Anunţ!

Asociația noastră începe următoarele cursuri/grupe:
- cu adolescente, având tema: "Ce trebuie să ştie o fată" (iar în cadrul grupului se vor discuta probleme ale adolescenţei, chestiuni care ţin de igiena personală, bunele maniere, etc.)
- cu femei (unde se vor discuta probleme de cuplu, de creşterea copiilor, etc.)
- grup de părtăşie cu familii (cupluri)
- club de lectură creştină şi nu numai
- curs de croitorie
- ocultismul şi pericolul pe care îl reprezintă
Specificăm: întâlnirile sunt săpatămânale. Cursurile sunt gratuite, se desfăşoară la domiciliul nostru (în Hunedoara) şi vă rugăm să ne contactaţi la adresa: elena_reinerth7@yahoo.com
Vă aşteptăm cu mult drag!

DONEAZĂ 2%/ Donate

Datele noastre sunt:
Asociaţia Creştin Umanitară Flacăra Speranţei, cod fiscal 23898629, cont bancar RO32BTRL06301201P92687XX, Banca Transilvania.
Our datas: bank account RO32BTRL06301201P92687XX Tansilvania Bank.

luni, 7 iulie 2008

Faţa urâtă a oraşului meu

După ce am scris pe adouasansa gândurile mele despre oraşul meu, m-am gândit că asta nu e totul. De când sunt în oraş, adică de aproape 4 ani, am văzut şi părţi pe care nu aş fi vrut să le văd. În anii de când suntem aici lucrurile s-au schimbat. În bine, după părerea noastră. Dar au rămas unele lucruri aşa cum erau. Gândurile noastre se îndreaptă cu speranţă spre oraş, aşa cum spune şi numele nostru, dar, dornici să ne aducem aportul la binele comunităţii, deseori ne simţim neputincioşi şi, cel puţin mie, îmi vine să... las totul baltă, pentru că este un lucru greu, acela la care ne-am angajat. Anul trecut m-a rugat o prietenă dragă să-i fac câteva poze pentru o biserică din State, să prezinte acolo situaţia locală. Vă arăt şi vouă aceste poze.

Cam ăştia sunt "dinozaurii" noştri! Blocuri pustiite, părăsite, devastate şi goale! Uneori las imaginaţia să-mi zburde şi îmi închipui ce s-ar putea face din ele, dacă cineva ar avea bani şi nimă pentru aşa ceva: azile de batrâni, centre pentru copiii străzii, centre de zi pentru tineret, săli de studiu, reeducare, recuperare a dependenţilor de alcool, droguri, centru pentru copii abuzaţi, centre pentru femei abuzate cu copii, biblioteci creştine, un loc în care specialişti pot sfătui şi ajuta tineri, copii sau familii cu probleme, săli de jocuri pentru tineri, pentru vizionare filme... şi câte şi mai câte, n-o mai lungesc pentru că aţi înţeles ideea.



Nu spun că asemenea stabilimente nu ar exista deja, pentru că aş greşi. Ele există şi lucrează în ele oameni cu inimă mare, dedicaţi binelui comunitaţii. Când am venit în oraş m-am mirat că aici există un azil de noapte, a apărut apoi Casa Cristina (centrul pentru femei abuzate), există şi Mama Miriam, centrul de consiliere antiavort, ca să nu mai spun de centrele de găzduire a copiilor de luni până vineri a fratelui Hada, pastorul Bisericii Golgota, biblioteca Lumină şi Speranţă şi poate altele de care nu ştiu.



De puţină vreme de când am intrat şi noi în horă, am văzut câte nevoi sunt. Am cunoscut femei fără nici un fel de pregătire şcolară, am cunoscut oameni talentaţi dar care nu pot răzbi în societate pentru că poartă stigmate ca "orfan", ca să nu mai pomenesc de prietena mea Mirela, care s-a prezentat la un interviu pentru o slujbă de femeie de servici şi a fost refuzată din cauza... culorii! Nu ştiu de ce vă spun eu astea, doar le ştiţi poate chiar mai bine decât mine! Am văzut oameni care s-au zbătut să iasă din limitarea lor, dar nu pot pentru că au doar 8 clase. Nu au bani să facă un curs de calificare în plus, pentru că sunt scumpe şi lucrează ca necalificaţi. Şi toţi sunt oameni care au mult potenţial, oameni resemnaţi care cred că pentru ei nu există nici o şansă, oameni care se tem să mai facă vreun pas ca să nu mai fie răniţi şi aşa că îşi pierd timpul în faţa blocului sau prin birturi. Stau şi ridic neputincioasă din umeri pentru că nu pot să fac nimic pentru ei. Nu am cu ce să-i ajut! Mai ales că ei nu ştiu că au dreptul la o viaţă demnă, nu ştiu că merită să fie fericiţi şi împliniţi, nu cunosc decât necazul şi resemnarea. Cătă vreme am lucrat (timp de 6 luni) cu o parte din copiii lor, am fost răsplătiţi cu mult peste aşteptări. Am văzut dorinţa lor de cunoaştere, am participat împreună la activităţi de crăciun, de 8 martie, de paşti, am lucrat scenete împreună şi am văzut cât pot copiii ăştia. În măsura în care vor dori ei, de la toamnă încolo dorim să fim alături de ei.

Vise nu mă pot împiedica să-mi fac. Şi planuri, mai ales! Visez centre şi cantine sociale în care toţi aceşti oameni să-şi aducă aportul, pe măsura puterilor. Îmi imaginam cum cumpăr unul din aceste blocuri şi dau o altă întrebuinţare fiecărui etaj. Îmi imaginam cum femei în vârstă sau fete tinere lucrează umăr la umăr la cantina care deserveşte întregul stabiliment, asta ca "plată" a faptului că locuiesc şi trăiesc acolo.... Dar ce tot spun eu? Astea sunt doar visele mele, dar am vrut să vă împărtăşesc o parte din ele, ca să visaţi împreună cu mine.

Asta este partea hâdă a oraşului meu, dar nu e oraşul de vină, ci noi, cei care locuim în el!

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...