Anunţ!

Asociația noastră începe următoarele cursuri/grupe:
- cu adolescente, având tema: "Ce trebuie să ştie o fată" (iar în cadrul grupului se vor discuta probleme ale adolescenţei, chestiuni care ţin de igiena personală, bunele maniere, etc.)
- cu femei (unde se vor discuta probleme de cuplu, de creşterea copiilor, etc.)
- grup de părtăşie cu familii (cupluri)
- club de lectură creştină şi nu numai
- curs de croitorie
- ocultismul şi pericolul pe care îl reprezintă
Specificăm: întâlnirile sunt săpatămânale. Cursurile sunt gratuite, se desfăşoară la domiciliul nostru (în Hunedoara) şi vă rugăm să ne contactaţi la adresa: elena_reinerth7@yahoo.com
Vă aşteptăm cu mult drag!

DONEAZĂ 2%/ Donate

Datele noastre sunt:
Asociaţia Creştin Umanitară Flacăra Speranţei, cod fiscal 23898629, cont bancar RO32BTRL06301201P92687XX, Banca Transilvania.
Our datas: bank account RO32BTRL06301201P92687XX Tansilvania Bank.

marți, 29 iulie 2008

Păşeşte în lumină




Ps.119:105
„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea.”

Atâta timp cât trăieşti după Cuvântul lui Dumnezeu, nu va mai trebui să fii în întuneric niciodată. Niciodată nu vei mai fii derutat în legătură cu drumul pe care trebuie să mergi. Nu va mai trebui să orbecăi în beznă, luptându-te să-ţi găseşti calea.
Nu e asta minunat? Nu este fascinant de ştiut că vei primi din Cuvântul lui Dumnezeu toată lumina de care ai nevoie în fiecare zi, dacă vei permite asta?
Construieşte-ţi credinţa în acel Cuvânt şi reînnoieşte-ţi legământul faţă de el, făcând această mărturisire azi:
„Tată, în Numele lui Isus, mă angajez astăzi să umblu în Cuvântul Tău. Recunosc că Cuvântul Tău este în întregime statornic, autentic, adevărat, veşnic şi îmi încredinţez viaţa în grija lui. Ai trimis Cuvântul Tău cu putere în inima mea. Îl las să locuiască în mine şi să mă conducă în toată înţelepciunea. Nu se va îndepărta de gura mea, voi medita la el zi şi noapte şi voi acţiona conform lui. Cuvântul Tău este o sămânţă curată, durabilă în duhul meu, care acum creşte în mine producând natura Ta, viaţa Ta. Îţi mulţumesc, Tată, pentru Cuvântul Tău care este sfatul meu, scutul meu, pavăza mea, arma mea puternică în bătălie. Este o lampă pentru picioarele mele, o lumină pe cărarea mea. Îmi face cărările drepte înaintea mea, şi eu niciodată nu mă voi clătina şi nu voi cădea dacă paşii mei vor fi călăuziţi de Cuvântul Tău. Recunosc strategiile şi amăgirile celui rău şi le opresc rostind Cuvântul Tău prin credinţă. Sunt încredinţat, Tată, că vei lucra în mine şi dorinţa şi înfăptuirea de a face bună voia Ta. Preamăresc Cuvântul Tău. Îl preţuiesc şi îl pun pe primul loc în viaţa mea. Şi spun cu îndrăzneală şi încredere că inima mea este aşezată pe o fundaţie puternică-Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Amin!”

De sudiat Ps. 119:89-105

luni, 28 iulie 2008

Suntem învingători!

"Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci îi vom mînca. Ei nu mai au niciun sprijin: Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!" Numeri 14:9

Cu mii de ani în urmă, Dumnezeu le-a spus copiilor lui Israel să meargă şi să ocupe pământul pe care li-l dăduse ca să locuiască în el. El le-a spus să-l ia, prin forţă şi fără frică, de la oamenii fără Dumnezeu care locuiau acolo. El spune asta şi astăzi. Dumnezeu încearcă şi azi să ne ducă, ca popor al Lui, să luăm în stăpânire proprietăţile, resursele bune pe care El ni le dă. El încearcă azi să ne înveţe să folosim puterea pe care ne-a dat-o ca să-i izgonim pe cei răi. Vezi tu, pământul acesta nu aparţine celui rău. El aparţine lui Dumnezeu. (Ps. 24:1)
Diavolul doar s-a mutat aici şi a preluat controlul, pentru că, noi, credincioşii, nu l-am oprit.
Asta este treaba ta, ştii? La înviere, Isus i-a luat lui Satan orice drept pe care l-ar mai fi avut. Apoi El ne-a pus pe noi la conducere, în fruntea oastei care îl va înfrânge pe cel rău. În Scripturi spune că Isus stă la dreapta Tatălui aşteptând ca vrăşmaşii Lui să fie făcuţi aşternut la picioarele Sale. (Evrei 10:12, 13) Ştii ce înseamnă asta? Asta înseamnă că Isus aşteaptă ca noi să-l aruncăm pe diavol şi clica lui afară din treburile de pe acest pământ. El aşteaptă ca noi să ducem mai departe victoria pe care El a obţinut-o la cruce şi să ocupăm pământul despre care Dumnezeu spune în Geneza 1:28 "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ."
Dar aşa cum Israel trebuia să se ridice fizic vorbind şi să ia ţara Canaanului, tu şi cu mine trebuie să ne ridicăm în Duhul ca să aşezăm stăpânirea lui Dumnezeu pe pământ. Dar pentru asta trebuie să ne ridicăm şi să acţionăm. Nu o putem face stând jos!
Ascultă, poate tu nu ştii, dar noi ne aflăm aici într-un război. Suntem într-o bătălie spirituală şi suntem învingătorii. De fapt, dacă am realiza ce deja s-a întâmplat prin Duhul Sfânt, i-am putea râde în faţă celui rău de câte ori şi-ar face apariţia.
Deci, dacă azi, cel rău are vreo zonă de control în viaţa ta, a bisericii tale sau a comunităţii căreia îi aparţii, ridică-te în Duhul, prin credinţă, în rugăciune prin Cuvânt şi începe să iei înapoi de la el ce ţi-a furat. Nu te teme. El nu mai are nici un sprijin, puterea i-a fost luată. Nu are nici un fel de armă cu care să stea înaintea ta.
Domnul este cu tine. Ridică-te în Numele lui Isus şi ia-ţi înapoi teritoriile!
De studiat: Exod 14:10-31

sâmbătă, 19 iulie 2008

Să dorim transformarea

Dacă tot am ajuns aici, haideţi să vorbim puţin despre înnoire. Când venim la Dumnezeu, venim încărcaţi cu un bagaj. Acolo avem toate lucrurile lumii şi ale firii. Nici unul ditre aceste lucruri nu este compatibil cu Împărăţia lui Dumnezeu. Dar nu vom renunţa uşor la ele. Ele ne oferă o oarecare siguranţă, ca orice lucru cunoscut bine, dar această siguranţă este falsă. Când tânărul bogat a venit la Isus şi L-a întrebat ce trebuie să facă pentru a ajunge în cer, Isus i-a spus să vândă tot şi să-L urmeze. Tânărului i s-a părut prea mult şi nu a făcut-o (Matei 19). Oare Isus chiar la acest tip de renunţare S-a referit? El ştia că pentru acel om averea este importantă, dar fiecare dintre noi avem o “avere” la care nu vom fi dispuşi să renunţăm. Aici va interveni procesul de zdrobire care va fi dureros, dar care ne va reda viaţa. Parabola cu trandafirul la aceste lucruri se referea. Iată ce ne spune Biblia despre aceste lucruri: ”El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei lui” (Coloseni 1:13). Ce poate fi mai minunat? Iată cât este de uşor să ajungem în cer ! Şi când mă gândesc cât de tare mi-am complicat viaţa încercând să ajung la Dumnezeu prin propria mea putere! Pe când, totul era aşa de simplu, de accesibil, la îndemâna şi mai important ca toate, GRATUIT ! Dar aşa face omul de când a ales în grădina Edenului calea ocolită, aşa că este normal. Epistola lui Pavel către Efeseni (cap. 1) este minunată şi ne spune despre aceleaşi lucruri, cum a pregătit Dumnezeu calea pentru noi când noi încă nu aveam habar: ”În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale… În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.” Cât de mult ne iubeşte Dumnezeu! Pentru El nu este nici o deosebire între noi, iar tot ce trebuie să facem noi, este să primim dragostea Lui. Am vorbit puţin mai devreme despre o cale îngustă. Ea este atât de îngustă încât pe ea încape numai câte un om o dată. De aceea să nu ne speriem dacă de multe ori ne vom trezi singuri acolo ! Obişnuiţi ca tot timpul să mişune oameni în jurul nostru, s-ar putea să intrăm în panică dacă ne vom trezi singuri pe drum. Dar aşa vrea Dumnezeu. El vrea să lucreze personal, cu fiecare în parte. De aceea nu suntem singuri. Suntem cu El. Şi nu avem nevoie de nimic altceva, ar trebui ca El să ne fie de ajuns! Este o poveste care ilustrează foarte frumos cum este drumul cu Dumnezeu. Un om s-a supărat pe Dumnezeu şi I-a cerut socoteală. Atunci Dumnezeu l-a dus pe o plajă şi i-a arătat două urme de paşi şi i-a zis: ”Vezi, am fost tot timpul cu tine!” Tot mergând pe urma paşilor, la un moment dat drumul se îngreunează şi o urmă de paşi nu se mai vede. Omul spune: ”Vezi, Doamne, când mi-a fost mai greu, m-ai lăsat singur!”, dar Domnul i-a zis: ”Acelea sunt urmele paşilor Mei. Ale tale nu se văd pentru că te purtam în braţe!” Aceasta este realitatea vieţii cu Dumnezeu. Niciodată nu vom putea înţelege măsura dragostei Sale ! Din punct de vedere omenesc, pare absurd: de ce ar alege cineva să moară pentru mine? Nu numai că El a ales asta, ci a făcut mult mai mult: a renunţat la slava Sa, ca să coboare pe pământ, să se limiteze în timp şi spaţiu ca să Îşi dea viaţa pentru mine, pentru tine. Acum înţelegi?
Nimeni nu poate pretinde că Îl înţelege pe Dumnezeu. Nu avem cum. De aceea trebuie să credem că EL ESTE ! Credinţa este vehiculul care ne poartă spre cer şi rugăciunea este motorul care mişcă mâna lui Dumnezeu. Cerul este plin de răspunsuri la rugăciunile pe care noi încă nici nu le-am formulat, iar Dumnezeu aşteaptă ca noi să ne recunoaştem nevoile şi să le aducem înaintea Lui. Credinţa ne va ajuta să accedem la toate lucrurile pregătite pentru noi.
Spuneam mai devreme că venim la Dumnezeu cu un bagaj. Nimic din ce ducem cu noi nu este compatibil cu Împărăţia lui Dumnezeu. El va face toate lucrurile noi. Să comparăm fiinţa omenească cu un vas. De-a lungul vieţii noi umplem aceast vas cu tot felul de lucruri, să le zicem cartofi. Când ne întoarcem la Dumnezeu, El toarnă în noi Duhul Său Sfânt. Dacă vasul noastru este plin cu cartofi, apa vie de la Dumnezeu va găsi puţin loc. De aceea trebuie să scoatem afară cartofii, ca să putem fi umpluţi. Poţi spune că vasul este plin acum? Nu. El nu este plin decât cu cartofi, nu cu Duh Sfânt, dar avem destul din Duhul Sfânt ca să fim conştienţi că avem nevoie de mai mult. Atunci începem încet, încet, să scoatem afară cartofii, să golim bagajul cu care am venit la Dumnezeu, iar El va turna în locul rămas gol, Duhul Sfânt. Ştiţi că un balon nu poate fi înălţat dacă are atârnate de nacelă tot felul de greutăţi. Dacă dezlegăm sacii, balonul se va ridica.
Să încercăm să o spunem în alt fel. Asemănaţi fiecare traumă, fiecare durere, fiecare dezamăgire, fiecare ”nu” pe care l-am primit în viaţă atunci când aşteptam ”da”, cu o cărămidă. Fiecare asemenea cărămidă o aşezăm în jurul nostru pentru a ne proteja de viitoare dezamăgiri. Noi ne spunem că zidul pe care l-am ridicat ne asigură protecţie şi ne oferă siguranţă, dar până să ne dăm seama, ne închidem în dosul propriilor noastre ziduri. Aşa că, în loc să ne ofere protecţia aşteptată, zidurile vor deveni propria noastră închisoare. Când ne întoarcem la Dumnezeu, ne recunoaştem greşelile, ne pocăim de ele, adică le regretăm, ne cerem iertare de la Dumnezeu şi El ne iartă. Începem să mergem la biserică, ne facem relaţii noi, totul pare să meargă bine o vreme, dar la un moment dat, parcă ne blocăm undeva. Ni se pare că batem pasul pe loc, uneori chiar mergem înapoi. Ce se întâmplă? Parcă toate au luat-o razna. Asta pentru că iertarea şi vindecarea sunt două lucruri diferite. Da, Dumnezeu ne-a iertat şi a uitat, dar noi nu! Noi ne amintim şi avem şi noi nevoie să ne iertăm şi pe noi şi pe alţii care ne-au greşit. Dacă vă amintiţi rugăciunea “Tatăl nostru” pe care o recităm cu toţii în copilărie, seara la culcare, acolo spune: ”Iartă-ne nouă greşelile noastre PRECUM iertăm şi noi greşiţilor noştri”. Nu cred că cineva ar vrea să fie iertat de Dumnezeu aşa cum iartă el pe alţii.
Aşa că trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să înceapă procesul de vindecare. Fiecare lucru rău prin care am trecut în viaţă, fiecare traumă, fiecare respingere, fiecare relaţie pe care am avut-o, fiecare manipulare sau control care au fost exercitate asupra noastră au lăsat urme adânci în sufletul şi-n mintea noastră. Avem nevoie să mergem înainte, dar sacii de balast ne ţin nacela la pământ. Ce trebuie să facem? Să ne eliberăm de ei ! Acest proces se numeşte vindecare. Fiecare cărămidă din zid trebuie dată jos, rând pe rând trebuie înlăturate toate şi abia atunci vom fi cu adevărat liberi. Pentru asta trebuie să fim hotărâţi, nu trebuie să dăm înapoi, nu trebuie să ne descurajăm, nu trebuie să renunţăm. Când Dumnezeu ajunge la curăţarea ”tulpinii” trandafirului, doare. Fiecare amintire ne va răscoli, ne va supăra, dar nu avem voie să dăm înapoi. Prin Acela care a murit pentru noi, suntem mai mult decât biruitori. Dacă îngropăm amintirile pentru că sunt prea dureroase şi ne gândim că acum ne-am pocăit şi nu mai contează, ne înşelăm singuri. Ele vor rămâne acolo şi vor deveni o apă stătută, cu miros urât, dar problema cea mai mare este atunci când ele vor răzbi la suprafaţă. Şi asta se va întâmpla când ne vom aştepta cel mai puţin, când vom avea o supărare, sau vom fi obosiţi şi vom lăsa garda jos. Uneori ne îngrozim ce poate ieşi din inima noastră, lucruri de care nici n-am avut habar că se află acolo! În loc să ne acuzăm şi să ne învinovăţim (că cel rău abia aşteaptă s-o facem), să aducem toate la picioarele Domnului şi să le depunem acolo. Şi, odată lăsate acolo, să nu le mai luăm înapoi. Vă amintiţi schimbul divin. Nu este lucru în viaţa noastră pentru care să nu fi murit Isus! Da, chiar atât de simplu este. Măcar acum, că-L cunoaştem pe Domnul şi puterea învierii Lui, să nu ne mai complicăm viaţa. Să-L lăsăm pe El să facă totul nou pentru noi, să ne sfinţească, să ne curăţească, oricât ni s-a părea de greu pe moment. Să-L lăsăm să ne elibereze de toate legăturile celui rău, să-L lăsăm să-i dărâme toate întăriturile pe care şi le-a făcut în viaţa noastră. Să declarăm mereu Domnia Lui peste viaţa noastră şi să-i spunem mereu celui rău, că, în Numele Domnului Isus şi prin puterea sângelui Lui, noi suntem eliberaţi. Să facem declaraţia aceasta peste viaţa noastră şi să respingem acuzaţiile celui rău.
Nu este suficient să spunem o dată: ”Doamne, iartă-mi păcatele”, ci trebuie să le aducem pe rând înaintea Lui, pe nume, să le mărturisim şi să-L rugăm să ne elibereze de efectul lor. Pocăinţa nu e sfârşitul unei vieţi vechi, ci începutul unei vieţi noi. Abia acolo începe ceea ce contează cu adevărat în viaţă. Construirea unei vieţi noi, pe baze noi, cu ajutorul lui Dumnezeu. Pocăinţa nu e o linie pe care o trecem, ca linia de finiş la o alergare, ci e o linie continuă pe care păşim umăr la umăr cu Dumnezeu.
Preţul pe care trebuie să-l plătim pentru a primi cununa este infinit mai mic decât bucuria care ne aşteaptă lângă Dumnezeu.
Aş mai vrea să precizez un lucru: pocăinţa este un proces care trebuie să dureze toată viaţa. Dacă ne-am pocăit, asta nu însemnă că nu vom mai greşi. Suntem oameni, suntem slabi, suntem supuşi greşelii şi cădem, dar este important să nu rămânem acolo. Fiecare lucru pe care lumina lui Dumnezeu ni-l descoperă că este greşit, să-l aducem înaintea Lui. Să nu îngropăm nimic în noi. Dumnezeu ne sfătuieşte să nu ne lăsăm problemele nerezolvate şi să nu apună soarele peste mânia noastră. Noi spunem că la mânie vedem roşu şi ca să nu agrăvăm lucrurile, mai bine amânăm rezolvarea lor. V-am mai spus: amânarea este lucrarea celui rău. Pentru noi există doar ASTĂZI. Ştiţi vorba românului: ce poţi face azi, lasă pe mâine că poate nu mai trebuie făcut sau poate face altul! Din nefericire, această glumă prezintă o tristă realitate. Tot ce amânăm pe mâine, riscă să rămână nerezolvat. Şi apoi, Dumnezeu ne porunceşte să trăim în pace cu toţi oamenii. Cel care iartă şi uită va fi fericit şi liniştit, cel care se încarcă cu ură, se va îmbolnăvi şi-şi va otrăvi viaţa.
Biblia spune că problemele nerezolvate dau lăstari de amărăciune. Ce seminţe permitem să fie sădite în inima noastră? Acelea vor da lăstari, vor face tulpini, care vor creşte şi vor da rod. Dacă seminţele au fost bune, şi roadele vor fi bune. Dacă seminţele sunt toxice, şi roadele vor fi toxice şi ne vor intoxica viaţa. Dacă seminţele Duhului Sfânt rodesc în noi, atunci roadele vor fi dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul, ne sfătuieşte Pavel în Galateni 5:22, 23, 25.
Nu mai fii trist, căci pentru tine a coborat din strălucire, Emanuel, ca să-ţi aducă pacea în inimă. Fii fericit, chiar dacă ai lacrimi pe obraz.
Ai râuri peste care nu poţi să treci? Ai munţi pe care nu-i poţi urca?
Vino înaintea Domnului cu toate lucrurile imposibile. Sunt specialitatea Sa.
Lumea bate la uşa ta cu pumnul, Isus, cu vârful degetelor. Lumea caută să intre în inima ta cu forţa, Isus aşteaptă răbdător la uşă.
Roadele luminii sunt cele care nu vor pieri. Ele sunt cele care ne vor însoţi în cer, ele sunt comoara noastră.
Vorbind despre comoară, mi-am amintit o poveste pe care am auzit-o pe la începutul vieţii mele de credinţă. Este vorba despre povestea perlei. Perla nu este altceva decât un grăunte de nisip care pătrunde în intimitatea unei scoici. Pe scoică o deranjează, o zgârie şi de aceea va începe să producă o substanţă care va înconjura grăuntele de nisip, ca să o protejeze de durere. Iată că perla nu este altceva decât suma lacrimilor scoicii. Aşa este şi omul. Fiecare lacrimă este contabilizată undeva în cer şi greşim dacă-L acuzăm pe Dumnezeu de nepăsare.
Am fost la o conferinţă deosebită pentru femei şi acolo am auzit multe lucruri interesante, dar vreau numai un lucru să vă povestesc. La venirea noastră, organizatoarele ne-au aşteptat cu ecusoane cu nume. Am observat că sunt diferite, fiecare purta alt simbol. Al meu era un diamant. Când a început programul conferinţei ni s-a spus să le căutam pe cele cu acelaşi simbol şi să facem cunoştinţă. Lidera grupului diamantelor ne-a provocat să spunem fiecare ce înţelegem prin acel simbol. Fiecare a spus câte ceva. Că suntem câte o piatră preţioasă pentru Dumnezeu, că fiecare valorăm cât un diamant în ochii Domnului chiar dacă noi nu ne preţuim, că aşa cum diamantul nu are nici o valoare cât este în întuneric, în măruntaiele pământului, aşa nici noi nu suntem de folos până încă zăcem în păcat. Cineva a zis că diamantul nu este strălucitor când este scos din mină, ci primeşte strălucire numai când este şlefuit. Sigur că este dureroasă şlefuirea, dar este obligatorie ca ea să existe pentru că diamantul să fie piatra preţioasă atât de căutată, de iubită şi de minunată. Ascultam toate astea şi mă gândeam cum diamantul reprezintă omul, în mâna lui Dumnezeu. Şi vedeam în sinea mea cum piatra murdară din pământ devine atât de strălucitoare. Şi m-am gândit, oare de ce trebuie să se întâmple asta? De ce omul trebuie să fie “şlefuit”, trebuie să sufere ca să fie sfinţit? Şi m-am gândit la altă caracteristică a diamantului. El este folosit ca să taie. Este cea mai dură piatră de pe glob. Este frumos, dar este dur. De ce? Ca să croiască cărări drepte, mi-a venit un gând. Şi mi-am dorit ca şi eu, şi voi, cei care citiţi, să devenim diamante care să taie cărări drepte în viaţă. Care să aducă frumuseţe şi valoare în vieţile celor din jur, să-i ajute să vadă perla şi diamantul pe care Dumnezeu le-a pus în ei. Acest lucru este posibil cu ajutorul lui Dumnezeu. Am tot spus, fiecare este unic. Fiecare are un rol specific în viaţă. Fie ca Dumnezeu să vă ajute să-L descoperiţi şi să urmaţi calea care este Cristos, pentru a deveni diamante.
Mă rog ca Dumnezeu să vă dea lumina Lui, să vă ajute să deveniţi fiinţe noi, să vă deschidă ochii să-L vedeţi şi să vă dea înţelepciune ca să alegeţi, din puzderia de informaţii şi învăţături, numai ce e bine.
Cuvântul lui Dumnezeu este lăsat nu pentru informare, ci pentru transformare.
Rămâneţi în braţul lui Dumnezeu, însoţiti de dragostea Lui cea mare, învăluiţi de puterea Lui. Căci numai acolo veţi găsi adevăr, lumină şi siguranţă. Căutaţi-vă identitatea în El, nu în standardele lumii şi veţi găsi împlinirea.

Să ne alăturăm Lui

Experienţa cu Dumnezeu este cu totul diferită de ceea ce oferă lumea. El lucrează în jurul nostru în permanenţă, însă noi nu ne dăm seama. Acolo unde un om întreabă despre Dumnezeu, El este deja la lucru în acea viaţă. Lucrurile care le iniţiem noi, nu sunt întotdeauna voia lui Dumnezeu. El nu ţine cont de faptele pe care le facem din voia noastră, acestea nu sunt apreciate de El, ci doreşte să facem voia Lui. Aşa că trebuie să fim atenţi în jurul nostru, să urmărim unde El lucrează deja şi să ne alăturăm Lui, pentru că acolo deja terenul este pregătit şi nu va trebui să facem noi eforturi ca terenul să fie desţelenit. Dorinţa lui Dumnezeu este ca noi să lucrăm împreună cu El. Atunci când o vom face, vom găsi adevărata împlinire. Voia Lui este întotdeauna foarte diferită de a noastră. Trebuie să ne lăsăm modelată gândirea aşa încât să putem înţelege corect voia Lui. Perspectiva omenească este limitată. De aceea trebuie să primim perspectiva Lui asupra lucrurilor, asupra vieţii şi atunci vom putea gândi ca El. Când am înţeles prima dată acest lucru, am fost copleşită: Dumnezeu să-mi descopere mie gândurile Lui? Ce sunt eu decât un boţ de tină? Dar El chiar aşa face. De aceea v-am spus să nu lăsaţi pe nimeni să vă evalueze potenţialul şi valoarea, decât pe El, este Singurul care ştie valoarea voastră adevărată, reală. Pentru că El a pus-o în voi. Atunci când descoperim cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de preţioşi Îi suntem, efectul nu va fi mândria, cum ne-am aştepta, ci smerenia faţă de măreţia Lui şi recunoştinţa faţă de felul minunat în care ne-a creat şi ne-a gândit existenţa şi apoi, o dragoste nemărginită, care întrece orice pricepere, de care nu ne-am crezut capabili, faţă de El. Mulţi spun: ”eu nu am credinţă şi dacă Dumnezeu rânduieşte credinţa, înseamnă că El e de vină că eu n-am”. Dacă nu ai, cere şi ţi se va da. Şi oricine caută, găseşte (Matei 7:7-8). Dumnezeu nu lasă ca oamenii să tânjească după El. De aceea trebuie să ne cercetăm serios motivaţia: ce vrem de la Dumnezeu şi de ce? Vrem să-L folosim pentru scopurile noastre proprii sau motivaţia noastră e sinceră şi vrem să-L urmăm pe El? Pentru că Dumnezeu nu ne va dezamăgi niciodată. El este acelaşi, ieri, azi şi-n veci. Odată ce îţi va revela scopul Său şi căile Sale, vei înţelege şi I te vei alătura. Viaţa ta se va schimba cu totul. Perspectiva ta se va schimba cu totul şi dacă vei încerca să priveşti înapoi, vei vedea cât de departe ai lăsat în urmă toate lucrurile lumii. Calea pe care putem intra la Dumnezeu este îngustă. Calea cea lată, cu tot felul de libertăţi, este calea lumii. De fapt, ce tot spun eu libertăţi? Abia când suntem în Cristos suntem liberi. Până suntem în lume, suntem supuşi firii pământeşti, diavolului şi ispitelor sale. Adevărata libertate este numai la Dumnezeu. El va respecta voinţa noastră liberă şi ne va îndruma cu dragoste, dar nu ne va forţa să facem voia Lui, aşa cum face cel rău, ci ne va sfătui şi ne va sprijini. Vom face de drag voia Lui pentru că vom înţelege că aşa e bine. El ne va înnoi gândirea şi simţirea şi vom deveni oameni noi, dar nu aşa cum lumea propovăduieşte omul nou cu înţelepciunea lui, ci înnoit de Dumnezeu, cu o perspectivă veşnică asupra lucrurilor.

Exemplul trandafirului


Când se întoarce la Dumnezeu, omul este ca un trandafir frumos, ţantoş şi elegant. Atunci Dumnezeu începe să lucreze la el. Întâi, îi curăţă “spoiala”, petalele, pe rând. Una este mândria. Dumnezeu o smulge. Alta este orgoliul. Jos cu el! Încă una, lăudăroşenia. Şi cu ea, jos. Rând pe rând, Dumnezeu îndepărtează fiecare lucru care nu este după voia Lui, din viaţa noastră.
Pe când să credem că a terminat şi vrem să răsuflăm uşuraţi, Dumnezeu trece mai departe, continuă cu tulpina şi începe să ne smulgă ţepii: unul este suficienţa, altul încăpăţânarea, altul autocompătimirea şi tot aşa. Parcă astea sunt şi mai dureroase, dar Dumnezeu nu-şi va sfârşi lucrarea decât atunci când lucrul este gata. De aceea va trece mai departe, la coaja de pe tulpină şi cu un cuţit bine ascuţit va rade tot ce este mai drag fiinţei noastre lumeşti, confortul, siguranţa pe care am găsit-o la oameni, satisfacţiile profesionale, prestigiul şi tot aşa până când vom deveni cu totul fiinţe noi şi dependente de El. O să ziceţi: ce crud! Cât de frumos arăta acel trandafir înainte şi cât de respingător este acum, o tulpină goală! Însă scopul pentru care Dumnezeu l-a creat era cu totul altul decât ceea ce credea omul. Fusese menit să devină o săgeată care trebuie să atingă o ţintă. Ţinta este viaţa veşnică. Luaţi un punct oarecare pe un perete şi încercaţi să aruncaţi în acel punct un trandafir. Veţi vedea că va fi imposibil ! Scopul trandafirului este să fie admirat, el nu este echipat pentru a zbura către o ţintă ! Dacă vrem să atingem ţinta spre care suntem chemaţi, va trebui să ne lăsăm modelaţi de Dumnezeu şi să nu ne răzvrătim atunci când lucrurile nu merg cum ne dorim noi, ci să-L întrebăm pe Dumnezeu ce lecţie vrea să ne înveţe, pentru că încăpăţânările noastre şi refuzul de a ne lasă modelaţi, nu fac decât să ne prelungească agonia. Scopul lumii este să dorim să strălucim cât mai tare, să dorim să fim în centrul atenţiei, să căutăm să ne satisfacem nu atât nevoile, cât plăcerile şi mofturile. Aşa ajungem ”trandafiri” care de care mai decorativi, dar tot la fel de inutili pentru scopul lui Dumnezeu.
Nimic din ce adunăm pe acest pământ nu ducem cu noi în cer. Comorile pe care le adunăm pentru cer sunt nepieritoare, dar fără importanţă din punctul de vedere al lumii. Dumnezeu vrea ca noi să dorim desăvârşirea şi să cerem de la El schimbarea. Nici o schimbare nu e uşoară, mai ales când este însoţită de durere. Dar ştim bine cu toţii că preferăm să ne scoatem o măsea care ne doare, decât să ne chinuim mai multe nopţi cu ea. În aceeaşi ordine de idei, este de preferat să acceptăm schimbarea şi să mergem înainte, decât să rămânem la fel, dar să nu fim de folos nimănui. Nu este vorba de a pierde mântuirea. Ea nu poate fi pierdută, ci doar părăsită. Însă, la capătul alergării noastre ne aşteaptă o cunună. Pavel ne lasă scris despre această cunună pe care el însuşi o dorea, în 2 Tim. 4:7-8: “M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ‘ziua aceea’, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”
“POT TOTUL ÎN HRISTOS, CARE MĂ ÎNTĂREŞTE.” Fil.4:13.


Aceasta ar trebui să fie mărturisirea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu. Acum nu mai putem spune ”nu pot”. Dumnezeu este cu noi, este în noi, cum să nu putem? Pentru un creştin nu ar trebui să existe ”nu pot”, pentru că printr-o astfel de declaraţie punem la îndoială puterea lui Dumnezeu. El poate totul şi noi suntem copiii Lui.

vineri, 18 iulie 2008

Scoate-ţi din cap ideea că eşti vreo "legendă"

Romani 12:3
Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.

Vrei să ştii unul din secretele care te ajută să rămâi în voia lui Dumnezeu, să rămâi pe cale?
Nu te supraestima.
Proverbe 16:18 spune: ” Mîndria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii”. De câte ori am văzut lucrurile acestea confirmându-se? De câte ori am vâzut credincioşi intrând în necazuri pentru că au avut o părere prea bună despre ei înşişi? Ei încep să creadă că sunt atât de deştepţi încât fac faţă la orice. Apoi încep să creadă că pot să pună pe oricine pe drumul bun şi, în loc să privească la Hristos, Capul Bisericii, simt că trebuie să rezolve ei treburile tuturor. Odata acestea întâmplate, rămâne doar o chestiune de timp până lucrurile le explodează în faţă. De ce? Pentru că Biblia ne spune că Dumnezeu este împotriva celor mândri. (1Petru 5:5)
Nu te pune singur în poziţia în care să te împotriveşti lui Dumnezeu. Măsoară-ţi abilităţile cu moderaţie. Adoptă o atitudine de smerenie. Menţine-ţi atenţia trează, ca atunci când te vei vedea în postura celui care aleargă după propria mărire, să te poţi pocăi şi să-ţi aminteşti că toate lucrurile de care te bucuri şi fiecare fărâmă de succes pe care ai avut-o, I-o datorezi Lui şi puterii Lui.
Priveşte puţin înapoi şi vezi de câte ori ai fi putut să pierzi ceea ce Dumnezeu ţi-a dat. Aminteşte-ţi vremurile când băjbâiai făcând greşeli inimaginabile şi când El în mila Sa nemărginită te-a ajutat să treci prin toate nevătămat.
Nu te considera în mintea ta ca fiind o legendă. În loc de asta, rămâi smerit, dă toată slava Domnului, iar prin asta vei preveni căderi dureroase.
De studiat:
1 Petru 5:5-7 Iacov 4:6-17
În măsura în care timpul vă permite, vă recomand o predică de pe Shalom despre starea creştinismului de azi.

Fă iadul să tremure

1 Ioan 3:8
Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

Ţi-a dat azi diavolul bătăi de cap? Ţi-a făcut probleme la fiecare mişcare?
Dacă e aşa, fă-i şi tu la fel. Fă-l să se simtă şi el mizerabil. Ai puterea să faci asta, ştii, nu? Ai în tine puterea de a distruge lucrarea lui, ai puterea să vindeci, să eliberezi. Ai atât de multă putere în tine, încât diavolul se vaită:”O, nu, s-a ridicat iar şi o să-mi dea bătaie de cap!”
Acum câţiva ani am primit o scrisoare de la o tânără care a asistat la un serviciu de vindecare la Los Angeles. Cu toate că era prea tânără pe atunci să înţeleagă teologie sau lucruri din astea, Domnul i-a dat o înţelegere simplă şi o descoperire profundă şi a văzut cum oamenii sunt vindecaţi. Spunea că, uitându-se în sus spre platforma pe care ne rugam, nu m-a mai văzut pe mine, ci pe Isus. Dar l-a văzut şi pe diavolul. Ştiţi ce spunea ea că făcea diavolul? Stătea lungit pe platforma aceea strigând: „Nu se poate, nu se poate, nu se poate!”
Chiar în acest moment, puterea lui Isus lucrează prin tine. Şi nu este acolo doar ca să te ducă în rai cândva! Este acolo ca să-l ataci pe cel rău, să stai in picioare în faţa lui, să-i ţii piept chiar aici şi acum. Este acolo ca tu să poţi zidi Împărăţia lui Dumnezeu până mai este încă timp.
Aliniază-ţi viaţa la Cuvântul lui Dumnezeu şi la voia Lui. Lasă ungerea lui Isus să curgă puternic prin tine. Tot iadul va tremura. Şi tu nu vei mai fi acelaşi niciodată!

De studiat 1Ioan 5:4-20
Traducere după Kenneth Coppeland

Completarea mea:
A venit un frate drag la noi în biserică odată şi a avut o predică pe care nu am mai uitat-o de atunci. Fratele se numeşte Alin Sucilea. Ne întreba de ce credem noi că astăzi creştinii sunt atât de slabi, ne neputincioşi, de temători. Şi tot el a răspuns. Pentru că aşteptăm atacurile diavolului, ca să ne putem apăra, în loc să fim noi cei care-l atacă. Imaginaţi-vă mişcarea pe care o face un om când se apără: ridică mâinile şi îşi protejează capul. Dar făcând mişcarea asta, îşi lasă descoperit restul trupului. Pe când, dacă am fi noi cei care l-am ataca, el nu ar avea timp să ne atace pentru că ar fi prea ocupat ca să se apere. Ce mai aşteptăm? Până când ne vom muţumi să fim nişte creştini căldicei care ocupă băncile bisericilor şi se plâng de soartă? Oare nu am auzit noi versete ca Iacov 4.7 „Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi” sau Efeseni 6:16 „Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău” ? Să ne ajute Dumnezeu să fim în linia întâi a luptei împotriva celui rău! Şi atunci Dumnezeu nu va mai spune ca odată:” Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară, ca să n'o nimicesc; dar nu găsesc niciunul!” Ezechiel 22:30

Descurajaţi-l pe diavolul

Luca 6:22-23
Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucuraţi-vă în ziua aceea, şi săltaţi de veselie; pentru că răsplata voastră este mare în cer; căci tot aşa făceau părinţii lor cu proorocii.

Vreţi să ştiţi cum sa-l descurajaţi pe diavolul? Urmaţi instrucţiunile din acest pasaj biblic. Când vin persecuţii, când prietenii sau cei din familie vă critică pentru că vă puneţi mâinile peste bolnavi şi credeţi în vindecare, când colegii vă numesc fanatic pentru că-L iubiţi pe Isus şi nu vă temeţi să declaraţi asta, bucuraţi-vă. Strigaţi aleluia şi săriţi de bucurie!
Vă asigur că asta va descuraja pe cel rău. El se aşteaptă ca persecuţiile să vă rănească. El vrea să vă destrame credinţa, să vă producă daune, să şteargă cu voi pe jos, să vă lase îngroziţi.
Nu spun să vă bucuraţi de persecuţia în sine. Dar puteţi învăţa să vedeţi dincolo de disconfortul pe care vi-l produc toate acestea şi să vă concentraţi asupra binecuvântărilor care vor veni şi asupra faptului că Isus a spus că veţi fi binecuvântaţi.
Apostolul Pavel a ştiut bine cum să facă asta. A fost expert în a se bucura în mijlocul persecuţiilor. Satan era foarte ocupat să îi aducă necazuri. Dar ştiţi voi ce spunea el în încercări? Că nici nu se compară cu măsura de slavă care va veni.
Dacă Pavel s-a putut bucura în mijlocul bătăilor, împroşcărilor cu pietre, încarcerărilor şi altor feluri de persecuţii, atunci şi voi puteţi.
Doar faceţi ce şi el a făcut. Când Duhul Sfânt i-a spus că îl aşteaptă încercări el a spus:” Dar eu nu ţin numaidecât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba, pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” Fapte 20:24
Nu vă lăsaţi prinşi de ceea ce oamenii spun aici jos, pe pâmânt, ci căutaţi să faceţi voia Tatălui care este în cer. Lasaţi-vă absorbiţi de vă a termina alergarea cu bucurie. Lăsaţi-vă prinşi de glorioasa speranţă care vă stă înainte. Pentru această speranţă merită să săriţi de bucurie, împotriva oricăror circumstanţe sau încercări.
Pentru studiu - Fapte 16:16-35

luni, 7 iulie 2008

Disciplinarea lui Dumnezeu

Evrei 12:6-7
„Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii.”
Este o neînţelegere teribilă astăzi în rândul credincioşilor cu privire la metodele lui Dumnezeu de a-şi disciplina copiii. Acestea se referă la dezastre, accidente, tornade şi ei spun: ”cred că Dumnezeu ne-a dat această catastrofă pentru că vrea să ne înveţe ceva”
Nu este adevărat! Dumnezeul dragostei nu trimite moarte şi distrugere peste copiii Săi ca să-i instruiască. Nu-şi dezleagă câinii răi să ne muşte de picior, ca să învăţăm să ne ferim cizmele!
Cum Îşi comunică El voia? Prin Cuvântul Lui.
2Timotei 3:16-17 spune: „Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.”
Dacă vă uitaţi în 2 Corinteni 7 veţi vedea un alt exemplu. Acolo Pavel vorbeşte despre biserica din Corint, care avea nevoie de disciplinare. Au depăşit limita şi trebuiau disciplinaţi.
Cum a făcut asta Pavel? Nu cerând lui Dumnezeu să trimită un cutremur ca să-i scuture! A făcut-o trimiţându-le o scrisoare. Le-a scris o mustrare care i-a durut atât de tare încât ar fi preferat să fie bătuţi. Aceste cuvinte au tăiat adânc în duhul lor şi au adus pocăinţă.
Tatăl tău ceresc te iubeşte şi pentru că te iubeşte, te şi pedepseşte. Dar o face cu instrumente spirituale, nu trupeşti. El foloseşte puterea spirituală a Cuvântului pentru a-ţi pedepsi necredinţa şi a-ţi curăţa duhul în aşa mod încât vei ieşi din asta întărit, nu slăbit şi condamnat.
Aşa că încetaţi la a vă mai pleca în faţa dezastrelor, nu vă mai lăsaţi înrobiţi decât de Cuvântul lui Dumnezeu. Predaţi-vă Cuvântului. Lăsaţi-l să vă corecteze şi puneţi-vă ordine în poftele firii pământeşti şi cărnii care vă duc pe căi greşite.
Amintiţi-vă sabia Duhului cu două tăişuri: o parte este pentru Satan iar cealaltă este pentru tine. Lasă-L pe Dumnezeu să o folosească pentru a te ţine pe cale.
2 Cor. 7
Traducere după Kenneth Copeland

Liber de orice datorie

Prov. 22:7
„Bogatul stăpîneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut.”
Dacă îţi simţi grumazul prins sub jugul datoriilor, am o veste bună pentru tine. Dumnezeu vrea să te vadă liber de acele datorii şi El are puterea să facă asta!
Ştiu pentru că El a facut-o şi pentru mine.
Nu voi uita niciodată. Aveam 22000 de dolari datorie la vremea aia. M-am angajat înaintea lui Dumnezeu că după ce îi plătesc niciodată nu mai fac alte datorii. Dar mă şi vedeam nefiind în stare să fac asta vreodată!
Nu vedeam cum vom scăpa, dar ne-am trezit spunând: „Dumnezeu poate”. Zi de zi ne-am uitat către Dumnezeu cerând eliberare din datoriile noastre. Nu cerând zilnic bani, ci mulţumindu-I pentru că ne-a rezolvat problema. Unsprezece luni mai târziu, eram scăpaţi de datorii. Când ne-am uitat înapoi am vazut că nu se întâmplase nimic extraordinar, dar Dumnezeu lucrase la finanţele noastre încontinuu. Cum noi am fost credincioşi şi El a fost credincios!
Dumnezeu poate face acelaşi lucru pentru tine dacă Îl crezi pe cuvânt, dacă îţi vei lua asemenea angajament înaintea Lui cum ne-am luat noi şi Îl vei asculta la fiecare pas care va urma.
Când te uiţi la situaţia ta de acum, poate nu îţi poţi imagina cum ai putea ieşi din acele datorii. Aşa am simţit şi eu, la început. Nu vedeam cum aş putea să fiu în stare să fac prea multe fără să mă împrumut.
Dar El mi-a arătat cum şi El va face acelaşi lucru cu tine.
Nu este datorie atât de mare sau afacere atât de complicată încât El să nu o poată rezolva. Dacă te vei încrede în El să le admisistreze finanţele tale, El te va scoate de acolo şi niciodată nu vei mai fi sclavul datoriilor.
De studiat Psalm 37:21-40
Traducere după Kenneth Copeland.

Cum Sa Te Conectezi Cu Dumnezeu? 6 Discipline Spirituale

În Group Magazine, Steve Case vorbeşte despre 6 discipline spirituale, care să îi ajute pe tineri şi pe adulţi să se conecteze cu Dumnezeu.
1. Solitudine - Pentru a medita la cele cereşti uneori este nevoie de o simplă umblare în parc. Alteori, este benefic să facem o călătorie la munte.
2. Simplitate - Viaţa nu mai este simplă… suntem extrem de ocupaţi. A trăi simplu te ajută să fii generos, să te descoperi pe tine însuţi şi scopul pentru care trăieşti.
3. Abandon - Fii gata să trăieşti fără a căuta aprobarea lumii. Slujeşte fără a căuta răsplată.
4. Supunere - Crede că Dumnezeu este bun şi mare.
5. Închină-te - Onorează-L pe Dumnezeu prin conversaţii. Extinde-ţi închinarea în trăirile de zi cu zi.
6. Părtăşie - Creează tradiţii. Alege un cantec favorit şi un verset din biblie. Asigură-te că Domnul Isus este în centrul vieţii şi al familiei tale

Faţa urâtă a oraşului meu

După ce am scris pe adouasansa gândurile mele despre oraşul meu, m-am gândit că asta nu e totul. De când sunt în oraş, adică de aproape 4 ani, am văzut şi părţi pe care nu aş fi vrut să le văd. În anii de când suntem aici lucrurile s-au schimbat. În bine, după părerea noastră. Dar au rămas unele lucruri aşa cum erau. Gândurile noastre se îndreaptă cu speranţă spre oraş, aşa cum spune şi numele nostru, dar, dornici să ne aducem aportul la binele comunităţii, deseori ne simţim neputincioşi şi, cel puţin mie, îmi vine să... las totul baltă, pentru că este un lucru greu, acela la care ne-am angajat. Anul trecut m-a rugat o prietenă dragă să-i fac câteva poze pentru o biserică din State, să prezinte acolo situaţia locală. Vă arăt şi vouă aceste poze.

Cam ăştia sunt "dinozaurii" noştri! Blocuri pustiite, părăsite, devastate şi goale! Uneori las imaginaţia să-mi zburde şi îmi închipui ce s-ar putea face din ele, dacă cineva ar avea bani şi nimă pentru aşa ceva: azile de batrâni, centre pentru copiii străzii, centre de zi pentru tineret, săli de studiu, reeducare, recuperare a dependenţilor de alcool, droguri, centru pentru copii abuzaţi, centre pentru femei abuzate cu copii, biblioteci creştine, un loc în care specialişti pot sfătui şi ajuta tineri, copii sau familii cu probleme, săli de jocuri pentru tineri, pentru vizionare filme... şi câte şi mai câte, n-o mai lungesc pentru că aţi înţeles ideea.



Nu spun că asemenea stabilimente nu ar exista deja, pentru că aş greşi. Ele există şi lucrează în ele oameni cu inimă mare, dedicaţi binelui comunitaţii. Când am venit în oraş m-am mirat că aici există un azil de noapte, a apărut apoi Casa Cristina (centrul pentru femei abuzate), există şi Mama Miriam, centrul de consiliere antiavort, ca să nu mai spun de centrele de găzduire a copiilor de luni până vineri a fratelui Hada, pastorul Bisericii Golgota, biblioteca Lumină şi Speranţă şi poate altele de care nu ştiu.



De puţină vreme de când am intrat şi noi în horă, am văzut câte nevoi sunt. Am cunoscut femei fără nici un fel de pregătire şcolară, am cunoscut oameni talentaţi dar care nu pot răzbi în societate pentru că poartă stigmate ca "orfan", ca să nu mai pomenesc de prietena mea Mirela, care s-a prezentat la un interviu pentru o slujbă de femeie de servici şi a fost refuzată din cauza... culorii! Nu ştiu de ce vă spun eu astea, doar le ştiţi poate chiar mai bine decât mine! Am văzut oameni care s-au zbătut să iasă din limitarea lor, dar nu pot pentru că au doar 8 clase. Nu au bani să facă un curs de calificare în plus, pentru că sunt scumpe şi lucrează ca necalificaţi. Şi toţi sunt oameni care au mult potenţial, oameni resemnaţi care cred că pentru ei nu există nici o şansă, oameni care se tem să mai facă vreun pas ca să nu mai fie răniţi şi aşa că îşi pierd timpul în faţa blocului sau prin birturi. Stau şi ridic neputincioasă din umeri pentru că nu pot să fac nimic pentru ei. Nu am cu ce să-i ajut! Mai ales că ei nu ştiu că au dreptul la o viaţă demnă, nu ştiu că merită să fie fericiţi şi împliniţi, nu cunosc decât necazul şi resemnarea. Cătă vreme am lucrat (timp de 6 luni) cu o parte din copiii lor, am fost răsplătiţi cu mult peste aşteptări. Am văzut dorinţa lor de cunoaştere, am participat împreună la activităţi de crăciun, de 8 martie, de paşti, am lucrat scenete împreună şi am văzut cât pot copiii ăştia. În măsura în care vor dori ei, de la toamnă încolo dorim să fim alături de ei.

Vise nu mă pot împiedica să-mi fac. Şi planuri, mai ales! Visez centre şi cantine sociale în care toţi aceşti oameni să-şi aducă aportul, pe măsura puterilor. Îmi imaginam cum cumpăr unul din aceste blocuri şi dau o altă întrebuinţare fiecărui etaj. Îmi imaginam cum femei în vârstă sau fete tinere lucrează umăr la umăr la cantina care deserveşte întregul stabiliment, asta ca "plată" a faptului că locuiesc şi trăiesc acolo.... Dar ce tot spun eu? Astea sunt doar visele mele, dar am vrut să vă împărtăşesc o parte din ele, ca să visaţi împreună cu mine.

Asta este partea hâdă a oraşului meu, dar nu e oraşul de vină, ci noi, cei care locuim în el!

sâmbătă, 5 iulie 2008

Meditatii zilnice 1-7 iulie

01 Iulie
„ Împrieteneste-te dar cu Dumnezeu, si vei avea pace; te vei bucura iarasi de fericire .”Iov 22:21.
Stiti ca secolul XX a fost anuntat a fi un secol crestin? Cei ce au trait la începutul acestui secol credeau ca la sfîrsitul lui, oamenii vor ajunge sa traiasca în unitate si armonie, ca o adevarata familie crestina. Fiindca am trecut de acest timp, trebuie sa spunem cu durere ca n-au avut dreptate!
Natiunile sunt divizate si învrajbite astazi mai mult ca oricand. Vedem aceasta în Orientul Mijlociu, în Nordul Irlandei, si-n multe tari africane. În toata lumea nu numai ca sunt natiuni care lupta între ele, dar sunt si multe conflicte si învrajbiri etnice interne. Conflictele, dezbinarile si razboaiele, care sunt probleme la fel de vechi ca si umanitatea, astazi sunt tot mai frecvente.
A fost foarte interesant pentru mine sa citesc despre originea obiceiului de-a ridica mîna atunci cînd salutam pe cineva . Pentru ca în antichitate oamenii întîmpinau pericole la orice pas, atunci cand un calator întalnea pe cineva pe care nu-l cunostea, ridica mana în mod automat sa-si ia arma din spate. Cei doi cu armele pregatite de lupta se roteau unul în jurul celuilalt, pana descopereau adevarata situatie. Cand constatau ca nu este nici un pericol, îsi ridicau mana dreapta, cea cu care purtase arma, ca semn al acceptarii si al unui salut de bun venit.
Mi se pare ca în lumea în care traim, înca ne mai dam tarcoale unul celuilalt ! Natiunile lumii înca nu sunt pregatite sa-si dea mana. Zi de zi sunt tot mai multe diviziuni, suspiciuni si conflicte. În potirul de natiuni amestecate din America, nu s-a reusit sa se realizeze o omogenitate, chiar daca au trecut atatia ani de la unificarea statelor americane. America nu a ajuns sa fie astazi o familie solida, ci a ramas un conglomerat de oameni, traditii si limbi!
Vom depasi oare vreodata specificul nostru etnic, cultural si rasial, devenind cu adevarat una? Se va ajunge, vom ajunge la aceasta binecuvîntare numai atunci cand fiecare dintre noi va fi determinat sa treaca barierele ce ne diferentiaza si dobandind o natura noua în Hristos, ne vom accepta în dragoste asa cum si El ne-a iubit!
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa fiu o persoana ce urmareste binele celorlalti, împartasind dragostea Ta unificatoare. Amin.

02 Iulie
„ Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu; parte barbateasca si parte femeiasca i-a facut .” Gen. 1:27
Atunci cand iau decizii cu privire la modul lor de viata, foarte multi oameni au ajuns sa spuna „ este trupul meu! „fac cu el ceea ce-mi place!” Aceasta este însa o afirmatie prosteasca. În primul rand pentru ca nu este adevarata . Trupul nostru este de fapt creatia lui Dumnezeu. Apoi nici nu putem stapani peste trupul nostru asa cum ne-am dori. În timpul vietii întalnim dureri suferinte si boli, care vin fara ca sa le asteptam.
Suntem de fapt numai niste locatari temporali ai unui cort trupesc. Niste chiriasi care folosesc pentru o vreme proprietatea altcuiva.
Cercetatorii au descoperit ca exista o legatura stransa între creierul uman si fiecare celula a trupului. Mintea si trupul sunt într-o unitate pe care adesea n-o apreciem. Poate ca nu ti-ai pus niciodata aceasta problema, dar ea a fost un subiect important în istoria gandirii omenirii.
Grecii au pretins ca exista o separare între minte, suflet si trup.De aceea atentia le-a fost îndreptata spre minte si suflet, nesocotind trupul, pe care l-au considerat doar carne fara valoare. Evreii au afirmat însa ca aceasta teorie nu-i adevarata. Cand vorbeau despre suflet, ei faceau referire la întreaga persoana, incluzand atat mintea cat si trupul. Acest fapt ne ajuta sa întelegem mai bine Crezul Apostolic unde gasim marturisirea .” cred în învierea trupului!” Nu în învierea într-un trup de carne asemenea celui în care am locuit în toti acesti ani cat am fost pe pamant „ pentru ca nu poate carnea si sangele sa mosteneasca împaratia lui Dumnezeu”, ci în învierea în trupuri noi, pe care Dumnezeu ni le va darui la întalnirea cu Hristos.
Trupul ca parte a fiintei noastre, capata importanta atunci cand luam în considerare afirmatia facuta de apostolului Pavel, care ne spune „sa nu ne unim cu o prostituata, pentru ca trupul nostru este unit deja cu sufletul nostru, care este unit cu Hristos!
Unindu-ne cu o femeie imorala, desacralizam trupul, care este de fapt “Templu al Duhului Sfînt!” Din aceasta cauza atunci cand spunem „Este trupul meu” si „ voi face ce vreau cu el” dovedim ignoranta. Fiind creati de Dumnezeu, avem trupul doar împrumutat pentru o vreme. De aceea, pentru ca trupul în care traim nu este al nostru, va învia si va fi transformat într-unul de slava, trebuie sa-l pastram în sfintenie si curatie ca „Templu al Duhului Sfînt!”
Rugaciune: Dumnezeul Dragostei; pentru ca m-ai creat dupa chipul si asemanarea Ta, ajuta-ma sa traiesc în sfintenie si curatie, pentru ca sa nu denaturez aceata imagine! Amin.
03 Iulie
„ Domnul a zis lui Avraam : „Iesi din tara ta, din rudenia ta, si din casa tatalui tau, si vino în tara pe care ti-o voi arata. Voi face din tine un neam mare, te voi binecuvanta; îti voi face un nume mare, si vei fi o binecuvantare.” Gen. 12:1-2
Atunci când Dumnezeu l-a chemat pe Avraam, i-a promis acestuia ca va ajunge un neam mare, va avea parte de binecuvantare si de un nume mare.
Cu siguranta ca toate aceste promisiuni au fost motivatia care l-a determinat pe Avraam sa lase toul în tara lui si sa plece cu Dumnezeu pe un drum necunoscut.
Sa ajungi sa ai binecuvantare si faima, si nu numai atat; dar sa mai ai si o samanta de urmasi la fel de mare ca numarul stelelor de pe cer, acestea da promisiuni!
În calea împlinirii acestor promisiuni, pentru Avraam era însa un mare obstacol. Atat el cat si sotia sa, Sara, trecusera de varsta la care mai puteau sa aiba copii. Cu toate acestea, apostolul Pavel scrie ca Avraam, nadajduind împotriva oricarei nadejdi, a crezut, si astfel a ajuns tatal multor neamuri, dupa cum i se spusese: „Asa va fi samanta ta.” Si , fiindca n-a fost slab în credinta, el nu s-a uitat la trupul sau , care era îmbatranit, avea aproape o suta de ani, nici la faptul ca Sara nu mai putea sa aiba copii.
El nu s-a îndoit de fagaduinta lui Dumnezeu prin necredinta, ci, întarit prin credinta lui, a dat slava lui Dumnezeu, deplin încredintat ca El ce fagaduieste, poate sa si împlineasca.”
Avraam avea toate motivele sa se îndoiasca de promisiunile lui Dumnezeu, dar n-a facut-o. Cred ca înainte ca Dumnezeu sa-i fi vorbit lui Avraam, acesta împreuna cu sotia lui, renuntasera de mult la gandul ca vor mai avea copii. Cand i-a vorbit însa Dumnezeu, Avraam a crezut, si pentru el imposibilul a devenit realitate!
Cand Avraam avea 100 de ani, iar sotia sa 99 de ani, l-au avut pe Isac, copilul primit prin promisiune si nascut prin credinta!
Nu cumva în aceasta zi esti în fata unor situatii pe care le crezi imposibile? Indiferent care este situatia prin care treci, nu uita ca pentru Dumnezeu nu este nimic prea greu, iar pentru toti cei credinciosi, toate lucrurile sunt posibile prin credinta.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa Te cred pe cuvant si sa astept cu credinciosie împlinirea fagaduintelor Tale. Amin.

04 Iulie
„Cand va rugati, sa nu bolborositi aceleasi vorbe, ca paganii, carora li se pare ca, daca spun o multime de vorbe, vor fi ascultati. Sa nu va asemanati cu ei; caci Tatal vostru stie de ce aveti trebuinta, mai înainte ca sa-i cereti.” Matei 6:7-8
Versetele biblice de astazi sunt cuvintele Domnului Isus folosite ca introducere a rugaciunii „Tatal Nostru”. Cred ca fiecare dintre voi cunoasteti aceasta rugaciune. Daca nu ati rostit-o niciodata, plecati-va inima înaintea lui Dumnezeu si spuneti chiar acum :
„Tatal nostru care esti în ceruri! Sfinteasca- se Numele Tau; vie împaratia Ta;faca-se voia Ta, precum în cer si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi; si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri; si nu ne duce în ispita, ci izbaveste-ne de cel rau. Caci a Ta este împaratia si puterea si slava în veci. Amin!”
Repetand aceasta rugaciune în aceasta zi m-am gandit în mod special la cererea: „painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi!”
Te-ai gandit vreodata cu seriozitate la aceasta problema? Stii ce înseamna raspunsul la aceasta cerere si cati sunt cei ce astepta painea în fiecare zi? Este o adevarata minune sa vezi cum Dumnezeu poarta de grija zilnic de hrana pentru pentru oameni si vietuitoare.
Am citit recent despre puiul de prihor care este una dintre pasarile cele mai nesatioase care pentru a se satura, are nevoie de 100 de boabe de grau în fiecare zi, pe care le consuma pana la pranz!
Ce bogat mic dejun doar pentru un singur pui; nu-i asa?
Însusi Domnul Isus ne-a spus ca Dumnezeu poarta de grija chiar celor mai neinsemnate pasari si se îngrijeste ca si acest pui de prihor sa gaseasca cele 100 de boabe pe zi.
Daca asa îngrijeste Dumnezeu de pasarile cerului si de crinii de pe camp, cu cat mai mult ne va purta de grija de hrana de care noi avem nevoie!
Nu-i asa ca trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu în fiecare zi pentru aceasta mareata purtare de grija?
Daca în aceasta zi ai probleme care te îngrijoreaza si nevoi pe care nu stii cum sa le împlinesti, gandeste-te la puiul de prihor. Daca el si-a primit hrana de la Dumnezeu pentru aceasta zi, Cel în fata caruia ai un mai mare pret, se va îngriji si de tine!
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; îti multumesc pentru painea pe care mi-ai daruit-o cu atata credinciosie în fiecare zi si ajuta-ma sa ma încred în Tine pentru toate nevoile mele. Amin.

05 Iulie
„ Ascultati o alta pilda. Era un gospodar, care a sadit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a sapat un teasc în ea, si a zidit un turn. Apoi a dat-o unor vieri, si a plecat în alta tara.” Mat.21:33
Ati remarcat vreodata faptul ca în pildele spuse de Domnul Isus despre Împaratia lui Dumnezeu, ca de fiecare data Împaratul pleaca într-o alta tara si-i lasa pe slujitoriii sai sa decida si sa lucreze în libertate?
Atata vreme cat stapanul este plecat, slujitorii au deplina libertate sa ia propriile decizii si sa faca tot ceea ce au ales.
Dupa ce a creat întrega existenta, Dumnezeu i-a dat libertate lui Adam sa pazeasca si sa lucreze gradina în care a fost asezat. Dumnezeu nu sta în spatele nostru ca sa ne loveasca cu batul peste maini oridecateori facem ceva rau, ci ne-a lasat libertatea sa actionam independent.
Cu toate acestea, El ne ajuta însa sa avem toate informatiile de care avem nevoie pentru a merge pe calea cea buna, atentionandu-ne ca va veni o vreme cand vom da socoteala de tot ceea ce am facut.
Aceasta atitudine ne poate face sa credem uneori ca suntem abandonati. Sa credem ca Dumnezeu a plecat si este undeva departe!
Dumnezeu nu este însa niciodata atat de departe încat sa nu mai poata auzi rugaciunile noastre sau sa ne dea ajutorul.
Desi ne-a dat deplina libertate pentru decizii si actiune, El este totdeauna langa noi ca sa ne dea îndrumari si ajutor pentru orice lucrare pe care o împlinim.
Daca ai ajuns sa crezi ca Dumnezeu este departe, este suficient doar sa-L chemi si vei descoperi ca de fapt El este langa tine.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; îti multumesc pentru libertatea ce-o am în Tine si pentru ajutorul cu care esti gata sa ma sprijinesti în fiecare zi. Amin.

06 Iulie
„ Doamne Dumnezeul nostru, cat de minunat este Numele Tau peste tot pamantul! Slava Ta se înalta mai pe sus de ceruri. „ Psalmul 8:1
Îmi place sa cred ca fiecare dintre voi va bucurati de vara si de frumusetea acestui anotimp. Mie îmi place acest anotimp, pentru ca în aceasta perioada pot pleca în vacanta si parasind apartamentul si aerul conditionat din locuinta, pot sa merg în concediu unde dormind în cort, pot respira aerul proaspat de munte.
În vacanta din acest an am fost impresionat de multimea fluturilor pe care i-am vazut zburand peste tot. Stiti ceva ce-i foarte interesant cu privire la fluturi? Acestia nu cresc!
Daca la început, fluturii sunt omizi care se transforma în coconi si apoi în fluturi. Atunci cand ies din cocon, fluturii sunt deja la starea de maturitate si dupa aceea nu mai cresc în dimensiuni.
Pastrand în atentie aceasta ciudatenie a fluturilor, sunt multumitor lui Dumnezeu ca acest lucru nu se întampla si oamenilor.
Nu mi-ar face placere sa-mi încep viata ca o omida si apoi mama care mi-a daruit viata, sa ma fi purtat în pantecele ei, la statura de maturitate la care sunt acum.
Dumnezeu a hotarăt ca noi oamenii sa ne începem viata ca niste copii firavi, dar care sa creasca odata cu trecerea anilor. În tot acest timp, mainile ne cresc, picioarele se lungesc, pana cand dupa anii copilariei, si-ai adolescentei, într-o zi ne trezim maturi.
Si mintea ni se dezvolta în acelasi timp. De la cunostintele limitate pe care le avem la începutul vietii, ajungem sa înmagazinam cunostinde diverse din materii din toate domeniile. De aceea sunt multumitor lui Dumnezeu pentru anii de scoala!
Daca pentru noi oamenii exista în timp o crestere fizica si intelectuala, marea întrebare pe care as dori sa ti-o pun în aceasta zi este: ai trait si-o crestere spirituala ?
În lumea în care traim, desi multi oameni au ajuns adulti fizic si intelectual, sunt înca prunci din punct de vedere spiritual.
Cand Domnul Isus a cerut ucenicilor sa se faca precum niste copilasi, aceasta n-a însemnat ca ei sa ramana la stadiul de pruncie spirituala. Ci ramanand curati si neintinati precum copiii, sa creasca pana la starea maturitatii spirituale în asemanare cu exemplul pe care El li l-a dat.
Care îti este numarul anilor pe care i-ai parcurs pana acum? Poti sa numeri acelasi numar de ani si în dreptul staturii spirituale?
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma ca sa învat în fiecare zi tot mai mult despre Tine, si prin ajutorul Duhului Tau sa cresc în statura spirituala, pentru a ajunge la maturitatea dorita de Tine. Amin.

07 Iulie
„Copilasilor, sa nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevarul.” 1 Ioan 3:18
Ati vazut vreodata o pictograma a unei inimi? Ce ne comunica aceasta imagine a unei inimi reprezentate grafic?
Oridecateori vedem aceasta imagine, întelegem ca cel ce ne-a transmis-o ne iubeste cu adevarat.
De aceea trebuie sa fim foarte fericiti, pentru ca desi locuim într-o lume plina de ura, avem un Dumnezeu care ne iubeste, o familie, frati si surori în Hristos, care ne dovedesc aceeasi dragoste.
De foarte multe ori însa este mult mai usor sa desenezi un simbol al dragostei, sau sa declari dragostea prin afirmatii, dar mult mai greu sa o exprimi în mod concret, prin fapte.
Cum ar putea sa stie cei din jurul nostru ca îi iubim cu adevarat, si sa vada aceasta din faptele noastre?
Întelegem cum putem pune dragostea în actiune, amintindu-ne de modul cum Dumnezeu ne-a iubit. El ne-a iubit în asa masura încat s-a apropiat de noi trimitandu-L pe Fiul Sau în mijlocul lumii noastre.
Dumnezeu nu s-a limitat numai prin a ne spune „Te iubesc!” Ci ne-a aratat dragostea prin ceea ce ne-a daruit si a facut pentru noi.
Daca Dumnezeu ne-a iubit în acest fel, si noi trebuie sa-I calcam pe urme, exprimandu-ne dragostea fata de semeni, nu numai prin declaratii, ci mai ales prin fapte.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pentru ca mi-ai dovedit dragostea prin tot ceea ce ai facut pentru mine, ajuta-ma ca în aceasta zi sa-mi dovedesc dragostea prin fapte, pentru ca toti cei cu care ma voi întalni sa cunoasca ca sunt urmasul Tau. Amin.

marți, 1 iulie 2008

Dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu 6

De curând, o prietenă dragă mi-a povestit despre o predică din biserica ei. Era vorba despre un om care voia o pereche de pantofi noi, pentru că cei vechi erau rupţi de tot. S-a dus omul la magazin şi a ales o pereche, i-a probat şi i-a cumpărat. S-a dus în parcare, a deschis maşina, s-a aşezat, a luat pantofii noi, pe cei vechi i-a lăsat acolo şi a plecat. Dimineaţa următoare a luat pantofii noi şi a plecat la muncă. Până să ajungă acolo, a vrut să-i arunce de o mie de ori. Şi-a amintit de dragii şi confortabilii lui pantofi vechi care erau pentru el ca o mănuşă. Le ştia toate cutele, toate zgârieturile, acum ăştia noi îi făceau zile fripte! Dacă nu i-ar fi aruncat, s-ar fi întors imediat la pantofii lui vechi, dar acum nu mai putea face nimic decât să se obişnuiască cu cei noi, chiar dacă era greu. Aşa este şi omul care se întoarce la Dumnezeu. Totul e nou, "jenează", ca pantofii noi, chiar produce răni, această nouă viaţă nu e deloc confortabilă. Dacă, în loc să lase pantofii noi în parcare, i-ar fi luat cu el, omul nostru a doua zi i-ar fi încălţat din nou. Îi ştia bine, nu i-ar fi făcut nici o surpriză, poate că s-ar fi rupt, doar. Erau cărări bătătorite, care îi ofereau oarecare siguranţă, dar viaţa lui rămânea aceeaşi. Lăsaţi, dragii mei, pantofii vechi în parcare şi acceptaţi ca Dumnezeu să vă dea unii noi. Vă vor jena, cum m-au jenat şi pe mine, vă vor strânge la început, dar nu se vor rupe uşor, şi mai mult decât atât, vă vor duce direct în cer. Sunteţi fii de Dumnezeu, fii de Rege şi nu orice rege, ci Regele universului. Intraţi în această moştenire şi veţi vedea că sunteţi creaţi după chipul şi asemănarea Lui. Nu vă temeţi, nu vă va respinge, orice aţi fi făcut. Mai răi ca mine nu sunteţi, între mine şi voi nu este nici o diferenţă, n-am făcut nimic să merit să-L am pe Dumnezeu în viaţa mea! Nu aşa funcţionează lucrurile. El a făcut totul, eu am acceptat să primesc ce a făcut El şi iată-mă aici ! Păcătoasă salvată! Diferenţa între creştini şi necreştini este că unii sunt păcătoşi iertaţi, iar alţii neiertaţi. Nu pentru că ar fi atât de păcătoşi că n-ar putea Dumnezeu să-i ierte, ci pentru că nu vor iertare. Nu cer iertare. Cred că se pot descurca singuri. Dumnezeu v-a dat voinţă. Folosiţi-o ca să scăpaţi de iad. Dumnezeu crede în voi, chiar şi atunci când voi nu credeţi nici în voi, nici în El, nici în nimic.

Dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu 5

Omul a fost creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa. Dar, de atunci s-au întâmplat multe şi nu toate bune încât acum omul este departe de a-L putea reprezenta pe Dumnezeu cu cinste. De aceea avem nevoie de toată această transformare.
Dumnezeu a creat omul pentru a se bucura de el şi pentru a-l iubi. Nu avea nevoie de noi, avea îngerii, dar a ales să ne creeze, ca să devenim iubiţii inimii Lui. Nici de slujitori nu avea nevoie, avea îngerii, însă a vrut ca oamenii să aleagă să-L iubească, îngerii n-o pot face, nu au voinţă proprie, sau cum spun unii, liberul arbitru. Oare unde era Dumnezeu când oamenii au greşit? Era chiar acolo, dar a ales să vadă ce alegere va face omul, pentru că, de aceea i-a dat voinţă şi, deşi alegerea omului I-a frânt inima, totuşi a respectat-o. Dragostea este cea care respectă şi acceptă, chiar dacă nu-i convine. Dominarea nu respectă, ci obligă, iar ăsta este modul de lucru al celui rău. Aşa face Dumnezeu şi azi: El este acolo. Dar permite împrejurări în viaţa noastră, care după standardele noastre par rele, ca să vadă cum reacţionăm, ca să învăţăm din greşeli. Dacă noi nu ne-am lăsa copiii să facă nimic de teama de a nu greşi, oare cum ar putea ei învăţa să se descurce?
În Eden, relaţia omului cu Dumnezeu era perfectă. Stăteau faţă în faţă, bucurându-se unul de prezenţa celuilalt, într-o comunicare perfectă, nemijlocită. Ce-a făcut omul după ce a greşit? S-a ascuns şi a acuzat: "Femeia pe care mi-ai dat-o, ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat." (Gen.3:12). De atunci omul nu mai recunoaşte cu uşurinţă propriile greşeli şi îi vine mai uşor să dea vina pe altcineva. Ştiţi povestea cu aruncarea pisicii moarte în grădina vecinului. Oare de ce Adam a dat vina pe Eva? Oare el nu fusese acolo când Dumnezeu a zis: "să nu mâncaţi din pomul acela"? Ba, sigur că acolo era, dar a fost mai simplu să acuze, ca să se scuze.
Când Dumnezeu a creat pomul binelui şi răului, a pus în el tot potenţialul binelui şi răului. Mâncând din acest pom, omul a înţeles binele, dar a înţeles şi răul, deci a ştiut că a păcătuit, de aceea s-a ascuns. A ştiut că Dumnezeu e sfânt şi în prezenţa Lui, răul nu poate sta, aşa că a fugit de Dumnezeu. Nu mai era liber să stea lângă Dumnezeu. De aceea avem acum nevoie de restaurare, ca să putem sta din nou în prezenţa Lui. În esenţă, omul nu a devenit ca Dumnezeu când a mâncat din pom, aşa cum spusese diavolul, ci a devenit "ca Dumnezeu" pentru că acum cunoştea binele şi răul. Din câte a văzut, omul n-a fost prea capabil să se descurce cu capacitatea de a deosebi binele de rău. Pentru că deşi omul e ca Dumnezeu, fiind în stare să deosebească binele de rău, nu va fi niciodată Dumnezeu. Nu era planul lui Dumnezeu să creeze alţi dumnezei. Dacă ai fi sculptor şi ai sculpta o statuie, poate că ţi-ar semăna, dar n-ai fi tu!
Descoperind răul, omul a făcut cunoştinţă cu păcatul. S-a identificat cu el, dacă pot spune aşa, pentru că de atunci, el îi conduce viaţa. Ce este păcatul? Devierea de la ţintă, lipsa scopului, nedreptatea, ilegalitatea, necredinţa, trădarea, egoismul, mândria. Păcatul are diverse efecte în viaţa omului şi toate sunt distructive. Vă amintiţi ilustraţia cu cercurile? Intersecţiile acelea fac ca orice problemă într-una din părţi, să treacă în toate celelalte. Unii ne apucăm de fumat, alţii, de băut, alţii se droghează, alţii devin dependenţi de muncă, alţii de sex, astea fiind concentrate spre autodistrugere. Însă sunt persoane care fac rău în exteriorul lor, rănind alte persoane: abuzând, manipulând, controlând, jignind, ca să nu mai vorbim de minciună, înşelătorie, crimă, viol şi atâtea altele, de care sunt pline revistele şi programele de ştiri.
Însă Dumnezeu n-a rămas impasibil la păcatul omului ci a şi gândit un plan de salvare. Acesta a fost motivul pentru care a murit Isus pe cruce. Răscumpărarea!

Dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu 4

Oare de ce oamenii dau vina pe Dumnezeu atunci când nu le merge bine? Tot ce se întâmplă sunt rezultatele alegerilor noastre. Uneori, nu depinde de noi, dar nici atunci nu ar trebui să-L acuzăm pe Dumnezeu, ci să-L întrebăm doar de ce şi care este scopul pentru care trecem pe acolo. Dacă suntem oameni ai credinţei, nu ar trebui să punem la îndoială nimic din ce face Dumnezeu. Şi, mai ales, nu ar trebui să mai permitem fricii să ne controleze acţiunile şi gândurile, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este linişte şi siguranţă. Teama ne paralizează şi ne ţine pe loc, pe când Dumnezeu vrea să ne transforme, să ne restaureze, să ne crească şi temându-ne, ne împotrivim lucrării Duhului Sfânt şi devenim indisponibili pentru Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu lucrează cu noi ca să ne îndepărteze "scoarţa", s-ar putea ca acest proces să fie dureros, pentru că e ca orice lucru nou, necunoscut şi ne produce teamă. Orice naştere produce durere, deci şi naşterea din nou, dar orice naştere produce viaţa şi noi dorim viaţa. Suferinţa "şlefuirii" vine şi din frustrarea care se naşte din faptul că voia lui Dumnezeu este diferită de a omului iar atunci când dorim să-I facem voia, trebuie să ne supunem Lui. Supunerea duce la frângerea mândriei şi ăsta este un proces dureros. Şi dacă credinţa este şi speranţă, atunci aşteptăm ceva ce nu avem, iar asta întăreşte răbdarea şi creşte credinţa. Când Dumnezeu promite ceva, se ţine de cuvânt, iar noi trebuie să aşteptăm împlinirea promisiunilor Lui, la timpul ales de El, iar atunci când apar frustrări, trebuie să le exprimăm prin conversaţia cu El, în rugăciuni, pentru că El doreşte să ştie cum ne simţim noi când trecem prin acest proces, nu că n-ar ştii, dar este mai bine pentru noi ca să dăm glas acestor lucruri şi să nu le acumulăm, pentru că El este un Tată bun şi îngăduitor. Dacă Îi spunem Lui toate nemulţumirile noastre, El ne va arată calea să le rezolvăm, nu ne va lasă să ne chinuim. Dacă ne învăţăm lecţia, nu va mai fi nevoie să trecem pe acolo.
Dumnezeu este atotputernic şi ar putea face totul singur, dar a ales să ne implice şi pe noi în lucrările Lui, în planul Lui. Câtă dragoste! Aşa cum mama îşi ia fata cu ea în bucătărie s-o pregătească pentru viaţă, iar tatăl îşi ia fiul cu el când meştereşte la maşină sau repară ceva, aşa şi Dumnezeu, ca un Tată bun, chiar dacă de multe ori va "curăţa" după noi, ca mama după fiică, ne lasă să ne "murdărim" pe mâini, ca să învăţăm din proprie experienţă.
Schimbarea trebuie să plece din interior. Când nu eşti liber în interior, nu vei putea fi nici în exterior. Înainte de a fi învingător, trebuie să te vezi învingător, prin credinţă. Trebuie să proclami, să declari domnia lui Dumnezeu peste viaţa ta şi că, împreună cu El vei fi biruitor, pentru că a promis! Şi asta este cu totul altceva decât autosugestie, autocontrol, este puterea lui Dumnezeu, sunt promisiunile Lui care devin realitate pentru noi!

Dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu 3

Credinţa nu este de natură materială şi nu pare a fi împlinirea nevoilor materiale imediate. În cazul în care Îl credem pe Dumnezeu un automat de împlinit dorinţe, vom fi foarte dezamăgiţi. Dorinţele noastre sunt, în majoritate, egoiste. Însă credinţa este altceva. Este acea siguranţă că ai un lucru cu mult înainte de a-l avea, înseamnă a vedea lucrurile întâmplându-se cu mult înainte ca ele să capete contur, este capacitatea de a şti şi înţelege gândurile lui Dumnezeu, pentru că acum eşti pe aceeaşi lungime de undă cu El. Unii ar spune că aceasta este imposibil, pentru că Dumnezeu nu poate fi descoperit prin simţuri şi aşa este, de aceea accesul la El se face numai prin credinţă. Definiţia credinţei o găsim în Biblie la Evrei 11:1- "Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd". Nici nu poate fi mai clar! Dar, pentru că omul nu are nimic bun în el, nici credinţa nu poate fi activată decât atunci când doreşte Dumnezeu. Iar El o face imediat ce omul este pregătit şi are inima gata de a-L primi.
Omul nu mai este fiinţă creată de Dumnezeu, este o fiinţă pervertită de păcat. Pare o afirmaţie cam dură, cam categorică, dar este adevărul. Am spus şi mai devreme că nu există nici un om neprihănit. În Romani, apostolul Pavel ne prezintă o stare de fapt: "Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!... Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţă. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi....pentru că, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru." (Romani 5:17-21). "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit..."(Romani 5 :12), aici Pavel expune fără dubiu că nu există persoană care să nu fi păcătuit, pentru că păcatul este în firea omului. Am încercat, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu să arăt care este natura pervertită a omului, pentru a înţelege mecanismele după care funcţionează restaurarea. De ce omul are nevoie să fie restaurat? Pentru că, tot ce a pus Dumnezeu bun în el a fost atins şi transformat în altceva. Ca să înţelegem mai bine, am să dau câteva exemple despre ce face diavolul cu omul. Dacă un om se naşte cu un puternic simţ analitic, diavolul va denatura această calitate, determinând omul acesta să devină pisălog, fanatic şi cicălitor. Dacă o persoană are o generozitate înnăscută, diavolul o va perverti în risipă şi nechibzuinţă. Spunem mereu că linia între calităţi şi defecte este foarte subţire, dar dacă Dumnezeu nu va restaura ceea ce diavolul a furat şi a stricat, nu avem nici o şansă să devenim mai buni. Numai acolo unde Dumnezeu domneşte este libertate deplină. Atunci când acceptăm jertfa lui Cristos, Dumnezeu ne înveleşte complet într-o mantie a iertării prin care ne va privi de atunci încolo şi ne va vedea neprihăniţi. Asta este ceea ce Biblia numeşte neprihănire prin credinţă. Poziţia noastră în Cristos, prin credinţă, este acum de fii ai lui Dumnezeu şi deşi asta nu ne face încă sfinţi, începe procesul de sfinţire. Însă, de acum încolo, Dumnezeu se va uita la noi şi ne va vedea neprihăniţi, pentru că am acceptat jertfa Fiului Lui. Nu pentru că am avea noi nu ştiu ce merite acum, ci pentru că jertfa ne îndreptăţeşte de a sta înaintea Tatălui fără teamă. Acum are loc ceea ce creştinii numesc naştere din nou, din Dumnezeu şi de acum vom fi altoiţi în Dumnezeu şi, de unde înainte produceam "roade" după puterile noastre, acum vom da rod bun, dumnezeiesc, având rădăcinile înfipte acolo unde trebuie. De acum vom putea înţelege voia lui Dumnezeu şi perspectiva Lui de a privi lucrurile. Ne vom putea supune Lui, pentru că ştim că este mai bine pentru noi, pentru că ştim că ne iubeşte şi noi Îl iubim. Transformarea noastră nu va fi întotdeauna uşoară, dar este spre binele nostru. Păcatul a lăsat urme adânci în noi, iar restaurarea este un proces de purificare, de curăţare nu tocmai uşor. Am auzit o parabolă care ilustrează foarte bine acest proces dificil. Imaginaţi-vă un tânăr, foarte bolnav, care are nevoie de un transplant. Ştie că o asemenea operaţie este solicitantă şi urmată de o recuperare grea care îi va schimba întreaga viaţă. Dar ştie că, pentru a supravieţui, este obligatorie această soluţie. Vine momentul operaţiei, când tânărului i se va scoate inima bolnavă din piept pentru a i se pune în loc cea sănătoasă. Credeţi că, vreo secundă, îi trece acestui tânăr prin cap să blesteme mâna chirurgului care i-a dat înapoi viaţa? Nu va fi uşor, va fi chiar foarte greu, dar el va fi fericit că VA TRĂI !

Dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu 2

Pentru că diavolul nu este decât un imitator, nu este în stare să facă nimic decât să copieze şi să pervertească ceea ce Dumnezeu a creat. Dacă modul lui Dumnezeu de a se relaţiona la om este bazat pe dragoste, încredere şi siguranţă, tot ce vine de la diavol este teamă, nesiguranţă şi tulburare. El se va folosi de intimidare, manipulare şi înşelătorie ca să dobândească control asupra omului. Se va folosi de traume pentru a face omul vulnerabil, pentru a prelua controlul. Tot ce a făcut Dumnezeu bun, diavolul transformă în rău. Dacă poate face asta fără ca omul să bage de seamă, scopul său a fost atins. Faptul că omul a fost creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Lui, îl foloseşte Satan ca să facă omul să creadă că este fiinţă superioară, autodeterminată, care este în stare de a se dezvolta până la a deveni dumnezeu. Sau a mai apărut ideea că au venit fiinţe superioare din spaţiu şi au pus sămânţa vieţii pe planeta noastră, iar omul, în limitarea lui, crede că aceste fiinţe sunt divine. Orice, numai să nu cumva să credem în Dumnezeu. S-a mai descoperit că omul are un creier din care foloseşte doar 10%, deci se susţine că ce s-a pierdut putem recupera prin tot felul de metode, ca noi să devenim mult mai buni decât suntem. Şi mai capabili. De aici vine convingerea unora ca dacă omul s-ar strădui, ar reuşi să se autodepăşească, să recupereze cei 90% pierduţi. Este foarte interesant ce gândesc ei, pentru că susţin, pe de o parte că omul este rezultatul evoluţiei, iar pe de alta că mare parte din capacitatea creierului s-a pierdut în timp. Zău că nu mai înţeleg nimic! Evoluează sau involuează? Oare de ce-i este omului mai uşor să creadă orice altceva decât că este creat după chipul lui Dumnezeu?
Pentru că se ştie că omul este creat după chipul lui Dumnezeu, unii consideră de la sine înţeles că Dumnezeu seamănă cu omul. Şi atunci fiecare căută să-I dea o înfăţişare care să le convină, unii spun că e femeie, alţii ca ar fi negru, alţii că este energie, etc. Şi aşa ajunge Dumnezeu să fie după chipul şi asemănarea omului! A fi creaţi după chipul Lui, nu ne dă dreptul de a spune că El e ca noi. Ca şi cum am spune despre un părinte: "cât de bine seamănă cu fiul lui". Personalitatea, caracterul, voinţa, capacitatea de a simţi, de a relaţiona la alţii ne face să semănăm cu Dumnezeu, nu faptul că avem trupuri. Partea noastră spirituală este ceea ce contează şi ceea ce ne reprezintă, în primul rând. Chiar şi religiile orientale susţin că spiritul este singurul real, iar materia este iluzie. Ei, nu-i chiar aşa, este reală şi o parte şi alta. Partea care rămâne după moarte, este totuşi spiritul. Trupul se descompune şi se întoarce în ţărână.În Psalmul 139, psalmistul explică foarte limpede cum funcţionează viaţa noastră şi care este scopul pentru care am fost creaţi: "Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!" O să spuneţi: "Vorbe mari! Cine este mulţumit cu ceea ce este?" Asta e problema noastră, de când Adam şi Eva au căzut în păcat. De atunci omul este mereu rebel, răzvrătit, nemulţumit sau prea mulţumit de sine. Cuvântul de ordine este azi că personalitatea mea este ori -"tu plus unu", ori -"tu minus unu". Este în firea noastră, nu numai să ne comparăm constant cu alţii, ci şi să fim veşnic nemulţumiţi de rezultat, pentru că societatea ne impune nişte norme şi ne obligă să ne conformăm. Dar nu acesta a fost gândul lui Dumnezeu când ne-a creat atât de diferiţi unii de alţii. Ci a dorit ca împreună să ne putem ajuta, să putem colabora, să ne putem completa. Când a creat pe Adam, deja Dumnezeu crease toate animalele şi fiecare avea pereche. Atunci Dumnezeu s-a uitat la bărbat şi a zis că nu e bine ca el să fie singur. De aceea a făcut ca omul să adoarmă şi din el a luat o parte din care a construit femeia. S-au făcut şi se fac o grămadă de glume pe seama creării femeii, dar toate astea nu fac decât să confirme ordinea în care au fost creaţi oamenii: întâi bărbatul şi apoi femeia. Dacă primii oameni au fost creaţi de Dumnezeu, următorii s-au născut sub stigmatul păcatului, cum spune David în Psalmul 51:1 -"În păcat m-a zămislit mama mea", şi asta nu pentru că mama lui ar fi fost o femeie stricată, ci pentru că David a înţeles că omul nu este bun din naştere, ci, dimpotrivă, rău şi că are nevoie de pocăinţă, de conştientizarea naturii sale căzute, de recunoaşterea nevoii de Dumnezeu. De când au păcătuit Adam şi Eva, nu s-a născut pe această planetă nici un om neprihănit, nici unul măcar (Romani 3:10), cu o singură excepţie: Isus Cristos.
Să revenim la Psalmul 139: "Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite mai înainte de a fi fost vreuna din ele." Iată, deci, că înainte de a fi primit ADN-ul părinţilor noştri, am primit ADN-ul spiritual al lui Dumnezeu, care a pregătit pentru noi un drum, un scop, o viaţă. Nimic nu este la voia întâmplării, oricine ce ar zice! Asta nu însemnă că Dumnezeu, de acolo din cer, ne leagă cu sfori şi ne mânuieşte ca un păpuşar, ci însemnă că ne iubeşte şi are un plan special pentru fiecare dintre noi. Cum ajungem noi să împlinim acest plan? Pentru că Dumnezeu ne-a dat şi un duh, prin el accedem în sferele spirituale. Atunci când eram doar un "boţ" cu ochi, cum ar spune Creangă, Dumnezeu ştia deja cine vom fi şi ce vom face, iar de modul în care ascultăm de El, depinde împlinirea sau nu a vieţii noastre. De multe ori în viaţă auzim vocea caldă a lui Dumnezeu, cum caută să ne îndrume sau să ne călăuzească, dar câţi dintre noi urmăm ceea ce ştim că vine de la El? Ce este paradoxal, este că ştim foarte bine ce ar trebui să facem, dar nu facem. De ce? Una din explicaţii ar fi că omul este comod, îi place rutina, îi place să fie lăsat în pace şi mai ales, nu-i place să i se spună ce să facă. Când se obişnuieşte cu ceva, găseşte în asta o oarecare siguranţă şi confort. De ce să te legi la cap, dacă nu te doare? Niciodată schimbarea nu e uşoară. Presupune renunţări, necunoscut şi riscuri şi atunci de ce să dai pasărea din mână pe cea de pe gard?

Dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu 1

Da, omul este singura fiinţă creată de Dumnezeu cu mâna Lui, după chipul şi asemănarea Lui, dar n-a rămas aşa. A ales să asculte şoapta îngerului căzut din ceruri şi astfel a ales alianţa cu el în detrimentul ascultării de Dumnezeu. Cum noi nu suntem fiinţe independente, pentru că nu suntem creatori ci creaţi, noi avem identitatea în Cel care ne-a creat. Recunoaşterea acestui fapt face din noi ceea ce suntem: copii de Dumnezeu (nu dumnezei, ci fii de dumnezeu).
Aşa cum valoarea unui obiect şi scopul pentru care a fost făcut, nu-l poate şti nimeni mai bine ca fabricantul, producătorul, aşa şi Dumnezeu ştie cel mai bine care este identitatea noastră, valoarea şi scopul pentru care ne-a creat. De ce să nu-L întrebăm pe El care sunt acestea? El spune că ne iubeşte pe fiecare în parte şi trebuie să-L credem. Cuvântul Lui este adevărul (Ioan 17:17) şi prin Cuvânt a fost făcută lumea (Evrei 11:3, Ioan 1:1-3,14), aşa că nu avem nici un drept de a pune la îndoială ce spune El. Producătorul, nu numai că face un produs dar şi ştie cel mai bine la ce foloseşte şi cum funcţionează ca să dea randament optim. Pune chiar şi un termen de garanţie, iar atunci când cumperi produsul, ţi se spune cum să-l foloseşti. Dacă nu-l vei folosi cum trebuie, să nu te miri că nu funcţionează! Aşa cum nu poţi găti cu un aspirator şi nu poţi aspira cu un cuptor, tot aşa şi fiecare om are un scop precis pentru care a fost creat şi va funcţiona cel mai bine când îşi va descoperi acest scop. Dumnezeu vrea să ştii că a pus o valoare în tine şi că eşti unic şi de aceea nu ar trebui să laşi pe nimeni să te evalueze, înaintea Lui. Nimeni nu ştie mai bine decât Tatăl tău cine eşti tu şi care este scopul tău. Când creştinii vorbesc despre o relaţie personală cu Dumnezeu, despre asta vorbesc: să-L cunoşti pe Dumnezeu personal, să-L laşi să-ţi conducă viaţa, să-L întrebi pe El care este scopul existenţei tale şi atunci vei ajunge la împlinire: când vei face ceea ce ai fost creat să faci, ceea ce ştii şi poţi cel mai bine să faci.
Deşi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu, nu suntem la fel ci suntem foarte diferiţi, fiecare persoană de pe această planetă este unică. De când s-a descoperit că două amprente digitale nu sunt identice şi s-a văzut că fiecare are un ADN unic, se ştie cu certitudine că nu sunt două persoane la fel. Atunci nu pare a se contrazice afirmaţia că omul este creat după chipul lui Dumnezeu? Aşa cum vorbim despre unitate în diversitate putem vorbi şi despre aceste lucruri fără să ne contrazicem.
Dacă Dumnezeu a zis şi totul a luat fiinţă, pentru om a luat El Însuşi ţărână şi l-a întocmit pe om (pentru că se ştie că omul este întocmit din elementele chimice care există pe planeta noastră). El a zis: "Să facem om după chipul şi asemănarea noastră; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut" (Gen.1:26-27). Ce anume face omul să fie unic, să fie diferit de toate vieţuitoarele create de Dumnezeu? Dacă aţi discuta cu un adept al evoluţionismului, ar spune că omul este singura fiinţă care are raţiune. Datorită raţiunii, omul este evoluat, este pe o treaptă superioară de evoluţie. Eu aş spune că simplul fapt (deşi numai simplu nu e) că omul a fost creat de Dumnezeu personal, face din om o fiinţă superioară. Când Dumnezeu a creat omul a stat şi l-a contemplat şi a zis că totul este bine. Cum de acum lucrurile nu mai sunt bune? Ştim tot din Geneza că omul a ales să asculte de tatăl minciunii şi s-a îndoit de Dumnezeu. Atunci a intrat păcatul în lume. Am tot vorbit despre păcat, haideţi să ne oprim puţin asupra lui. Ce este păcatul? Orice gândim, facem sau vorbim şi nu este plăcut lui Dumnezeu, este păcat. Cum aflăm ce-i este plăcut Lui şi ce nu? Avem un îndreptar care nu greşeşte niciodată şi care ne poate fi mereu la îndemână, Manualul care ne învaţă voia lui Dumnezeu şi care este Biblia. Avem acolo cele 10 porunci, avem vieţile oamenilor lui Dumnezeu, din greşelile cărora putem învăţa, avem Evangheliile şi epistolele care ne arată care este voia Lui cu privire la vieţile noastre, care conţin toată învăţătura de care avem nevoie. Cartea Romani din Biblie are cele mai complete învăţături despre cum a afectat păcatul fiinţa umană şi despre cum Dumnezeu poate restaura omul prin puterea Duhului Sfânt, după convertire. Păcatul este natura coruptă cu care se naşte omul, care începe să se manifeste încă din primul an de viaţă (cine învăţă un copil de un an să mintă sau să fie egoist cu jucăriile lui?), iar păcatele sunt faptele omului căzut, corupt.

Este Biblia greu de citit?

Aşa mi se părea şi mie, până am fost într-o duminică la biserica unor prieteni. Pastorul explica de ce nu e Biblia greu de citit. Luase ca exemplu genealogia din Geneza 5. Urmaşii lui Adam prin Set până la Noe. Ne spunea că în limba în care a fost scrisă Biblia, fiecare nume ebraic are o traducere, înseamnă ceva.
Adam................... Om
Set................. dat să fie
Enos............... supus morţii
Cainan............. cu tristeţe
Mahalaleel..... din prezenţa Domnului
Iared............ Cineva coboară
Enoh................. dedicat
Metusala......... murind va trimite
Lameh.............. celui smerit
Noe................. mângâiere.
Dacă citim traducerile numelor pe verticală, vom avea surpriza să găsim o frază care prefigurează venirea, moartea, învierea Domnului şi mântuirea oamenilor. Ceea ce înseamnă că nimic nu este la întâmplare. Încă de la Adam încoace Dumnezeu avea deja un plan pentru toţi urmaşii lui. Ştia că fără vărsare de sânge nu este iertare de păcate. Aşa că, L-a trimis pe Mielul fără cusur să ia păcatele lumii asupra Lui, ca să putem fi mântuiţi prin credinţă.
Mi-a plăcut mult acea predică. Mi-a schimbat percepţia asupra Cărţilor ca Numeri, Deuteronom. Mi-am dat seama că ele nu sunt numai înşiruiri fade de nume ci toate au un rost. Dacă aş înţelege ce înseamnă fiecare aş putea vedea cât de importantă este pentru planul lui Dumnezeu fiecare persoană. Nu mai pot spune acum cu uşurinţă: oare ce rost are viaţa mea? Pentru că ştiu că Dumnezeu are un scop şi pentru mine, cum a avut cu fiecare om căruia i-a dat suflare de viaţă pe acest pământ.
Psalmul 139 este foarte explicit cu privire la aceste lucruri:
"Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi cînd mă scol, şi de departe îmi pătrunzi gîndul. Ştii când umblu şi când mă culc, şi cunoşti toate căile mele.Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă, şi Tu, Doamne, îl şi cunoşti în totul.Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mîna peste mine. O ştiinţă atît de minunată este mai pe sus de puterile mele: este prea înaltă ca s'o pot prinde.Tu mi-ai întocmit rărunchii, Tu m'ai ţesut în pîntecele mamei mele: Te laud că sînt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! Trupul meu nu era ascuns de Tine, cînd am fost făcut într'un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pămîntului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cît de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!Dacă le număr, sunt mai multe decît boabele de nisip. Cînd mă trezesc, sunt tot cu Tine. Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile! Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei!"
Nu-i aşa că avem un Tată minunat? Acum vi se mai pare Biblia greu de citit?
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...