Credinţa nu este de natură materială şi nu pare a fi împlinirea nevoilor materiale imediate. În cazul în care Îl credem pe Dumnezeu un automat de împlinit dorinţe, vom fi foarte dezamăgiţi. Dorinţele noastre sunt, în majoritate, egoiste. Însă credinţa este altceva. Este acea siguranţă că ai un lucru cu mult înainte de a-l avea, înseamnă a vedea lucrurile întâmplându-se cu mult înainte ca ele să capete contur, este capacitatea de a şti şi înţelege gândurile lui Dumnezeu, pentru că acum eşti pe aceeaşi lungime de undă cu El. Unii ar spune că aceasta este imposibil, pentru că Dumnezeu nu poate fi descoperit prin simţuri şi aşa este, de aceea accesul la El se face numai prin credinţă. Definiţia credinţei o găsim în Biblie la Evrei 11:1- "Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd". Nici nu poate fi mai clar! Dar, pentru că omul nu are nimic bun în el, nici credinţa nu poate fi activată decât atunci când doreşte Dumnezeu. Iar El o face imediat ce omul este pregătit şi are inima gata de a-L primi.
Omul nu mai este fiinţă creată de Dumnezeu, este o fiinţă pervertită de păcat. Pare o afirmaţie cam dură, cam categorică, dar este adevărul. Am spus şi mai devreme că nu există nici un om neprihănit. În Romani, apostolul Pavel ne prezintă o stare de fapt: "Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!... Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţă. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi....pentru că, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru." (Romani 5:17-21). "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit..."(Romani 5 :12), aici Pavel expune fără dubiu că nu există persoană care să nu fi păcătuit, pentru că păcatul este în firea omului. Am încercat, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu să arăt care este natura pervertită a omului, pentru a înţelege mecanismele după care funcţionează restaurarea. De ce omul are nevoie să fie restaurat? Pentru că, tot ce a pus Dumnezeu bun în el a fost atins şi transformat în altceva. Ca să înţelegem mai bine, am să dau câteva exemple despre ce face diavolul cu omul. Dacă un om se naşte cu un puternic simţ analitic, diavolul va denatura această calitate, determinând omul acesta să devină pisălog, fanatic şi cicălitor. Dacă o persoană are o generozitate înnăscută, diavolul o va perverti în risipă şi nechibzuinţă. Spunem mereu că linia între calităţi şi defecte este foarte subţire, dar dacă Dumnezeu nu va restaura ceea ce diavolul a furat şi a stricat, nu avem nici o şansă să devenim mai buni. Numai acolo unde Dumnezeu domneşte este libertate deplină. Atunci când acceptăm jertfa lui Cristos, Dumnezeu ne înveleşte complet într-o mantie a iertării prin care ne va privi de atunci încolo şi ne va vedea neprihăniţi. Asta este ceea ce Biblia numeşte neprihănire prin credinţă. Poziţia noastră în Cristos, prin credinţă, este acum de fii ai lui Dumnezeu şi deşi asta nu ne face încă sfinţi, începe procesul de sfinţire. Însă, de acum încolo, Dumnezeu se va uita la noi şi ne va vedea neprihăniţi, pentru că am acceptat jertfa Fiului Lui. Nu pentru că am avea noi nu ştiu ce merite acum, ci pentru că jertfa ne îndreptăţeşte de a sta înaintea Tatălui fără teamă. Acum are loc ceea ce creştinii numesc naştere din nou, din Dumnezeu şi de acum vom fi altoiţi în Dumnezeu şi, de unde înainte produceam "roade" după puterile noastre, acum vom da rod bun, dumnezeiesc, având rădăcinile înfipte acolo unde trebuie. De acum vom putea înţelege voia lui Dumnezeu şi perspectiva Lui de a privi lucrurile. Ne vom putea supune Lui, pentru că ştim că este mai bine pentru noi, pentru că ştim că ne iubeşte şi noi Îl iubim. Transformarea noastră nu va fi întotdeauna uşoară, dar este spre binele nostru. Păcatul a lăsat urme adânci în noi, iar restaurarea este un proces de purificare, de curăţare nu tocmai uşor. Am auzit o parabolă care ilustrează foarte bine acest proces dificil. Imaginaţi-vă un tânăr, foarte bolnav, care are nevoie de un transplant. Ştie că o asemenea operaţie este solicitantă şi urmată de o recuperare grea care îi va schimba întreaga viaţă. Dar ştie că, pentru a supravieţui, este obligatorie această soluţie. Vine momentul operaţiei, când tânărului i se va scoate inima bolnavă din piept pentru a i se pune în loc cea sănătoasă. Credeţi că, vreo secundă, îi trece acestui tânăr prin cap să blesteme mâna chirurgului care i-a dat înapoi viaţa? Nu va fi uşor, va fi chiar foarte greu, dar el va fi fericit că VA TRĂI !
Omul nu mai este fiinţă creată de Dumnezeu, este o fiinţă pervertită de păcat. Pare o afirmaţie cam dură, cam categorică, dar este adevărul. Am spus şi mai devreme că nu există nici un om neprihănit. În Romani, apostolul Pavel ne prezintă o stare de fapt: "Dacă deci, prin greşeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos!... Astfel dar, după cum printr-o singură greşeală, a venit o osândă, care a lovit pe toţi oamenii, tot aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viaţă. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi....pentru că, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru." (Romani 5:17-21). "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit..."(Romani 5 :12), aici Pavel expune fără dubiu că nu există persoană care să nu fi păcătuit, pentru că păcatul este în firea omului. Am încercat, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu să arăt care este natura pervertită a omului, pentru a înţelege mecanismele după care funcţionează restaurarea. De ce omul are nevoie să fie restaurat? Pentru că, tot ce a pus Dumnezeu bun în el a fost atins şi transformat în altceva. Ca să înţelegem mai bine, am să dau câteva exemple despre ce face diavolul cu omul. Dacă un om se naşte cu un puternic simţ analitic, diavolul va denatura această calitate, determinând omul acesta să devină pisălog, fanatic şi cicălitor. Dacă o persoană are o generozitate înnăscută, diavolul o va perverti în risipă şi nechibzuinţă. Spunem mereu că linia între calităţi şi defecte este foarte subţire, dar dacă Dumnezeu nu va restaura ceea ce diavolul a furat şi a stricat, nu avem nici o şansă să devenim mai buni. Numai acolo unde Dumnezeu domneşte este libertate deplină. Atunci când acceptăm jertfa lui Cristos, Dumnezeu ne înveleşte complet într-o mantie a iertării prin care ne va privi de atunci încolo şi ne va vedea neprihăniţi. Asta este ceea ce Biblia numeşte neprihănire prin credinţă. Poziţia noastră în Cristos, prin credinţă, este acum de fii ai lui Dumnezeu şi deşi asta nu ne face încă sfinţi, începe procesul de sfinţire. Însă, de acum încolo, Dumnezeu se va uita la noi şi ne va vedea neprihăniţi, pentru că am acceptat jertfa Fiului Lui. Nu pentru că am avea noi nu ştiu ce merite acum, ci pentru că jertfa ne îndreptăţeşte de a sta înaintea Tatălui fără teamă. Acum are loc ceea ce creştinii numesc naştere din nou, din Dumnezeu şi de acum vom fi altoiţi în Dumnezeu şi, de unde înainte produceam "roade" după puterile noastre, acum vom da rod bun, dumnezeiesc, având rădăcinile înfipte acolo unde trebuie. De acum vom putea înţelege voia lui Dumnezeu şi perspectiva Lui de a privi lucrurile. Ne vom putea supune Lui, pentru că ştim că este mai bine pentru noi, pentru că ştim că ne iubeşte şi noi Îl iubim. Transformarea noastră nu va fi întotdeauna uşoară, dar este spre binele nostru. Păcatul a lăsat urme adânci în noi, iar restaurarea este un proces de purificare, de curăţare nu tocmai uşor. Am auzit o parabolă care ilustrează foarte bine acest proces dificil. Imaginaţi-vă un tânăr, foarte bolnav, care are nevoie de un transplant. Ştie că o asemenea operaţie este solicitantă şi urmată de o recuperare grea care îi va schimba întreaga viaţă. Dar ştie că, pentru a supravieţui, este obligatorie această soluţie. Vine momentul operaţiei, când tânărului i se va scoate inima bolnavă din piept pentru a i se pune în loc cea sănătoasă. Credeţi că, vreo secundă, îi trece acestui tânăr prin cap să blesteme mâna chirurgului care i-a dat înapoi viaţa? Nu va fi uşor, va fi chiar foarte greu, dar el va fi fericit că VA TRĂI !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu