marți, 29 mai 2012

O nouă întâlnire, o nouă reuşită!

Ieri după amiază, tot la restaurantul Maier, a avut loc o a doua întâlnire cu oamenii politici şi societatea civilă. Aproape ad-hoc, pentru că am fost convocaţi cu câteva ore înainte, totuşi au răspuns suficient de mulţi oameni încât vocea noastră să poată fi auzită. De data asta am stat faţă în faţă cu europarlamentarii Norica Nicolai şi Iuliu Winkler. 
Expunându-şi punctele de vedere cu privire la realitatea de pe "terenul politic european", dânşii au părut impresionaţi de societatea civilă din Hunedoara, au recunoscut, dacă nu după nume, măcar după proiectele desfăşurate de cei care au luat cuvântul ("Ordinul Cavalerilor de Hunedoara", CAR "Speranţa", Asociaţia pentru combaterea abuzurilor şi corupţiei - îmi cer iertare, nu cunosc exact numele asociaţiei, reprezentată de doamna Viorica Bănărescu, etc.)
Doamna Nicolai a declarat că este plăcut impresionată de potenţialul existent în oraşul nostru, de viziunea şi dorinţa noastră de a ridica oraşul din cenuşă. De asemenea domnul Winkler, ca hunedorean de origine, a subscris afirmându-şi sprijinul pentru oraşul nostru cât îi stă în putinţă, specificând că în mai multe limbi primărie se spune "casa oraşului" şi, din câte vede dânsul, aici există speranţa ca primăria să devină o asemenea casă a oraşului. 
Doamna Nicolai şi-a expus proiectele la care lucrează în prezent, a accentuat că are nevoie de sprijinul societăţii civile într-un anume proiect cu care vrea să bată la uşa mai-marilor politici, proiect care se referă la egalitatea de şanse, în special la salarizarea egală între femei şi bărbaţi, lucru cunoscut fiind că bărbaţii au cu 4-17 % venituri mai mari decât femeile pe aceeaşi funcţie. 
Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă familială, nicidecum protocolară, dându-ne speranţa că prăpastia între omul de rând şi politician poate fi trecută, ba chiar se pot crea punţi reale de comunicare cu ajutorul cărora omul politic să poată fi într-adevăr ceea ce ar trebui să fie: omul pus în slujba poporului. 
La încheierea întâlnirii ne-am oprit să facem cunoştinţă între noi şi cu domnii politicieni, ne-am împărtăşit viziunea şi speranţele referitoare la oraşul nostru, ne-am încurajat şi am promis să ţinem legătura ca proiectele să nu rămână doar un vis şi am schimbat adrese şi numere de telefon care să păstreze libere căile de comunicare pentru următoare proiecte comune.
Deşi a fost prezent şi candidatul la primărie, domnul Bende Barna, a rămas cu modestie în umbră, jucând rolul de mediator al discuţiei între domnii europarlamentari şi societatea civilă, lucru care dovedeşte încă odată caracterul dânsului. Afişând un zâmbet cald şi uşor încurcat, a recunoscut că pentru dânsul totul este nou şi dificil (în ce priveşte campania electorală), şi-a exprimat dorinţa de a colabora cu noi oricând pentru că scopul nostru comun este să exploatăm resursele oraşului în care trăim, spre binele nostru. Şi avem aceste resurse!
Concluzia finală pe care eu o pot trage este că sunt speranţe! Este potenţial, este loc pentru toţi, într-un oraş de până în 60.000 de oameni este loc pentru fiecare şi ar trebui să regândim felul în care vedem relaţia noastră cu ceilalţi: să schimbăm direcţia de la competiţie la colaborare. Să nu privim peste umăr închizând uşa în nasul altuia de teama să nu-mi "fure" ideea, pentru că oraşul este încăpător şi muncă este, har Domnului, pentru toţi. 
Mai mult face să dau mâna cu aproapele meu în unitate, decât să fug de o concurenţă neloială care există doar în mintea mea. Ştiu că Dumnezeu are planuri mari cu acest oraş, ştiu că, dacă creştinii sunt ocupaţi să ducă războaie personale, Dumnezeu va folosi orice mijoc pentru a-şi duce promisiunea la îndeplinire şi rugăciunea mea este: "Doamne, văd ce minuni faci Tu, vreau şi eu să fac parte din ele, nu mă lăsa deoparte!"



marți, 15 mai 2012

Întâlnirea candidatului la primărie Bende Barna Gavril cu reprezentanţii societăţii civile hunedorene, un succes


Sâmbătă, 12 mai, împreună cu alte 20 asociaţii, fundaţii şi ONG-uri, am fost invitaţi la o dezbatere în cadrul căreia am discutat despre viitoare colaborări, despre colaborările trecute între noi şi despre eventualele relaţii cu autorităţile. Invitaţia a venit din partea staff-ului domnului Bende Barna Gavril, manager al spitalului din Hunedoara şi candidat la funcţia de primar al oraşului. Au fost prezente 16 ONG-uri, asociaţii şi fundaţii care au fost reprezentate de peste 50 de persoane. Alte 4 asociaţii au declinat invitaţia. Printre ele s-au aflat asociaţiile Clubul Sporturilor Montane, Cercetaşii României, Centrul Creştin Betel.
Domnul Bende a fost însoţit de echipa dânsului şi a fost susţinut de asemenea de domnul Cornel Nistorescu. Domnul Nistorescu şi-a afirmat în cuvinte elogioase susţinerea pentru funcţia de primar a domnului Bende argumentând această decizie prin dovedirea caracterului integru al domnului Bende. Pledoaria dânsului susţinea, din experienţa personală a dânsului, că domnul Bende este omul potrivit la locul potrivit. Şi, că de asemenea om avem nevoie pentru viitorul mandat: preocupat de binele comunităţii, de dezvoltarea ei, un om moral.
Doamna Ţolaş, de asemenea în echipa domnului Bende,  a explicat decizia partidelor de a fi reprezentate la aceste alegeri de un independent. Domnul Mircea Arteanu a susţinut de asemenea candidatura în puţine dar elocvente cuvinte.
Dezbaterea s-a dorit o informare în legătură cu candidatura domnului Bende şi, de asemenea, am fost şi noi ascultaţi. Am spus fiecare dintre noi, în câteva cuvinte, despre istoricul nostru, despre obiectivele noastre şi planurile de viitor şi am dorit să asigurăm viitorii aleşi că un viitor parteneriat public privat este posibil şi de dorit.
Prezentarea asociaţiilor a început cu domnul Viorel Lela, preşedinte a Fundaţiei Misionar-Creştină Iosua. El a afirmat nevoia de o colaborare mai bună între asociaţii şi autorităţi, spre binele comunităţii, susţinând că este întru totul de acord ca în fruntea primăriei să fie un om neafiliat politic pentru că în acest fel nu vor fi făcute jocurile nimănui ci vor fi urmărite interesele comunităţii.
Doamna Maria Costa, preşedinte a Asociaţiei de Sprijin Comunitar „Adriaan van Bergen” a continuat prezentarea şi a subliniat că în anul european al îmbătrânirii active ar mai fi încă multe de făcut pentru persoanele de vârsta a treia, a adus argumente pentru a arăta colaborarea foarte bună de până acum cu spitalul, a susţinut ca imperios necesară deschiderea unui centru pentru pregătirea voluntarilor şi a subliniat nevoia ca proiectele foarte bune începute şi apoi abandonate (Casa Cristina pentru femeile abuzate, Centrul medical, reanimarea serviciilor medicale la domiciliul vârstnicilor) să fie repuse pe picioare, precum şi implementarea voluntariatului într-o mai larga măsură.
Acelaşi lucru l-a subliniat şi doamna doctor Chiş Ana, preşedinte a Asociaţiei Medicilor de Familie, accentuând că la masa deciziilor trebuie să stea un om imparţial şi drept care să ţină cont de propunerile bune pentru comunitate şi să nu urmărească interese proprii sau/şi de partid.
Domnul Morariu, preşedinte al CARP „Speranţa” a descris buna colaborare cu spitalul, cu Asociaţia „Monique&Evelyne” a doamnei doctor Dobrei, subliniind că vârstnicilor le-ar prinde bine un spaţiu pentru un centru de recreere în care să-şi petreacă timpul, să socializeze unii cu alţii.
Reprezentantul Asociaţiei revoluţionarilor din decembrie 1989, domnul preşedinte al sucursalei Hunedoara, Chiş Alexandru, a vorbit despre faptul că oricine ar veni la conducere va fi monitorizat atent şi direct de asociaţia dânsului pentru că dânsul nu se teme de nimeni şi de nimic şi va sesiza orice abatere imediat. Speech-ul dânsului a fost primit cu aplauze şi aprobat de cei prezenţi.
Doamna Gabi Manta de la centrul pro-life MAMI a vorbit despre rezultatele muncii centrului şi despre faptul că, deşi centrul este binecunoscut în oraş şi are rezultate vizibile şi proiecte care sprijină comunitatea la toate nivelurile, nu a fost niciodată ajutat în nici un fel de către Primăria oraşului. Discursul ei încărcat de emoţie a sensibilizat participanţii la întâlnire.
Domnişoara Estera Codoba de la Asociaţia „En-Hacore” a subliniat la rândul ei nevoia unei forme de educaţie de tip „School after School” în care copiii care nu au sprijin acasă sau au părinţii plecaţi la muncă în străinătate să poată fi ajutaţi la lecţii.
Doamna Lenuţa Hriţac de la nou înfiinţata asociaţie „Raze de soare în sate” a vorbit despre activitatea lor, a adăugat că este nevoie ca cineva să se ocupe de tinerii care ies din stabilimentele de protecţie a copilului după 18 ani şi nu au nici un sprijin, a spus că ei deja desfăşoară proiecte în domeniul persoanelor cu dizabilităţi şi, în câteva sate, duc educaţia moral-creştină unui număr mare de copii. A spus că pentru o desfăşurare mai eficientă a activităţii lor este nevoie de un spaţiu, de care Primăria nu duce lipsă, dar de asemenea până acum, Primăria nu a dorit să ajute în vreun fel această activitate.
Noi, „Flacăra Speranţei” am vorbit despre conlucrarea între generaţii, despre faptul că generaţiile care vin duc lipsă de modele, chiar dacă atât de multe persoane vârstnice sunt încă foarte active. Am descris în câteva cuvinte proiectul pe care îl propunem noi oraşului, acela de a pune laolaltă tinerii dornici de educaţie dincolo de băncile şcolii şi vârstnicii care au încă foarte multe de oferit prin experienţa şi profesionalismul lor.
Ideea care s-a desprins cel mai evident din toate luările de cuvânt a fost nevoia de comunicare între ONG-uri, nevoia de unitate între noi, nevoia de colaborare cu autorităţile. Lucru la care au subscris toţi participanţii, fie reprezentanţi ai societăţii civile, fie oameni politici. Vorbitorii din partea partidelor politice, observatorii şi susţinătorii lor au putut vedea încă odată potenţialul imens care există în oraşul nostru, din punct de vedere al iniţiativelor în ce priveşte proiectele sociale şi de educaţie, dar şi din punct de vedere al disponibilităţii preşedinţilor de asociaţii şi fundaţii precum şi a voluntarilor prezenţi în număr mare în sală. Aşa că, în ce priveşte concluzia trasă, pot spune că s-a afirmat în încheiere că se poate, se doreşte şi se caută soluţii viabile ca proiectele începute să fie continuate, proiectele bune închise să fie reluate şi proiectele propuse să fie demarate. Doamna Kinga Niculescu din echipa domnului Bende ne-a oferit sprijinul şi sfatul dânsei în ce priveşte orice proiect am avea, iar domnul Bende a încheiat întâlnirea (care a trecut de două ore) spunând că doreşte o asemenea întâlnire cât mai des, indiferent dacă va fi ales sau nu primar.



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...