Omul a fost creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa. Dar, de atunci s-au întâmplat multe şi nu toate bune încât acum omul este departe de a-L putea reprezenta pe Dumnezeu cu cinste. De aceea avem nevoie de toată această transformare.
Dumnezeu a creat omul pentru a se bucura de el şi pentru a-l iubi. Nu avea nevoie de noi, avea îngerii, dar a ales să ne creeze, ca să devenim iubiţii inimii Lui. Nici de slujitori nu avea nevoie, avea îngerii, însă a vrut ca oamenii să aleagă să-L iubească, îngerii n-o pot face, nu au voinţă proprie, sau cum spun unii, liberul arbitru. Oare unde era Dumnezeu când oamenii au greşit? Era chiar acolo, dar a ales să vadă ce alegere va face omul, pentru că, de aceea i-a dat voinţă şi, deşi alegerea omului I-a frânt inima, totuşi a respectat-o. Dragostea este cea care respectă şi acceptă, chiar dacă nu-i convine. Dominarea nu respectă, ci obligă, iar ăsta este modul de lucru al celui rău. Aşa face Dumnezeu şi azi: El este acolo. Dar permite împrejurări în viaţa noastră, care după standardele noastre par rele, ca să vadă cum reacţionăm, ca să învăţăm din greşeli. Dacă noi nu ne-am lăsa copiii să facă nimic de teama de a nu greşi, oare cum ar putea ei învăţa să se descurce?
În Eden, relaţia omului cu Dumnezeu era perfectă. Stăteau faţă în faţă, bucurându-se unul de prezenţa celuilalt, într-o comunicare perfectă, nemijlocită. Ce-a făcut omul după ce a greşit? S-a ascuns şi a acuzat: "Femeia pe care mi-ai dat-o, ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat." (Gen.3:12). De atunci omul nu mai recunoaşte cu uşurinţă propriile greşeli şi îi vine mai uşor să dea vina pe altcineva. Ştiţi povestea cu aruncarea pisicii moarte în grădina vecinului. Oare de ce Adam a dat vina pe Eva? Oare el nu fusese acolo când Dumnezeu a zis: "să nu mâncaţi din pomul acela"? Ba, sigur că acolo era, dar a fost mai simplu să acuze, ca să se scuze.
Când Dumnezeu a creat pomul binelui şi răului, a pus în el tot potenţialul binelui şi răului. Mâncând din acest pom, omul a înţeles binele, dar a înţeles şi răul, deci a ştiut că a păcătuit, de aceea s-a ascuns. A ştiut că Dumnezeu e sfânt şi în prezenţa Lui, răul nu poate sta, aşa că a fugit de Dumnezeu. Nu mai era liber să stea lângă Dumnezeu. De aceea avem acum nevoie de restaurare, ca să putem sta din nou în prezenţa Lui. În esenţă, omul nu a devenit ca Dumnezeu când a mâncat din pom, aşa cum spusese diavolul, ci a devenit "ca Dumnezeu" pentru că acum cunoştea binele şi răul. Din câte a văzut, omul n-a fost prea capabil să se descurce cu capacitatea de a deosebi binele de rău. Pentru că deşi omul e ca Dumnezeu, fiind în stare să deosebească binele de rău, nu va fi niciodată Dumnezeu. Nu era planul lui Dumnezeu să creeze alţi dumnezei. Dacă ai fi sculptor şi ai sculpta o statuie, poate că ţi-ar semăna, dar n-ai fi tu!
Descoperind răul, omul a făcut cunoştinţă cu păcatul. S-a identificat cu el, dacă pot spune aşa, pentru că de atunci, el îi conduce viaţa. Ce este păcatul? Devierea de la ţintă, lipsa scopului, nedreptatea, ilegalitatea, necredinţa, trădarea, egoismul, mândria. Păcatul are diverse efecte în viaţa omului şi toate sunt distructive. Vă amintiţi ilustraţia cu cercurile? Intersecţiile acelea fac ca orice problemă într-una din părţi, să treacă în toate celelalte. Unii ne apucăm de fumat, alţii, de băut, alţii se droghează, alţii devin dependenţi de muncă, alţii de sex, astea fiind concentrate spre autodistrugere. Însă sunt persoane care fac rău în exteriorul lor, rănind alte persoane: abuzând, manipulând, controlând, jignind, ca să nu mai vorbim de minciună, înşelătorie, crimă, viol şi atâtea altele, de care sunt pline revistele şi programele de ştiri.
Însă Dumnezeu n-a rămas impasibil la păcatul omului ci a şi gândit un plan de salvare. Acesta a fost motivul pentru care a murit Isus pe cruce. Răscumpărarea!
Dumnezeu a creat omul pentru a se bucura de el şi pentru a-l iubi. Nu avea nevoie de noi, avea îngerii, dar a ales să ne creeze, ca să devenim iubiţii inimii Lui. Nici de slujitori nu avea nevoie, avea îngerii, însă a vrut ca oamenii să aleagă să-L iubească, îngerii n-o pot face, nu au voinţă proprie, sau cum spun unii, liberul arbitru. Oare unde era Dumnezeu când oamenii au greşit? Era chiar acolo, dar a ales să vadă ce alegere va face omul, pentru că, de aceea i-a dat voinţă şi, deşi alegerea omului I-a frânt inima, totuşi a respectat-o. Dragostea este cea care respectă şi acceptă, chiar dacă nu-i convine. Dominarea nu respectă, ci obligă, iar ăsta este modul de lucru al celui rău. Aşa face Dumnezeu şi azi: El este acolo. Dar permite împrejurări în viaţa noastră, care după standardele noastre par rele, ca să vadă cum reacţionăm, ca să învăţăm din greşeli. Dacă noi nu ne-am lăsa copiii să facă nimic de teama de a nu greşi, oare cum ar putea ei învăţa să se descurce?
În Eden, relaţia omului cu Dumnezeu era perfectă. Stăteau faţă în faţă, bucurându-se unul de prezenţa celuilalt, într-o comunicare perfectă, nemijlocită. Ce-a făcut omul după ce a greşit? S-a ascuns şi a acuzat: "Femeia pe care mi-ai dat-o, ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat." (Gen.3:12). De atunci omul nu mai recunoaşte cu uşurinţă propriile greşeli şi îi vine mai uşor să dea vina pe altcineva. Ştiţi povestea cu aruncarea pisicii moarte în grădina vecinului. Oare de ce Adam a dat vina pe Eva? Oare el nu fusese acolo când Dumnezeu a zis: "să nu mâncaţi din pomul acela"? Ba, sigur că acolo era, dar a fost mai simplu să acuze, ca să se scuze.
Când Dumnezeu a creat pomul binelui şi răului, a pus în el tot potenţialul binelui şi răului. Mâncând din acest pom, omul a înţeles binele, dar a înţeles şi răul, deci a ştiut că a păcătuit, de aceea s-a ascuns. A ştiut că Dumnezeu e sfânt şi în prezenţa Lui, răul nu poate sta, aşa că a fugit de Dumnezeu. Nu mai era liber să stea lângă Dumnezeu. De aceea avem acum nevoie de restaurare, ca să putem sta din nou în prezenţa Lui. În esenţă, omul nu a devenit ca Dumnezeu când a mâncat din pom, aşa cum spusese diavolul, ci a devenit "ca Dumnezeu" pentru că acum cunoştea binele şi răul. Din câte a văzut, omul n-a fost prea capabil să se descurce cu capacitatea de a deosebi binele de rău. Pentru că deşi omul e ca Dumnezeu, fiind în stare să deosebească binele de rău, nu va fi niciodată Dumnezeu. Nu era planul lui Dumnezeu să creeze alţi dumnezei. Dacă ai fi sculptor şi ai sculpta o statuie, poate că ţi-ar semăna, dar n-ai fi tu!
Descoperind răul, omul a făcut cunoştinţă cu păcatul. S-a identificat cu el, dacă pot spune aşa, pentru că de atunci, el îi conduce viaţa. Ce este păcatul? Devierea de la ţintă, lipsa scopului, nedreptatea, ilegalitatea, necredinţa, trădarea, egoismul, mândria. Păcatul are diverse efecte în viaţa omului şi toate sunt distructive. Vă amintiţi ilustraţia cu cercurile? Intersecţiile acelea fac ca orice problemă într-una din părţi, să treacă în toate celelalte. Unii ne apucăm de fumat, alţii, de băut, alţii se droghează, alţii devin dependenţi de muncă, alţii de sex, astea fiind concentrate spre autodistrugere. Însă sunt persoane care fac rău în exteriorul lor, rănind alte persoane: abuzând, manipulând, controlând, jignind, ca să nu mai vorbim de minciună, înşelătorie, crimă, viol şi atâtea altele, de care sunt pline revistele şi programele de ştiri.
Însă Dumnezeu n-a rămas impasibil la păcatul omului ci a şi gândit un plan de salvare. Acesta a fost motivul pentru care a murit Isus pe cruce. Răscumpărarea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu