL06301201P92687XX Tansilvania Bank.

vineri, 28 noiembrie 2014

Mânia

    De câte ori în viaţa ta de creştin te-ai lăsat condus de ceea ce simţi, spunând „dar nu mă pot abţine”? Cu toţii avem voinţă liberă şi putem lua decizii! Dacă decidem prost, să nu dăm vina pe alţii, aşa cum au făcut Adam şi Eva! Putem să ne abţinem, putem să ne controlăm. Roada Duhului Sfânt, care este autocontrolul, ne-a fost dată ca să ne ajute să ne ţinem sun control. Pe noi înşine. Dacă lăsăm emoţii ca nemulţumirea, supărarea, judecata să se transforme în mânie, ajungem să scăpăm de sub control. Ca şi creştin, nu-mi permit luxul de a trăi după ceea ce simt. Lăsându-ne pradă emoţiilor nu facem decât să comitem sinucidere spirituală: ucizi tot ce vrea Dumnezeu să facă în viaţa ta. Încercăm să schimbăm ceea ce simţim şi nu putem. Atunci trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne schimbe pe noi, ca să fim mai puternici decât emoţiile noastre, ca să le putem controla. Nu trebuie să negăm ce simţim, ci trebuie să negăm dreptul a ceea ce simţim să deţină controlul asupra noastră. Să ne mâniem nu e păcat, ci felul în care răspundem la mânie ne face să păcătuim. 
      Biblia ne învaţă să biruim răul prin bine. Când eşti ispitit să te mânii, du-te şi fă un bine cuiva. Dacă Dumnezeu îngăduie situaţii în care să te mânii, în loc să dai curs mâniei, scoţând pe gură venin, acţionând impulsiv, mai bine ai observa tiparul care există în viaţa ta şi mai bine ai cere lui Dumnezeu să smulgă rădăcinile mâniei, neiertării şi amărăciunii din tine, tocmai acelea care te împiedică să trăieşti ceea ce afirmi că eşti: creştin. 
      Cuvântul creştin nu poate fi asociat cu cuvântul mânie. Este o contradicţie în termeni. Un creştin nu-şi plânge de milă, cerşind compătimire prin cuvintele, faptele sau atitudinile sale. Acesta este egoism. El se încrede în Cuvântul Domnului care spune „n-am să te las, nu te voi părăsi”. Un creştin nu îşi vorbeşte de rău aproapele care l-a dezamăgit sau s-a dovedit mai puţin spiritual şi mai mult uman. Asta este răzvrătire şi judecată care duce la dezbinare. El alege să iubească. Cuvântul „ofensă” are la bază cuvântul grec „skandalon” care înseamnă momeală. Mânia, judecata, amărăciunea sunt momelile diavolului prin care ne agaţă să ne ducă spre dezbinare şi distrugere. Chiar dacă mânia poate fi justificată, Dumnezeu ne spune că are pentru noi o cale mai bună. Unde nu-i pace, nu-i putere. Când eşti mânios prea mult timp, nici nu mai ştii că eşti mânios. Şi spui ca fetiţa din reclamă: „dar nu mă pot abţine!”. Te porţi ca un puşti răzgâiat, care se dă cu fundul de pământ dacă nu obţine ce vrea. Pentru un copil este normal. Dar la un adult arată rău! 
     Prea multe părţi din Biblie ştim, cântăm, cităm, dar prea puţine le trăim cu adevărat! Când mai simţi că nu te poţi abţine să simţi ce simţi, du-te la Dumnezeu şi spune-I: „Doamne, nu voi lăsa ceea ce simt să pună stăpânire pe mine, ştiu că Ţie nu-Ţi place să acţionez aşa şi nu-Ţi aduce cinste. Mă voi încrede în Tine să rezolvi această situaţie cum vrei Tu, iar între timp, eu voi continua să fac ceea ce Tu mi-ai cerut: Îţi voi sluji Ţie. Îţi mulţumesc că nu mai trebuie să am eu grijă de mine, ci acum ai Tu grijă de mine şi poţi face asta mult mai bine decât aş putea eu!”.

joi, 20 februarie 2014

Compromis sau manipulare?


Cuvântul “compromis” sugerează un acord bazat pe cedări reciproce. Dar ştim bine că acest cuvânt se foloseşte şi atunci când spunem că cineva lasă deoparte convingerile personale ca să se alinieze unui alt curs al lucrurilor, din motivaţii diverse. Din păcate, motivaţia generală pentru compromis este nevoia de acceptare. Facem orice de dragul de a fi incluşi. În grup, în club, în orice. Asta presupune să lăsăm deoparte orice valoare personală, orice credinţă, orice convingere, orice direcţie am avea.
Din păcate, experienţa m-a învăţat că acesta este totală pierdere de vreme şi o sursă nesfârşită de suferinţe provocate nouă înşine, cât şi celorlalţi care sunt implicaţi în jocul nostru de-a apartenenţa. Putem renunţa pentru o vreme la valorile personale (sau, de ce nu, la nonvalorile personale, chiar dacă noi le percepem altfel) dar, mai devreme sau mai târziu, ceea ce suntem de fapt va ieşi la iveală dezgolind adevăratul nostru eu, acoperit pentru o vreme de compromis. Atunci lăsăm în urmă prăpăd, durere, rupturi, dezbinare. Şi toate astea pentru că nu ne cunoaştem suficient ca să ştim ce vrem şi ce preţ suntem dispuşi să plătim, până unde suntem în stare să mergem ca să ne facem acceptaţi. Iar apoi când impulsurile interioare, mai puternice decât noi, ne împing în altă direcţie, lăsăm în urmă ravagii. Aşa că, din compromisul făcut rămânem şifonaţi, compromişi, caracterul nostru iese la iveală şi ajungem să fugim de noi înşine mulţumindu-ne cu surogate.
Dar ce ne facem cu cei care recurg la compromis ca rampă de lansare pentru manipulare?  Ei sunt cei mai periculoşi. Au deja scenariul în minte şi îl urmăresc cu orice preţ, cu răbdare. Dacă din categoria celor care fac compromisul că nu ştiu altfel sau pentru incluziune (care sunt naivii mai bine sau mai rău intenţionaţi), aceştia din urmă, care recurg la compromis ca platformă pentru a-şi atinge anumite scopuri, fac parte din categoria „sociopaţilor” care premeditează crima îndelung înainte de a o comite. Altfel, cum să denumesc o persoană care leagă relaţii având în minte un întreg scenariu care implică atragerea celorlalţi în jocul său, crezând că este cel mai grozav, iar ceilalţi nu ştiu ce este mai bine pentru ei?
Dacă nu aş fi cunoscut astfel de oameni nu aş fi ştiut cum stau lucrurile, dar am avut ocazia să cunosc oameni de tot felul. Manipulatori subtili, care apelează la coarda sensibilă, care târăsc după ei un întreg cortegiu de scuze, de lamentaţii, de necazuri, care mereu îşi plâng soarta… oameni care, confruntaţi, îşi iau angajamente pe care nu sunt în stare să le respecte şi când se satură de compromis lovesc şi pleacă fără să-şi recunoască instabilitatea şi motivaţiile greşite. (Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.” Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.” Geneza 3) De când e omul pe pământ, de când s-a îndoit el de Dumnezeu şi a ales să asculte de şarpe, de atunci se repetă acelaşi scenariu, ca pe-o placă zgâriată: altul e de vină pentru eşecurile mele şi pentru deciziile mele, el m-a făcut să greşesc, sau m-a amăgit…!
Ne luptăm cu toţi şi toate, căutând să ieşim deasupra tuturor mereu, să dovedim că avem dreptate, că suntem mai buni, să împroşcăm cu noroi în cei care ne-au produs iremediabil rău, în loc să învăţăm să recunoaştem adevărata luptă… cu noi înşine, cu zidirea caracterului nostru, care lasă de dorit.
De când l-am auzit pe pastorul Don Clowers afirmând: „caracterul unui om se poate verifica în şase luni”, am meditat la aceasta mereu şi am înţeles că îndelunga experienţă a dânsului a fost cea care l-a îndreptăţit la această afirmaţie.  
De ce să ne batem capul când lucrurile nu merg? De ce să ne agăţăm ca scaiul de oaie de relaţii nepotrivite, compromise? De ce să nu ne cerem iertare, să iertăm şi să mergem mai departe? De ce să nu învăţăm din lecţiile de viaţă ca să putem înainta? De ce să nu ne însoţim cu oameni ca noi, ca să nu mai fim obligaţi la compromisuri? E chiar aşa de greu? Nu e!  Trebuie doar să învăţăm să recunoaştem adevărata luptă… Care se dă întâi cu noi înşine!



luni, 6 ianuarie 2014

La mulţi ani, 2014!

La mulţi ani celor care azi împlinesc o…. vârstă… ca membri oficiali în Împărăţia lui Dumnezeu, ca noi! Prin noi spun eu, soţul meu, mama, fiul meu… celor care au făcut botezul în apă în ziua de Bobotează.
De la începutul anului Dumnezeu ne vorbeşte şi cu ocazia aniversării noastre, vreau să pun pe hârtie (şi în spaţiul virtual) direcţiile pe care le-am primit de la Dumnezeu pentru acest an.
Marlene McGuirk a postat o profeţie pentru anul 2014. Am tradus-o: “Va fi uşor să te mişti în Duhul în 2014 iar slava Domnului va fi văzută. Pe măsură ce-L căutăm, vom vedea apăsarea (persecuţiile) în natural căzând şi vom intra într-o perioadă cu totul nouă. Va fi cel mai bun an din punct de vedere spiritual de până acum, atât fizic cât şi financiar. Vom atinge cu Evanghelia mai mulţi oameni ca niciodată. Vom fi binecuvântaţi şi vom fi o binecuvântare. Marcu 11:23 spune: Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”
Citez din motivele de rugăciune lansate de Alfa Omega:
„2014 este un an de cotitură pentru ţara noastră. Motivele de rugăciune ale anului sunt: Pentru Biserică
-pentru intrarea deplină în mandatul dat de Domnul legat de propovăduirea Evangheliei.
-Familii - mântuirea întregii familii, restaurarea relaţiilor şi unitate între soţi, protecţie, restaurarea relaţiilor între generaţii (Mal. 4:6), copii şi tineri- radicali pentru Cristos.
-Unitate în şi între biserici, unitate în Trupul lui Cristos din România. Restaurarea şi vindecarea relaţiilor dintre creştini, întregirea Bisericii Domnului din România, eliminarea dezbinărilor şi neiertărilor care duc la fragmentare.
-Extinderea revelaţiilor despre:  identitatea în Cristos,  autoritatea spirituală, dimensiunea  închinării şi rugăciunii, a principiilor binecuvântării Domnului, a valorilor Împărăţiei lui Dumnezeu.
-Ieşirea Bisericii dintre ziduri cu  mesajul Evangheliei, al speranţei, către comunitate, în localităţile  ţării, ca fiecare creştin să fie un misionar activ în sfera sa de influenţă şi acţiune. Ne rugăm pentru seceriş şi pentru lucrători la secerişul cel mare. Este un an al mântuirii pentru mulţi!
   Pentru România
-Trezirea şi mântuirea în masă a românilor. Să  proclamăm pe Isus Cristos ca Domn şi Stăpân peste România, ca Împărăţia lui Dumnezeu să vie, ca Voia Tatălui să se facă, precum în cer, aşa şi pe pământ, în România. Să declarăm: România închinată Domnului Isus Cristos!”
Când am stat cu familia înaintea Domnului la începutul anului, iată ce ne-a vorbit Domnul fiecăruia:
Emanuel: Ioan 10:10 „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.”
Elena: Filipeni 4:13,6 „Pot totul în Hristos care mă întăreşte. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. ”
Leo: Isaia 66:1,5 “Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele! Ascultaţi cuvântul Domnului, voi care vă temeţi de cuvântul Lui: „Iată ce zic fraţii voştri care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: „Să-Şi arate Domnul slava, ca să vă vedem bucuria!” – Dar ei vor rămâne de ruşine!”
Raluca: Apocalipsa 21:5 “Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
Noemi: Apocalipsa 1:8 „Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul”, zice Domnul Dumnezeu, „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic.”
Iată cum conturează Dumnezeu anul 2014, ca an de biruinţă în El: apăsarea cade, lipsa încetează şi belşugul vine prin credinţă, creştinii ies pe câmpul Evangheliei, împlinindu-şi chemarea, Biserica va reveni la ceea ce Dumnezeu a intenţionat ca ea să fie: Trupul Său unit, barierele cad, competiţia pleacă şi îi ia locul colaborarea, judecata şi bârfa pleacă şi vine dragostea, dezbinarea cade şi o înlocuieşte unitatea, îndoiala pleacă şi lasă loc trăirii prin credinţă, conducerea omului dispare făcând loc manifestării Duhului lui Dumnezeu şi slavei Lui, cele vechi se duc, iată că Domnul face toate lucrurile noi!

Dumnezeu este acelaşi ieri, azi şi în veci, noi suntem cei care au nevoie de schimbare, El este credincios promisiunilor Lui, El a vorbit, oare noi vom asculta, vom crede şi ne vom supune? 

marți, 5 noiembrie 2013

Care este mărturia noastră?

3 Ioan - Prezbiterul, către preaiubitul Gaiu, pe care-l iubesc în adevăr.
Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău. A fost o mare bucurie pentru mine când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi că umbli în adevăr. Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr. Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi şi pentru străini totodată. Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea bisericii. Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu; căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva de la neamuri. Este datoria noastră, dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul.
Am scris ceva bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât; dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din biserică.
Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu. Toţi, chiar şi Adevărul, mărturisesc bine despre Dimitrie; şi noi mărturisim despre el; şi ştii că mărturisirea noastră este adevărată. Aş avea să-ţi spun multe lucruri, dar nu voiesc să ţi le scriu cu cerneală şi condei.
Nădăjduiesc să te văd în curând, şi atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine. Prietenii îţi trimit sănătate. Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume. Amin.
Scrisoarea lui Ioan către Gaiu este şi azi oglinda bisericilor noastre şi a fraţilor noştri. Relaţiile între oameni sunt mereu dificile când nu este Duhul Sfânt în control.
Scrisă în preajma anului 90 d.H., scrisoarea lui Ioan conţine multe învăţături pentru noi, conţine tipare şi modele pe care le observăm şi astăzi foarte clar.
Cum primim noi pe cei trimişi de Dumnezeu? Asemeni lui Diotref, căruia îi place să deţină controlul, acţionând nedemn de chemarea pe care ar trebui să o aibă un creştin, sau asemeni lui Dimitrie, care are o mărturie bună între oameni?
Gaiu, ospitalier şi deschis, trăieşte în acelaşi mediu cu opozantul Diotref, care, cu aroganţă, respinge pe cei trimişi de Dumnezeu în ajutorul bisericii locale.
Mândria lui Diotref este demascată de Ioan, care supraveghea creşterea bisericii şi dată pe faţă, aşa cum lumina dă pe faţă orice este din întuneric. Diotref este împotrivitor, arogant, defăimător şi, pe lângă faptul că respinge pe cei trimişi, îi şi ameninţă cu eliminarea din biserică pe cei care îndrăznesc să-i primească. Totuşi, Ioan nu se opune în mod direct răzvrătitului, ci alege să lase pe Dumnezeu să rezolve situaţia, Ioan fiind recunoscut pentru spiritul său blând şi iubitor. El rămâne ancorat în adevăr şi cere lui Dumnezeu să facă dreptate şi să scoată adevărul la iveală, aşa cum ar trebui să ne rugăm şi noi.
Ascultarea de Dumnezeu aduce binecuvântare şi belşug, deşi vor exista şi vremuri de lipsă, pentru că avem nevoie să creştem în credinţă, în dependenţă de Dumnezeu şi să nu ne mai bazăm pe forţele proprii, nici pe alţi oameni.
Dacă trăim punând mai presus Împărăţia lui Dumnezeu şi ne vom face partea, El Se va îngriji de toate nevoile noastre.
Chemarea lui Dumnezeu de a duce mai departe Cuvântul Lui este însoţită de o condiţie: puritatea transmiterii Cuvântului, necompromiterea lui prin acceptarea de ajutor din partea necredincioşilor sau a celor care nu trăiesc conform adevărului, ci conduşi de fire.
Care este mărturia noastră? Ce văd oamenii când privesc la noi?
Văd dragostea lui Dumnezeu şi adevărul necompromis sau văd că ne facem frate cu oricine ne susţine interesele personale?
Punem la dispoziţia fraţilor resursele noastre sau ne bazăm pe alţii ca să ne ridicăm şi să ne facem un nume?
Investim în lucrarea lui Dumnezeu sau ne vedem doar propriul interes?
Administrăm cu înţelepciune resursele lui Dumnezeu sau le folosim în scopuri proprii şi ca să ne susţinem doar propria existenţă?
Întrebăm pe Dumnezeu ce să facem cu resursele Lui sau le împărţim după bunul plac, ca să ne zidim doar reputaţia şi să ne construim relaţii în lume?
Ce spune felul nostru de viaţă despre relaţia noastră cu Dumnezeu? Apărăm adevărul sau propriile interese? Ascultăm de Dumnezeu sau de cei care ne măgulesc? Urmăm chemarea lui Dumnezeu sau pe cei care ne pot îmbogăţi material? Suntem sinceri cu noi şi cu Dumnezeu sau ascundem adevărul sub diverse scuze, căutând să ne însoţim cu cei care ne susţin, ca să avem justificare?
Nimic nu este nou sub soare, tot ce a fost va mai fi. De aceea avem Cuvântul lui Dumnezeu ca îndreptar. Deschide ochii să vezi cine este din Dumnezeu şi cine nu este, ca să nu fie prea târziu pentru tine.
Apoc. 3:14-19 - Îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu: „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, dar, şi pocăieşte-te!
Soluţia este pocăinţa, până mai este har şi nu se închide uşa.
Apoc. 3:1-3 - Îngerului Bisericii din Sardes scrie-i: „Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte, dar, cum ai primit şi auzit! Ţine şi pocăieşte-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoţ, şi nu vei şti în care ceas voi veni peste tine.






luni, 4 noiembrie 2013

Fiţi treji şi vegheaţi!

1 Petru 1:13 De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.
În multe pasaje biblice găsim avertismente care ne atrag atenţia asupra importanţei vegherii. Acum 2000 de ani Dumnezeu a oferit totul ca noi să putem umbla pe calea Lui. Ne-a dat pe Fiul Său, ca prin credinţa în El să ne putem împăca cu Tatăl ceresc, să putem nu numai să avem viaţa veşnică, ci şi aici pe pământ să trăim o viaţă din belşug. Partea noastră este acceptarea lui Isus ca Domn şi Mântuitor, apoi vom fi născuţi din nou, din natura neprihănită a lui Dumnezeu şi vom fi înfiaţi în marea Familie a lui Dumnezeu care este Biserica. De la etapa de bebeluş spiritual trebuie apoi să creştem până la statura de om mare şi să trăim conform îndemnurilor Duhului care trăieşte în noi. Şi atunci, de ce să veghem?
1 Petru 5:8 Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.
Câtă vreme încă nu facem alegerea să trăim pentru Dumnezeu, diavolul se joacă cu noi dar nu prezentăm un pericol real pentru el. Dar când luăm decizia să aparţinem Domnului şi să lucrăm pentru El, diavolul se supără tare. De acum nu mai este pentru el o joacă de-a pisica şi şoarecele, pentru că devenim duşmanii lui declaraţi şi, în momentul în care am pronunţat „Doamne, vino în inima mea şi fii Mântuitorul şi Domnul meu” i-am declarat război. Chiar dacă ştie că ne-a scăpat din mână, el nu va înceta pe orice cale să ne corupă, să ne intimideze, să ne descurajeze, să ne facă să renunţăm. Se va folosi de fiecare slăbiciune a noastră ca să dea cu noi de pământ. De aceea trebuie să urmăm exemplul fecioarelor înţelepte:
Matei 25:1-13 Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, când şi-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate şi au adormit. La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.” Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă.” Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă şi s-a încuiat uşa. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Dar el, drept răspuns, le-a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” Vegheaţi, dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.
Uşa s-a închis în timp ce întârziatele încercau să recupereze timpul. Tot aşa a fost şi pe vremea lui Noe:
Geneza 6:13,18,22 7:1,5,15,16 Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: „Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul. Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevasta ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine. Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu. Domnul a zis lui Noe: „Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni. Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.  Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă. Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.
De asta este foarte important să auzim vocea Domnului, să ascultăm de El şi să facem ce avem de făcut. Este important să facem tăcere în noi înşine ca să-L putem auzi pe El. Nu trebuie să dăm mereu vina pe diavolul pentru toate falimentele nostre, pentru că cele mai multe eşecuri le experimentăm atunci când lăsăm firea noastră să preia controlul. Când ne bazăm pe emoţiile noastre, când credem că ştim totul, când punem la îndoială autoritatea lui Dumnezeu contestând pe cei pe care i-a pus în autoritate peste noi şi noi ne-am angajat faţă de ei, atunci lăsăm firea noastră să preia controlul şi ieşim de sub protecţia lui Dumnezeu.
Romani 8:1,2 Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.
Cel care trăieşte după îndemnurile Duhului nu greşeşte. Acelaşi Duh care L-a înviat pe Isus din morţi locuieşte în mine. El m-a izbăvit de păcat şi moarte şi m-a aşezat în Familia lui Dumnezeu, unde voi creşte, voi primi hrană spirituală, unde îmi voi exercita darurile spre folosul altora, unde voi învăţa ce înseamnă să trăieşti într-o familie, unde îmi va fi testată credinţa, unde îmi va fi testat caracterul, integritatea, loialitatea. Însă diavolul nu va sta cu mâinile încrucişate, ci va căuta să mă înşele, de aceea trebuie să veghez mereu şi să compar tot ce mi se întâmplă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Iată cum vine duşmanul şi înşeală şi, dacă nu veghem, ne poate păcăli.
Iosua 9:3-20 Locuitorii din Gabaon, de partea lor, când au auzit ce făcuse Iosua Ierihonului şi cetăţii Ai, au întrebuinţat un vicleşug şi au pornit la drum cu merinde pentru călătorie. Au luat nişte saci vechi pe măgarii lor şi nişte burdufuri vechi pentru vin, rupte şi cârpite, iar în picioare purtau încălţăminte veche şi cârpită, şi erau îmbrăcaţi cu nişte haine vechi pe ei; iar toată pâinea pe care o aveau pentru hrană era uscată şi mucegăise. S-au dus la Iosua în tabără la Ghilgal şi i-au zis lui şi tuturor celor din Israel: „Noi venim dintr-o ţară depărtată, acum deci faceţi legământ cu noi.” Bărbaţii lui Israel au răspuns heviţilor acestora: „Poate că voi locuiţi în mijlocul nostru, cum să facem noi legământ cu voi?” Ei au zis lui Iosua: „Noi suntem robii tăi.” Şi Iosua le-a zis: „Cine sunteţi voi şi de unde veniţi?” Ei i-au răspuns: „Robii tăi vin dintr-o ţară foarte depărtată, pentru faima Domnului Dumnezeului tău; căci am auzit vorbindu-se de El, de tot ce a făcut în Egipt şi de ce a făcut celor doi împăraţi ai amoriţilor dincolo de Iordan, lui Sihon, împăratul Hesbonului, şi lui Og, împăratul Basanului, care era la Aştarot. Şi bătrânii noştri şi toţi locuitorii din ţara noastră ne-au zis: „Luaţi cu voi merinde pentru călătorie, duceţi-vă înaintea lor şi spuneţi-le: „Noi suntem robii voştri; acum deci faceţi legământ cu noi.” Iată pâinea noastră: era caldă când am luat-o ca merinde de acasă, în ziua când am plecat să venim la voi, şi acum s-a uscat şi s-a mucegăit.  Burdufurile acestea de vin, când le-am umplut, erau noi de tot şi iată-le s-au rupt; hainele şi încălţămintea noastră s-au învechit de lungimea prea mare a drumului.” Bărbaţii lui Israel au luat din merindea lor şi n-au întrebat pe Domnul. Iosua a făcut pace cu ei şi a încheiat un legământ prin care trebuia să-i lase cu viaţă, şi căpeteniile adunării le-au jurat lucrul acesta. La trei zile după încheierea acestui legământ, copiii lui Israel au aflat că erau vecini cu ei şi că locuiau în mijlocul lor. Căci copiii lui Israel au plecat şi a treia zi au ajuns la cetăţile lor; cetăţile lor erau Gabaon, Chefira, Beerot şi Chiriat-Iearim. Dar nu i-au bătut, pentru că fruntaşii adunării le juraseră pe Domnul Dumnezeul lui Israel că-i vor lăsa cu viaţă. Şi toată adunarea a cârtit împotriva căpeteniilor. Toate căpeteniile au zis întregii adunări: „Le-am jurat pe Domnul Dumnezeul lui Israel, şi acum nu putem să ne atingem de ei. Iată ce le vom face: îi vom lăsa cu viaţă, ca să n-aducem peste noi mânia Domnului, din pricina jurământului pe care li l-am făcut.”
Vegherea este vitală. Iată cum un moment de neveghere a permis duşmanilor să intre drept în mijlocul poporului, după ce Dumnezeu poruncise ca nici unui neam păgân să nu i se dea voie să se amestece cu poporul ales. Dar copiii lui Dumnezeu s-au lăsat păcăliţi şi au dat voie idolatrilor să intre în ţara lor, pe pământul lor, în familia lor. Aşa ne porunceşte Dumnezeu şi astăzi, să dăm afară din viaţa noastră orice păcat, orice compromis, orice legătură străină de El, orice rădăcină care ne ţine legaţi de situaţii sau relaţii nedumnezeieşti. De aceea ne-a dat Duhul Sfânt ca să ne fie învăţător, călăuzitor, sfătuitor. Dacă prin naşterea din nou am primit Duhul Sfânt care acum locuieşte în noi, nu mai avem nici o scuză să păcătuim. Şi nici să dăm vina pe alţii că ne-au făcut să păcătuim. Dacă ei aleg să trăiescă în păcat sau după alte principii decât cele biblice, este mai bine să-i lăsăm să plece, chiar dacă pentru suflet doare pe moment. Este mai bine să suferim acum decât pentru veşnicie. Nu trebuie să fim ca omul acela care, chemat de Isus să-L urmeze a vrut să se întoarcă să îşi ia rămas bun de la familie iar Domnul l-a mustrat, ştiind că legăturile sufleteşti au mare putere să ne tragă înapoi (Luca 9:61). Să veghem ca să nu permitem duşmanului să se insinueze subtil în viaţa noastră, în familia noastră, în acţiunile noastre, în deciziile noastre, în relaţiile noastre. Şi, mai ales, să ne asumăm răspunderea pentru păcatele noastre şi să ne pocăim, să nu dăm vina pe alţii pentru ceea ce ni se întâmplă. Dacă cineva alege să trăiască greşit, este între el şi Dumnezeu, sau între el şi diavolul, nu este treaba noastră să analizăm viaţa nimănui, decât a noastră, pentru că vom da socoteală pentru viaţa noastră şi atât.
Atunci când suntem în voia lui Dumnezeu El ne va ajuta cu tot ce avem nevoie. Ne va echipa şi ne va da resurse ca lucrarea şi voia Lui să se facă. La Dumnezeu nimic nu este imposibil, pentru că în mâna Lui e totul. El poate face ca şi timpul să stea în loc atunci când copiii Lui fac lucrarea Lui, ca să le vină în ajutor.
Iosua 10:12-15  Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, şi tu, lună, asupra văii Aialonului!” Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă. N-a mai fost nicio zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel. Şi Iosua şi tot Israelul împreună cu el s-a întors în tabără la Ghilgal.
Vegherea este importantă pentru înaintarea noastră. Hotărârea noastră de a rămâne în picioare este suficientă ca Dumnezeu să ne ţină. Atitudinea inimii noastre de a dori să facem ceea ce ne-a cerut Dumnezeu este vitală ca El să ne poată sprijini. Când Petru a păşit jos din corabie nu a păşit pe ape, ci pe credinţă. Asta l-a ţinut. Este important să înţelegem călăuzirea Duhului Sfânt pentru că ceea ce facem din fire nu este plăcut Domnului. Aptitudinile noastre nu ne sunt suficiente să înaintăm pe Cale, chiar dacă „dăm bine” în faţa oamenilor. Mai devreme sau mai târziu resursele ni se vor epuiza şi ne vom trezi în punctul din care am plecat, sau mai rău. Nu suntem aici să facem plăcere oamenilor, ci lui Dumnezeu. Dacă rămânem singuri pe Cale nu este o pierdere aşa de mare pentru că suntem în voia lui Dumnezeu şi, după ce trecem testul, Dumnezeu ne va da o Familie. Calea bună este îngustă, nu încap doi oameni pe ea şi nici bagajele. Dar, dacă alegem să plăcem oamenilor, vom fi cu adevărat singuri, pentru că oamenii ne vor dezamăgi cu siguranţă. Când urmăm chemarea lui Dumnezeu s-ar putea să nu avem prea mulţi susţinători, pentru că uneori Dumnezeu ne testează hotărârea de a-L urma şi nu ne lasă nici să ne luăm rămas bun de la familie, nici să ne „îngropăm morţii” pentru că ştie că asta ne-ar abate din drum. Dar dacă ne încăpăţânăm şi insistăm, ne lasă în voia minţii noastre şi apoi să nu ne mirăm dacă ne întoarcem şi găsim uşa închisă. Nu ştim când uşa se va închide şi vom rămâne pe dinafară, cu scuzele noastre penibile cu tot! Slavă Domnului că încă avem har! Important este să ştim cu siguranţă ce ne-a cerut Dumnezeu să facem şi încotro mergem şi să afirmăm asta cu toată tăria, cu riscul de a rămâne singuri.
Evrei 12:3 Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.
Este important să fim atenţi ce facem şi cu cine ne însoţim ca să nu ne lăsăm distraşi de uneltirile celui rău şi de firea noastră vulnerabilă încă la rău. Putem trăi biruitori încă înainte să murim şi să urcăm la cer, dar asta presupune ascultare în toate de Domnul. El ştie ce este mai bine pentru noi, El ştie când va închide uşa în nasul nostru, deci să fim atenţi să nu ne trezim prea târziu, când uşa arcei va fi sigilată de Domnul şi noi vom rămâne în ploaie. El vrea ca noi să fim protejaţi de ploaie în interiorul arcei, El vrea ca noi să scăpăm din potop ca să dăm apoi rod de acelaşi fel cu noi, înmulţindu-ne şi stăpânind pământul. La fel ca pe vremea lui Noe, El face astăzi curăţenie pe pământ şi în poporul Lui. De aceea trăim vremuri atât de dificile.
2 Timotei 4:1-5 Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Eşti în arcă sau pe dinafară?

Trăim vremuri ca Noe, când Dumnezeu, sătul de păcatul omenirii i-a spus lui Noe: „Iată specificaţiile navei pe care trebuie să o construieşti. Voi da un potop care va rade de pe faţa pământului omul, pentru că răutatea lui a ajuns până la Mine!” Şi acum răutatea oamenilor ajunge până la cer, dar Dumnezeu nu va mai da un potop, pentru că a promis că nu o va mai face. Dar este sigur că El pregăteşte ceva important. A fost un an greu, de cernere, de separare, de triere, de regrupare. A fost greu să rămânem în picioare, dar am rămas, chiar dacă de câteva ori am fost îngenuncheaţi. Am auzit glasul Domnului care a spus: „Iată ce voi face, eşti tu dispus să plăteşti preţul?” Sunt vremuri în care Dumnezeu porunceşte construirea unui arce, care este Biserica, familia Lui. Sunt vremuri în care El dă indicaţii specifice, exacte şi noi trebuie să le urmăm, fiecare la rândul cetei lui. Eşti tu gata? Ţi-ai găsit „ceata”? Ţi-ai găsit familia? Ştii unde aparţii, aşa încât, atunci când Dumnezeu va închide uşa arcei să fii înăuntru? Sau te vei trezi că ţi se închide uşa în faţă? Copilul lui Dumnezeu aude vocea Tatălui aşa cum oaia cunoaşte glasul păstorului. Păstorul ştie care îi sunt oile, pentru că ele ascultă vocea lui, el lasă să treacă la odihnă pe poarta staulului doar oile, nu şi caprele sau lupii. Dumnezeu are ordine în toate şi, aici pe pământ a lăsat ca model pentru Împărăţia Lui Biserica şi familia. Aşa cum copilul nu iese din casă fără să spună unde merge, cu cine şi cât va sta, Biserica trebuie să aibă disciplina ei. Fiecare trebuie să-şi cunoască locul, rolul şi să plătească preţul. Eşti tu dispus ca, pentru o mîntuire aşa de mare, să plăteşti preţul? Sau rămâi nepăsător, căutându-ţi autoîndreptăţirea prin justificări izvorâte dintr-o fire nerăstignită?
“De aceea, cu atât mai mult, trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o”. Evrei 2:1-3
Eşti o oaie rătăcită? Caută-ţi turma şi aşează-te bine acolo, caută-ţi familia în care să creşti, în care să te hrăneşti, în care să pui umărul la efortul de-a construi Casa lui Dumnezeu! Un cărbune scos din foc se stinge. Fiecare din noi trecem prin deşert din când în când, face parte din procesul de mântuire, când suntem încercaţi şi testaţi, dar dacă mereu repetăm aceleaşi greşeli şi nu ne trezim, s-ar putea ca uşa să se închidă în faţa noastră. Este posibil să fim născuţi din nou şi totuşi să alegem să trăim ca înainte de a fi fost născuţi din nou, dar pentru toate vom da socoteală, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este dragoste, este ordine şi echilibru dar şi dreptate. Şi poruncile Lui nu sunt grele, decât pentru firea care nu se lasă răstignită. Dumnezeu separă lumina de întuneric, aşa cum a făcut-o încă de la crearea lumii. Atunci a separat ziua de noapte, acum separă lumina spirituală de întunericul spiritual. Tu unde te afli, în arcă sau preferi să înoţi de unul singur, sperând să supravieţuieşti? Sau nici măcar nu eşti încă un copil al lui Dumnezeu, înfiat prin Sângele lui Isus? Caută Faţa Lui şi El se va lăsa găsit.
Dumnezeu a lăsat modele ca în toate să ştim ce avem de făcut. Aşa cum un bebeluş nou născut aruncat în stradă nu va supravieţui, nici un creştin nu poate creşte în afara Familiei lui Dumnezeu. În cel mai bun caz, bebeluşul va fi luat de pe stradă şi dus într-un centru de stat unde i se va asigura creşterea în felul lumii, i se va asigura hrana, îmbrăcămintea şi educaţia, în cel mai bun caz, dar nu va ştii ce este aceea o familie, nu va ştii ce înseamnă să aparţii undeva, nu va ştii ce înseamnă ordinea, ascultarea de autoritate şi supunerea. Dacă nu eşti integrat în Familia lui Dumnezeu ca să nu dai socoteală nimănui, înseamnă că nu vrei să asculţi nici de Dumnezeu, pentru că El a poruncit ca fiecare să-şi găsească locul în Trup. Eşti răzvrătit şi deci în neascultare. Te aştepţi ca Dumnezeu să te asculte când te rogi? Rugăciunile tale nu vor trece de tavan pentru că Dumnezeu a stabilit toate lucrurile cu un scop: pentru binele tău. Dumnezeu nu se lasă batjocorit, nu vă înşelaţi singuri: ce seamănă omul, aceea va secera.

Dumnezeu pregăteşte ceva important, ceva măreţ. Eşti în arcă sau pe dinafară? 

miercuri, 23 octombrie 2013

Vremurile de mare tulburare aduc schimbare

Străbatem vremuri de mari tulburări, de revolte şi dispute. Vedem în jurul nostru peste tot certuri, neînţelegeri, frământare, rupturi şi dezbinare. Sunt vremurile de cernere promise şi aşteptate. Viteza cu care se desfăşoară totul ne-a luat pe mulţi prin surprindere şi ne-a buimăcit. Ca şi cum am fi prinşi într-un vârtej, ne-a apucat ameţeala înainte să ne dăm seama ce se întâmplă. Şi-n toate astea, am uita că Dumnezeu e suveran! Şi că El e în controlul tuturor lucrurilor!
Mă simt ca Petru care a coborât din barcă! Şi, uitând de ce mă aflu în valuri, m-am temut şi m-am scufundat! Dar amintindu-mi că Domnul e lângă mine, L-am strigat, El a întins mâna şi m-a scos din acele ape mari şi frământate. Vasul de lut trântit la pământ se sparge! Am încercat să adun cioburile şi să lipesc vasul la loc, dar nu s-a mai putut. Nu mai e acelaşi lucru! Vasul spart şi lipit nu mai ţine apa! Domnul a promis că din inimile noastre vor curge râuri de apă vie, dar cum dacă vasul e crăpat? 2 Corinteni 5:17 spune: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Psalmul 26:2 spune că avem şi noi partea noastră de făcut: „Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă, trece-mi prin cuptorul de foc rărunchii şi inima!” Stând înaintea Lui cu inima deschisă, hotărâtă să primească cercetarea, mustrarea şi îndreptarea, avem mereu o şansă la El! Drumul spre Ţara Promisă trece prin deşert şi acolo este încercată credinţa noastră şi încrederea neclintită în lucrurile care nu se văd!
„Dar ştim că, până în ziua de azi, toată firea suspină şi suferă durerile naşterii.” Romani 8:22 Dacă ştim că totul este în controlul lui Dumnezeu, de ce ne mirăm că nelegiuirea noastră a ajuns până la El? El nu face decât să aducă lucrurile în ordine! Încă din primăvară am auzit cum scutură Dumnezeu tot ce nu este după voia Lui. Începuse de mult acest proces iar acum „şocul” exploziei trezirii ajunge la noi. Avem una din două alegeri de făcut: prindem valul şi ne lăsăm duşi de el în ţara promisă de Tatăl nostru Cel ceresc sau ne împotrivim şi ne ducem la fund, murind înecaţi.
Apocalipsa 12 ne avertizează cu privire la vremurile pe care le trăim. Diavolul încearcă să ne fure chiar naşterea din nou, dacă îi dăm voie. Aduce tulburare, lupte, încercări şi, dacă suntem atenţi, vedem cum întreg pământul se scutură, se cutremură, pentru că ceea ce se întâmplă în spiritual se răsfrânge şi asupra materiei. Totul este creaţia lui Dumnezeu şi totul este în controlul Lui. Să ne păzim  „până la capăt mântuirea cu frică şi cutremur”. Filipeni 2:12
Este mai mult decât oricând imperios necesar să avem mare grijă ce facem cu mântuirea noastră. 1 Petru 5:8 spune că diavolul dă târcoale căutând victime. Avem nevoie de credinţă şi de harul lui Dumnezeu clipă de clipă, nu putem permite firii să ne conducă, ci trebuie să trăim proclamând adevărul, în dependenţă totală de Dumnezeu, sub călăuzirea necurmată a Duhului Sfânt.
Sunt vremuri de cernere. Sunt vremuri în care Dumnezeu aşează noi temelii unei biserici corupte de interese materiale şi doctrine false. Tinerii au visuri profetice, învăţătorii şi predicatorii bisericilor proclamă sfinţirea şi curăţirea, cei care stau lângă Dumnezeu sunt tot mai puţini, pentru că drumul este tot mai îngust şi tot mai greu. Dumnezeu ne arată că pe calea îngustă nu încăpem cu bagaje, El ne aduce ocazii în care să lăsăm bagajele jos, dar dacă ţinem cu încăpăţânare de ele, El ne va lăsa în pace! Aşa cum a lăsat şi pe tânărul bogat să aleagă lucrurile materiale (Luca 18). Inima tânărului era aplecată asupra lucrurilor care-i ofereau o falsă siguranţă şi el nu a fost dispus să le lase de dragul Domnului. Cămila nu trece prin urechile acului cu bagaje după ea, dar liberă de bagaje va trece, la Domnul toate-s posibile!
Vara acestui an a adus în viaţa noastră o revelaţie proaspătă. Am aflat încă odată că împreună cu Dumnezeu suntem nelimitaţi. Un nou nivel de revelaţie este eliberat celor care au urechi de auzit pentru că viziunea noastră trebuie ajustată ca să ţină pasul cu planul lui Dumnezeu. Trecutul rămâne în urmă cu tot cortegiul lui de răni şi traume, iar Dumnezeu aşează peste copiii Lui o mantie de vindecare şi restaurare. Dacă ne împotrivim şi Îi rezistăm, nu vom primi revelaţia, dar dacă ascultăm, deschidem o uşă largă către noi vremuri de restaurare, vindecare, binecuvântare. Ascultarea ne descoperă noi strategii de luptă împotriva celui rău şi armatelor lui. Ascultarea aduce fiecare piesă din puzzle la locul ei perfect. Ascultarea aduce înţelegerea greşelilor din trecut şi a efectelor lor, ca să putem cere vindecarea. Ascultarea măreşte credinţa noastră şi încrederea că Dumnezeu este în control şi ştie ce face. Ascultarea aduce tăcere peste fire şi descoperiri noi din Cuvânt. Ascultarea aduce biruinţă asupra duşmanului şi armatelor lui, aduce curăţenie în noi şi în jurul nostru, la toate nivelurile, de la cel spiritual, la cel psihic/emoţional, la cel fizic/trupesc şi la cel relaţional. Ascultarea ne arată care este locul nostru în economia lui Dumnezeu. Ascultarea aduce roada Duhului Sfânt, care este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, înfrânarea şi pune în noi dorinţa după părtăşie reală, împreună cu cei aleşi, dorinţa ce cooperare cu fraţii şi surorile, pentru că suntem împreună lucrători cu El şi cu ceilalţi.
Înaintea tratamentului, doctorul descoperă cauza şi apoi oferă reţeta. Înaintea tratării simptomelor, înainte să semănăm şi să zidim, trebuie să smulgem, să tăiem, să dărâmăm şi să nimicim întăriturile celui rău, rădăcinile şi buruienele din viaţa noastră (Ieremia 1:10). Ca balonul nostru cu aer cald să se poată înălţa, trebuie să aruncăm din nacelă sacii cu balast. Şi dacă noi nu facem asta, o va face Dumnezeu în felul Lui suveran, dacă în viaţa noastră a existat acel moment în care să fi spus: „Doamne, sunt la dispoziţia Ta, iată-mă, trimite-mă!”
Odată ce I-ai încredinţat viaţa ta Lui, să nu te miri de felul în care El lucrează şi să nu cârteşti, ci să-I mulţumeşti, pentru că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Şi vei vedea roadele mai târziu. Noi nu trăim prin vedere, ci prin credinţă! Tu ai grijă să semeni sămânţa bună care nu putrezeşte (1 Corinteni 15), să aduni comori care nu sunt roase de molii şi rugină (Matei 6).
Firea aduce suferinţă, trăirea în fire aduce moarte. Pentru că plata păcatului este moartea şi firea este coruptă de păcat. De aceea spune Dumnezeu „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.” Romani 1:28 şi în Romani 12:2 Pavel ne învaţă: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”
Ceea ce Dumnezeu avea de făcut, a împlinit acum 2000 de ani, de acum este alegerea noastră să facem ce trebuie, iar El va fi mereu cu noi să ne ajute: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” Matei 28:20.
Tranziţia prin care trecem este, dacă stăm să privim atent, universală. Înainte ca Dumnezeu să lărgească teritoriile Bisericii, El curăţeşte terenul şi cheamă lucrătorii. Peste tot, cei care sunt călăuziţi de Duhul care este totul în toţi, vorbesc aceeaşi limbă! Înainte ca totul să crească, trebuie întâi să scadă la unitatea reală, la acordul divin din care să rodească adevărul. 1 Corinteni 1:10 „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.” Dumnezeu nu vrea să zidească pe o temelie crăpată. El nu vrea ca pereţii Templului Lui să fie fisuraţi, ci vrea o Biserică pe care porţile locuinţei morţii să nu o poată birui! Matei 16:18 - „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Pe acest Petru care s-a lepădat de 3 ori, Dumnezeu îl restaurează de 3 ori şi apoi zideşte pe el! Nu pe Iuda, vânzătorul, care a trădat şi apoi, copleşit de vinovăţie, s-a spânzurat. Dumnezeu nu alege pe cei perfecţi, ci perfecţionează pe cei aleşi! Unitatea se vede şi se simte prin Duhul Domnului, oamenii se recunosc unii pe alţii - cei care sunt de acelaşi fel! Cu toţii avem locul perfect în ogorul Domnului, cu toţii avem chemarea personală şi numai împreună suntem tari!

Mă rog ca Dumnezeu să aducă restaurare peste copiii Lui, mă rog ca Domnul să curăţească şi să sfinţească Biserica Sa, mă rog pentru o revelaţie proaspătă şi pentru o ungere nouă, mă rog pentru putere şi izbândă în aceste vremuri de adâncă tulburare, mă rog pentru prinşii de război ca să vină înapoi la Domnul, lăsând firea deoparte, mă rog pentru o nouă temelie fundamentată pe adevăr şi Cuvânt, pe Duhul Sfânt, mă rog pentru claritate în înţelegerea planului lui Dumnezeu şi pentru strategii noi. Amin! 

„Caracterul” unui trădător

De ce ghilimele la cuvântul din titlu? Pentru că nu mă refer la caracter ca ansamblul însuşirilor psihice şi morale a unei persoane (şi care se manifestă în comportamentul ei) ci mă refer la ceea ce este caracteristic, particular şi ceea ce defineşte un trădător.
Dicţionarul are câteva sinonime pentru acest cuvânt: primul este vânzător. Iar modelul este Iuda, care L-a vândut pe Domnul pentru 30 de arginţi. Din lăcomie? Nu. A fost şi acesta un motiv, dar adevăratul motiv a fost ura lui faţă de Isus. Nu a înţeles niciodată Cine era Isus şi ce lucrare desfăşura. El crezuse că Domnul va fi Cel care îi va izbăvi de sub robia romană şi, iată că planurile lui fuseseră date peste cap când s-a convins că nu era aşa. Domnul avea un scop mult mai înalt decât cel pământesc. Dar un om robit de propriul scop mărunt ca Iuda, nu putea vedea dincolo de motivaţia lui. Şi iată prima caracteristică a trădătorului: motivaţia inimii lui. Ceea ce crede el funcţionează ca un motor care îl împinge înainte şi îi ocupă atât de mult gândurile încât este orb faţă de orice altceva. Iuda, modelul în ale trădării, ştia ce face. Biblia ne spune că a aşteptat confirmarea şi apoi a trădat. Cred că asta l-a impulsionat odată în plus, i-a dat senzaţia de putere pe care o aşteaptă orice trădător: faptul că victima ştie ce o aşteaptă dar nu se poate apăra. Trădătorul nu înţelege că nu are nici un fel de putere. Mândria lui nu-l lasă. Zâmbeşte sfidător, plecând să-şi facă jocul, neînţelegând că adevărata victimă este el însuşi. De aceea nu face singur nimic, ci îşi caută suport în cei slabi, care sunt atraşi de „puterea” lui aparentă. Ca să nu fie măcinaţi de vinovăţie, trădătorii caută justificări actelor lor făcând în acelaşi timp bine. Aşa a crezut şi Iuda. Ca dovadă, el s-a dat bine pe lângă mai marii vremii interpretând scopul lui Isus pe pământ după bunul lui plac. Iată că trădătorul mai are o caracteristică: vederea slabă! El nu poate vedea dincolo de propriul său scop. Este atât de obsedat de el însuşi, încât nimic altceva nu mai contează. Fiind un om plin de mânie, îşi va arăta adevărata faţă atunci când nu i se va face pe plac.
Al doilea sinonim din dicţionar este infidel, necredincios. O asemenea persoană  nu este capabilă de ataşament. De aceea caută justificări pentru faptele sale: va găsi mereu „motive” prin care să justifice lipsa lui de loialitate, dar, dacă veţi discuta cu o asemenea persoană, veţi vedea că mereu se concentrează asupra lor înşişi: „eu nu sunt apreciat, eu nu sunt iubit, eu sunt respins, ce poţi să-mi oferi mie, cu mine cum rămâne, nu dai doi bani pe mine…” Aşa că o asemenea persoană poate fi recunoscută foarte uşor după două criterii: caută motive să-şi justifice alegerile iar aceste motive au mereu de-a face cu cei pe care îi consideră vinovaţi de „suferinţa” lor şi apoi caută aliaţi care să le susţină părerea şi alegerea. Ei nu vor rămâne singuri, pentru că atunci ar putea plăti cu viaţa, ca Iuda, care rămas singur după trădare, s-a spânzurat, înţelegând ce-a făcut.
O altă caracteristică a trădătorului este incapacitatea de a-şi asuma răspunderea. Mereu sunt alţii de vină pentru deciziile lor. Mereu eşecurile lor au fost cauzate de alţii. Şi, partea cea mai evidentă, chiar bătătoare la ochi, este aceea că totuşi caută să păstreze legătura cu cei pe care i-au trădat. Întotdeauna Iuda va arunca cu noroi şi apoi va spune: „rămânem prieteni”. Te sărută şi te îmbrăţişează acuzându-te, în acelaşi timp, voalat, că tu eşti de vină pentru cele întâmplate, apoi te asigură că va ţine legătura cu tine. Iar imediat după aceasta se va îndrepta către susţinătorii săi cu care îşi va face imediat planuri.
 „A înşela în mod voit şi perfid încrederea cuiva, săvârşind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu duşmanul” şi „A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvenţă faţă de o acţiune, de o idee” sunt alte definiţii date de dicţionar actului de trădare. Iar de aici deducem alte caracteristici ale trădătorului: duplicitatea, minciuna, egoismul, mândria, autocompătimirea, autojustificarea. Un trădător este duplicitar şi mincinos. Dacă are noţiunea de minciună, nu va minţi făţiş, ci prin omisiune.  Va pune distanţă între el şi obiectul trădării sale ca să nu fie nevoit să-l/s-o privească în ochi. Când va fi obligat să se vadă cu acea persoană, va privi tot timpul în jos, căutându-şi de lucru cu mâinile, sau, dacă este nevoit să privească în ochi persoana vizată, vei vedea în ochii lui/ei dispreţ, sfidare, expresii care îi vor însoţi cuvintele acuzatoare, menite să-i justifice purtarea. Vei recunoaşte în vorbirea lui/ei expresiile complicilor de infracţiune. Mândria şi egoismul sunt motoarele care îl împing la acte de trădare. Siguranţa care îl/o însoţeşte este falsă, menită să-i justifice faptele şi alegerile. Asta în cazul în care mai are o fărâmă de conştiinţă. Când este descoperit şi confruntat, se autocompătimeşte şi se justifică aruncând vina pe tine, că s-a ajuns aici din vina ta, pentru că ai făcut asta sau asta sau nu i-ai făcut pe plac atunci şi atunci.
Şi ajungem acum şi la fondul problemei: cauza. Ce îi determină pe oameni să trădeze?
„Trădarea a existat din cele mai vechi timpuri, semn că ea este adânc inscripţionată în ADN-ul uman. Fiecare dintre noi a trădat într-un fel sau altul, la un moment sau altul. Nu pentru că „aşa a fost destinul”! Ci pentru că este rezultatul unei ALEGERI pe care am făcut-o la un moment dat. Pentru că atunci ego-ul a fost mai puternic sau mai presus decât ceilalţi. Pentru că am cedat unui impuls sau unui instinct sau, dimpotrivă, pentru că a fost rezultatul unui plan îndelung elaborat. De ce trădăm? Nu pentru că a existat Iuda Iscarioteanul! Ci pentru că nu am reuşit să ne controlăm dorinţele, instinctele. Pentru că aşa am crezut de cuviinţă. Pentru că face parte din viaţă. Suntem unicii vinovaţi de tot ceea ce ni se întâmplă şi trebuie să ne asumăm asta.” (citat din http://experimentesiexperiente.wordpress.com/)
„Ca să cunoşti un om, observă-l atunci când îşi atinge obiectivul, nu când şi-l ratează; pentru că atunci când eşuăm, mândria noastră ne susţine, iar atunci când reuşim, ne trădează.” (Charles Caleb Colton)
Uneori trebuie să avem acest gen de atitudine: ”Îmi pare rău că simţi că nu poţi fii o persoană autentică şi sinceră în prezenţa mea. Nu am intenţionat niciodată să îţi îngrădesc libertatea, dreptul de exprimare sau autenticitatea. Dacă pot să te ajut cu ceva să îmi spui.“ Apoi te întorci şi îţi vezi de treburile tale şi decizi dacă este benefic sau nu pentru tine să continui să relaţionezi cu această persoană. Cei din jur nu îţi pot face rău decât pe măsura slăbiciunilor tale. Dacă partenerul […] te părăseşte, înşeală sau minte şi simţi că asta te trage în jos, poţi considera că partenerul s-a descalificat singur şi nu poate face parte din viaţa ta. Nu poţi controla ce simt, fac sau sunt cei din jur.” Pera Novacovici
„Adesea trădarea este actul de a sprijini un grup rival format, sau este o renunţare completă la normele decise anterior sau presupus decise de o parte sau de cealaltă. Cineva care trădează pe alţii este denumit trădător. Trădare este un element utilizat în mod obişnuit în opere literare şi este adesea asociat cu o persoană sau în ce priveşte un complot.” (Wikipedia)
Din punct de vedere psihologic, trădătorul este un egoist mândru, incapabil să înţeleagă relaţiile sincere, bazate pe încredere. El nu poate trăi fără să pună ceva la cale, fără să adune pe alţii ca el în jurul lui. Adânc în el, trădătorul este un om labil, fără bază sigură. A fost trădat în trecut şi a ales să sufere şi să se răzbune, în loc să aleagă vindecarea. Nu mai are încredere în oameni şi priveşte mereu peste umăr, căutând mereu explicaţii paranoice în orice vede pe alţii făcând. Totul se raportează la el, el fiind în centrul vieţii lui şi trăieşte ca să se apere şi ca să-şi împlinească scopurile. Este un om ratat (d.p.d.v. moral), fără simţ etic, incapabil să aibă relaţii sănătoase. Este plin de mânie şi îşi controlează foarte bine mimica până îşi atinge scopul. Apoi, când nu mai are nimic de câştigat din relaţia trădată, îşi arată adevărata faţă. Pleacă atunci când este dat pe faţă şi îşi caută alte victime. Încet, îşi pierde orice simţ moral şi în toate va avea justificarea pregătită. Ambalează scopurile lui în culori sclipitoare care iau ochii mânjind în acelaşi timp pe cei trădaţi în culori sumbre. El crede că ştie ce vrea, dar nu are suport moral să susţină faptele sale.
Problema, în schimb, este mult mai adâncă. Problema este spirituală. Trădarea ca mod de viaţă este rezultatul multor alegeri pe termen lung, majoritatea greşite. Întotdeauna vor fi trădători şefi şi trădători manipulaţi. Cei dintâi sunt maeştri. Au întotdeauna la ei arsenalul pregătit. Ştiu foarte bine să împroaşte cu noroi şi au mereu apărarea pregătită. Când sunt confruntaţi, muşcă şi fug. Cei care urmează acestor maeştri sunt victimele propriei înşelări. Sunt oameni slabi, fără coloană vertebrală, fără motivaţie, săraci cu duhul. Dacă nu conştientizează ce fac, vor deveni şi ei, la rândul lor, maeştri ai manipulării. Învaţă de la „cei mai buni”. Trădătorii sunt caracterizaţi prin instabilitate, pentru că trebuie să fie versatili. Nu-i vei auzi niciodată să aibă păreri pe care să le susţină şi mâine. Mâine se vor da după cum suflă vântul, ca să facă faţă provocărilor şi să nu fie deconspiraţi. Când sunt descoperiţi, trec la acuzaţii ca să justifice ceea ce fac. Pentru că fac orice să dea vina pe alţii, pe sistem, pe răutatea oamenilor, pe orice altceva decât slăbiciunile lor.

Iuda a trădat pentru 30 de arginţi a fost folosit şi aruncat şi, pentru că nu şi-a asumat răspunderea, rămas singur, s-a spânzurat. Petru a trădat şi el, şi încă de 3 ori. Dar, confruntat cu slăbiciunea lui, a recunoscut, a regretat, s-a întors şi a cerut iertare. Atunci a fost restaurat. Ce bine ar fi dacă am face toţi la fel! Dar câţi ne recunoaştem greşeala? În Matei 26:46 Domnul spune: „„Dormiţi de acum şi odihniţi-vă!… Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoşilor. Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.” Atitudinea Lui faţă de trădător a fost să-l aştepte stând în picioare. A ştiut şi totuşi l-a lăsat să facă ce intenţiona. În schimb, ucenicii dormeau fără să ştie ce se întâmplă. Dacă ar fi ştiut probabil că s-ar fi agitat, ar fi judecat, s-ar fi opus, l-ar fi dat pe Iuda afară din mijlocul lor. Nici ei nu au înţeles mult mai bine ca Iuda ce se întâmpla. De aceea Dumnezeu ne cere să veghem. Să stăruim în adevăr şi să credem că Dumnezeu Îşi împlineşte cuvântul în timpul ales de El. Vremuri ca acestea pe care le trăim acum au mai fost, nu e nimic nou sub soare! Important este cum trecem prin aceste vremuri şi cum ieşim din ele. Calea este îngustă ca să nu putem căra bagaje cu noi! Nu trebuie să plângem după bagajele lăsate în urmă, nu trebuie să privim în trecut, ci să mergem înainte. Vom fi mereu priviţi şi analizaţi iar înaintarea noastră este văzută de toţi şi multe depind de atitudinea noastră. Când suntem în balonul cu nacelă, ca să ne înălţăm, trebuie să aruncăm balastul. Şi când în viaţă ne este greu să facem asta, ne dă şi Dumnezeu o mână de ajutor! Să avem grijă cât şi cum ne plângem, ca nu cumva să vorbim chiar împotriva lui Dumnezeu! 

luni, 14 octombrie 2013

Pressure to grow up causes people to grow or to go (run from relationship). Presiunea maturizării face pe oameni să crească sau să plece (să fugă din relaţii).

Am experimentat vremuri grele în anul care a trecut în ce priveşte relaţiile, dar Dumnezeu începe să facă lumină. Expresia din titlu aparţine păstorului meu, un om extraordinar al lui Dumnezeu! El ne-a învăţat că în aventura cu Dumnezeu străbatem etapă după etapă. Uneori Dumnezeu aduce în viaţa noastră o revelaţie nouă, proaspătă – iar asta va crea întâi un conflict interior: ce vom face? Vom asculta de Dumnezeu sau de voinţa noastră? Creşterea în maturitate urmează ascultării şi de multe ori ne aduce întâi separare de cei cu care am fost o vreme, dar care, acum, nu au aceeaşi revelaţie, aceeaşi direcţie, aceeaşi motivaţie. Dincolo de sentimentele noastre, de gândurile noastre, este voinţa supremă a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne trimite mai departe. Ne separă ca să poată lucra mai bine cu noi. Cum plecăm?
Calea corectă este:
1. Avem o discuţie privată cu păstorul şi îi împărtăşim motivul
2. Încercăm din răsputeri să nu influenţăm pe nimeni să plece cu noi. Dacă prietenii ne întreabă de ce plecăm, răspundem simplu: motive personale, călăuzire personală, fără să spunem lucruri rele despre cei cu care am fost.
Adesea, când oamenii pleacă dintr-un loc sau o biserică tind să influenţeze şi pe alţii să plece cu ei, asta ajutându-i să se simtă justificaţi (dacă şi alţii gândesc şi simt ca mine… atunci am dreptate).  Când cineva îşi vorbeşte de rău liderul sau pe cei cu care a fost până atunci, nu face decât să admită că NU a auzit de la Dumnezeu de la început şi că NU Dumnezeu l-a trimis acolo. Atunci este mai bine să plece! Oricine îl aude se va gândi la propria experienţă şi se va analiza în legătură cu felul în care el însuşi a rezolvat astfel de lucruri, când a crezut că este timpul să plece (dintr-un grup, dintr-o biserică) şi va decide pentru viitor cum va pleca. În acelaşi fel, cu răzvrătire, cu dezbinare, sau în mod biblic, paşnic?
Ascultarea este prima poruncă a lui Dumnezeu pentru poporul Lui: „Ascultă, Israele!” Deut. 4:1. De noi depinde dacă alegem să trăim în trecut sau privim înspre înainte. Dumnezeu ne promite că face toate lucrurile noi, dar nu le va face cu forţa, dacă noi alegem să trăim în trecut şi în fire. Biblia este foarte clară cu privire la tipurile de creştini!
În capitolul 2 către Timotei, Pavel lasă ucenicului lui instrucţiuni despre felul cum trebuie să se poarte şi despre felul în care stau lucrurile în lume.
„Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele. Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.”
Pavel avertizează asupra importanţei rânduielii, ordinii în biserică. Dacă cineva este chemat de Dumnezeu şi nu face ceea ce i s-a încredinţat, este răspunzător înaintea lui Dumnezeu.
„Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.
Iată că atitudinea noastră faţă de certurile de cuvinte este să ne ferim de aşa ceva şi să încheiem relaţiile cu cei care obişnuiesc să se certe, să nu ne mai însoţim cu ei, chiar dacă o vreme am fost poate prieteni. Este dureros, dar nu putem înainta având legate de picioare pietre! Trebuie să împărţim drept Cuvântul adevărului, fără să-l compromitem. Noi dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu de felul în care ne împlinim chemarea şi cu cine ne însoţim. Biblia ne avertizează despre prieteniile nepotrivite, despre relaţiile cu cei cu care nu suntem în unitatea aceea reală, în care să fim într-un cuget şi o simţire.
Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de pământ. Unele sunt pentru o întrebuinţare de cinste, iar altele pentru o întrebuinţare de ocară. Deci, dacă cineva se curăţă de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună. Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată. Fereşte-te de întrebările nebune şi nefolositoare, căci ştii că dau naştere la certuri. Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare, să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului; şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.”
Iată că şi pe vremea lui Pavel oamenii aveau astfel de preocupări. De aceea Pavel îi atrage atenţia lui Timotei cu privire la ei. De noi depinde ce fel de vas alegem să fim şi nu de alţii!
 „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului. După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii care sunt stricaţi la minte şi osândiţi în ce priveşte credinţa. Dar nu vor mai înainta; căci nebunia lor va fi arătată tuturor, cum a fost arătată şi a celor doi oameni. Tu însă ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărârea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea, prigonirile şi suferinţele care au venit peste mine în Antiohia, în Iconia şi în Listra. Ştii ce prigoniri am răbdat; şi totuşi Domnul m-a izbăvit din toate. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi. Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi şi pe ei înşişi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat; din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus. Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
Avem Cuvântul lui Dumnezeu care ne spune cum trebuie să trăim şi ne avertizează cu privire la pericolele la care suntem expuşi din partea oamenilor. Dar, dacă avem o inimă dedicată lui Dumnezeu, El ne va păzi şi ne va aduce vindecare ori de câte ori oamenii ne vor răni, dacă vom alege să nu pozăm în victime neîndreptăţite ci să ascultăm de Dumnezeu în toate, să primim vindecarea, restaurarea şi să Îl urmăm pe El cu credincioşie. Oameni de aceştia, care poartă aceste trăsături, vor fi mereu cu noi, dar răspunsul nostru la atacurile lor depinde de noi. Când ne cunoaştem identitatea şi chemarea nu ne mai uităm înapoi!
„Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii şi morţii, şi pentru arătarea şi Împărăţia Sa: propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândeţea şi învăţătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură, şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”
Fiecare să-şi vadă dar de lucrarea încredinţată şi să o împlinească cu credinţă, pentru că nu se va putea scuza înaintea lui Dumnezeu pentru că şi-a îngropat talantul!

În Împărăţia lui Dumnezeu este ordine perfectă. Totul are locul exact, bine determinat, există autoritatea lui Dumnezeu, numită de Dumnezeu şi unsă de El, există pace, bucurie, dragoste. Ştiu că mulţi spun că pe pământ domneşte păcatul şi oamenii nu sunt perfecţi, aşa este, dar asta nu este o scuză pentru problemele pe care ni le creăm unii altora. Maturitatea se măsoară după felul în care acţionăm şi după motivele pe care le avem când acţionăm. Poate pe noi înşine ne putem păcăli, poate pe ceilalţi îi putem duce de nas o vreme, dar pe Dumnezeu niciodată. Orice vine în lumina lui Dumnezeu este dat pe faţă! Nimic nu poate rămâne nedescoperit! Nu toţi oamenii sunt compatibili unii cu alţii, nu toţi se simpatizează sau se plac, dar nouă nu ni se porunceşte să ne plăcem, ci să ne iubim. Felul în care rezolvăm problemele apărute, timpul pe care îl alocăm părtăşiei, perioada în care acumulăm venin în loc să lichidăm tot ce apare pe parcurs, oamenii cu care ne însoţim şi ceea ce scoatem pe gură iese mereu la iveală. Adevărul este adevăr, ceea ce spunem se măsoară după adevăr, în lumina lui Dumnezeu şi firea este descoperită mereu. Dumnezeu îşi face lucrarea desăvârşită, slavă Lui! 

marți, 8 octombrie 2013

Integritate, caracter, loialitate 1

De o bună bucată de vreme îmi răsună în minte aceste cuvinte, învăluindu-se unele cu altele ca într-un ghem…. Am vrut să pun câteva gânduri cap la cap şi am căutat în Dex semnificaţia fiecărui cuvânt, luat în parte.
LOIALITÁTE cinste, credinţă, devotament, fidelitate, sinceritate, statornicie. 
CARACTÉR 1. Ansamblul însuşirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile şi în acţiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însuşire morală care se manifestă prin perseverenţă, voinţă fermă şi corectitudine. Om de caracter.
INTEGRITÁTE Caracter integru; sentiment al demnităţii, dreptăţii şi conştiinciozităţii, care serveşte drept călăuză în conduita omului; onestitate; cinste; probitate
Iată cum se definesc unele pe altele. Toate se referă la omul care este acelaşi în orice circumstanţă, care nu se mulţumeşte (şi nu se compromite) cu jumătăţi de măsură. Este omul definit de perseverenţă, corectitudine, consecvenţă. Este un om puternic, cu direcţie clară şi lipsit de orice duplicitate. Este un om care are relaţii sănătoase, este un om care nu se uită peste umăr mereu tremurând, este un om care nu bănuieşte pe nimeni de intenţii rele şi spune mereu ce gândeşte, fără înconjur. Este un om moral, cu valori clare şi afirmate.
Şi atunci de ce suntem înconjuraţi de atâta prefăcătorie? De ce oamenii pozează în altceva, sfârşind prin a-şi da pe faţă adevărata natură sub presiune? Cum facem să evităm oameni de acest gen? Adevărul este că nu prea avem cum. Unii sunt aşa de şcoliţi încât te pot păcăli o vreme. Investeşti în ei, crezi în ei, te pui la dispoziţia lor oferindu-le tot ce eşti, tot ce ai mai bun, îi primeşti în casa şi familia ta, le pui pe tavă resursele, relaţiile, inima şi planurile tale crezând că urmează aceeaşi linie ca apoi să te trezeşti folosit, călcat în picioare, aruncat la coşul de gunoi.
Slavă Domnului pentru Duhul Sfânt! El este Cel care ne avertizează, ne călăuzeşte, ne descoperă aceste persoane şi curăţeşte viaţa noastră de ele. Este interesant cum vine acel sentiment că ceva nu este în regulă şi ne aprinde beculeţul! Ce putem face? Ne rugăm şi rămânem în chemarea noastră, rămânem pe poziţia noastră, rămânem în pacea, bucuria, dragostea lui Dumnezeu. Nu trebuie să lăsăm vrăjmaşul să ne fure rezultatele muncii noastre, trebuie să cerem înapoi ce ne-a furat iar în acelaşi timp nu trebuie să ne descurajăm devenind paranoici şi neîncrezători, pentru că dacă semănăm roada Duhului aceşti oameni nu vor rămâne lângă noi multă vreme. Câtă vreme rămânem în chemarea şi încredinţarea noastră, Cuvântul lui Dumnezeu spune că lumina nu poate sta împreună cu întunericul, (1 Cor. 1:10) „Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip desăvârşit, într-un gând şi o simţire.”
Am citit azi un articol despre starea bisericii şi călăuzele oarbe care se pretind sfinţii lui Dumnezeu, dar a căror prezenţă aduc moarte, pentru că în ei nu este viaţă. (http://roseinthedesert.wordpress.com/2013/08/23/automintirea-si-autoamagirea-pocaitilor/) Cârtirea şi rebeliunea faţă de autoritate, aroganţa şi lipsa de respect faţă de cei puşi în conducere (oriunde, nu numai în biserică) sunt la loc de mare cinste între cei care se numesc creştini. Este ruşinos cum călcăm în picioare toate valorile, toată ordinea instituită de Dumnezeu şi ne pretindem neprihăniţi! Este revoltător cum oameni incapabili să privească pe alţii în ochi au mereu ceva de spus! Este demn de milă cel care spune că ştie totul dar nu este în stare să-şi supună firea şi să-şi controleze limba. Este jalnic cum cei care nu fac nimic, au totuşi timp destul să-i critice pe cei care fac. Nu greşeşti decât atunci când nu faci nimic. Iar scopul nostru este să facem ceea ce Dumnezeu ne cere, când compromitem lucrarea lui Dumnezeu ca să facem pe plac unora sau altora suntem vrednici de pedeapsa care ne aşteaptă.

