Disciplină! Un cuvânt care în ultima vreme îmi răsună mereu în urechi. Cine poate înţelege disciplinarea? Cine o doreşte? Dimpotrivă! Mereu ne certăm cu Dumnezeu atunci când ne pune la punct şi ne disciplinează. În încercare se formează caracterul. Cunoscând inima Împăratului, te bucuri în necazuri pentru că ştii că este antrenamentul pentru glorie. Între sportivul de performanţă şi antrenor se creează uneori tensiune, care durează până la prima medalie. Acel antrenament pe care îl detestam cel mai tare, care mă făcea să mă întreb de ce mă urăşte aşa de mult. Dar Dumnezeu ne pregăteşte ca să stăpânim: nu putem să rămânem în eşec, sau în boală, sau în probleme. Deseori spunem: dur a fost antrenamentul acesta! Dumnezeu zguduie. La umbra Celui Atotputernic nu este loc cu verdeaţă, ci este foc mistuitor. Umbra Lui nu este umbră ci este lumină, ies la iveală mândrii ascunse, idolatrie, legalism, aduce la lumină tot ce ai în tine şi nu ştiai că ai! Trebuie să ajungi să spui: eu nu vreau să mă văd de crucea lui Isus!
Aţi auzit până acum ilustraţia cu broasca? Ai o oală cu apă care e pe foc, dacă arunci broasca în apa fierbinte, va sări imediat din oală. Dacă însă pui broasca în apă rece şi dai drumul la aragaz la foc mic... broasca o să stea. Şi apa se mai încălzeşte puţin, dar nu îndeajuns de mult ca să gonească broasca. Şi ea va sta în continuare. Şi se va încălzi şi mai mult. Şi broasca va sta. Şi se va încălzi şi mai mult.. Şi uite aşa broasca va fi fiartă fără să realizeze ce s-a întâmplat. Apa fierbe mocnit, ţine de tine să închizi focul! Asemenea broaştei, avem şi noi un „sistem nervos colectiv” care se lasă amorţit sub diverse false pretexte şi sub vălul împăciuirii ne trezim cu consecinţe care ar fi putut fi prevenite. Uneori avem nevoie de o zdruncinătură zdravănă ca să ne trezim la realitate. Am văzut un documentar despre încălzirea globală în care autorul spunea că este în firea umană să fim delăsători. E în firea noastră să ne trebuiască ceva timp până unim punctele care formează întregul realităţii. Când lucrurile sunt ignorate prea multă vreme consecinţele pot fi grave.
Cel care nu face nimic are timp berechet să se uite în ograda altora şi să vâneze greşeli. Niciodată nu ai nimic de spus, dar critici toate iniţiativele celui care lucrează. Mai spune o vorbă din bătrâni că tot pe calul care trage dai cu biciul. Sau, numai cine nu munceşte nu greşeşte. Nu uita: când arăţi cu degetul către alţii, trei degete sunt îndreptate spre tine.
Spunea comentatorul acelui documentar: „Dacă crezi în rugăciune, roagă-te ca oamenii să găsească puterea să se schimbe!” Dar nu ca-n rugăciunea aia: „Doamne Îţi cer... cunoştinţe pentru a-mi înţelege şeful, iubire pentru a-l ierta, răbdare pentru faptele lui, ... pentru că, Doamne, dacă îţi cer putere şi dacă îmi dai putere. .....îi trag una de nu-şi mai revine în veci!” Asta a fost pentru descreţirea frunţilor. Mai spune acel comentator: „Când te rogi, mişcă-ţi picioarele!” Sunt atâtea poveşti despre acţiunile oamenilor lui Dumnezeu care au fost la momentul potrivit la locul potrivit, aducând din puţinul lor şi binecuvântând pe alţii. Nu fii un pumn strâns, ci o mână deschisă!
Ca să revin la disciplinare. Cine trebuie să fie cei acre să mustre, să îndrepte… să disciplineze? Aici puteţi spune: cine este fără păcat să arunce singur piatra! Asta poate fi problemă, într-adevăr. Putem să vedem greşeli la alţii şi să dăm cu biciul. Putem să ne pretindem sfinţi şi neprihăniţi şi să acuzăm pe alţii dând pe faţă păcatele lor. Disciplinarea este vitală, dar numai dacă este făcută în dragoste. Este necesar să ne supunem unii altora. Este necesar să fim smeriţi, dar până ajungem la statura de om mare, avem multe de trăit şi de schimbat. (1 Corinteni 15:33 Nu vă înşelaţi: "Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune". 1 Corinteni 15:34 Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii, care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun. Cântarea cântărilor 2:15 Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.)
Vulpile mici strică viile…. păcatul zdrobeşte… neiertarea arde şi secătuieşte viaţa din noi! Supără-te pe mine că-ţi spun asta, mânie-te pe cine vrei, dar rolul meu aici este ca cel al poliţistului care te opreşte pentru depăşirea vitezei şi-ţi spune: „Bucură-te că te-am oprit eu acum pentru că puteai muri dacă eu nu te opream!” Să ne împodobim, dar, cu smerenie, să ne mărturisim păcatele care nu ne aduc altceva decât moarte şi faliment, tradiţiile şi certitudinile noastre lumeşti ne fac să ne umflăm de mândrie că nimeni nu e bun dacă nu-i ca noi…
Aţi auzit până acum ilustraţia cu broasca? Ai o oală cu apă care e pe foc, dacă arunci broasca în apa fierbinte, va sări imediat din oală. Dacă însă pui broasca în apă rece şi dai drumul la aragaz la foc mic... broasca o să stea. Şi apa se mai încălzeşte puţin, dar nu îndeajuns de mult ca să gonească broasca. Şi ea va sta în continuare. Şi se va încălzi şi mai mult. Şi broasca va sta. Şi se va încălzi şi mai mult.. Şi uite aşa broasca va fi fiartă fără să realizeze ce s-a întâmplat. Apa fierbe mocnit, ţine de tine să închizi focul! Asemenea broaştei, avem şi noi un „sistem nervos colectiv” care se lasă amorţit sub diverse false pretexte şi sub vălul împăciuirii ne trezim cu consecinţe care ar fi putut fi prevenite. Uneori avem nevoie de o zdruncinătură zdravănă ca să ne trezim la realitate. Am văzut un documentar despre încălzirea globală în care autorul spunea că este în firea umană să fim delăsători. E în firea noastră să ne trebuiască ceva timp până unim punctele care formează întregul realităţii. Când lucrurile sunt ignorate prea multă vreme consecinţele pot fi grave.
Cel care nu face nimic are timp berechet să se uite în ograda altora şi să vâneze greşeli. Niciodată nu ai nimic de spus, dar critici toate iniţiativele celui care lucrează. Mai spune o vorbă din bătrâni că tot pe calul care trage dai cu biciul. Sau, numai cine nu munceşte nu greşeşte. Nu uita: când arăţi cu degetul către alţii, trei degete sunt îndreptate spre tine.
Spunea comentatorul acelui documentar: „Dacă crezi în rugăciune, roagă-te ca oamenii să găsească puterea să se schimbe!” Dar nu ca-n rugăciunea aia: „Doamne Îţi cer... cunoştinţe pentru a-mi înţelege şeful, iubire pentru a-l ierta, răbdare pentru faptele lui, ... pentru că, Doamne, dacă îţi cer putere şi dacă îmi dai putere. .....îi trag una de nu-şi mai revine în veci!” Asta a fost pentru descreţirea frunţilor. Mai spune acel comentator: „Când te rogi, mişcă-ţi picioarele!” Sunt atâtea poveşti despre acţiunile oamenilor lui Dumnezeu care au fost la momentul potrivit la locul potrivit, aducând din puţinul lor şi binecuvântând pe alţii. Nu fii un pumn strâns, ci o mână deschisă!
Ca să revin la disciplinare. Cine trebuie să fie cei acre să mustre, să îndrepte… să disciplineze? Aici puteţi spune: cine este fără păcat să arunce singur piatra! Asta poate fi problemă, într-adevăr. Putem să vedem greşeli la alţii şi să dăm cu biciul. Putem să ne pretindem sfinţi şi neprihăniţi şi să acuzăm pe alţii dând pe faţă păcatele lor. Disciplinarea este vitală, dar numai dacă este făcută în dragoste. Este necesar să ne supunem unii altora. Este necesar să fim smeriţi, dar până ajungem la statura de om mare, avem multe de trăit şi de schimbat. (1 Corinteni 15:33 Nu vă înşelaţi: "Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune". 1 Corinteni 15:34 Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii, care nu cunosc pe Dumnezeu: spre ruşinea voastră o spun. Cântarea cântărilor 2:15 Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare.)
Vulpile mici strică viile…. păcatul zdrobeşte… neiertarea arde şi secătuieşte viaţa din noi! Supără-te pe mine că-ţi spun asta, mânie-te pe cine vrei, dar rolul meu aici este ca cel al poliţistului care te opreşte pentru depăşirea vitezei şi-ţi spune: „Bucură-te că te-am oprit eu acum pentru că puteai muri dacă eu nu te opream!” Să ne împodobim, dar, cu smerenie, să ne mărturisim păcatele care nu ne aduc altceva decât moarte şi faliment, tradiţiile şi certitudinile noastre lumeşti ne fac să ne umflăm de mândrie că nimeni nu e bun dacă nu-i ca noi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu