Glumă? Realitate? Cum se formează caracterul la români?

Am găsit şi eu povestea asta şi am preluat-o fără acordul nimănui pentru că este atât de răspândită încât nu cred că se mai cunoaşte autorul. Se referă la educaţia pe care o primim în şcoală, educaţia care ne dă cei şapte ani de acasă.... şi care ne formează pentru viaţă. Nu cred în mesaje subliminale, dar nu pot să nu-mi pun serios întrebarea - dacă aşa îi formăm şi îi creştem pe copiii noştri, fără exagerare... să nu ne mai mirăm!

1. Prima poezioară pe care o învăţam este… “Căţeluş cu părul creţ”… care ne învaţă: “Fură raţa din coteţ / Şi se jură că nu fură…”
2. A doua poezie semnificativă pe care o învăţăm este… “Mioriţa”… care ne învaţă că doi români invidioşi se asociază şi-l omoară pe al treilea care era cel mai productiv în domeniul lor de activitate…
3. A treia poezie semnificativă pe care o învăţăm este… “Luceafărul”… care ne învaţă că tânăra româncă de măritat îl aduce pe geniul român în pragul sacrificiului suprem dar îl preferă pe un viclean băiat din flori şi de pripas…

Nu vreau să mă leg de valoarea literaturii româneşti... nici vorbă, e doar o constatare de a mea! Ca să nu mai zic de "Capra cu trei iezi" care este un exemplu clar de răzbunare, "Balada unui greier mic" în care suntem încurajaţi la lene, viaţă uşoară şi cerşetorie, egoism şi zgârcenie, apoi toate acele poveşti/desene animate care fac copiii să creadă că se pot arunca de la etaj că nu vor păţi nimic, gen Tom şi Jerry, ar fi multe de spus, dar soţul meu spune să încetez până nu mă trezesc sub un morman de pietre! Ideea e că ar fi bine dacă cei care conduc şcoala românească ar fi mai atenţi cu ceea ce pun în manuale ca lectură obligatorie!