Odihna în El

Odihna, din perspectiva lui Dumnezeu

Deuteronom 33 :12. Despre Beniamin a zis: „El este preaiubitul Domnului, el va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti întotdeauna şi se va odihni între umerii Lui.”

Romani 8 :32 El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?

1 Petru 5 : 7. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.

De ce punem atâta preţ pe bunurile materiale şi pe falsa siguranţă pe care ne-o oferă ele, când ştim bine, chiar de suntem creştini ori nu, că nu ducem nimic cu noi? De ce clasificăm bunurile materiale mai sus decât cele spirituale? Suferinţa este un cuvânt care are întotdeauna o conotaţie negativă. Lipsurile sunt considerate ca parte a suferinţei, generatoare de suferinţă. Spune Maslow (http://ro.wikipedia.org/wiki/Abraham_Maslow) că prima etapă a piramidei nevoilor umane, cele mai puternice necesităţi (cele fiziologice, cum ar fi cele biologice ca hrana, apa, aerul, igiena, somnul, sexul şi o temperatura relativ constantă a corpului), că lipsa lor aduce insatisfacţii atât de mari încât tulbură însăşi existenţa. Ne-am obişnuit să punem etichete pe orice, să clasificăm şi să categorisim totul, aşa încât ceea ce nu se încadrează în categoriile noastre nu este acceptat. Sau, mai exact, este catalogat drept nevoie neîmplinită, suferinţă. Aşa că ne ducem existenţa jelind după ceea ce ne lipseşte în loc de a fi mulţumitori pentru ceea ce avem. Caracteristica omului pare a fi nemulţumirea. Atunci când nemulţumirea este un factor de progres, un motor de care ne folosim pentru a evolua pozitiv, atunci poate fi util. Altfel, nu este decât o frână în calea bucuriei de a trăi. Poate pentru că suntem fiinţe materiale (deşi suntem mult mai mult decât atât!) şi vedem numai ceea ce izbeşte ochiul. De aceea creştinii sunt văzuţi, cu atâta superficialitate, ca nişte nebuni. Dar n-ar trebui să ne mire asta, atâta vreme cât Biblia ne anunţă că aşa va fi (1 Cor. 2:14). Dacă vom continua să ne trăim viaţa după standardele lumii, să nu ne mirăm că nu vom accede acea viaţă din belşug despre care vorbeşte Biblia. Cercetând pe internet câte ceva despre odihnă, am găsit câteva lucruri interesante pe care le-am cules şi pentru voi.

Oricare ar fi sentimentele tale, faptul că Dumnezeu este alături de tine este o realitate de netăgăduit. Poată că circumstanţele te fac să te îndoieşti de acest lucru, dar lui Dumnezeu Îi pasă de tine. El ştie că exişti şi cunoaşte nevoile şi durerile tale. Isus a spus: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă” Matei 11:28-30.

Cum îţi poate da El odihnă?

Purtând poverile tale. Luând pe umerii Săi problemele tale, pentru că puterea Sa nu oboseşte niciodată.

Dându-ţi direcţie, pentru că El cunoaşte viitorul şi te poate conduce. Isus a spus: „...învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit în inimă, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”. Dumnezeu îţi cere cu blândeţe să te încrezi în El.

Îţi întinde mâna pentru a te ridica cu grijă şi pentru a-ţi reda speranţa. „Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi-i salvează pe cei cu duhul înfrânt.” Psalmul 34:18,19

Câteodată, s-ar putea să fim disperaţi pentru că poverile noastre sunt prea mari. Când simţim că se dezlănţuie o furtună în viaţa noastră, am putea să ne simţim abandonaţi şi să plângem ca ucenicii în timpul furtunii: „Învăţătorule, nu-ţi pasă că pierim?“ (Marcu 4:38). În asemenea momente ar trebui să ne amintim răspunsul Lui: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?“ (v. 40).

Puterea tămăduitoare a lui Isus Hristos, fie că înlătură poverile noastre, fie că ne întăreşte pentru a îndura şi a trăi cu ele la fel ca şi apostolul Pavel, este disponibilă pentru fiecare suferinţă în viaţa muritoare.

