Anunţ!

Asociația noastră începe următoarele cursuri/grupe:
- cu adolescente, având tema: "Ce trebuie să ştie o fată" (iar în cadrul grupului se vor discuta probleme ale adolescenţei, chestiuni care ţin de igiena personală, bunele maniere, etc.)
- cu femei (unde se vor discuta probleme de cuplu, de creşterea copiilor, etc.)
- grup de părtăşie cu familii (cupluri)
- club de lectură creştină şi nu numai
- curs de croitorie
- ocultismul şi pericolul pe care îl reprezintă
Specificăm: întâlnirile sunt săpatămânale. Cursurile sunt gratuite, se desfăşoară la domiciliul nostru (în Hunedoara) şi vă rugăm să ne contactaţi la adresa: elena_reinerth7@yahoo.com
Vă aşteptăm cu mult drag!

DONEAZĂ 2%/ Donate

Datele noastre sunt:
Asociaţia Creştin Umanitară Flacăra Speranţei, cod fiscal 23898629, cont bancar RO32BTRL06301201P92687XX, Banca Transilvania.
Our datas: bank account RO32BTRL06301201P92687XX Tansilvania Bank.

vineri, 26 decembrie 2008

Serbare de Crăciun cu copiii de la G9

miercuri, 3 decembrie 2008

Urmăriţi adevărata slijire!

Cel veşnic, Cel care a stabilit Împărăţia Sa în oameni acum două milenii, este pe deplin capabil să o facă şi azi. Tot ceea ce avem nevoie este un Isus nediluat, fără rezerve. Tot ceea ce avem nevoie este o inimă care nu este satisfăcută de altceva decât de El.
Dacă pledăm pentru doctrinele şi conducerile bisericilor, pierdem din vedere adevăratul scop al bisericii: acela de a face ucenici. Unii vreţi păstori, alţii prezbiteri, alţii nu vor să se mişte fără o conducere formată din diaconi. Câţiva dintre voi nu sunt mulţumiţi până nu văd că apostolii şi profeţii nu funcţionează independent.
Lăsaţi-mă să lămuresc toate astea: Dumnezeu nu ridică „slujiri”, ci ridică pe cei eliberaţi de legăturile de sclavie. Până nu înţelegem că scopul nu este atât echiparea pentru slujire cât dedicarea dintr-o inimă curată, nu vom vedea puterea lui Cristos restaurând biserica. Tiparul conducerii în anii care urmează este simplu: liderii trebuie să fie indivizi a căror pasiune să ardă conform învăţăturilor lui Cristos. Asta nu a devenit încă şi pasiunea ta, să devii tot mai mult semeni lui Isus? Problema bisericii noastre nu este că un procedeu este mai bun decât altul, ci problema este: devenim noi oameni care Îl caută tot mai mult pe Cristos?

Rugăciunea de astăzi:
Doamne, biserica are nevoie de lideri care Îl caută pe Dumnezeu, nu înălţarea propriilor lor daruri. Dă-ne păstori care doresc să-Ţi slujească din toată inima şi cu toată dedicarea lor!

Dumnezeu nu alege pe cei pregătiţi, ci pregăteşte pe cei aleşi! Eşti gata?

vineri, 21 noiembrie 2008

Vocea adevărului

Traducere după "Voice Of Truth - Casting Crowns"

O, cât de mult aş vrea să am acea credinţă de a coborî din barca mea în valurile frământate. Să cobor din zona mea de confort pe un tărâm necunoscut unde este Isus şi ţine mâna întinsă. Dar valurile mă strigă pe nume şi râd de mine, amintindu-mi mereu de câte ori am încercat înainte să cad. Îmi repetă mereu şi mereu: „băiete, n-ai să reuşeşti niciodată, n-ai să reuşeşti niciodată.”

Dar vocea adevărului îmi spune o poveste diferită. Vocea adevărului îmi spune „nu te teme!” vocea adevărului spune „asta este spre slava Mea”. Din toate vocile care mă strigă am ales să cred vocea adevărului.

O, cât aş vrea să am acea tărie care să mă ţină drept în faţa uriaşilor cu doar o praştie şi o piatră în mână, înconjurat de sunetele războinicilor care tremură în armurile lor, dorindu-mi ca ei să aibă puterea de a sta în picioare.

Dar uriaşii îmi strigă numele şi râd de mine, amintindu-mi mereu cât am încercat şi nu am reuşit. Ei îmi tot spun iar şi iar: „băiete, nu vei învinge niciodată”.

Dar vocea adevărului îmi spune o poveste diferită. Vocea adevărului îmi spune „nu te teme!” vocea adevărului spune „asta este spre slava Mea”. Din toate vocile care mă strigă am ales să cred vocea adevărului.

Piatra mea are exact mărimea potrivită pentru a pune uriaşii la pământ şi valurile nu mai par aşa de înalte când mă uit de sus la ele. Mă voi înălţa pe aripi de vulturi când mă voi opri să ascult glasul lui Isus cântând deasupra mea.

Vocea adevărului îmi spune să nu mă tem. Vocea adevărului îmi spune „asta e spre slava Mea”, din toate vocile care mă chemă, am ales să ascult vocea adevărului.

Voi asculta şi voi crede vocea adevărului, pentru că, Isuse, Tu eşti vocea adevărului şi Te voi asculta pe Tine!



vineri, 24 octombrie 2008

Cum este o persoană spirituală?

Aproape orice creştin îşi doreşte să fie spiritual, însă puţini ştiu ce înseamnă această experienţă. Multă mângâiere nefondată ar putea fi dată la o pate şi multă consolare reală ar putea fi primită dacă am lămuri confuzia.
Ne vine greu să lepădăm ideea că omul e atât de spiritual pe cât se simte. Spiritualitatea noastră de bază arareori se potriveşte cu sentimentele. Există multe persoane carnale ale căror emoţii religioase sunt sensibile la orice impresie şi care reuşesc să se menţină pe un plan destul de ridicat al bucuriei interioare, dar care nu prezintă nici un fel de însemn al evlaviei.
Au un punct de fierbere scăzut şi se înfierbântă din orice lucru religios cât ai clipi din ochi. Lacrimile sunt aproape de suprafaţă, iar glasurile lor au o imensă încărcătură emoţională. Astfel de oameni au reputaţia de a fi spirituali, şi chiar ei înşişi pot crede cu uşurinţă acest lucru. Însă nu este în mod necesar adevărat.
Oamenii spirituali sunt indiferenţi faţă de sentimentele lor - ei trăiesc prin credinţa în Dumnezeu, cu prea puţină grijă pentru propriile emoţii. Ei gândesc gândurile lui Dumnezeu şi văd lucrurile aşa cum le vede El. Ei se bucură în Hristos şi nu au nici un fel de încredere în ei înşişi. Ei sunt mult mai preocupaţi de supunere decât de fericire. Toate astea sună puţin prea romantic, poate, însă vor rezista încercării focului.

text scris de http://trezirespirituala.wordpress.com/

Fratele nostru are perfectă dreptate! Noi ne măsurăm spiritualitatea după cât de explozivi suntem în manifestare. De aceea îi judecăm pe alţii după propriile standarde. Slavă Domnului că nu e aşa! Eu nu cred că lui Dumnezeu Îi place modul în care noi ne dăm în spectacol. Dumnezeu este ordine şi echilibru. Până la urmă, nici nu cred că avem nevoie de aşa ceva. Dacă suntem echilibraţi şi modeşti în manifestări avem mai multe şanse ca oamenii să vadă la noi ceea ce ei nu au. Dar dacă ne manifestăm zgomotos nu facem decât să alungăm oamenii de pe lângă noi şi de lângă Dumnezeu. În cămăruţa noastră putem face ce vrem, acolo suntem doar noi. Dar unde sunt mai mulţi oameni este de folos moderaţia. În ce mă priveşte, am învăţat că şoapta Duhului este blândă, El nu zbiară, aşa că, dacă pretind că doresc călăuzire, am nevoie de linişte! În lupta spirituală este nevoie să fim calmi şi să ascultăm ce ne spune Dumnezeu. Este nevoie să ne ţinem emoţiile sub control, oricât ar fi de greu, pentru că oamenii care au nevoie de rugăciunile noastre se pot manifesta într-un mod care poate scăpa de sub control dacă nu suntem veghetori. Dumnezeu nu vrea ca noi să fim ridicoli, El nu ne cere să cădem în extreme şi nici să ne facem de râs. Demnitatea noastră de copii ai lui Dumnezeu este importantă pentru felul în care Îl prezentăm lumii pe Dumnezeu!

luni, 20 octombrie 2008

Nu lăsaţi dezbinările să vă împiedice creşterea!

Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi; şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? 1 Cor. 3:1-3

Invidiile, luptele şi dezbinările au adus pe primii creştini din Corint înapoi la starea dinaintea pocăinţei, făcându-i fireşti. Erau atât de opriţi în creşterea lor spirituală încât nu mai puteau să înţeleagă ceea ce Pavel încerca să-i înveţe.
Satan trimite şi azi printre noi acelaşi duh de dezbinare. El ştie că orice casă dezbinată împotriva ei însăşi va cădea. El ştie, de asemenea, că dacă noi vom veni împreună, într-o unitate în credinţă, vom ajunge la statura plinătăţii lui Isus Cristos (Ef. 4:13). Aşa că el a tocmit un duh al dezbinării să lucreze în vieţile noastre personale, în viaţa bisericilor noastre, în viaţa noastră socială şi în viaţa de familie. Ţinta lui este aceeaşi ca pe vremea corintenilor: să aducă invidii, rivalităţi, dezbinări şi să ne împiedice creşterea spirituală.
Dar noi nu trebuie să cedăm în faţa acelui duh. Pavel a spus: „ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.”
Compară „credincioşi adevărului, în dragoste” cu „invidii, vrajbe, dezbinări”. Sunt diametral opuse, nu-i aşa? Nu poţi să le faci pe amândouă în acelaşi timp! Câtă vreme vei rosti adevărul în dragoste, vei creşte. Câtă vreme invidiezi, te ciondăneşti şi te desparţi de ceilalţi, te întorci la starea de copil mic.
Nu lăsa pe Satan să-ţi oprească înaintarea cedând duhului de dezbinare ci spune adevărul în dragoste ca să creşti până la statura plinătăţii lui Isus în toate lucrurile!

De studiat: Iacov 4:1-11

sâmbătă, 27 septembrie 2008

Lasă făptura nouă să se vadă

Rom. 12:1 „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.”

Când L-ai primit pe Isus Cristos ca Domn al vieţii tale, ai devenit ceea ce Biblia numeşte „o făptură nouă”. În interiorul tău nu mai eşti aceeaşi persoană care erai înainte. A luat naştere în tine natura lui Dumnezeu. Dar nu este suficient numai să ai acea natură în tine. Trebuie să o laşi să se vadă, să se manifeste către exterior.
Nu te aştepta ca asta să se întâmple automat. Trebuie să iei decizia să aduci trupul tău în ascultare de omul nou născut în tine. Trebuie să faci să ia fiinţă ceea ce Romani 6:12 spune: „Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.”
Ştiu că sună dificil, dar aminteşte-ţi, nu eşti singur în asta. Ai Ajutorul lângă tine, în tine, El te va ajuta să respecţi această decizie. Numele Lui este Duhul Sfânt. El este tăria ta, puterea ta. El te va ajuta să scoţi păcatul din viaţa ta şi să-l pui sub picioarele tale.
Ia această decizie asupra trupului tău astăzi! Şi nu mai lăsa omul vechi din tine să mai preia controlul.

De studiat: Romani 6:12-13

vineri, 19 septembrie 2008

Descoperă bogăţia

Galateni 3:29 „Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi "sămânţa" lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.”


Una din probleme care s-au ţinut după mine de-a lungul anilor a fost sărăcia. Dar îmi amintesc ziua când am decis că nu mai vreau să merg alături de ea. Am citit în Cuvânt acolo unde scrie că binecuvântarea va veni peste neamuri prin Isus Cristos (vers 14). Şi am tot citi până la versetul 29 că dacă noi suntem sămânţa lui Avraam, suntem moştenitori prin făgăduinţă. Deodată, adevărul m-a izbit. Am fost atât de emoţionat încât abia reuşeam să mă stăpânesc.

Am răsfoit înapoi până la Deuteronom 28 şi – rând după rând – am citi acele promisiuni făgăduite. Binecuvântări peste hambare, câmpuri, peste toate lucrările mâinilor. Eram copleşit de toate astea!

Am făcut şcoala în Tulsa, Oklahoma şi locuiam într-o casă atât de mică şi de amărâtă încât nimeni nu voia să locuiască în ea. Dar când am citit acele promisiuni din Cuvânt, am văzut luminiţa de la capătul tunelului. Am realizat că Dumnezeu deja m-a eliberat de sub puterea blestemului sărăciei.

În acea după amiază, în pătucul meu din colţ, am luat Biblia în mână şi am zis: „Vreau să anunţ pe atotputernicul Tată din ceruri, pe Fiul Său Isus Cristos din Nazaret, toţi îngerii din cer şi toţi diavolii din iad şi pe oricine altul ar fi interesat să audă, că, începând din această zi înainte, nevoile mele sunt conforme cu bogăţia lui Dumnezeu în glorie, prin Isus Cristos!”

I-am spus: „Stau în Cuvântul Tău, mă bazez pe Tine să ai grijă de mine. Niciodată nu voi cere de la vreun om vreun dolar.”

Aşa s-a întâmplat. El S-a îngrijit de nevoile mele. Ştii de ce? Pentru că acea decizie m-a conectat la puterea lui Dumnezeu. El va face la fel pentru tine.

De studiat: Deut. 28:1-13

Un cuvânt despre îngeri

Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale Ps. 91:11
Este timpul să lămurim lucrurile. Îngerii nu sunt jucărioare pentru copii. Nu sunt copilaşi bucălaţi cu plete blonde şi creţe şi că săgeţi în mânuţe! Îngerii sunt luptători mari şi puternici. Sunt reali. Sunt plini de putere. Şi dacă eşti credincios, ei sunt o parte importantă din viaţa ta.
Vedem de-a lungul bibliei exemple din ceea ce pot face îngerii. De exemplu, când copiii lui Israel plecau din Egipt şi erau urmăriţii de armatele lui faraon, dintr-odată roţile carelor armatei egiptenilor s-au blocat. Pur şi simplu nu se mai învârteau. Cine crezi că a cauzat aşa ceva? Îngerii, desigur!
De atunci încoace ei mereu lucrează. Şi azi sunt la lucru aşa cum au fost întotdeauna.
Acum câţiva ani într-unul din războaiele purtate împotriva Israelului, inamicii aveau armele îndreptate asupra oraşelor israeliene. Acele arme erau cele mai bune din câte banii lor puteau cumpăra. Îşi reglaseră tirurile să poată trage de la cel puţin 20 de mile şi erau echipaţi cu trăgătoare electronice de mare acurateţe. Dar ceva foarte ciudat s-a întâmplat. De fiecare dată când au tras asupra Israelului, au tras tot pe lângă ţinte. Ştim că nu a fost nimic în neregulă cu acele arme, pentru că mai târziu, Israelul le-a capturat aceste arme şi le-a folosit împotriva inamicilor săi cu succes.
Ce s-a întâmplat? Îngerii, asta s-a întâmplat!
Prietene, astea nu-s poveşti. Sunt exemple de viaţă adevărate a implicării îngerilor în viaţa oamenilor lui Dumnezeu astăzi. Şi, dacă tu eşti copilul lui Dumnezeu, atunci ai dreptul să te aştepţi ca îngerii să facă astfel de lucruri şi pentru tine.
Aşa că, începe să aştepţi şi spune: „Mulţumesc, Tată din ceruri pentru că ne-ai dat îngerii tăi să aibă grijă de noi şi să mă păzească în toate căile mele.” Odată ce ai rostit aceste cuvinte prin credinţă, poţi sta liniştit şi nu te teme. Fii răbdător şi continuă să crezi şi vei vedea cu siguranţă salvarea dată de Isus.
De studiat Fapte12:1-17

marți, 16 septembrie 2008

Legea sau neprihănirea prin credinţă?

Cei mai mulţi oameni cred că trebuie să ţină un set de reguli în ideea că aşa vor rămâne în voia lui Dumnezeu, dar ceea ce te face neprihănit şi te îndreptăţeşte nu depinde de reguli cum ar fi să nu fumezi sau să nu bei. Să nu mă înţelegeţi greşit: nu sunt susţinătorul fumatului sau băutului. Ideea este alta: este o singură cale care te îndreptăţeşte înaintea lui Dumnezeu şi această îndreptăţire vine prin credinţa în ceea ce Dumnezeu a împlinit deja prin Cristos la cruce. În Coloseni 2:16 Pavel spune: „Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mîncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat”

Bisericile cu reguli stricte şi regulamente, adeseori întâmpină unele din cele mai mari greutăţi când se confruntă cu păcatele întâlnite la oameni. Când o biserică răspunde păcatului din frică impunând mai multe legi, atunci bisericile se deschid singure către mai multe nenorociri. Cu cât mai multe păcate văd, cu atât impun mai multe legi. Cu cât mai multe legi impun, cu atât mai multe legi sunt încălcate. Cu cât mai multe legi sunt încălcate, cu atât mai multe se vor impune. Devine un cerc vicios care sfârşeşte în biserici învinse, fără viaţă, neputincioase, hipnotizate, ameţite. Legea nu te pune în rânduială cu Dumnezeu.

Faptul că nu mănânci carne vinerea te face neprihănit? Faptul că-ţi legi părul sau porţi batic pe cap sau mai adaugi câţiva centimetri la fustă te îndreptăţeşte înaintea lui Dumnezeu? Nici vorbă. Numai credinţa în Cristos ne conduce la neprihănire.

Rugăciune pentru astăzi: Doamne, eliberează-mă din aceste legături de legalism. Iartă-mă că mi-am bazat îndreptăţirea pe altceva decât lucrarea terminată a lui Isus la cruce.

vineri, 5 septembrie 2008

Neiertarea

Am găsit în dicţionar că iertarea înseamnă: "A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greşeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva", dar cuvântul neiertare nu l-am găsit, spre surprinderea mea! Am găsit doar că opusul cuvântului iertare este osândire, pedeapsă.
Neiertarea este un fenomen foarte des întâlnit între oameni, care din lipsă de informare sau de bună voie, aleg să-şi otrăvescă viaţa adăugând zi de zi mai multă mânie, mai multă amărăciune, mai multă neiertare sentimentelor lor deja fragile şi vulnerabile.
Dacă pentru fiecare emoţie avem câte un mod de exprimare (pentru bucurie avem râsul, pentru tristeţe şi durere avem plânsul, cântul) pentru mânie şi amărăciune nu avem un mod specific de exprimare. Aşa că acest sentiment are un singur antidot: iertarea.
Oameni ne fac rău cu bună ştiinţă sau fără să-şi dea seama. Ori într-o situaţie ori în alta, cel care nu iartă are cel mai mult de suferit. Cel care ne-a greşit trece mai departe şi îşi vede de viaţă, pe când cel care nu iartă rămâne închis în temniţa propriilor amărăciuni, judecăţi, resentimente. Ştiu că pare ciudat, dar atunci când cineva greşeşte, trebuie să mergem şi să-i spunem: "te rog să mă ierţi pentru felul cum am gândit la adresa ta, pentru felul în care te-am judecat." Este greu de făcut aşa ceva, pentru că cel rănit se consideră neîndreptăţit, suferă şi nu-i arde de dat ochi cu cel care l-a rănit. Dar doar de noi depinde ce reacţie avem la felul în care ne tratează oamenii. Ei ne pot jigni şi ne pot face orice, dar noi putem să-i lăsăm să ne rănească sau nu. Putem să ignorăm sau putem fierbe în sus propriu până explodăm.
Iertarea se manifestă printr-un act de voinţă: aleg să iert pe cel care m-a rănit. Altfel, suspiciunea, teama, scepticismul, dorinţe necontrolate, asprime, obrăznicie, gănduri rele, roade ale amărăciunii, vor pune stăpânire pe mine.
În Marcu 11 de la 20 la 26, unde Isus ne vorbeşte despre puterea credinţei, ni se spune in versetul 26 aşa: "dar dacă nu iertaţi, nici Tatăl vostru care este în ceruri nu vă va ierta greşelile voastre."
Ca rugăciunile noastre să fie ascultate, trebuie să avem trei lucruri: credinţă, încredere şi să iertăm.
Paşii spre iertare sunt:
1. Voinţa- aleg să iert.
2. Duhul- îmi asum răspunderea pentru ce am greşit, sau pentru răspunsul meu la ofensă (judecata, amărăciune)
3. Emoţiile- voi prelua controlul asupra emoţiilor şi minţii mele şi nu voi mai permite celui rău să mă rănească, apoi voi face bine celui care m-a rănit.
Pentru a înţelege corect ce este iertarea, gândeşte-te că este o poruncă, nu o opţiune. Dă-ţi seama că iertarea este divină, nu umană. Alege să ierţi, declarând asta cu voce tare. „Aleg să iert pe.... care m-a rănit când a zis... sau a făcut... sau (enumeri ceea ce ţi s-a făcut şi te-a rănit). Cere Duhului Sfânt să îţi arate rădăcinile amărăciunii tale şi care este amărăciunea care a dat roade, cauza care a produs-o. (2Cor. 7:1 „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.”)
Să nu uităm că răzbunarea e a Domnului! (Ioan 16:1 „Şi cînd va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.”) Să nu uităm că Dumnezeu a ales să ierte pe TOŢI oamenii şi dacă El alege să nu ne răzbune, este dreptul Lui câştigat la cruce. Dacă a murit pentru mine, a murit şi pentru cel care m-a rănit, iar dacă am pretenţia să pedepsească pe cel care mi-a greşit, atunci probabil că trebuie să mă pedepsească şi pe mine, pentru că am greşit şi eu, cu siguranţă, cuiva! Aminteşte-ţi că ai o răspundere pentru gândurile rele pe care le-ai nutrit pentru persoana care te-a făcut să suferi. Nu-ţi scuza sentimentele sau acţinile, crezăndu-te îndreptăţit să le ai. Mărturiseşte-ţi gândurile rele înaintea Domnului şi apoi înaintea celui care te-a rănit. Cere-I domnului o inimă nouă. Acţionează pe baza faptului că Hristos locuieşte în tine, nu pe baza sentimentelor tale.
Dacă ne-am întors sincer la Domnul şi am primit prin har şi credinţă mântuirea, trebuie să ne purtăm conform cu credinţa pe care o declarăm. Când nu iertăm nu înseamnă, cum spun unii, că ne pierdem mântuirea, dar ne stricăm relaţia cu Tatăl. Isaia 59:1,2 ne spune: „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”
Să nu mai dăm vina pe Dumnezeu când rugăciunile noastre nu sunt ascultate, ci să ne cercetăm să vedem unde am greşit şi să aşteptăm cu răbdare împlinirea promisiunilor Lui la momentul ales de El !

joi, 21 august 2008

Ridică-te deasupra circumstanţelor

1 Ioan 4:4 “Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentrucă Cel ce este în voi, este mai mare decît cel ce este în lume.”

Având în vedere circumstanţele... te-ai surprins vreodată folosind aceste cuvinte?

„Presupun că sunt bine în aceste circumstanţe.”

Dacă ai spus vreodată aşa ceva, vreau să-ţi scoţi aceste cuvinte din vocabular chiar acum. Pentru că tu, ca un biruitor copil al lui Dumnezeu, nu ai de ce să te supui circumstanţelor. Nici o situaţie nu trebuie să te biruiască.

Acum 2000 de ani, Isus –Acela care este în tine- a învins împărăţia celui rău. Prin moartea Sa la Calvar, El a intrat pe terenul păcătoşilor şi l-a despuiat pe cel rău de toată puterea. I-a luat toată armura. El i-a luat cheile morţii şi iadului. A legat acel om puternic, ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, l-a învins şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui.

Apoi Isus ţi-a dat această biruinţă ţie. Tu eşti al lui Dumnezeu. Ţine minte asta: ai învins prin Isus pentru că El trăieşte în tine. Nu va mai trebui să trăieşti constrâns de împrejurări niciodată!

De studiat: Coloseni 1:9-15

vineri, 15 august 2008

Convenţia mondială a Satanei

Am citit pe pagina lui Cllod un articol bun, mai bine zis am vizionat un film şi, căutând traducere pe net, am gasit-o pe pagina lui Pavel Memete, aşa că o postez cu câteva modificări şi la mine pe pagină. Articolul e bun de meditat asupra lui şi de luat aminte... trăim aceste vremuri şi nici nu ştim....
Satana a întrunit o convenţie mondială. În cuvântul de deschidere adresat îngerilor răi, el a spus: „Nu-i putem împiedica pe creştini să meargă la biserică. Nu-i putem împiedica să-şi citeasca Bibliile şi să cunoască adevărul. Nu-i putem împiedica nici măcar să-şi păstreze valorile. Dar putem face altceva. Îi putem împiedica să aiba o experienţă intimă şi durabilă cu Cristos. Dacă realizează o astfel de legătură cu Cristos, nu mai avem nici o putere asupra lor.”
„Dar cum putem face asta?”, au strigat demonii.
„Ţineţi-i ocupaţi cu stiluri de viaţă fără importanţă, furaţi-le timpul, astfel încât să nu poată dobândi acea experienţă cu Isus Cristos. Aceasta este ceea ce vreau de la voi, îngerii mei. Distrageţi-le atenţia de la a se prinde strâns de Mântuitorul lor şi de a menţine această legătură vitală întreaga zi!”
”Şi cum putem face acest lucru?” , au strigat îngerii lui.
“Ţineţi-i ocupaţi cu lucrurile neesenţiale ale vieţii şi inventaţi nenumărate strategii ca să le ocupaţi mintea, a răspuns el. Ispitiţi-i să cheltuiască, să cheltuiască, să cheltuiască; apoi să împrumute, să împrumute, să împrumute. Convingeţi-le pe soţii să meargă să lucreze toată ziua ca să fie prea obosite să se mai ocupe de soţii lor. Daţi-le dureri de cap. Dacă ele nu vor da soţilor lor dragostea de care au nevoie, ei vor căuta în altă parte. Convingeţi-i pe soţi să lucreze şase sau şapte zile pe saptamană, 10-12 ore pe zi, ca să-şi poată permite stilul de viaţă pe care l-au adoptat. Împiedicaţi-i să petreacă timp cu copiii lor. Daţi-le pe Moş Crăciun, ca să-i distragă de la a-i învăţa pe copii adevăratul sens al Crăciunului. Daţi-le iepuraşul de paşte ca să nu vorbească despre Înviere şi puterea ei asupra păcatului şi a morţii. Când familiile lor ajung să se destrame, atunci, în scurt timp, propriul cămin nu le va mai oferi niciun adăpost de stresul muncii.
Suprastimulaţi-le mintea, astfel încât să nu poată auzi glasul blând şi liniştit. Ispitiţi-i să pornească radioul sau casetofonul ori de cate ori conduc maşina şi să ţină deschis televizorul, aparatul video sau CD-player-ul tot timpul când sunt acasă. Şi aveţi grijă ca în fiecare magazin şi în fiecare restaurant din lume să cânte muzica. Lucrul acesta le va bloca mintea şi va rupe acea legătură cu Cristos. Umpleţi-le măsuţele de cafea cu reviste şi ziare. Bombardaţi-le mintea cu ştiri, 24 de ore pe zi. Invadaţi-le timpul când se află la volan cu panourile publicitare aşezate pe marginea şoselei. Asaltaţi-le cutiile poştale cu oferte tentante, cu bonuri de reducere şi cu cataloage promoţionale, precum şi cu tot felul de ştiri şi de reclame atractive, care să le ofere produse şi servicii gratuite şi false speranţe.Chiar şi în momentele lor de relaxare, lăsaţi-i să exagereze. Faceţi în aşa fel încât să se întoarcă din aceste locuri de recreere epuizaţi, agitaţi şi nepregătiţi pentru săptămâna următoare. Nu-i lăsaţi să iasă în natură să reflecteze la frumuseţile create de Dumnezeu. În loc de aceasta trimiteţi-i în parcuri de distracţie, la evenimente sportive, concerte şi filme. Iar când se întâlnesc pentru părtăşie spirituală, implicaţi-i în bârfă şi în vorbire de rău, astfel încat să plece de acolo cu o conştiinţă tulburată şi cu emoţiile dezechilibrate.
Aglomeraţi-le viaţa cu atât de multe cauze bune, încât să nu aibă timp să caute putere la Cristos. În curând vor ajunge să lucreze prin propriile lor puteri, sacrificandu-şi sănătatea şi familia de dragul cauzei lor bune.”
„Va merge! Va merge!” au strigat demonii, „este un plan bun!”
Până la urmă, a fost o convenţie reuşită. Iar îngerii rai au plecat, nerăbdători să-şi aduca la îndeplinire însărcinarea de a-i ţine pe creştini ocupaţi, ocupaţi, ocupaţi şi mereu în grabă, alergând încoace şi încolo, având prea puţin timp să spună altora despre puterea lui Isus, care schimbă vieţi. Cred că întrebarea care rămâne este dacă diavolul a avut succes în planul lui... Judecă tu ce înseamnă ocupat...
Omul
Care
Umil lasă
Povara
Asupra
Tatălui
sau
Omul
Care
Uită să lase
Povara sa
Asupra Tatălui ceresc.

miercuri, 6 august 2008

Începe-ţi astăzi viaţa din nou!

„Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii." 2 Cor. 6:2

Ştii că Isus a deschis uşile închisorii vinovăţiei, care te ţinea captiv? Nu contează ce eşti sau ce ai fost. Nu-mi pasă dacă ai fost prostituată, criminal, hoţ, traficant de droguri sau dacă până acum ai frecventat biserica fără însă a-L avea pe Isus ca Domn al vieţii tale. Biblia spune că azi e ziua mântuirii.
O viaţă nouă este la o rugăciune distanţă.
Gloria şi cu mine am descoperit asta acum 25 de ani. De fapt, Gloria a făcut primul pas. A descoperit că nici măcar o vrabie nu este fără de preţ înaintea lui Dumnezeu. Aşa că s-a gândit: ”Dacă lui Dumnezeu Îi pasă până şi de vrăbii, atunci El trebuie să ştie şi în ce stare groaznică este viaţa mea acum. Şi dacă Îi pasă, va face ceva în legătură cu asta.”
Gloria nu ştia nimic despre Biblie. Nici măcar nu ştia dacă Dumnezeu o va lăsa să o ia de la capăt. Dar când I-a spus să ia conducerea în viaţa ei, ceva supranatural s-a întâmplat în interiorul ei. Ea s-a născut din nou.
„Dar cum rămâne cu trecutul meu, poate întrebi. Mă simt atât de vinovat!”
Când eşti născut din nou, trecutul tău nu mai e al tău. Eşti o făptură nouă în Cristos. Şi ar fi ridicol să te simţi vinovat de trecutul alcuiva, nu? Ce-ai zice ca eu să iau acum un bebeluş de câteva zile şi să spun despre el: „Vai, uită-te cât e de drăguţ, dar gândeşte-te la trecutul lui!” N-ai zice că-s nebun? „Ce trecut, ai spune. El nu are un trecut.”
Este la fel şi atunci când te naşti din nou. Nu mai ai un trecut. Viaţa ta începe din ziua în care Isus a devenit Domn al vieţii tale. Deci, atunci când Satan îţi dă târcoale ca să-ţi amintească ce vierme ai fost, spune-i că a greşit uşa.
Până acum ai tot fost aruncat de colo-colo. Nu mai ai nici un motiv să amâni. Uşa închisorii tale este acum deschisă. Intră prin ea şi du-te către Isus şi lasă-ţi viaţa să înceapă din nou astăzi.
Studiu: Matei 10:29-33

vineri, 1 august 2008

Masca de creştin

Am “furat” idea de la o bună şi dragă prietenă, dar nu sunt ameninţată să fiu dată în judecată pentru drepturi de autor!
Discutând despre unele supărări ale noastre privind biserica, ne-am gândit că de cele mai multe ori este greu să cunoşti cu adevărat un om care-şi spune creştin. Influenţaţi de mersul din bisericile noatre, mulţi din cei care vor să-L cunoască pe Dumnezeu, se uită la noi, cei care spunem că-L reprezentăm pe pământ. Şi iau ce văd, încercând să-şi adapteze existenţa la asta: un anumit mod de a se îmbrăca, de a se purta, un limbaj specific, de lemn, presărat cu versete biblice şi cu o mimă serioasă, lungă. Dar, oare, asta este creştinismul cu adevărat? Oare ceea ce se vede în afară contează cel mai mult, sau ceea ce se petrece cu adevărat înăuntru. Cel mai uşor lucru este să ne punem măşti. Avem una pentru acasă, una pentru serviciu, una pentru prieteni, una pentru biserică, pentru ca să „dăm bine”. Şi atunci, cine suntem noi? Cine sunt eu, cea reală? Cea de acasă, cea de la biserică, cea de la serviciu? Cred că ar trebui să ne punem serioase întrebări despre noi înşine dacă aceste „portrete” diferă mult de la o situaţie la alta!
Alte întrebări serioase pe care trebuie să ni le punem sunt cele legate de biserică. Reprezintă ea ceea ce trebuie azi pe pământ? Este ea ceea ce numeşte Biblia Trupul lui Hristos? Este ea astăzi ceea ce Domnul a dorit să fie când i-a spus lui Petru: ” Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.”?
De ce fuge lumea de pocăiţi? Pentru că nu este interesată de Dumnezeu, sau pentru că noi nu suntem ceea ce trebuie? Pentru că sufletul lor este atât de împietrit sau pentru că noi, cu măştile noastre false şi cu legile noatre pe care le impunem în biserici, chipurile pentru că este nevoie de disciplină, îngrădim dreptul elementar al omului de a alege liber cum vrea să se închine, cum vrea să se îmbrace. Dacă nu am fi atât de scorţoşi şi de făţarnici, poate că mai mulţi oameni ar dori să-l cunoască pe Cristos. Pentru că spunem sus şi tare că noi suntem cei care-L reprezentăm pe Cristos. Dar ceea ce oamenii văd în noi numai Cristos nu este. Nu susţin haosul. Este nevoie de o disciplină, dar legile pe care am ajuns să le impunem noi şi de care a ajuns să depindă sfinţenia noastră sunt mai presus chiar decât a-L lăsa pe Duhul Sfânt să lucreze.
Vorbesc numai în numele meu. Nu-mi permit să bag pe nimeni în „oala” mea! Doar constat nişte fapte. Care nu ne fac cinste nici nouă, ca reprezentanţi ai cerului, nici lui Dumnezeu. Ce rămâne de făcut? Am auzit zeci de predici în care mi s-a tot explicat în fel şi chip că smerenia, că pocăinţa.... că multe altele... dar oare de ce pare că nimic nu dă roade? De ce încă mai apar veşti despre pastori care curvesc sau care sunt homosexuali, ori pedofili, sau afacerişti? Ştiu, natura umană decăzută, firea slabă şi coruptă... dar cu cei nemântuiţi cum rămâne? Cu „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezîndu-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh” cum rămâne? Facem programe pompoase şi seci, evanghelizări care nu spun nimic, ne irosim timpul şi banii prezentând un Dumnezeu al regulilor: dacă te pocăieşti nu mai ai voie să... şi să... şi trebuie să te îmbraci aşa... sau aşa.... în loc să-L prezentăm pe Dumnezeul Eu Sunt! Cel care este dragoste dar este şi dreptate. Cel care ne iubeşte aşa cum suntem, dar ne iubeşte prea mult ca să ne lase aşa! Cel care bate cu nuiaua. Cel care ne portă în carul Său de biruinţă. Cel care dă şi cel care ia. Cel din a Cărui perspectivă totul este bine şi vrea să ne arate perspectiva Lui ridicându-ne deasupra circumstanţelor care ne leagă. Cel care scoate draci şi vindecă. Cel care ştie că păcatul leagă cu legături grele şi momentul în care spunem „vino, Doamne, în inima mea” nu rezolvă totul dacă nu lăsăm totul la Cruce, dacă preferăm să ne ducem singuri povara, dacă mărturisirea nu devine mod de viaţă. Cel care nu Se uită la câte noduri are baticul meu, ci la gândurile care colcăie sub el.
Şi acum spun şi eu ca cei cărora le-a vorbit Petru: „Fraţilor, ce să facem?”

marți, 29 iulie 2008

Păşeşte în lumină




Ps.119:105
„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.”

Atâta timp cât trăieşti după Cuvântul lui Dumnezeu, nu va mai trebui să fii în întuneric niciodată. Niciodată nu vei mai fii derutat în legătură cu drumul pe care trebuie să mergi. Nu va mai trebui să orbecăi în beznă, luptându-te să-ţi găseşti calea.
Nu e asta minunat? Nu este fascinant de ştiut că vei primi din Cuvântul lui Dumnezeu toată lumina de care ai nevoie în fiecare zi, dacă vei permite asta?
Construieşte-ţi credinţa în acel Cuvânt şi reînnoieşte-ţi legământul faţă de el, făcând această mărturisire azi:
„Tată, în Numele lui Isus, mă angajez astăzi să umblu în Cuvântul Tău. Recunosc că Cuvântul Tău este în întregime statornic, autentic, adevărat, veşnic şi îmi încredinţez viaţa în grija lui. Ai trimis Cuvântul Tău cu putere în inima mea. Îl las să locuiască în mine şi să mă conducă în toată înţelepciunea. Nu se va îndepărta de gura mea, voi medita la el zi şi noapte şi voi acţiona conform lui. Cuvântul Tău este o sămânţă curată, durabilă în duhul meu, care acum creşte în mine producând natura Ta, viaţa Ta. Îţi mulţumesc, Tată, pentru Cuvântul Tău care este sfatul meu, scutul meu, pavăza mea, arma mea puternică în bătălie. Este o lampă pentru picioarele mele, o lumină pe cărarea mea. Îmi face cărările drepte înaintea mea, şi eu niciodată nu mă voi clătina şi nu voi cădea dacă paşii mei vor fi călăuziţi de Cuvântul Tău. Recunosc strategiile şi amăgirile celui rău şi le opresc rostind Cuvântul Tău prin credinţă. Sunt încredinţat, Tată, că vei lucra în mine şi dorinţa şi înfăptuirea de a face bună voia Ta. Preamăresc Cuvântul Tău. Îl preţuiesc şi îl pun pe primul loc în viaţa mea. Şi spun cu îndrăzneală şi încredere că inima mea este aşezată pe o fundaţie puternică-Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Amin!”

De sudiat Ps. 119:89-105

luni, 28 iulie 2008

Suntem învingători!

"Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mînca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!" Numeri 14:9

Cu mii de ani în urmă, Dumnezeu le-a spus copiilor lui Israel să meargă şi să ocupe pământul pe care li-l dăduse ca să locuiască în el. El le-a spus să-l ia, prin forţă şi fără frică, de la oamenii fără Dumnezeu care locuiau acolo. El spune asta şi astăzi. Dumnezeu încearcă şi azi să ne ducă, ca popor al Lui, să luăm în stăpânire proprietăţile, resursele bune pe care El ni le dă. El încearcă azi să ne înveţe să folosim puterea pe care ne-a dat-o ca să-i izgonim pe cei răi. Vezi tu, pământul acesta nu aparţine celui rău. El aparţine lui Dumnezeu. (Ps. 24:1)
Diavolul doar s-a mutat aici şi a preluat controlul, pentru că, noi, credincioşii, nu l-am oprit.
Asta este treaba ta, ştii? La înviere, Isus i-a luat lui Satan orice drept pe care l-ar mai fi avut. Apoi El ne-a pus pe noi la conducere, în fruntea oastei care îl va înfrânge pe cel rău. În Scripturi spune că Isus stă la dreapta Tatălui aşteptând ca vrăşmaşii Lui să fie făcuţi aşternut la picioarele Sale. (Evrei 10:12, 13) Ştii ce înseamnă asta? Asta înseamnă că Isus aşteaptă ca noi să-l aruncăm pe diavol şi clica lui afară din treburile de pe acest pământ. El aşteaptă ca noi să ducem mai departe victoria pe care El a obţinut-o la cruce şi să ocupăm pământul despre care Dumnezeu spune în Geneza 1:28 "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ."
Dar aşa cum Israel trebuia să se ridice fizic vorbind şi să ia ţara Canaanului, tu şi cu mine trebuie să ne ridicăm în Duhul ca să aşezăm stăpânirea lui Dumnezeu pe pământ. Dar pentru asta trebuie să ne ridicăm şi să acţionăm. Nu o putem face stând jos!
Ascultă, poate tu nu ştii, dar noi ne aflăm aici într-un război. Suntem într-o bătălie spirituală şi suntem învingătorii. De fapt, dacă am realiza ce deja s-a întâmplat prin Duhul Sfânt, i-am putea râde în faţă celui rău de câte ori şi-ar face apariţia.
Deci, dacă azi, cel rău are vreo zonă de control în viaţa ta, a bisericii tale sau a comunităţii căreia îi aparţii, ridică-te în Duhul, prin credinţă, în rugăciune prin Cuvânt şi începe să iei înapoi de la el ce ţi-a furat. Nu te teme. El nu mai are nici un sprijin, puterea i-a fost luată. Nu are nici un fel de armă cu care să stea înaintea ta.
Domnul este cu tine. Ridică-te în Numele lui Isus şi ia-ţi înapoi teritoriile!
De studiat: Exod 14:10-31

sâmbătă, 19 iulie 2008

Să dorim transformarea

Dacă tot am ajuns aici, haideţi să vorbim puţin despre înnoire. Când venim la Dumnezeu, venim încărcaţi cu un bagaj. Acolo avem toate lucrurile lumii şi ale firii. Nici unul ditre aceste lucruri nu este compatibil cu Împărăţia lui Dumnezeu. Dar nu vom renunţa uşor la ele. Ele ne oferă o oarecare siguranţă, ca orice lucru cunoscut bine, dar această siguranţă este falsă. Când tânărul bogat a venit la Isus şi L-a întrebat ce trebuie să facă pentru a ajunge în cer, Isus i-a spus să vândă tot şi să-L urmeze. Tânărului i s-a părut prea mult şi nu a făcut-o (Matei 19). Oare Isus chiar la acest tip de renunţare S-a referit? El ştia că pentru acel om averea este importantă, dar fiecare dintre noi avem o “avere” la care nu vom fi dispuşi să renunţăm. Aici va interveni procesul de zdrobire care va fi dureros, dar care ne va reda viaţa. Parabola cu trandafirul la aceste lucruri se referea. Iată ce ne spune Biblia despre aceste lucruri: ”El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei lui” (Coloseni 1:13). Ce poate fi mai minunat? Iată cât este de uşor să ajungem în cer ! Şi când mă gândesc cât de tare mi-am complicat viaţa încercând să ajung la Dumnezeu prin propria mea putere! Pe când, totul era aşa de simplu, de accesibil, la îndemâna şi mai important ca toate, GRATUIT ! Dar aşa face omul de când a ales în grădina Edenului calea ocolită, aşa că este normal. Epistola lui Pavel către Efeseni (cap. 1) este minunată şi ne spune despre aceleaşi lucruri, cum a pregătit Dumnezeu calea pentru noi când noi încă nu aveam habar: ”În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale… În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.” Cât de mult ne iubeşte Dumnezeu! Pentru El nu este nici o deosebire între noi, iar tot ce trebuie să facem noi, este să primim dragostea Lui. Am vorbit puţin mai devreme despre o cale îngustă. Ea este atât de îngustă încât pe ea încape numai câte un om o dată. De aceea să nu ne speriem dacă de multe ori ne vom trezi singuri acolo ! Obişnuiţi ca tot timpul să mişune oameni în jurul nostru, s-ar putea să intrăm în panică dacă ne vom trezi singuri pe drum. Dar aşa vrea Dumnezeu. El vrea să lucreze personal, cu fiecare în parte. De aceea nu suntem singuri. Suntem cu El. Şi nu avem nevoie de nimic altceva, ar trebui ca El să ne fie de ajuns! Este o poveste care ilustrează foarte frumos cum este drumul cu Dumnezeu. Un om s-a supărat pe Dumnezeu şi I-a cerut socoteală. Atunci Dumnezeu l-a dus pe o plajă şi i-a arătat două urme de paşi şi i-a zis: ”Vezi, am fost tot timpul cu tine!” Tot mergând pe urma paşilor, la un moment dat drumul se îngreunează şi o urmă de paşi nu se mai vede. Omul spune: ”Vezi, Doamne, când mi-a fost mai greu, m-ai lăsat singur!”, dar Domnul i-a zis: ”Acelea sunt urmele paşilor Mei. Ale tale nu se văd pentru că te purtam în braţe!” Aceasta este realitatea vieţii cu Dumnezeu. Niciodată nu vom putea înţelege măsura dragostei Sale ! Din punct de vedere omenesc, pare absurd: de ce ar alege cineva să moară pentru mine? Nu numai că El a ales asta, ci a făcut mult mai mult: a renunţat la slava Sa, ca să coboare pe pământ, să se limiteze în timp şi spaţiu ca să Îşi dea viaţa pentru mine, pentru tine. Acum înţelegi?
Nimeni nu poate pretinde că Îl înţelege pe Dumnezeu. Nu avem cum. De aceea trebuie să credem că EL ESTE ! Credinţa este vehiculul care ne poartă spre cer şi rugăciunea este motorul care mişcă mâna lui Dumnezeu. Cerul este plin de răspunsuri la rugăciunile pe care noi încă nici nu le-am formulat, iar Dumnezeu aşteaptă ca noi să ne recunoaştem nevoile şi să le aducem înaintea Lui. Credinţa ne va ajuta să accedem la toate lucrurile pregătite pentru noi.
Spuneam mai devreme că venim la Dumnezeu cu un bagaj. Nimic din ce ducem cu noi nu este compatibil cu Împărăţia lui Dumnezeu. El va face toate lucrurile noi. Să comparăm fiinţa omenească cu un vas. De-a lungul vieţii noi umplem aceast vas cu tot felul de lucruri, să le zicem cartofi. Când ne întoarcem la Dumnezeu, El toarnă în noi Duhul Său Sfânt. Dacă vasul noastru este plin cu cartofi, apa vie de la Dumnezeu va găsi puţin loc. De aceea trebuie să scoatem afară cartofii, ca să putem fi umpluţi. Poţi spune că vasul este plin acum? Nu. El nu este plin decât cu cartofi, nu cu Duh Sfânt, dar avem destul din Duhul Sfânt ca să fim conştienţi că avem nevoie de mai mult. Atunci începem încet, încet, să scoatem afară cartofii, să golim bagajul cu care am venit la Dumnezeu, iar El va turna în locul rămas gol, Duhul Sfânt. Ştiţi că un balon nu poate fi înălţat dacă are atârnate de nacelă tot felul de greutăţi. Dacă dezlegăm sacii, balonul se va ridica.
Să încercăm să o spunem în alt fel. Asemănaţi fiecare traumă, fiecare durere, fiecare dezamăgire, fiecare ”nu” pe care l-am primit în viaţă atunci când aşteptam ”da”, cu o cărămidă. Fiecare asemenea cărămidă o aşezăm în jurul nostru pentru a ne proteja de viitoare dezamăgiri. Noi ne spunem că zidul pe care l-am ridicat ne asigură protecţie şi ne oferă siguranţă, dar până să ne dăm seama, ne închidem în dosul propriilor noastre ziduri. Aşa că, în loc să ne ofere protecţia aşteptată, zidurile vor deveni propria noastră închisoare. Când ne întoarcem la Dumnezeu, ne recunoaştem greşelile, ne pocăim de ele, adică le regretăm, ne cerem iertare de la Dumnezeu şi El ne iartă. Începem să mergem la biserică, ne facem relaţii noi, totul pare să meargă bine o vreme, dar la un moment dat, parcă ne blocăm undeva. Ni se pare că batem pasul pe loc, uneori chiar mergem înapoi. Ce se întâmplă? Parcă toate au luat-o razna. Asta pentru că iertarea şi vindecarea sunt două lucruri diferite. Da, Dumnezeu ne-a iertat şi a uitat, dar noi nu! Noi ne amintim şi avem şi noi nevoie să ne iertăm şi pe noi şi pe alţii care ne-au greşit. Dacă vă amintiţi rugăciunea “Tatăl nostru” pe care o recităm cu toţii în copilărie, seara la culcare, acolo spune: ”Iartă-ne nouă greşelile noastre PRECUM iertăm şi noi greşiţilor noştri”. Nu cred că cineva ar vrea să fie iertat de Dumnezeu aşa cum iartă el pe alţii.
Aşa că trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să înceapă procesul de vindecare. Fiecare lucru rău prin care am trecut în viaţă, fiecare traumă, fiecare respingere, fiecare relaţie pe care am avut-o, fiecare manipulare sau control care au fost exercitate asupra noastră au lăsat urme adânci în sufletul şi-n mintea noastră. Avem nevoie să mergem înainte, dar sacii de balast ne ţin nacela la pământ. Ce trebuie să facem? Să ne eliberăm de ei ! Acest proces se numeşte vindecare. Fiecare cărămidă din zid trebuie dată jos, rând pe rând trebuie înlăturate toate şi abia atunci vom fi cu adevărat liberi. Pentru asta trebuie să fim hotărâţi, nu trebuie să dăm înapoi, nu trebuie să ne descurajăm, nu trebuie să renunţăm. Când Dumnezeu ajunge la curăţarea ”tulpinii” trandafirului, doare. Fiecare amintire ne va răscoli, ne va supăra, dar nu avem voie să dăm înapoi. Prin Acela care a murit pentru noi, suntem mai mult decât biruitori. Dacă îngropăm amintirile pentru că sunt prea dureroase şi ne gândim că acum ne-am pocăit şi nu mai contează, ne înşelăm singuri. Ele vor rămâne acolo şi vor deveni o apă stătută, cu miros urât, dar problema cea mai mare este atunci când ele vor răzbi la suprafaţă. Şi asta se va întâmpla când ne vom aştepta cel mai puţin, când vom avea o supărare, sau vom fi obosiţi şi vom lăsa garda jos. Uneori ne îngrozim ce poate ieşi din inima noastră, lucruri de care nici n-am avut habar că se află acolo! În loc să ne acuzăm şi să ne învinovăţim (că cel rău abia aşteaptă s-o facem), să aducem toate la picioarele Domnului şi să le depunem acolo. Şi, odată lăsate acolo, să nu le mai luăm înapoi. Vă amintiţi schimbul divin. Nu este lucru în viaţa noastră pentru care să nu fi murit Isus! Da, chiar atât de simplu este. Măcar acum, că-L cunoaştem pe Domnul şi puterea învierii Lui, să nu ne mai complicăm viaţa. Să-L lăsăm pe El să facă totul nou pentru noi, să ne sfinţească, să ne curăţească, oricât ni s-a părea de greu pe moment. Să-L lăsăm să ne elibereze de toate legăturile celui rău, să-L lăsăm să-i dărâme toate întăriturile pe care şi le-a făcut în viaţa noastră. Să declarăm mereu Domnia Lui peste viaţa noastră şi să-i spunem mereu celui rău, că, în Numele Domnului Isus şi prin puterea sângelui Lui, noi suntem eliberaţi. Să facem declaraţia aceasta peste viaţa noastră şi să respingem acuzaţiile celui rău.
Nu este suficient să spunem o dată: ”Doamne, iartă-mi păcatele”, ci trebuie să le aducem pe rând înaintea Lui, pe nume, să le mărturisim şi să-L rugăm să ne elibereze de efectul lor. Pocăinţa nu e sfârşitul unei vieţi vechi, ci începutul unei vieţi noi. Abia acolo începe ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Construirea unei vieţi noi, pe baze noi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Pocăinţa nu e o linie pe care o trecem, ca linia de finiş la o alergare, ci e o linie continuă pe care păşim umăr la umăr cu Dumnezeu.
Preţul pe care trebuie să-l plătim pentru a primi cununa este infinit mai mic decât bucuria care ne aşteaptă lângă Dumnezeu.
Aş mai vrea să precizez un lucru: pocăinţa este un proces care trebuie să dureze toată viaţa. Dacă ne-am pocăit, asta nu însemnă că nu vom mai greşi. Suntem oameni, suntem slabi, suntem supuşi greşelii şi cădem, dar este important să nu rămânem acolo. Fiecare lucru pe care lumina lui Dumnezeu ni-l descoperă că este greşit, să-l aducem înaintea Lui. Să nu îngropăm nimic în noi. Dumnezeu ne sfătuieşte să nu ne lăsăm problemele nerezolvate şi să nu apună soarele peste mânia noastră. Noi spunem că la mânie vedem roşu şi ca să nu agrăvăm lucrurile, mai bine amânăm rezolvarea lor. V-am mai spus: amânarea este lucrarea celui rău. Pentru noi există doar ASTĂZI. Ştiţi vorba românului: ce poţi face azi, lasă pe mâine că poate nu mai trebuie făcut sau poate face altul! Din nefericire, această glumă prezintă o tristă realitate. Tot ce amânăm pe mâine, riscă să rămână nerezolvat. Şi apoi, Dumnezeu ne porunceşte să trăim în pace cu toţi oamenii. Cel care iartă şi uită va fi fericit şi liniştit, cel care se încarcă cu ură, se va îmbolnăvi şi-şi va otrăvi viaţa.
Biblia spune că problemele nerezolvate dau lăstari de amărăciune. Ce seminţe permitem să fie sădite în inima noastră? Acelea vor da lăstari, vor face tulpini, care vor creşte şi vor da rod. Dacă seminţele au fost bune, şi roadele vor fi bune. Dacă seminţele sunt toxice, şi roadele vor fi toxice şi ne vor intoxica viaţa. Dacă seminţele Duhului Sfânt rodesc în noi, atunci roadele vor fi dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul, ne sfătuieşte Pavel în Galateni 5:22, 23, 25.
Nu mai fii trist, căci pentru tine a coborat din strălucire, Emanuel, ca să-ţi aducă pacea în inimă. Fii fericit, chiar dacă ai lacrimi pe obraz.
Ai râuri peste care nu poţi să treci? Ai munţi pe care nu-i poţi urca?
Vino înaintea Domnului cu toate lucrurile imposibile. Sunt specialitatea Sa.
Lumea bate la uşa ta cu pumnul, Isus, cu vârful degetelor. Lumea caută să intre în inima ta cu forţa, Isus aşteaptă răbdător la uşă.
Roadele luminii sunt cele care nu vor pieri. Ele sunt cele care ne vor însoţi în cer, ele sunt comoara noastră.
Vorbind despre comoară, mi-am amintit o poveste pe care am auzit-o pe la începutul vieţii mele de credinţă. Este vorba despre povestea perlei. Perla nu este altceva decât un grăunte de nisip care pătrunde în intimitatea unei scoici. Pe scoică o deranjează, o zgârie şi de aceea va începe să producă o substanţă care va înconjura grăuntele de nisip, ca să o protejeze de durere. Iată că perla nu este altceva decât suma lacrimilor scoicii. Aşa este şi omul. Fiecare lacrimă este contabilizată undeva în cer şi greşim dacă-L acuzăm pe Dumnezeu de nepăsare.
Am fost la o conferinţă deosebită pentru femei şi acolo am auzit multe lucruri interesante, dar vreau numai un lucru să vă povestesc. La venirea noastră, organizatoarele ne-au aşteptat cu ecusoane cu nume. Am observat că sunt diferite, fiecare purta alt simbol. Al meu era un diamant. Când a început programul conferinţei ni s-a spus să le căutam pe cele cu acelaşi simbol şi să facem cunoştinţă. Lidera grupului diamantelor ne-a provocat să spunem fiecare ce înţelegem prin acel simbol. Fiecare a spus câte ceva. Că suntem câte o piatră preţioasă pentru Dumnezeu, că fiecare valorăm cât un diamant în ochii Domnului chiar dacă noi nu ne preţuim, că aşa cum diamantul nu are nici o valoare cât este în întuneric, în măruntaiele pământului, aşa nici noi nu suntem de folos până încă zăcem în păcat. Cineva a zis că diamantul nu este strălucitor când este scos din mină, ci primeşte strălucire numai când este şlefuit. Sigur că este dureroasă şlefuirea, dar este obligatorie ca ea să existe pentru că diamantul să fie piatra preţioasă atât de căutată, de iubită şi de minunată. Ascultam toate astea şi mă gândeam cum diamantul reprezintă omul, în mâna lui Dumnezeu. Şi vedeam în sinea mea cum piatra murdară din pământ devine atât de strălucitoare. Şi m-am gândit, oare de ce trebuie să se întâmple asta? De ce omul trebuie să fie “şlefuit”, trebuie să sufere ca să fie sfinţit? Şi m-am gândit la altă caracteristică a diamantului. El este folosit ca să taie. Este cea mai dură piatră de pe glob. Este frumos, dar este dur. De ce? Ca să croiască cărări drepte, mi-a venit un gând. Şi mi-am dorit ca şi eu, şi voi, cei care citiţi, să devenim diamante care să taie cărări drepte în viaţă. Care să aducă frumuseţe şi valoare în vieţile celor din jur, să-i ajute să vadă perla şi diamantul pe care Dumnezeu le-a pus în ei. Acest lucru este posibil cu ajutorul lui Dumnezeu. Am tot spus, fiecare este unic. Fiecare are un rol specific în viaţă. Fie ca Dumnezeu să vă ajute să-L descoperiţi şi să urmaţi calea care este Cristos, pentru a deveni diamante.
Mă rog ca Dumnezeu să vă dea lumina Lui, să vă ajute să deveniţi fiinţe noi, să vă deschidă ochii să-L vedeţi şi să vă dea înţelepciune ca să alegeţi, din puzderia de informaţii şi învăţături, numai ce e bine.
Cuvântul lui Dumnezeu este lăsat nu pentru informare, ci pentru transformare.
Rămâneţi în braţul lui Dumnezeu, însoţiti de dragostea Lui cea mare, învăluiţi de puterea Lui. Căci numai acolo veţi găsi adevăr, lumină şi siguranţă. Căutaţi-vă identitatea în El, nu în standardele lumii şi veţi găsi împlinirea.

Să ne alăturăm Lui

Experienţa cu Dumnezeu este cu totul diferită de ceea ce oferă lumea. El lucrează în jurul nostru în permanenţă, însă noi nu ne dăm seama. Acolo unde un om întreabă despre Dumnezeu, El este deja la lucru în acea viaţă. Lucrurile care le iniţiem noi, nu sunt întotdeauna voia lui Dumnezeu. El nu ţine cont de faptele pe care le facem din voia noastră, acestea nu sunt apreciate de El, ci doreşte să facem voia Lui. Aşa că trebuie să fim atenţi în jurul nostru, să urmărim unde El lucrează deja şi să ne alăturăm Lui, pentru că acolo deja terenul este pregătit şi nu va trebui să facem noi eforturi ca terenul să fie desţelenit. Dorinţa lui Dumnezeu este ca noi să lucrăm împreună cu El. Atunci când o vom face, vom găsi adevărata împlinire. Voia Lui este întotdeauna foarte diferită de a noastră. Trebuie să ne lăsăm modelată gândirea aşa încât să putem înţelege corect voia Lui. Perspectiva omenească este limitată. De aceea trebuie să primim perspectiva Lui asupra lucrurilor, asupra vieţii şi atunci vom putea gândi ca El. Când am înţeles prima dată acest lucru, am fost copleşită: Dumnezeu să-mi descopere mie gândurile Lui? Ce sunt eu decât un boţ de tină? Dar El chiar aşa face. De aceea v-am spus să nu lăsaţi pe nimeni să vă evalueze potenţialul şi valoarea, decât pe El, este Singurul care ştie valoarea voastră adevărată, reală. Pentru că El a pus-o în voi. Atunci când descoperim cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de preţioşi Îi suntem, efectul nu va fi mândria, cum ne-am aştepta, ci smerenia faţă de măreţia Lui şi recunoştinţa faţă de felul minunat în care ne-a creat şi ne-a gândit existenţa şi apoi, o dragoste nemărginită, care întrece orice pricepere, de care nu ne-am crezut capabili, faţă de El. Mulţi spun: ”eu nu am credinţă şi dacă Dumnezeu rânduieşte credinţa, înseamnă că El e de vină că eu n-am”. Dacă nu ai, cere şi ţi se va da. Şi oricine caută, găseşte (Matei 7:7-8). Dumnezeu nu lasă ca oamenii să tânjească după El. De aceea trebuie să ne cercetăm serios motivaţia: ce vrem de la Dumnezeu şi de ce? Vrem să-L folosim pentru scopurile noastre proprii sau motivaţia noastră e sinceră şi vrem să-L urmăm pe El? Pentru că Dumnezeu nu ne va dezamăgi niciodată. El este acelaşi, ieri, azi şi-n veci. Odată ce îţi va revela scopul Său şi căile Sale, vei înţelege şi I te vei alătura. Viaţa ta se va schimba cu totul. Perspectiva ta se va schimba cu totul şi dacă vei încerca să priveşti înapoi, vei vedea cât de departe ai lăsat în urmă toate lucrurile lumii. Calea pe care putem intra la Dumnezeu este îngustă. Calea cea lată, cu tot felul de libertăţi, este calea lumii. De fapt, ce tot spun eu libertăţi? Abia când suntem în Cristos suntem liberi. Până suntem în lume, suntem supuşi firii pământeşti, diavolului şi ispitelor sale. Adevărata libertate este numai la Dumnezeu. El va respecta voinţa noastră liberă şi ne va îndruma cu dragoste, dar nu ne va forţa să facem voia Lui, aşa cum face cel rău, ci ne va sfătui şi ne va sprijini. Vom face de drag voia Lui pentru că vom înţelege că aşa e bine. El ne va înnoi gândirea şi simţirea şi vom deveni oameni noi, dar nu aşa cum lumea propovăduieşte omul nou cu înţelepciunea lui, ci înnoit de Dumnezeu, cu o perspectivă veşnică asupra lucrurilor.

Exemplul trandafirului


Când se întoarce la Dumnezeu, omul este ca un trandafir frumos, ţantoş şi elegant. Atunci Dumnezeu începe să lucreze la el. Întâi, îi curăţă “spoiala”, petalele, pe rând. Una este mândria. Dumnezeu o smulge. Alta este orgoliul. Jos cu el! Încă una, lăudăroşenia. Şi cu ea, jos. Rând pe rând, Dumnezeu îndepărtează fiecare lucru care nu este după voia Lui, din viaţa noastră.
Pe când să credem că a terminat şi vrem să răsuflăm uşuraţi, Dumnezeu trece mai departe, continuă cu tulpina şi începe să ne smulgă ţepii: unul este suficienţa, altul încăpăţânarea, altul autocompătimirea şi tot aşa. Parcă astea sunt şi mai dureroase, dar Dumnezeu nu-şi va sfârşi lucrarea decât atunci când lucrul este gata. De aceea va trece mai departe, la coaja de pe tulpină şi cu un cuţit bine ascuţit va rade tot ce este mai drag fiinţei noastre lumeşti, confortul, siguranţa pe care am găsit-o la oameni, satisfacţiile profesionale, prestigiul şi tot aşa până când vom deveni cu totul fiinţe noi şi dependente de El. O să ziceţi: ce crud! Cât de frumos arăta acel trandafir înainte şi cât de respingător este acum, o tulpină goală! Însă scopul pentru care Dumnezeu l-a creat era cu totul altul decât ceea ce credea omul. Fusese menit să devină o săgeată care trebuie să atingă o ţintă. Ţinta este viaţa veşnică. Luaţi un punct oarecare pe un perete şi încercaţi să aruncaţi în acel punct un trandafir. Veţi vedea că va fi imposibil ! Scopul trandafirului este să fie admirat, el nu este echipat pentru a zbura către o ţintă ! Dacă vrem să atingem ţinta spre care suntem chemaţi, va trebui să ne lăsăm modelaţi de Dumnezeu şi să nu ne răzvrătim atunci când lucrurile nu merg cum ne dorim noi, ci să-L întrebăm pe Dumnezeu ce lecţie vrea să ne înveţe, pentru că încăpăţânările noastre şi refuzul de a ne lasă modelaţi, nu fac decât să ne prelungească agonia. Scopul lumii este să dorim să strălucim cât mai tare, să dorim să fim în centrul atenţiei, să căutăm să ne satisfacem nu atât nevoile, cât plăcerile şi mofturile. Aşa ajungem ”trandafiri” care de care mai decorativi, dar tot la fel de inutili pentru scopul lui Dumnezeu.
Nimic din ce adunăm pe acest pământ nu ducem cu noi în cer. Comorile pe care le adunăm pentru cer sunt nepieritoare, dar fără importanţă din punctul de vedere al lumii. Dumnezeu vrea ca noi să dorim desăvârşirea şi să cerem de la El schimbarea. Nici o schimbare nu e uşoară, mai ales când este însoţită de durere. Dar ştim bine cu toţii că preferăm să ne scoatem o măsea care ne doare, decât să ne chinuim mai multe nopţi cu ea. În aceeaşi ordine de idei, este de preferat să acceptăm schimbarea şi să mergem înainte, decât să rămânem la fel, dar să nu fim de folos nimănui. Nu este vorba de a pierde mântuirea. Ea nu poate fi pierdută, ci doar părăsită. Însă, la capătul alergării noastre ne aşteaptă o cunună. Pavel ne lasă scris despre această cunună pe care el însuşi o dorea, în 2 Tim. 4:7-8: “M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ‘ziua aceea’, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”
“POT TOTUL ÎN HRISTOS, CARE MĂ ÎNTĂREŞTE.” Fil.4:13.


Aceasta ar trebui să fie mărturisirea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Acum nu mai putem spune ”nu pot”. Dumnezeu este cu noi, este în noi, cum să nu putem? Pentru un creştin nu ar trebui să existe ”nu pot”, pentru că printr-o astfel de declaraţie punem la îndoială puterea lui Dumnezeu. El poate totul şi noi suntem copiii Lui.

vineri, 18 iulie 2008

Scoate-ţi din cap ideea că eşti vreo "legendă"

Romani 12:3
Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.

Vrei să ştii unul din secretele care te ajută să rămâi în voia lui Dumnezeu, să rămâi pe cale?
Nu te supraestima.
Proverbe 16:18 spune: ” Mîndria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii”. De câte ori am văzut lucrurile acestea confirmându-se? De câte ori am vâzut credincioşi intrând în necazuri pentru că au avut o părere prea bună despre ei înşişi? Ei încep să creadă că sunt atât de deştepţi încât fac faţă la orice. Apoi încep să creadă că pot să pună pe oricine pe drumul bun şi, în loc să privească la Hristos, Capul Bisericii, simt că trebuie să rezolve ei treburile tuturor. Odata acestea întâmplate, rămâne doar o chestiune de timp până lucrurile le explodează în faţă. De ce? Pentru că Biblia ne spune că Dumnezeu este împotriva celor mândri. (1Petru 5:5)
Nu te pune singur în poziţia în care să te împotriveşti lui Dumnezeu. Măsoară-ţi abilităţile cu moderaţie. Adoptă o atitudine de smerenie. Menţine-ţi atenţia trează, ca atunci când te vei vedea în postura celui care aleargă după propria mărire, să te poţi pocăi şi să-ţi aminteşti că toate lucrurile de care te bucuri şi fiecare fărâmă de succes pe care ai avut-o, I-o datorezi Lui şi puterii Lui.
Priveşte puţin înapoi şi vezi de câte ori ai fi putut să pierzi ceea ce Dumnezeu ţi-a dat. Aminteşte-ţi vremurile când băjbâiai făcând greşeli inimaginabile şi când El în mila Sa nemărginită te-a ajutat să treci prin toate nevătămat.
Nu te considera în mintea ta ca fiind o legendă. În loc de asta, rămâi smerit, dă toată slava Domnului, iar prin asta vei preveni căderi dureroase.
De studiat:
1 Petru 5:5-7 Iacov 4:6-17
În măsura în care timpul vă permite, vă recomand o predică de pe Shalom despre starea creştinismului de azi.

Fă iadul să tremure

1 Ioan 3:8
Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

Ţi-a dat azi diavolul bătăi de cap? Ţi-a făcut probleme la fiecare mişcare?
Dacă e aşa, fă-i şi tu la fel. Fă-l să se simtă şi el mizerabil. Ai puterea să faci asta, ştii, nu? Ai în tine puterea de a distruge lucrarea lui, ai puterea să vindeci, să eliberezi. Ai atât de multă putere în tine, încât diavolul se vaită:”O, nu, s-a ridicat iar şi o să-mi dea bătaie de cap!”
Acum câţiva ani am primit o scrisoare de la o tânără care a asistat la un serviciu de vindecare la Los Angeles. Cu toate că era prea tânără pe atunci să înţeleagă teologie sau lucruri din astea, Domnul i-a dat o înţelegere simplă şi o descoperire profundă şi a văzut cum oamenii sunt vindecaţi. Spunea că, uitându-se în sus spre platforma pe care ne rugam, nu m-a mai văzut pe mine, ci pe Isus. Dar l-a văzut şi pe diavolul. Ştiţi ce spunea ea că făcea diavolul? Stătea lungit pe platforma aceea strigând: „Nu se poate, nu se poate, nu se poate!”
Chiar în acest moment, puterea lui Isus lucrează prin tine. Şi nu este acolo doar ca să te ducă în rai cândva! Este acolo ca să-l ataci pe cel rău, să stai in picioare în faţa lui, să-i ţii piept chiar aici şi acum. Este acolo ca tu să poţi zidi Împărăţia lui Dumnezeu până mai este încă timp.
Aliniază-ţi viaţa la Cuvântul lui Dumnezeu şi la voia Lui. Lasă ungerea lui Isus să curgă puternic prin tine. Tot iadul va tremura. Şi tu nu vei mai fi acelaşi niciodată!

De studiat 1Ioan 5:4-20
Traducere după Kenneth Coppeland

Completarea mea:
A venit un frate drag la noi în biserică odată şi a avut o predică pe care nu am mai uitat-o de atunci. Fratele se numeşte Alin Sucilea. Ne întreba de ce credem noi că astăzi creştinii sunt atât de slabi, ne neputincioşi, de temători. Şi tot el a răspuns. Pentru că aşteptăm atacurile diavolului, ca să ne putem apăra, în loc să fim noi cei care-l atacă. Imaginaţi-vă mişcarea pe care o face un om când se apără: ridică mâinile şi îşi protejează capul. Dar făcând mişcarea asta, îşi lasă descoperit restul trupului. Pe când, dacă am fi noi cei care l-am ataca, el nu ar avea timp să ne atace pentru că ar fi prea ocupat ca să se apere. Ce mai aşteptăm? Până când ne vom muţumi să fim nişte creştini căldicei care ocupă băncile bisericilor şi se plâng de soartă? Oare nu am auzit noi versete ca Iacov 4.7 „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” sau Efeseni 6:16 „Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău” ? Să ne ajute Dumnezeu să fim în linia întâi a luptei împotriva celui rău! Şi atunci Dumnezeu nu va mai spune ca odată:” Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n'o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!” Ezechiel 22:30

Descurajaţi-l pe diavolul

Luca 6:22-23
Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii.

Vreţi să ştiţi cum sa-l descurajaţi pe diavolul? Urmaţi instrucţiunile din acest pasaj biblic. Când vin persecuţii, când prietenii sau cei din familie vă critică pentru că vă puneţi mâinile peste bolnavi şi credeţi în vindecare, când colegii vă numesc fanatic pentru că-L iubiţi pe Isus şi nu vă temeţi să declaraţi asta, bucuraţi-vă. Strigaţi aleluia şi săriţi de bucurie!
Vă asigur că asta va descuraja pe cel rău. El se aşteaptă ca persecuţiile să vă rănească. El vrea să vă destrame credinţa, să vă producă daune, să şteargă cu voi pe jos, să vă lase îngroziţi.
Nu spun să vă bucuraţi de persecuţia în sine. Dar puteţi învăţa să vedeţi dincolo de disconfortul pe care vi-l produc toate acestea şi să vă concentraţi asupra binecuvântărilor care vor veni şi asupra faptului că Isus a spus că veţi fi binecuvântaţi.
Apostolul Pavel a ştiut bine cum să facă asta. A fost expert în a se bucura în mijlocul persecuţiilor. Satan era foarte ocupat să îi aducă necazuri. Dar ştiţi voi ce spunea el în încercări? Că nici nu se compară cu măsura de slavă care va veni.
Dacă Pavel s-a putut bucura în mijlocul bătăilor, împroşcărilor cu pietre, încarcerărilor şi altor feluri de persecuţii, atunci şi voi puteţi.
Doar faceţi ce şi el a făcut. Când Duhul Sfânt i-a spus că îl aşteaptă încercări el a spus:” Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” Fapte 20:24
Nu vă lăsaţi prinşi de ceea ce oamenii spun aici jos, pe pâmânt, ci căutaţi să faceţi voia Tatălui care este în cer. Lasaţi-vă absorbiţi de vă a termina alergarea cu bucurie. Lăsaţi-vă prinşi de glorioasa speranţă care vă stă înainte. Pentru această speranţă merită să săriţi de bucurie, împotriva oricăror circumstanţe sau încercări.
Pentru studiu - Fapte 16:16-35

luni, 7 iulie 2008

Disciplinarea lui Dumnezeu

Evrei 12:6-7
„Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii.”
Este o neînţelegere teribilă astăzi în rândul credincioşilor cu privire la metodele lui Dumnezeu de a-şi disciplina copiii. Acestea se referă la dezastre, accidente, tornade şi ei spun: ”cred că Dumnezeu ne-a dat această catastrofă pentru că vrea să ne înveţe ceva”
Nu este adevărat! Dumnezeul dragostei nu trimite moarte şi distrugere peste copiii Săi ca să-i instruiască. Nu-şi dezleagă câinii răi să ne muşte de picior, ca să învăţăm să ne ferim cizmele!
Cum Îşi comunică El voia? Prin Cuvântul Lui.
2Timotei 3:16-17 spune: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
Dacă vă uitaţi în 2 Corinteni 7 veţi vedea un alt exemplu. Acolo Pavel vorbeşte despre biserica din Corint, care avea nevoie de disciplinare. Au depăşit limita şi trebuiau disciplinaţi.
Cum a făcut asta Pavel? Nu cerând lui Dumnezeu să trimită un cutremur ca să-i scuture! A făcut-o trimiţându-le o scrisoare. Le-a scris o mustrare care i-a durut atât de tare încât ar fi preferat să fie bătuţi. Aceste cuvinte au tăiat adânc în duhul lor şi au adus pocăinţă.
Tatăl tău ceresc te iubeşte şi pentru că te iubeşte, te şi pedepseşte. Dar o face cu instrumente spirituale, nu trupeşti. El foloseşte puterea spirituală a Cuvântului pentru a-ţi pedepsi necredinţa şi a-ţi curăţa duhul în aşa mod încât vei ieşi din asta întărit, nu slăbit şi condamnat.
Aşa că încetaţi la a vă mai pleca în faţa dezastrelor, nu vă mai lăsaţi înrobiţi decât de Cuvântul lui Dumnezeu. Predaţi-vă Cuvântului. Lăsaţi-l să vă corecteze şi puneţi-vă ordine în poftele firii pământeşti şi cărnii care vă duc pe căi greşite.
Amintiţi-vă sabia Duhului cu două tăişuri: o parte este pentru Satan iar cealaltă este pentru tine. Lasă-L pe Dumnezeu să o folosească pentru a te ţine pe cale.
2 Cor. 7
Traducere după Kenneth Copeland

Liber de orice datorie

Prov. 22:7
„Bogatul stăpîneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut.”
Dacă îţi simţi grumazul prins sub jugul datoriilor, am o veste bună pentru tine. Dumnezeu vrea să te vadă liber de acele datorii şi El are puterea să facă asta!
Ştiu pentru că El a facut-o şi pentru mine.
Nu voi uita niciodată. Aveam 22000 de dolari datorie la vremea aia. M-am angajat înaintea lui Dumnezeu că după ce îi plătesc niciodată nu mai fac alte datorii. Dar mă şi vedeam nefiind în stare să fac asta vreodată!
Nu vedeam cum vom scăpa, dar ne-am trezit spunând: „Dumnezeu poate”. Zi de zi ne-am uitat către Dumnezeu cerând eliberare din datoriile noastre. Nu cerând zilnic bani, ci mulţumindu-I pentru că ne-a rezolvat problema. Unsprezece luni mai târziu, eram scăpaţi de datorii. Când ne-am uitat înapoi am vazut că nu se întâmplase nimic extraordinar, dar Dumnezeu lucrase la finanţele noastre încontinuu. Cum noi am fost credincioşi şi El a fost credincios!
Dumnezeu poate face acelaşi lucru pentru tine dacă Îl crezi pe cuvânt, dacă îţi vei lua asemenea angajament înaintea Lui cum ne-am luat noi şi Îl vei asculta la fiecare pas care va urma.
Când te uiţi la situaţia ta de acum, poate nu îţi poţi imagina cum ai putea ieşi din acele datorii. Aşa am simţit şi eu, la început. Nu vedeam cum aş putea să fiu în stare să fac prea multe fără să mă împrumut.
Dar El mi-a arătat cum şi El va face acelaşi lucru cu tine.
Nu este datorie atât de mare sau afacere atât de complicată încât El să nu o poată rezolva. Dacă te vei încrede în El să le admisistreze finanţele tale, El te va scoate de acolo şi niciodată nu vei mai fi sclavul datoriilor.
De studiat Psalm 37:21-40
Traducere după Kenneth Copeland.

Cum Sa Te Conectezi Cu Dumnezeu? 6 Discipline Spirituale

În Group Magazine, Steve Case vorbeşte despre 6 discipline spirituale, care să îi ajute pe tineri şi pe adulţi să se conecteze cu Dumnezeu.
1. Solitudine - Pentru a medita la cele cereşti uneori este nevoie de o simplă umblare în parc. Alteori, este benefic să facem o călătorie la munte.
2. Simplitate - Viaţa nu mai este simplă… suntem extrem de ocupaţi. A trăi simplu te ajută să fii generos, să te descoperi pe tine însuţi şi scopul pentru care trăieşti.
3. Abandon - Fii gata să trăieşti fără a căuta aprobarea lumii. Slujeşte fără a căuta răsplată.
4. Supunere - Crede că Dumnezeu este bun şi mare.
5. Închină-te - Onorează-L pe Dumnezeu prin conversaţii. Extinde-ţi închinarea în trăirile de zi cu zi.
6. Părtăşie - Creează tradiţii. Alege un cantec favorit şi un verset din biblie. Asigură-te că Domnul Isus este în centrul vieţii şi al familiei tale

Faţa urâtă a oraşului meu

După ce am scris pe adouasansa gândurile mele despre oraşul meu, m-am gândit că asta nu e totul. De când sunt în oraş, adică de aproape 4 ani, am văzut şi părţi pe care nu aş fi vrut să le văd. În anii de când suntem aici lucrurile s-au schimbat. În bine, după părerea noastră. Dar au rămas unele lucruri aşa cum erau. Gândurile noastre se îndreaptă cu speranţă spre oraş, aşa cum spune şi numele nostru, dar, dornici să ne aducem aportul la binele comunităţii, deseori ne simţim neputincioşi şi, cel puţin mie, îmi vine să... las totul baltă, pentru că este un lucru greu, acela la care ne-am angajat. Anul trecut m-a rugat o prietenă dragă să-i fac câteva poze pentru o biserică din State, să prezinte acolo situaţia locală. Vă arăt şi vouă aceste poze.

Cam ăştia sunt "dinozaurii" noştri! Blocuri pustiite, părăsite, devastate şi goale! Uneori las imaginaţia să-mi zburde şi îmi închipui ce s-ar putea face din ele, dacă cineva ar avea bani şi nimă pentru aşa ceva: azile de batrâni, centre pentru copiii străzii, centre de zi pentru tineret, săli de studiu, reeducare, recuperare a dependenţilor de alcool, droguri, centru pentru copii abuzaţi, centre pentru femei abuzate cu copii, biblioteci creştine, un loc în care specialişti pot sfătui şi ajuta tineri, copii sau familii cu probleme, săli de jocuri pentru tineri, pentru vizionare filme... şi câte şi mai câte, n-o mai lungesc pentru că aţi înţeles ideea.



Nu spun că asemenea stabilimente nu ar exista deja, pentru că aş greşi. Ele există şi lucrează în ele oameni cu inimă mare, dedicaţi binelui comunitaţii. Când am venit în oraş m-am mirat că aici există un azil de noapte, a apărut apoi Casa Cristina (centrul pentru femei abuzate), există şi Mama Miriam, centrul de consiliere antiavort, ca să nu mai spun de centrele de găzduire a copiilor de luni până vineri a fratelui Hada, pastorul Bisericii Golgota, biblioteca Lumină şi Speranţă şi poate altele de care nu ştiu.



De puţină vreme de când am intrat şi noi în horă, am văzut câte nevoi sunt. Am cunoscut femei fără nici un fel de pregătire şcolară, am cunoscut oameni talentaţi dar care nu pot răzbi în societate pentru că poartă stigmate ca "orfan", ca să nu mai pomenesc de prietena mea Mirela, care s-a prezentat la un interviu pentru o slujbă de femeie de servici şi a fost refuzată din cauza... culorii! Nu ştiu de ce vă spun eu astea, doar le ştiţi poate chiar mai bine decât mine! Am văzut oameni care s-au zbătut să iasă din limitarea lor, dar nu pot pentru că au doar 8 clase. Nu au bani să facă un curs de calificare în plus, pentru că sunt scumpe şi lucrează ca necalificaţi. Şi toţi sunt oameni care au mult potenţial, oameni resemnaţi care cred că pentru ei nu există nici o şansă, oameni care se tem să mai facă vreun pas ca să nu mai fie răniţi şi aşa că îşi pierd timpul în faţa blocului sau prin birturi. Stau şi ridic neputincioasă din umeri pentru că nu pot să fac nimic pentru ei. Nu am cu ce să-i ajut! Mai ales că ei nu ştiu că au dreptul la o viaţă demnă, nu ştiu că merită să fie fericiţi şi împliniţi, nu cunosc decât necazul şi resemnarea. Cătă vreme am lucrat (timp de 6 luni) cu o parte din copiii lor, am fost răsplătiţi cu mult peste aşteptări. Am văzut dorinţa lor de cunoaştere, am participat împreună la activităţi de crăciun, de 8 martie, de paşti, am lucrat scenete împreună şi am văzut cât pot copiii ăştia. În măsura în care vor dori ei, de la toamnă încolo dorim să fim alături de ei.

Vise nu mă pot împiedica să-mi fac. Şi planuri, mai ales! Visez centre şi cantine sociale în care toţi aceşti oameni să-şi aducă aportul, pe măsura puterilor. Îmi imaginam cum cumpăr unul din aceste blocuri şi dau o altă întrebuinţare fiecărui etaj. Îmi imaginam cum femei în vârstă sau fete tinere lucrează umăr la umăr la cantina care deserveşte întregul stabiliment, asta ca "plată" a faptului că locuiesc şi trăiesc acolo.... Dar ce tot spun eu? Astea sunt doar visele mele, dar am vrut să vă împărtăşesc o parte din ele, ca să visaţi împreună cu mine.

Asta este partea hâdă a oraşului meu, dar nu e oraşul de vină, ci noi, cei care locuim în el!

sâmbătă, 5 iulie 2008

Meditatii zilnice 1-7 iulie

01 Iulie
„ Împrieteneste-te dar cu Dumnezeu, si vei avea pace; te vei bucura iarasi de fericire .”Iov 22:21.
Stiti ca secolul XX a fost anuntat a fi un secol crestin? Cei ce au trait la începutul acestui secol credeau ca la sfîrsitul lui, oamenii vor ajunge sa traiasca în unitate si armonie, ca o adevarata familie crestina. Fiindca am trecut de acest timp, trebuie sa spunem cu durere ca n-au avut dreptate!
Natiunile sunt divizate si învrajbite astazi mai mult ca oricand. Vedem aceasta în Orientul Mijlociu, în Nordul Irlandei, si-n multe tari africane. În toata lumea nu numai ca sunt natiuni care lupta între ele, dar sunt si multe conflicte si învrajbiri etnice interne. Conflictele, dezbinarile si razboaiele, care sunt probleme la fel de vechi ca si umanitatea, astazi sunt tot mai frecvente.
A fost foarte interesant pentru mine sa citesc despre originea obiceiului de-a ridica mîna atunci cînd salutam pe cineva . Pentru ca în antichitate oamenii întîmpinau pericole la orice pas, atunci cand un calator întalnea pe cineva pe care nu-l cunostea, ridica mana în mod automat sa-si ia arma din spate. Cei doi cu armele pregatite de lupta se roteau unul în jurul celuilalt, pana descopereau adevarata situatie. Cand constatau ca nu este nici un pericol, îsi ridicau mana dreapta, cea cu care purtase arma, ca semn al acceptarii si al unui salut de bun venit.
Mi se pare ca în lumea în care traim, înca ne mai dam tarcoale unul celuilalt ! Natiunile lumii înca nu sunt pregatite sa-si dea mana. Zi de zi sunt tot mai multe diviziuni, suspiciuni si conflicte. În potirul de natiuni amestecate din America, nu s-a reusit sa se realizeze o omogenitate, chiar daca au trecut atatia ani de la unificarea statelor americane. America nu a ajuns sa fie astazi o familie solida, ci a ramas un conglomerat de oameni, traditii si limbi!
Vom depasi oare vreodata specificul nostru etnic, cultural si rasial, devenind cu adevarat una? Se va ajunge, vom ajunge la aceasta binecuvîntare numai atunci cand fiecare dintre noi va fi determinat sa treaca barierele ce ne diferentiaza si dobandind o natura noua în Hristos, ne vom accepta în dragoste asa cum si El ne-a iubit!
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa fiu o persoana ce urmareste binele celorlalti, împartasind dragostea Ta unificatoare. Amin.