Cum nimic nu este întâmplător şi toate au un loc exact în economia lui Dumnezeu, am avut din nou harul să experimentez suveranitatea lui Dumnezeu în ultima perioadă. De două luni mă rog ca Dumnezeu să-Şi facă voia Lui cu privire la noi, la biserica, la grupul, la colaboratorii noştri. Sigur că nu ne-am aşteptat la ce a urmat, dar acum ştim că Dumnezeu răspunde. I-am cerut curăţire, sfinţire, unitate. Şi, cum am tot văzut în ultima vreme pe reţelele de socializare: „L-am rugat pe Dumnezeu să mă scape de duşmani şi brusc au dispărut câţiva prieteni” a devenit leitmotivul ultimelor două luni. Dar nu e ca şi cum nu am fi fost avertizaţi! Am fost. De cel puţin două ori. De aceea nu suferim! Dumnezeu ne-a protejat. Pastorul nostru ne-a spus cu ceva vreme în urmă: „Căutaţi să nu compromiteţi adevărul lui Dumnezeu. Dacă veţi rămâne fermi în ce priveşte adevărul, oamenii vor avea de făcut o alegere din două: se vor pocăi sau vor pleca”. Aşa a fost. Ce bine este să stai în ascultare de păstorul tău! Oamenii sunt atât de egocentrişti, atât de preocupaţi de sinele lor muritor, găsesc atâtea scuze să trăiască în fire încât nu ai cum să nu rămâi uimit de imaginaţia lor bogată, de scornirile minţii lor pentru a rămâne în starea jalnică în care sunt. Rămâi uimit cum caută ţap ispăşitor în toţi şi toate, ei fiind victimele întotdeauna! Rămâi şocat de incapacitatea lor de a fi loiali, de a fi consecvenţi unei idei, unui om, unui plan. Dar, când faci un pas înapoi şi-L laşi pe Dumnezeu să lucreze, vezi lucrurile mult mai clar. Îi vezi cum, vorbind despre alţii, se caracterizează pe ei. Îi vezi cum, sub presiune, iese din ei tot veninul adunat de-a lungul vieţii. Vezi ce poartă de fapt în inimă, lucruri pe care s-au chinuit luni şi ani să le ascundă, să le mascheze. Cum spunea în iunie Don Clowers la conferinţa de trezire: „Caracterul unui om se verifică în şase luni”. Am trăit să vedem asta. Cu răbdare, trierea celor din jurul nostru se face în şase luni, plus minus ceva. Uneori doare, alteori ne lasă indiferenţi, alteori ne vine să ne luăm la palme cât de naivi am putut fi, dar Domnul este Suveran! 

Integritate, caracter, loialitate 2

Suntem atât de mulţumitori pentru toate, încât nici nu putem explica. Cu cât te dai înapoi, poţi vedea lucrurile dintr-o perspectivă mai largă. Nu mă refer la datul înapoi din înaintare, ci la datul înapoi ca detaşare. Pentru că noi nu suntem din aceia care dau înapoi. Ne mirăm doar cum de unii sunt atât de orbi încât nu văd că peste tot se întâmplă aceste lucruri în mod identic, peste tot Dumnezeu curăţeşte pe cei care se lasă modelaţi, Olarul este la lucru şi doreşte adunarea alor Lui. Motivele de rugăciune ale lunii noiembrie, lansate pe minunatul post Alfa omega se referă la aceleaşi lucruri: (http://prayernet.ro/2013/10/06/cererile-de-rugaciune-ale-lunii-octombrie-2013/UNITATE, POCĂINŢĂ, TREZIRE, TRANSFORMARE, Eliberare de dezbinări, ură, vorbire de rău, bârfă, denigrare, rebeliune împotriva autorităţii spirituale, corupţie, idolatrie, iubire de bani, mândrie, competiţie, manipulare, care au pătruns în bisericile evanghelice şi tradiţionale.  Integritate spirituală şi morală, în special pentru lideri, smerenie, îndrăzneală, protecţie, discernământ, călăuzirea Duhului Sfânt la fiecare pas pentru creştini.” 
Unitate este doar atunci când suntem toţi într-un gând şi o simţire. Pocăinţa are loc atunci când recunoaştem, regretăm faptele comise şi renunţăm la ele. Trezirea vine atunci când stăm în ordinea lui Dumnezeu. Transformarea vine când dorim să urmăm pe Dumnezeu, răstignind firea. Iar toate acelea care urmează în şirul de mai sus le experimentăm cu toţii în locul în care ne adunăm. Avem denigratori, răzvrătiţi, bârfitori, aroganţi, manipulatori peste tot. Noi nu-i putem schimba, dar dacă rămânem în Dumnezeu, ei se vor îndepărta singuri pentru că nu vor suporta să stea prea mult timp lângă noi. Scumpa noastră prietenă, Raluca, a descris unitatea într-un mod foarte simpatic, aşa cum nu l-am mai văzut auzit până acum: „Văd biserica noastră ca pe un ghem, ca şi cum ne-am strânge unii în jurul celorlalţi ca aţa pe ghem şi apoi ne vom rostogoli împreună peste orice obstacol.” Minunat! Aşa să fie! Abia aştept vremea aceea. În care nimeni nu priveşte la sine, ci la ceilalţi, în care fiecare îşi aduce aportul, în care fiecare spune ce are de spus la timp, în care să nu existe expresii de genul: „Mi-a spus cineva, nu dau nume, că….” sau „am fost sesizat că…”, în care transparenţa să fie cuvântul de ordine, în care să-i pese fiecăruia de celălalt şi adevărul să domnească, în care fiecare să fie consecvent, loial şi integru, să urască compromisul şi duplicitatea.
Şi totul trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi, întâi cu mine! În viaţa mea, dacă mă pretind copilul lui Dumnezeu, nu au voie să existe cuvinte „am crezut că a fost Duhul Sfânt, că El mi-a spus, dar m-am înşelat!” Asta arată cât de bună este relaţia mea cu Dumnezeu, cât discernământ am, cât de bine Îl cunosc şi Îl ascult pe Marele Păstor!
„Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura care zice: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea.” În Ioan 13:18 Însuşi Domnul ne avertizează că există asemenea oameni. Cel care mănâncă la masa ta te poate trăda şi tu nu-l poţi opri, dar poţi avea grijă ca să te protejezi de autocompătimire. Trebuie să fii atent ca atunci când se întâmplă asta să-l laşi să plece. Nu-i poţi da binecuvântarea ta pentru că nu ţi-a cerut-o, dar trebuie să te rogi Domnului să te ajute să ierţi şi să te eliberezi de orice judecată. Nici măcar atunci când avem motive să gândim rău şi să judecăm, nu avem voie să facem asta. Domnul ne vrea liberi de orice amărăciune, resentiment, judecată. Este greu să zbori când ceva greu te trage în jos, spunea cineva astăzi. Proverbele 28:13 spune:  „Cine îşi ascunde fărădelegile nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele capătă îndurare.” Ce poate fi mai greu decât firea? Ce poţi detecta mai uşor la alţii decât propriile slăbiciuni, pe care le observi imediat pentru că le cunoşti bine? Dacă nu aş avea termen de comparaţie în experienţa mea, nu aş observa un lucru la altcineva. Uităm mereu că atunci când arătăm cu degetul către alţii, alte trei degete sunt orientate către noi. Cel care nu învaţă din greşeli, este condamnat să le repete, de aici cercul vicios în care unii dintre noi ne învârtim!
Singura soluţie rămâne pocăinţa şi trăirea în adevăr. Mi-a trebuit ceva timp să înţeleg că adevărul nu este relativ, ci cât se poate de absolut, mi-au trebuit vreo şase ani de bântuire prin New Age să înţeleg că este o singură Cale şi un singur Adevăr. De aceea mă deranjează acum aşa de tare minciuna! Şi prefăcătoria. Şi duplicitatea. Şi lipsa de caracter. Şi lipsa de loialitate. Şi lipsa de integritate. Şi instabilitatea. Şi bântuirea de colo-colo în căutarea unui lucru care-mi lipseşte pentru că nu conştientizez că sunt responsabil să schimb viaţa mea pentru a-l dobândi. Avea mama o expresie când eram copii: „Lasă-l încet, că spune tot!” Am văzut de-a lungul vieţii câtă dreptate este în această frază. Dacă îi dai omului destul timp, se va deconspira în cele din urmă, oricât de bun actor ar fi!
Şi, ca un capac binecuvântat la toate, am observat acum o zi sau două că versetul lunii octombrie pe calendarul nostru este: „Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.” (Iosua 1:5), ca o dovadă că Dumnezeu a ştiut încă de anul trecut, când a fost tipărit acest calendar, prin ce vom trece noi în această perioadă şi am luat acest verset pentru noi, l-am săpat în inima noastră ca să putem trece peste aceste timpuri pline de confuzie şi răutate gratuită. Am citit ieri şi m-am amuzat de-o expresie: „Prietenii vin şi pleacă, dar unii duşmani pot fi foarte statornici”. Aşa e. Deşi Biblia ne spune clar în Romani 12:18 „Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii”, noi alegem să urâm, să bârfim, să desfiinţăm pe toată lumea! Versetul este clar: dacă este cu putinţă! Uneori nu este. Drumurile noastre şi a celor pe care i-am considerat o vreme ca o familie, se despart. Dumnezeu a lăsat fiecăruia capacitatea de a discerne şi de a alege. Nu trebuie să ne măsurăm succesul sau eşecul în numărul de oameni care ne înconjoară, ci în calitatea lor.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...