Mă aflu într-o
perioadă a evaluării personale, în care mă văd obligată să pun în balanță
lucrurile pentru a face curat în sufletul meu, în relațiile mele, în jurul meu.
Se simte primăvara în aer, nu?
Mă detașez, fac un pas
în spate și mă gândesc la epistola lui Iacov, mai ales. În capitolul 3 citim: ”Toţi
greșim în multe feluri. Dacă nu greșește cineva în vorbire,
este un om desăvârșit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.....
limba este un mic mădular şi se fălește cu lucruri mari. Iată un foc mic
ce pădure mare aprinde! Limba este şi ea un foc, este o lume de
nelegiuiri. Ea este acela dintre mădularele noastre care întinează tot
trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei. Toate
soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de viețuitoare de mare se
îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc, dar limba niciun om n-o
poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o
otravă de moarte. Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru şi tot cu ea
blestemăm pe oameni, care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. Din
aceeaşi gură ies şi binecuvântarea, şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, frații
mei! Oare din aceeaşi vână a izvorului țâșnește şi apă dulce, şi apă amară?
Frații mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viță să facă smochine?
Nici apa sărată nu poate da apă dulce.”
Iacov a fost un om
înțelept. Dar scriptura este relevantă pentru noi doar atunci când experimentăm
cele scrise în ea, ori bune, ori rele. Limba, acel mic ”mădular”, cum îl
numește Biblia, membru, organ care pate face mult rău. Limba este o lume de
nelegiuiri. Aud mereu spunându-se: o fi având gura slobodă, dar are inima bună.
Biblic, așa ceva nu este posibil, pentru că din inimă curg izvoarele vieții!
(Proverbe 4:23). Ce este în inimă este și pe buze, omul bun scoate din visteria
lui lucruri bune, iar dacă ies lucruri rele, atunci ele există deja acolo, în
inimă. ”Cine dintre voi este înțelept şi priceput? Să-şi arate, prin
purtarea lui bună, faptele făcute cu blândețea înțelepciunii! Dar,
dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudați
şi să nu mințiți împotriva adevărului. Înțelepciunea aceasta nu vine de
sus, ci este pământească, firească, drăcească. Căci, acolo unde este pizmă
şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.
Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă,
uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire,
nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac
pace.”, mai spune Iacov. Duh de ceartă și pizma (invidia) sunt
caracteristice firii omului. Dar ce scuză mai are cel care se numește creștin
născut din nou să mai nutrească astfel de sentimente? Cum putem justifica un
comportament pus pe ceartă, care proiectează asupra altora propriile gânduri
păcătoase, cum putem scuza invidia și hărțuirea, nevoia obsesivă de control
asupra altora? Nicidecum un astfel de om nu poate fi asociat cu Dumnezeu sau cu
biserica. Când un om face cunoștință cu Dumnezeu, se dezbracă de firea lui și
se îmbracă cu caracterul lui Dumnezeu. Când dincolo de ceea ce se trâmbițează a
fi creștinism străbate răutate, lipsă de caracter și educație creștină, chiar
lipsă de elementara omenie, cum își mai poate spune creștin un astfel de om?
Și, să mă întorc la
Iacov: ”De unde vin luptele şi certurile între voi? Nu vin oare din poftele
voastre, care se luptă în mădularele voastre? Voi poftiți şi nu aveţi;
ucideți, pizmuiți şi nu izbutiți să căpătați; vă certați şi vă luptați şi nu
aveţi, pentru că nu cereți. Sau cereți şi nu căpătați, pentru
că cereți rău...” Iată și explicația! Nu există o altă justificare
pentru creștin ca să se comporte ca un nebun decât că este stăpânit de fire! ”Dacă
crede cineva că este religios şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înșală
inima, religia unui astfel de om este zadarnică”, mai subliniază Iacov în
primul capitol. În ultima vreme am studiat destul de mult tulburările de
personalitate și de comportament și am aflat un lucru: oricât de bun
manipulator ar fi cineva, oricâtă carismă ar avea, până la urmă când se apropie
de cineva suficient va fi văzut ca exact ceea ce este: un narcisist, un
isteric, un sociopat, un antisocial, orice-ar fi. De aceea astfel de ”creștini”
păstrează distanța și preferă locurile în care să le fie văzută doar fața de
”creștin de duminică”, pentru că atunci când îi cunoști mai bine afli cine sunt
de luni și până sâmbătă.
Răutatea din inima
omului nu este un concept nou, Biblia îl descrie îndelung pentru că este un
fenomen atât de răspândit pe cât sunt oamenii de răspândiți pe suprafața
pământului. Iată câteva exemple:
Psalmii 52:2 Limba ta nu născocește
decât răutate, ca un brici ascuțit, viclean ce eşti!
Psalmii 64:3 Ei îşi ascut limba ca
o sabie, îşi aruncă vorbele lor amare ca niște săgeți
Psalmii 52:4,5 Tu iubeşti numai cuvinte
nimicitoare, limbă înșelătoare! De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe
vecie, te va apuca şi te va ridica din cortul tău şi te va dezrădăcina din
pământul celor vii.
Psalmii 57:4 Sufletul meu este între niște
lei: stau culcat în mijlocul unor oameni care varsă flăcări, în mijlocul unor
oameni ai căror dinţi sunt sulițe şi săgeți şi a căror limbă este o
sabie ascuțită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu