Predici

Vechiul şi Noul Ierusalim, predică de Dirk Weyts, misionar belgian în România
Copiii îmi cer mereu să le spun ceva în ebraică. Eu le spun „Binecuvântat să fii Tu, Dumnezeu, Rege al întregului Univers (BARUH ATA A.DONAI E.LOHEINU MELEH HAOLAM)”. Acum copiii pot să plece pentru că şi-au primit „porţia” de ebraică pe azi! (Râsete în sală)
Voi citi două versete din Psalmul 122, 6 şi 7. „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se bucure de odihnă. Pacea să fie între zidurile tale, şi liniştea în casele tale domneşti!”
Acum să explicăm cuvântul „shalom” pe care îl traducem de obicei prin pace.
Pacea este doar a noua parte a acestui cuvânt. De fapt, acest cuvânt înseamnă echilibru, armonie, cum a citit cineva despre unitate în această dimineaţă. Când ne referim la unitate între creştini nu ne referim doar la a nu fi în război cu ei, nu înseamnă numai să îi laşi în pace şi să te lase şi ei pe tine în pace. Dacă vrem unitate în acest spirit al shalom, dacă vrem armoniei şi al echilibrului, trebuie să trăim în armonie cu fraţii şi surorile noastre. Versetul 6 se referă la rugăciunea pentru pacea şi armonia în Ierusalim.
Anul trecut, cu ocazia Sărbătorii Sucot, a corturilor, am fost acolo. Primele trei nopţi mă duc de obicei în acelaşi loc, la doi oameni simpatici care au un hotel. Dar de data asta nu aveau loc şi am găsit o cameră în partea palestiniană. Vă pot spune că a fost ceva diferit. Lângă patul meu era un afiş mare cu Moscheea de pe stâncă. Am dormit chiar în faţa intrării, un loc în care nu prea este linişte. În fiecare dimineaţă, la ora 3 jumătate începe chemarea musulmanilor  la rugăciunea de dimineaţă. La ora aceea toţi musulmanii dorm, dar toţi creştinii şi evreii sar în sus. Şi asta ţine de la 3 jumătate la 4. Apoi se opreşte şi este în sfârşit linişte. Jumătate de oră mai târziu, la ora 4 şi jumătate, încep să sune clopotele la biserica romano-catolică. Nici un romano-catolic nu se trezeşte, dar toţi musulmanii şi evreii sar în sus. Iar asta ţine iar o jumătate de oră. La 5 dimineaţa, femeile se trezesc. Îşi dau drumul la radio şi răsună muzica în toată vecinătatea. Rezultatul a fost că în fiecare dimineaţă la ora 5 am fost la Zidul de vest, supranumit şi Zidul plângerii. Numele lui, „cotel” este zidul închinării. Evreii merg acolo să se închine. Este foarte bine să dobândiţi şi voi acest obicei al rugăciunii de dimineaţă. Într-o dimineaţă m-am gândit să ocolesc zidul şi am auzit două focuri de armă. În Belgia am fost ofiţer în armată. Reacţia unui ofiţer când aude împuşcături este să-şi apuce arma. Eu am apucat camera de fotografiat. Am început să alerg, să fac câteva poze. Am ajuns prea târziu. Poliţia era deja acolo. 50 de arabi au încercat să atace un evreu care era agent de securitate şi arabii l-au scăpat. Aceste ştiri le puteţi auzi la televizor, sau le puteţi citi în ziare sau pe internet. Săptămâna următoare nu am putut să mergem pe Muntele Măslinilor, din cauză că cele două armate se băteau acolo. De aceea v-am citit acel verset: să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului pentru că este foarte important să ne rugăm pentru pacea acelei zone de război.
Încă de prima dată când citim în Biblie despre Ierusalim, vedem că acolo nu este pace. Unde găsim scris despre Ierusalim prima dată? În Geneza, în povestea despre Avram. Acea poveste este povestea mea şi a dumneavoastră. Dumnezeu îi spune lui Avram: „Du-te. Du-te către un tărâm pe care Eu ţi-l voi arăta!” Şi Avram s-a dus. Şi s-a dus uitându-se după un oraş construit de Dumnezeu. Încotro vă îndreptaţi voi şi cu mine astăzi? Într-o zi Dumnezeu ţi-a zis: Du-te! Şi de aceea eşti astăzi pe Cale. Ca şi Avraam, dacă sunteţi ca mine, îl întrebaţi pe Dumnezeu: unde trebuie să merg? El v-a spus? Nu v-a spus, nu mi-a spus nici mie, nu i-a spus nici lui Avraam. A spus doar: du-te spre un tărâm pe care Eu ţi-l voi arăta. Povestea lui Avraam este şi povestea noastră. El a început să meargă aşa cum şi noi am început să mergem când am venit la Isus. Ştiţi că unul din numele lui Isus este Calea, Eu sunt Calea. Unul din primele nume pe care le-au purtat creştinii a fost oamenii Căii. Evreii sunt oamenii Cărţii, creştinii sunt oamenii Căii. Noi suntem pe Cale, aşa cum Avraam era pe cale. În cele din urmă Avraam a ajuns aproape de Ierusalim. Pe vremea aia oraşul nu purta numele Ierusalim, numele era Iebus. Ştiţi povestea lui Lot, care a fost capturat de cinci regi inamici. Avraam a zis: stai puţin, trebuie să rezolvăm problema asta! S-a dus după cei cinci regi, i-a învins, l-a eliberat pe Lot şi pe ai lui şi i-a adus înapoi în Iebus. Şi aici s-a întâmplat ceva special: regele cetăţii a ieşit afară, numele lui era Melhisedec, care înseamnă „regele neprihănirii”. Melhisedec a ieşit afară şi avea ceva neobişnuit cu el: pâine şi vin. Ciudat, nu? Atunci Avraam i-a dat zeciuiala. Apoi Melhisedec l-a binecuvântat. Întotdeauna cel mai mare îl binecuvântează pe cel mai mic. Despre Melhisedec nu ştim de unde a venit şi unde a plecat. A apărut la un moment dat şi a dispărut. Dar chiar dacă pare că a dispărut, el totuşi apare mereu de-a lungul Bibliei. Pentru că mai ştiu pe Cineva care mai este numit Regele Neprihănirii. El este Isus. Am văzut că de la prima apariţie a cetăţii Ierusalim este prezent şi Regele Neprihănirii. Din acel moment este mereu război în jurul Ierusalimului. Aşa cum v-am spus, şi astăzi este război în Ierusalim. Nu este pace, nu este armonie. În Oraşul Vechi sunt patru părţi: partea arabă, partea evreiască, partea creştină şi partea armeană. Şi ei nu trăiesc în pace unii cu alţii. E ciudat. De ce vă spun toate aceste lucruri despre Ierusalim? Am vrut să ştiţi ce s-a întâmplat în trecut, am vrut să fiu sigur că ştiţi ce se întâmplă cu adevărat astăzi acolo. Acum s-a separat oraşul în două: estul şi vestul se întâlnesc într-o vale, de lângă marginea Zidului, numită Gheena, care înseamnă groapă de gunoi. Este centura de gunoi a Ierusalimului, iar Isus a zis că în Gheenă va fi un foc veşnic. Am fost acolo, încă arde, Isus a avut dreptate. Acest nume ni l-a dat El pentru Iad. Despre asta-i vorba: oamenii se bat pentru o groapă de gunoi, se luptă pentru stăpânirea asupra Iadului. Dar este speranţă: domnul Obama se va duce să rezolve această problemă. (Râsete în sală)
Dacă ne rugăm pentru pacea Ierusalimului vom prospera. Dacă aveţi nevoie de motivaţie ca să vă rugaţi pentru pacea Israelului, aceasta este. Vreau să vă dau câteva informaţii despre locul spre care mergeţi. Suntem pe Cale, nu ştim încotro mergem, totuşi Biblia ne dă informaţii importante despre asta. Citim în Apocalipsa capitolele 21 şi 22 despre cetatea Noul Ierusalim. Cineva construieşte Noul Ierusalim, ştiţi cine? Este însuşi Isus. Este logic ca Isus să construiască cetatea, El a fost tâmplar, El ştie să construiască. Iosif şi cu Isus construiau case şi El face asta din nou, numai că acum construieşte un oraş. Avraam căuta un oraş construit de Dumnezeu. Noi suntem pe Cale căutând acelaşi lucru. Ştiţi cât de mare e acest oraş? 2250 de kilometri lungime, tot atât în lăţime şi în înălţime. Este mai mare decât New York, este mai mare decât orice oraş din lume. Dar avem o idee despre cât de mare va fi. Putem vedea în fiecare noapte pe cer. Noul Ierusalim se potriveşte exact în interiorul Lunii, atât de mare este. Nu este o poveste, ci sunt măsurători exacte. Este minunat cum a pus Dumnezeu Luna acolo ca în fiecare noapte să putem vedea cât de mare va fi Noul Ierusalim.
Materialele din care este construit oraşul sunt descrise de Ioan în cartea Apocalipsei. Fundaţia oraşului este pusă pe 12 pietre preţioase diferite. Este ceva special cu privire la aceste pietre. Pietrele preţioase sunt de două tipuri: izotropice şi anizotropice. S-a descoperit acest lucru doar acum câţiva ani. Dacă iei o piatră preţioasă şi tai din ea o felie subţire, cu o muchie foarte fină, apoi iei un fascicul de lumină curată, cum este laserul, lumină compactă şi care nu se disipă şi o direcţionezi către această piatră unul din două lucruri se pot întâmpla: fie piatra preţioasă se va înnegri (diamantul va arăta ca o bucată de cărbune), fie piatra va iradia toate culorile curcubeului. Ce este interesant este că toate cele 12 pietre care formează baza Noului Ierusalim sunt din cele care iradiază toate culorile curcubeului. Asta pentru mine este dovada că Dumnezeu este constructorul cetăţii. Vreau să vă spun că poate veţi găsi în vreo traducere diamantul ca făcând parte din temelia cetăţii, dar atunci să ştiţi că traducerea nu este corectă. Nu este diamant acolo, aşa că, doamnelor, va trebui să vă lăsaţi aici toate diamantele pentru că în Noul Ierusalim se vor face negre. Vă puteţi imagina că în Noul Ierusalim nu este soare? Acolo, Dumnezeu Însuşi va lumina. Ce credeţi despre lumina lui Dumnezeu? Este pură sau nu? Cred că este cea mai pură lumină pe care ne-o putem imagina. Este Lumina din Noul Ierusalim. Vă puteţi imagina câte culori vor iradia din acea fundaţie? Am văzut multe imagini ale Noului Ierusalim, unde sunt străzi de aur şi alte lucruri minunate, dar nu ştiu cât de mult vom vedea din acele lucruri pentru că vom avea atâtea culori minunate de văzut. Ele sunt nepieritoare, vor fi mereu acolo, vor fi curcubeie peste tot. După potop, Dumnezeu ne-a spus: „uite, acesta este curcubeul Meu” iar prin asta ne-a dat o mică idee despre ce ne va aştepta în Noul Ierusalim.  Cele 12 pietre ale fundaţiei sunt cei 12 apostoli. Ei stau acolo prin credinţa în Isus, ei reprezintă Trupul lui Cristos. Aceia suntem noi. Dar este mai mult decât atât: sunt cele 12 porţi prin care se intră în Noul Ierusalim. Ele sunt făcute din 12 perle mari. Deci, avem nevoie de o fundaţie, din creştini, dar trebuie să intrăm în cetate prin porţi, care reprezintă pe cei 12 fii ai lui Avram. Ştiţi cum este făcută o perlă? Un fir de nisip intră într-o scoică. Iar scoica începe să construiască ceva în jurul firului de nisip, acoperindu-l. Din durerea acelei scoici se obţine o perlă minunată. Acesta este simbolul unui creştin nu al unui evreu. Creştinul începe prin a fi un mare păcătos, apoi Duhul Sfânt începe să lucreze, să construiască, până creştinul ajunge să fie o perlă minunată. Aşa face Isus. Perlele reprezintă cele 12 triburi ale lui Israel. Ştiţi cum sunt create pietrele preţioase? La mare presiune în adâncimile pământului. Asta mie-mi sună asemănător cu istoria Israelului. Acolo, în Noul Ierusalim, nu va fi diferenţă între creştinii din neamuri şi evrei, aşa cum perlele porţilor nu sunt mai puţin preţioase decât pietrele fundaţiei zidurilor Noului Ierusalim. În Ioan capitolul 10 Isus  a spus că are şi alt fel de oi, trebuie să le aduc pe toate împreună şi va fi o singură turmă cu un singur Păstor. Asta vedem şi în Noul Ierusalim: porţile-perle, fundaţia din pietre preţioase, străzi de aur, lumină pură, culorile curcubeului peste tot.
Într-acolo ne îndreptăm. De aceea trebuie să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului. Pentru că cei care fac asta vor trăi în bunăstare, înflorind. Dacă noi ne rugăm pentru Ierusalim, atunci noi vom fi cei care vor locui în palatele Noului Ierusalim.
Ştiu că subiectul de astăzi nu este unul abordat prea des. Dar, încă de la începutul Bibliei ni se vorbeşte despre cetatea Ierusalimului. Până la ultimul capitol al Bibliei ea este acolo. Pe la mijlocul Bibliei, Isus spune: „Ierusalime, Ierusalime,  cât Mi-am dorit să adun pe  copiii Mei laolaltă, dar tu nu ai vrut!” Încă mi-L pot imagina spunând asta. Dacă noi nu ne rugăm pentru pacea Ierusalimului, cine o va face? Aceasta este o misiune importantă pe care Dumnezeu ne-a lăsat-o. Dacă vrem să prosperăm, să fim binecuvântaţi, atunci să ne rugăm pentru „shalom” în Ierusalim!
Amin

Ştiu în cine am crezut! Predică de Ioan Marcoi
2 Timotei 1:9-12
        Pe vremea regimului comunist noi eram o Biserică fără autorizaţie şi cei de la poliţie ne spuneau tot timpul: „Aici nu va fi şi nu va funcţiona niciodată o Biserică!” Totuşi, stând înaintea Domnului în rugăciune şi cu credinţă în El au trecut 10 ani, a venit Revoluţia şi noi eram tot acolo. Acel inspector de poliţie pornit împotriva noastră, cel care a spus că niciodată nu va fi Biserică, ne-a semnat o hârtie prin care spunea: „Certificăm că Biserica Baptistă nr. 3 (Biruinţa) este persoană juridică”. Tocmai cel care a rostit acele cuvinte, a scris şi a certificat faptul că s-a împlinit ce a vrut Domnul.
Privind la pasajul din 2 Timotei, îl vedem pe marele apostol Pavel, cel care cândva era Saul din Tarsul Ciliciei, pornit să oprească din temelii Biserica, pornit cu scrisori de împuternicire spre Damasc ca să-i aducă legaţi pe toţi cei care Îl urmează pe Domnul Isus. Şi la porţile Damascului se întâlneşte cu Domnul Isus Cristos: o lumină strălucitoare, el cade jos, nu mai vede nimic, aude o Voce: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”; „Cine eşti, Doamne?”; „Eu sunt Isus din Nazaret pe care Îl tot prigoneşti!”. Şi atunci i s-a spus ce trebuie să facă şi că va fi folosit de Dumnezeu şi va fi chemat să vestească Evanghelia Neamurilor, să deschidă ochii orbilor şi să trăiască pentru Dumnezeu. Dumnezeu i-a schimbat viaţa. În Cuvântul de mai sus îl găsim pe marele apostol Pavel la alte Porţi: la Porţile veşniciei. Era în închisoarea din Roma şi aştepta sfârşitul. Nu după mult timp a fost executat, dar la sfârşitul vieţii scrie şi asta e ultima carte, e ultima epistolă scrisă lui Timotei. Face din nou o mărturie personală în faţa mai tânărului slujitor al Domnului.
Aş vrea să privim spre această expresie a sfântului apostol Pavel: „Ştiu în Cine am crezut, ştiu în Cine m-am încrezut!” Să ne gândim şi noi, ştim în Cine am crezut? Când spunea apostolul Pavel şi când fiecare dintre noi spunem lucrul acesta trebuie să ştim câteva adevăruri: primul lucru – ştiu în Cine am crezut înseamnă siguranţă şi în versetul 9 vedem că El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă. Am această siguranţă a mântuirii.
Întâlnim în jurul nostru creştini şi îi întrebăm dacă ştiu că sunt mântuiţi, ştiu că au viaţa veşnică, au siguranţă în faţa morţii, au o credinţă întemeiată pe Scriptură, pe Cuvântul lui Dumnezeu şi au o credinţă în Dumnezeu cel Atotputernic, nu despre Dumnezeu, ci că El este Domnul şi Mântuitorul lor. Nu înseamnă să mai fac ceva pentru Dumnezeu, poate El mă va primi în Raiul Lui, în Cer. Nimeni nu vrea să meargă în Iad, nici cei mai răi, aşa-i? Mulţi oameni spun: „nu oi fi eu aşa de rău ca alţii, poate că Dumnezeu va avea milă de mine şi se va îndura”. Întâlnim chiar şi în Bisericile Evanghelice oameni la care le pui întrebarea: „Eşti sigur că eşti mântuit? Eşti sigur de veşnicie?”, ei răspund: „Ştie Domnul!”. Domnul ştie, dar trebuie să ştiu şi eu.
Apostolul Pavel spune: „ştiu în cine am crezut şi am această siguranţă pentru că El m-a mântuit, El m-a scos de acolo, cum spune psalmistul în Psalmul 40: „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei”. El m-a mântuit, am fost jos, dar a fost o zi când L-am primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al vieţii mele. A fost o zi când El a venit în viaţa mea şi mi-a schimbat sensul vieţii, a fost o zi când Duhul lui Dumnezeu a schimbat omul meu lăuntric, m-a făcut un om nou, mi-a schimbat tot ce a fost rău şi păcătos şi încă lucrează Duhul Sfânt în viaţa mea. Am această siguranţă. Asta vrea Dumnezeu de la mine, asta vrea de la fiecare dintre noi, să am această siguranţă în El, să am siguranţa credinţei mele. Am o credinţă bună, este după voia lui Dumnezeu? Credinţa mea trebuie să fie într-un Dumnezeu Atotputernic, într-un Domn Veşnic şi Biruitor al morţii, care a fost mort dar a înviat şi este viu în vecii vecilor! Asta trebuie să am, siguranţa aceasta în El, în Domnul Isus Cristos. Mă încred în El orice s-ar întâmpla, prin Harul Lui, nu prin faptele mele, El este Cel care a făcut totul, eu am venit şi am primit. Am venit la El şi am căpătat Harul Său, Mântuirea Sa. Vrea Dumnezeu de la fiecare dintre noi să spunem aşa ca sfântul apostol Pavel: ştiu în cine am crezut şi să fiu sigur în Domnul. Aş vrea ca fiecare să avem această siguranţă a credinţei, că este adevărată, în El care este Calea, Adevărul şi Viaţa. Şi atunci, aşa cum spunea un frate, pe vremea lui Antonescu se închideau Bisericile Evanghelice, în Moldova a fost prigoană mai mare decât pe aici şi au început să-i ducă pe fraţi din oraş în oraş. Veneau cu tabele să se scrie şi să treacă la Biserica tradiţională. Unii n-au rezistat şi s-au trecut şi trecuţi au fost, au plâns, dar au căzut de la credinţă. Dar unii au rămas fermi în Domnul şi au început să-i ducă din post în post cu jandarmii. Şi au ajuns într-un loc şi li s-a zis: „Domnilor, dacă nu renunţaţi la credinţa voastră, vă ducem la Bunc cu ţiganii!” Pe vremea aceea a început un fel de epurare etnică, şi un frate bătrân, fratele Silvestru Ungureanu, un om al lui Dumnezeu, foarte calm şi înţelept, a spus: „Domnilor, noi am învăţat la şcoală că Pământul e rotund şi am mai învăţat şi scrie în Biblie că Dumnezeu ţine în mâna Lui şi Pământul şi toate le ţine în mâna Lui, că El este Cel Atotputernic. Şi atunci, dacă suntem aici sau ne duceţi mai încolo, înspre est, spre Ucraina, oriunde am fi, suntem în mâna lui Dumnezeu, ori aici ori la Bunc şi chiar dacă ni se nimiceşte pielea şi carnea, cum spunea Iov, chiar dacă nu voi mai fi, îl voi vedea pe Dumnezeu. Asta înseamnă siguranţă.
Al doilea adevăr: ştiu în cine am crezut înseamnă încredere. Deşi siguranţă e sensul aproape complet, dar vreau să punctez şi acest adevăr, că siguranţa generează încrederea în Dumnezeu,în Cel în care am crezut. Spune apostolul Pavel: „Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea” – v. 12, am această încredere în Dumnezeu pentru viaţa aceasta, pentru trăirea pe acest pământ şi pentru veşnicie, am această încredere prin orice ar trebui să trec şi încrederea aceasta pentru biruinţă, pentru lucrarea Evangheliei, pentru trăirea pentru Dumnezeu, am această încredere şi, chiar dacă vin necazuri, chiar dacă vin autorităţi şi pun sigilii şi ne cheamă să plătim amenzi şi poate că ne vor pune cătuşe, nu ştim ce va fi, nu ştim ce ne aduce, dar am încredere în Domnul orice ar fi. Şi dacă vor veni necazuri, şi dacă vor veni greutăţi, şi dacă vor veni suferinţe, am încredere în Dumnezeu, ştiu în cine am crezut, am încredere deplină, pentru bine sau pentru rău, pentru viaţa aceasta şi pentru veşnicie. Aţi auzit poate istorioara aceasta: pe mare s-a iscat o furtună, era un vapor în mijlocul mării şi toată lumea s-a pus în agitaţie. Vaporul a început să se legene şi erau valuri puternice şi toată lumea fugea într-o parte şi în alta, doar un copil stătea liniştit. A venit cineva la el şi l-a întrebat: „Dar tu nu te sperii, nu ţi-e frică, nu te asiguri cu ceva?”; „Nu, de ce?”; „Dar cum de stai aşa liniştit?”; „Eu stau liniştit pentru că tatăl meu este la cârmă!”
Am trăit lucrul acesta, mergeam cu avionul şi n-am putut ateriza o oră, cădea avionul şi ziceam că se rupe când cădea în aer, credeam că tot se face bucăţi. Şi oamenii strigau şi urlau şi copii şi de la o vreme nu au mai putut nici urla şi au rămas oamenii aşa, cu ochii scoşi din orbite de groază. Şi sora Mărioara a stat cu mâinile în sus şi s-a rugat, ne rugam şi să ştiţi că ne-a fost şi frică, n-a fost uşor. De la un timp am zis: „Doamne, facă-se voia Ta!” M-a întrebat după aceea: „Tu pentru ce te-ai rugat?” Ea se rugase: „Doamne, aş mai vrea să-mi văd copiii şi nepoţii!” Eu i-am zis: „M-am rugat: „Doamne, Tu ştii că eu am bani pentru construcţie - am construit o clădire şi am fost să adunăm bani de la fraţi, de la Biserică şi îi aveam la mine - e nevoie de banii aceştia, de aceea scapă-ne Doamne!”
De aceea, fraţi şi surori, ştiu în cine am crezut, să avem încredere în Tatăl nostru, El este la cârma tuturor lucrurilor, El conduce Universul şi viaţa mea şi viaţa familiei mele şi viaţa Bisericii şi viaţa oraşului meu şi viaţa ţării mele, în mâna Lui sunt toate.
Al treilea adevăr: ştiu în cine am crezut înseamnă şi dedicare. Pavel spune: „Nu mi-e ruşine de lucrul acesta, din pricina aceasta sufăr aceste lucruri, pentru că ştiu în cine am crezut.” Suferea pentru Evanghelie, pentru lucrarea lui Dumnezeu, era dedicat pentru Dumnezeu trup şi suflet, pentru lucrarea lui Dumnezeu şi nu l-au împiedicat nici ameninţările, nici lanţurile, nici moartea. Nici viaţa, nici altceva, spunea în altă parte, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu. Un om care ştie în cine a crezut s-a dedicat trup şi suflet pentru Dumnezeu. Am văzut săptămâna aceasta pe HD TV un filmuleţ cu o femeie din Peru care cândva a fost în gherilele acelea marxiste care făceau ravagii şi pe cine nu era ca ei îl executau. S-a întâlnit cu Domnul Isus Cristos şi l-a primit ca Mântuitor şi i-a schimbat viaţa. Apoi viaţa ei a fost pusă în pericol şi chiar fratele ei a fost trimis să o prindă după ce s-a aflat că a crezut în Domnul, dar fratele ei a ocolit şi n-a mers în zona aceea şi apoi a fost el executat. Ea a trebuit să părăsească ţara pentru că era ameninţată şi a spus: „Vreau să mă întorc înapoi, vreau să-mi dedic viaţa Domnului pentru că el a făcut totul pentru mine, Isus Cristos Domnul a făcut tot pentru mine şi de aceea vreau să mă dedic Lui, să lucrez pentru El, să-L mărturisesc pe El, să înţeleagă şi oamenii din zona mea, din zona unde m-am născut şi am trăit, să-L cunoască pe Domnul Isus Cristos. Dacă El a făcut totul pentru mine şi a plătit pentru mine la Golgota, pentru mântuirea mea, pentru ca eu să ajung în Cer, pentru ca eu să fiu în veci de veci cu Dumnezeu în glorie, eu sunt chemat să îndeplinesc misiunea de copil al lui Dumnezeu, să îndeplinesc cu credincioşie lucrarea, să mă dedic pentru Dumnezeu. Chemarea la dedicare nu înseamnă că toţi vor fi predicatori, nu înseamnă că toţi vor fi cântăreţi, dar fiecare are un rol în lucrarea lui Dumnezeu în Biserica lui Dumnezeu, fiecare este chemat acolo unde este să-L mărturisească, să se vadă pe faţa lui că Isus Cristos este Domnul, să se vadă în trăirea lui că Domnul îi conduce viaţa, să se vadă că trăieşte pentru Dumnezeu, să-L mărturisească pe Dumnezeu, să se roage pentru cei care sunt încă nemântuiţi, să plângă şi să aibă dorinţa aceasta de mântuire a celor din jur.
Spune sfântul apostol Pavel în Romani la capitolul 9:1-3: „Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt o mare întristare, şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape îmi doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti.” „Aproape să nu ajung eu în veşnicie, numai ei să fie mântuiţi” - aşa o dorinţă mare avea pentru mântuirea lor. Doamne, ai milă de mine, de multe ori am trecut nepăsător faţă de cei care se pierd, de cei sunt în păcat, poate chiar i-am dispreţuit şi desconsiderat. În dimineaţa aceasta sunt chemat să spun împreună cu apostolul Pavel: „Ştiu în cine am crezut şi sunt bine încredinţat că El poate să mă izbăvească şi să îmi dea putere să doresc salvarea celor nemântuiţi, să trăiesc pentru Dumnezeu, să-mi dedic viaţa pentru El!” Dedicare înseamnă predare, să mă predau în fiecare zi tot mai mult Domnului şi dacă vreau plinătatea Duhului Sfânt, asta înseamnă să-I predau compartimentele vieţii mele, mai sunt locuri în inimă, mai am mânie, câteodată dispreţ pentru unii, câte o mică ură poate pentru cineva. Vin şi spun: Doamne, ai milă de mine, eliberează-mă şi unde mă curăţeşti, unde curăţeşte Sângele Domnului lucruri din viaţa mea care nu-I plac Lui, vine Duhul Sfânt şi umple cu prezenţa Sa, cu puterea Sa. Şi dacă înainte n-am putut să mă uit bine la cineva, să-l iubesc, să-i zâmbesc, să-i spun: „Isus Cristos te iubeşte!” din toată inima, vine Duhul Sfânt şi o poate realiza în viaţa mea. Aceasta înseamnă plinătatea Duhului Sfânt. Dedicare înseamnă să vii şi la închinare. Spunea un frate, Alexa Popovici, un bun predicator pe vremuri în ţara noastră, a fost undeva în Regat, acolo bisericile erau rare, acum au început să mai apară, şi a ajuns înainte de ora 9 într-o Biserică, acolo era un frate bătrân şi a dat mâna cu el, l-a întrebat cine îi şi de unde vine. „O, frate, eu vin de la 14 kilometri pe jos până aici.” Nu venea cu maşina cum venim noi, de la 14 kilometri şi era la Casa Domnului înainte de 9, era prezent, Îl iubea pe Domnul, era dedicat pentru Domnul, pentru închinare şi pentru trăirea cu Dumnezeu.
Un alt adevăr: ştiu în cine am crezut înseamnă încununare. Găsim scris: „i-am încredinţat până în ziua aceea.” Ziua aceea înseamnă o zi a încununării şi ziua aceea înseamnă ziua venirii Domnului şi răsplătirii fiecărui credincios al lui Dumnezeu. Şi tot apostolul Pavel, în această epistolă, la capitolul 4:7,8 spune aşa: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, „în ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” Ştiu în cine am crezut înseamnă şi o zi a veşniciei, o zi a încoronării, a încununării, o zi binecuvântată. Va veni o zi în care voi primi cununa neprihănirii pe care mi-o va da mie Domnul şi Judecătorul cel drept, spune apostolul Pavel, dar nu numai mie ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.
În dimineaţa aceasta, dragii mei, v-aţi gândit la venirea Domnului? E bine să trăieşti aici cu Domnul şi e frumos, o viaţă de biruinţă, o viaţă cu Cristos, o viaţă de părtăşie, o viaţă de bucurie a prezenţei Domnului, dar eu aştept să vină Domnul.
                                            Când Domnul Bun va reveni în mărire
                                            Şi când voi sta uimit în faţa Sa,
                                            Eu voi striga în sfânta adorare,
                                            Ce mare eşti, ce mare-i slava Ta!
Va fi o zi a încoronării, a încununării, o zi a glorificării noastre şi în dimineaţa aceasta priviţi spre acea zi, priviţi spre acea răsplătire. „Iată, Eu vin şi răsplata Mea este cu Mine, să dau fiecăruia după faptele lui.” Mă gândesc la acea zi, un predicator vorbea la Curtea Angliei şi regina Victoria a Angliei, când a auzit despre gloria Domnului şi despre măreţia Lui a spus: „Când va veni Domnul îi voi pune coroana Regatului meu la picioare”. Eu, când va veni Domnul, mă voi arunca la picioarele Lui, Îl voi îmbrăţişa pentru că voi vedea pe Cel pe care eu L-am iubit, Cel care m-a mântuit şi Cel care mă va duce în gloria Sa. Va fi o zi a încoronării noastre, Cristos Domnul va veni şi fiecăruia (poate că aici unii suntem nebăgaţi în seamă sau dispreţuiţi de alţii) mâna binecuvântată, străpunsă de cuiul roman, îi va pune coroana pe cap. Ce glorificare, ce măreţie, ce onoare pentru mine, un om de nimic, o mână de pământ, că Dumnezeu, Mântuitorul meu se va apleca spre mine şi va pune coroana! O, aştept această zi! Haideţi în dimineaţa aceasta să iubim venirea Domnului Isus Cristos!
Închei, pentru că am fost mântuiţi, să ne ducem până la capăt mântuirea şi chemarea noastră, să ne rededicăm lui Dumnezeu prin predarea noastră mai mult în slujire, în trăire pentru Dumnezeu, încrezători în El, credincioşi în El pentru viaţa aceasta şi viaţa veşnică, să trăim după Cuvântul Său, aşteptând şi iubind ziua aceea a întâlnirii noastre  cu El.
                                 Încoronaţi vor fi toţi sfinţii în slava cerului
                                 Zi minunată, zi minunată!
                                 O veşnicie în adorare pe Domnul vom slăvi
                                 Zi minunată, zi minunată!

                                 Zi minunată şi ce frumos va fi
                                 Când cu Isus noi în Cer vom fi!
                                 Zi minunată şi fericită va fi
                                 Când după ai Săi copii El va veni!

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...