02 Iulie
„ Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut .” Gen. 1:27
Atunci cand iau decizii cu privire la modul lor de viata, foarte multi oameni au ajuns sa spuna „ este trupul meu! „fac cu el ceea ce-mi place!” Aceasta este însa o afirmatie prosteasca. În primul rand pentru ca nu este adevarata . Trupul nostru este de fapt creatia lui Dumnezeu. Apoi nici nu putem stapani peste trupul nostru asa cum ne-am dori. În timpul vietii întalnim dureri suferinte si boli, care vin fara ca sa le asteptam.
Suntem de fapt numai niste locatari temporali ai unui cort trupesc. Niste chiriasi care folosesc pentru o vreme proprietatea altcuiva.
Cercetatorii au descoperit ca exista o legatura stransa între creierul uman si fiecare celula a trupului. Mintea si trupul sunt într-o unitate pe care adesea n-o apreciem. Poate ca nu ti-ai pus niciodata aceasta problema, dar ea a fost un subiect important în istoria gandirii omenirii.
Grecii au pretins ca exista o separare între minte, suflet si trup.De aceea atentia le-a fost îndreptata spre minte si suflet, nesocotind trupul, pe care l-au considerat doar carne fara valoare. Evreii au afirmat însa ca aceasta teorie nu-i adevarata. Cand vorbeau despre suflet, ei faceau referire la întreaga persoana, incluzand atat mintea cat si trupul. Acest fapt ne ajuta sa întelegem mai bine Crezul Apostolic unde gasim marturisirea .” cred în învierea trupului!” Nu în învierea într-un trup de carne asemenea celui în care am locuit în toti acesti ani cat am fost pe pamant „ pentru ca nu poate carnea si sangele sa mosteneasca împaratia lui Dumnezeu”, ci în învierea în trupuri noi, pe care Dumnezeu ni le va darui la întalnirea cu Hristos.
Trupul ca parte a fiintei noastre, capata importanta atunci cand luam în considerare afirmatia facuta de apostolului Pavel, care ne spune „sa nu ne unim cu o prostituata, pentru ca trupul nostru este unit deja cu sufletul nostru, care este unit cu Hristos!
Unindu-ne cu o femeie imorala, desacralizam trupul, care este de fapt “Templu al Duhului Sfînt!” Din aceasta cauza atunci cand spunem „Este trupul meu” si „ voi face ce vreau cu el” dovedim ignoranta. Fiind creati de Dumnezeu, avem trupul doar împrumutat pentru o vreme. De aceea, pentru ca trupul în care traim nu este al nostru, va învia si va fi transformat într-unul de slava, trebuie sa-l pastram în sfintenie si curatie ca „Templu al Duhului Sfînt!”
Rugaciune: Dumnezeul Dragostei; pentru ca m-ai creat dupa chipul si asemanarea Ta, ajuta-ma sa traiesc în sfintenie si curatie, pentru ca sa nu denaturez aceata imagine! Amin.
03 Iulie
„ Domnul a zis lui Avraam : „Iesi din tara ta, din rudenia ta, si din casa tatalui tau, si vino în tara pe care ti-o voi arata. Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvanta; îti voi face un nume mare, si vei fi o binecuvantare.” Gen. 12:1-2
Atunci când Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, i-a promis acestuia ca va ajunge un neam mare, va avea parte de binecuvantare si de un nume mare.
Cu siguranta ca toate aceste promisiuni au fost motivatia care l-a determinat pe Avraam sa lase toul în tara lui si sa plece cu Dumnezeu pe un drum necunoscut.
Sa ajungi sa ai binecuvantare si faima, si nu numai atat; dar sa mai ai si o samanta de urmasi la fel de mare ca numarul stelelor de pe cer, acestea da promisiuni!
În calea împlinirii acestor promisiuni, pentru Avraam era însa un mare obstacol. Atat el cat si sotia sa, Sara, trecusera de varsta la care mai puteau sa aiba copii. Cu toate acestea, apostolul Pavel scrie ca Avraam, nadajduind împotriva oricarei nadejdi, a crezut, si astfel a ajuns tatal multor neamuri, dupa cum i se spusese: „Asa va fi samanta ta.” Si , fiindca n-a fost slab în credinta, el nu s-a uitat la trupul sau , care era îmbatranit, avea aproape o suta de ani, nici la faptul ca Sara nu mai putea sa aiba copii.
El nu s-a îndoit de fagaduinta lui Dumnezeu prin necredinta, ci, întarit prin credinta lui, a dat slava lui Dumnezeu, deplin încredintat ca El ce fagaduieste, poate sa si împlineasca.”
Avraam avea toate motivele sa se îndoiasca de promisiunile lui Dumnezeu, dar n-a facut-o. Cred ca înainte ca Dumnezeu sa-i fi vorbit lui Avraam, acesta împreuna cu sotia lui, renuntasera de mult la gandul ca vor mai avea copii. Cand i-a vorbit însa Dumnezeu, Avraam a crezut, si pentru el imposibilul a devenit realitate!
Cand Avraam avea 100 de ani, iar sotia sa 99 de ani, l-au avut pe Isac, copilul primit prin promisiune si nascut prin credinta!
Nu cumva în aceasta zi esti în fata unor situatii pe care le crezi imposibile? Indiferent care este situatia prin care treci, nu uita ca pentru Dumnezeu nu este nimic prea greu, iar pentru toti cei credinciosi, toate lucrurile sunt posibile prin credinta.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa Te cred pe cuvant si sa astept cu credinciosie împlinirea fagaduintelor Tale. Amin.

04 Iulie
„Cand va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca paganii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati. Sa nu va asemanati cu ei; caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta, mai înainte ca sa-i cereti.” Matei 6:7-8
Versetele biblice de astazi sunt cuvintele Domnului Isus folosite ca introducere a rugaciunii „Tatal Nostru”. Cred ca fiecare dintre voi cunoasteti aceasta rugaciune. Daca nu ati rostit-o niciodata, plecati-va inima înaintea lui Dumnezeu si spuneti chiar acum :
„Tatal nostru care esti în ceruri! Sfinteasca- se Numele Tau; vie împaratia Ta;faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi; si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; si nu ne duce în ispita, ci izbaveste-ne de cel rau. Caci a Ta este împaratia si puterea si slava în veci. Amin!”
Repetand aceasta rugaciune în aceasta zi m-am gandit în mod special la cererea: „painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi!”
Te-ai gandit vreodata cu seriozitate la aceasta problema? Stii ce înseamna raspunsul la aceasta cerere si cati sunt cei ce astepta painea în fiecare zi? Este o adevarata minune sa vezi cum Dumnezeu poarta de grija zilnic de hrana pentru pentru oameni si vietuitoare.
Am citit recent despre puiul de prihor care este una dintre pasarile cele mai nesatioase care pentru a se satura, are nevoie de 100 de boabe de grau în fiecare zi, pe care le consuma pana la pranz!
Ce bogat mic dejun doar pentru un singur pui; nu-i asa?
Însusi Domnul Isus ne-a spus ca Dumnezeu poarta de grija chiar celor mai neinsemnate pasari si se îngrijeste ca si acest pui de prihor sa gaseasca cele 100 de boabe pe zi.
Daca asa îngrijeste Dumnezeu de pasarile cerului si de crinii de pe camp, cu cat mai mult ne va purta de grija de hrana de care noi avem nevoie!
Nu-i asa ca trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu în fiecare zi pentru aceasta mareata purtare de grija?
Daca în aceasta zi ai probleme care te îngrijoreaza si nevoi pe care nu stii cum sa le împlinesti, gandeste-te la puiul de prihor. Daca el si-a primit hrana de la Dumnezeu pentru aceasta zi, Cel în fata caruia ai un mai mare pret, se va îngriji si de tine!
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; îti multumesc pentru painea pe care mi-ai daruit-o cu atata credinciosie în fiecare zi si ajuta-ma sa ma încred în Tine pentru toate nevoile mele. Amin.

05 Iulie
„ Ascultati o alta pilda. Era un gospodar, care a sadit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a sapat un teasc în ea, si a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri, si a plecat în alta tara.” Mat.21:33
Ati remarcat vreodata faptul ca în pildele spuse de Domnul Isus despre Împaratia lui Dumnezeu, ca de fiecare data Împaratul pleaca într-o alta tara si-i lasa pe slujitoriii sai sa decida si sa lucreze în libertate?
Atata vreme cat stapanul este plecat, slujitorii au deplina libertate sa ia propriile decizii si sa faca tot ceea ce au ales.
Dupa ce a creat întrega existenta, Dumnezeu i-a dat libertate lui Adam sa pazeasca si sa lucreze gradina în care a fost asezat. Dumnezeu nu sta în spatele nostru ca sa ne loveasca cu batul peste maini oridecateori facem ceva rau, ci ne-a lasat libertatea sa actionam independent.
Cu toate acestea, El ne ajuta însa sa avem toate informatiile de care avem nevoie pentru a merge pe calea cea buna, atentionandu-ne ca va veni o vreme cand vom da socoteala de tot ceea ce am facut.
Aceasta atitudine ne poate face sa credem uneori ca suntem abandonati. Sa credem ca Dumnezeu a plecat si este undeva departe!
Dumnezeu nu este însa niciodata atat de departe încat sa nu mai poata auzi rugaciunile noastre sau sa ne dea ajutorul.
Desi ne-a dat deplina libertate pentru decizii si actiune, El este totdeauna langa noi ca sa ne dea îndrumari si ajutor pentru orice lucrare pe care o împlinim.
Daca ai ajuns sa crezi ca Dumnezeu este departe, este suficient doar sa-L chemi si vei descoperi ca de fapt El este langa tine.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; îti multumesc pentru libertatea ce-o am în Tine si pentru ajutorul cu care esti gata sa ma sprijinesti în fiecare zi. Amin.

06 Iulie
„ Doamne Dumnezeul nostru, cat de minunat este Numele Tau peste tot pamantul! Slava Ta se înalta mai pe sus de ceruri. „ Psalmul 8:1
Îmi place sa cred ca fiecare dintre voi va bucurati de vara si de frumusetea acestui anotimp. Mie îmi place acest anotimp, pentru ca în aceasta perioada pot pleca în vacanta si parasind apartamentul si aerul conditionat din locuinta, pot sa merg în concediu unde dormind în cort, pot respira aerul proaspat de munte.
În vacanta din acest an am fost impresionat de multimea fluturilor pe care i-am vazut zburand peste tot. Stiti ceva ce-i foarte interesant cu privire la fluturi? Acestia nu cresc!
Daca la început, fluturii sunt omizi care se transforma în coconi si apoi în fluturi. Atunci cand ies din cocon, fluturii sunt deja la starea de maturitate si dupa aceea nu mai cresc în dimensiuni.
Pastrand în atentie aceasta ciudatenie a fluturilor, sunt multumitor lui Dumnezeu ca acest lucru nu se întampla si oamenilor.
Nu mi-ar face placere sa-mi încep viata ca o omida si apoi mama care mi-a daruit viata, sa ma fi purtat în pantecele ei, la statura de maturitate la care sunt acum.
Dumnezeu a hotarăt ca noi oamenii sa ne începem viata ca niste copii firavi, dar care sa creasca odata cu trecerea anilor. În tot acest timp, mainile ne cresc, picioarele se lungesc, pana cand dupa anii copilariei, si-ai adolescentei, într-o zi ne trezim maturi.
Si mintea ni se dezvolta în acelasi timp. De la cunostintele limitate pe care le avem la începutul vietii, ajungem sa înmagazinam cunostinde diverse din materii din toate domeniile. De aceea sunt multumitor lui Dumnezeu pentru anii de scoala!
Daca pentru noi oamenii exista în timp o crestere fizica si intelectuala, marea întrebare pe care as dori sa ti-o pun în aceasta zi este: ai trait si-o crestere spirituala ?
În lumea în care traim, desi multi oameni au ajuns adulti fizic si intelectual, sunt înca prunci din punct de vedere spiritual.
Cand Domnul Isus a cerut ucenicilor sa se faca precum niste copilasi, aceasta n-a însemnat ca ei sa ramana la stadiul de pruncie spirituala. Ci ramanand curati si neintinati precum copiii, sa creasca pana la starea maturitatii spirituale în asemanare cu exemplul pe care El li l-a dat.
Care îti este numarul anilor pe care i-ai parcurs pana acum? Poti sa numeri acelasi numar de ani si în dreptul staturii spirituale?
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma ca sa învat în fiecare zi tot mai mult despre Tine, si prin ajutorul Duhului Tau sa cresc în statura spirituala, pentru a ajunge la maturitatea dorita de Tine. Amin.

07 Iulie
„Copilasilor, sa nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevarul.” 1 Ioan 3:18
Ati vazut vreodata o pictograma a unei inimi? Ce ne comunica aceasta imagine a unei inimi reprezentate grafic?
Oridecateori vedem aceasta imagine, întelegem ca cel ce ne-a transmis-o ne iubeste cu adevarat.
De aceea trebuie sa fim foarte fericiti, pentru ca desi locuim într-o lume plina de ura, avem un Dumnezeu care ne iubeste, o familie, frati si surori în Hristos, care ne dovedesc aceeasi dragoste.
De foarte multe ori însa este mult mai usor sa desenezi un simbol al dragostei, sau sa declari dragostea prin afirmatii, dar mult mai greu sa o exprimi în mod concret, prin fapte.
Cum ar putea sa stie cei din jurul nostru ca îi iubim cu adevarat, si sa vada aceasta din faptele noastre?
Întelegem cum putem pune dragostea în actiune, amintindu-ne de modul cum Dumnezeu ne-a iubit. El ne-a iubit în asa masura încat s-a apropiat de noi trimitandu-L pe Fiul Sau în mijlocul lumii noastre.
Dumnezeu nu s-a limitat numai prin a ne spune „Te iubesc!” Ci ne-a aratat dragostea prin ceea ce ne-a daruit si a facut pentru noi.
Daca Dumnezeu ne-a iubit în acest fel, si noi trebuie sa-I calcam pe urme, exprimandu-ne dragostea fata de semeni, nu numai prin declaratii, ci mai ales prin fapte.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pentru ca mi-ai dovedit dragostea prin tot ceea ce ai facut pentru mine, ajuta-ma ca în aceasta zi sa-mi dovedesc dragostea prin fapte, pentru ca toti cei cu care ma voi întalni sa cunoasca ca sunt urmasul Tau. Amin.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...