Odihna este imaginea Împărăţiei Cerurilor

Odihna rânduită de Dumnezeu în mai multe porunci, era o imagine a viitoarei Împărăţii a lui Dumnezeu aşa cum spune Scriptura când zice că Sabatul este „umbra lucrurilor viitoare” (Coloseni 2:17)

Autorul Epistolei către Evrei atrage atenţia cititorilor că cei din poporul Israel nu au intrat încă în odihna adevărată a lui Dumnezeu, nici atunci când au ţinut ziua Sabatului şi nici când au intrat cu Iosua în ţara Canaan. De aceea zice în continuare:

„Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale. Să ne grăbim dar să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare.” (Evrei 4:9-11)

Isus Hristos este Domnul odihnei adevărate

Într-o zi, pe când treceau prin lanurile de grâu, ucenicii lui Isus, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu şi să le mănânce. Fariseii când au văzut aceasta i-au învinuit de încălcarea Legii lui Dumnezeu. Domnul Isus le-a răspuns în aşa fel ca ei să înţeleagă că religia lor le-a orbit ochii până acolo că nu mai văd omul şi nu mai au milă. Apoi, Domnul Isus a mai spus: „Căci Fiul Omului este Domn şi al Sabatului.” (Matei 12:8)

Prin aceasta El, Mântuitorul lumii, le-a anunţat fariseilor că este Stăpânul odihnei, pentru că termenul de „Sabat” înseamnă „odihnă”. Înainte de această discuţie cu Fariseii, Domnul Isus a mai spus ceva foarte important când a zis: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30)

Presupun că după citirea acestui articol, cititorul a realizat cât de important este să pună deoparte, timp pentru a avea o odihnă calitativă, împreună cu întreaga familie. Cu mult mai important şi prioritar este pentru fiecare om să creadă în Domnul Isus din toată inima, să se pocăiască şi să încheie un legământ cu El pentru ca astfel să intre în adevărata odihnă a lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai importantă decizie din viaţă, care aduce „odihnă pentru sufletele” noastre pe acest pământ şi moştenire în Împărăţia Cerurilor. (http://orizonturieterne.ro/ce-ne-spune-biblia-despre-odihna/)

Odihna - un remediu cu largă utilitate

Respectarea alternanţei perioadelor de activitate şi odihnă condiţionează starea de sănătate. Odihna nu influenţează numai performanţele noastre profesionale, fizice şi intelectuale, ci şi relaţiile interumane.

Odihna este un agent terapeutic aproape universal şi de foarte multe ori indispensabil. Cu toate că deseori nu este menţionată în mod explicit şi uneori este subapreciată, încetarea temporară a activităţii obişnuite este prima pe lista măsurilor recomandate în marea majoritate a afecţiunilor, începând cu cele mai uşoare şi până la cele mai grave. (http://www.actimel.ro/odihna)

Dependenţa - odihna în Cristos

Un ultim aspect al actului de a bea din izvorul lui Hristos este dependenţa – odihna în Hristos. Acesta este un mare adevăr. Este un adevăr despre care am citit puţin, în facultate, dar nu l-am înţeles. Dar ce adevăr! Să ne întoarcem la text. Ne învaţă, că dacă însetează cineva, să continue să vină la Hristos şi să continue să bea. În Ioan 7:38, Isus accentuează, “Cel ce crede în Mine”. Verbul este un participiu prezent; adică, “cel care continuă să creadă în Mine”. Ce implică acest lucru? Pasajul din Ioan 15, marele pasaj care vorbeşte despre rămânerea în Hristos şi despre aducerea de roadă, este un pasaj care ne poate ajuta. În versetele 4 şi 5, Isus spune, “Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa, nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă; căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” O mlădiţă tăiată din viţă nu va aduce multă roadă. Dar când mlădiţa e legată de viţă, unde se vede roada? Pe mlădiţă. Ce face mlădiţa pentru a putea aduce roadă? Pur şi simplu, se odihneşte în puterea viţei. Eu cred că acesta este conceptul de dependenţă; un alt cuvânt pentru dependenţă este credinţă.

Cred de asemenea că suntem foarte derutaţi în legătură cu termenii încredere şi credinţă, încât neglijăm ceea ce este important. Ceea ce este important este dependenţa, nu doar cunoştinţa. Este dependenţa – dependenţa adevărată. Obiectul credinţei, aşa cum este afirmat în acest pasaj, este Domnul Isus Hristos: “Cel ce crede în Mine”. El este cel atot-suficient. El este cel credincios. Evrei 10:23 afirmă, “Căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa”. Deci, depinde de El, acţionează în dependenţă, trăieşte în dependenţă de El. Aceasta este important. Multe lucruri se pot spune pentru a dovedi această idee din Biblie, dar credinţa este dependenţa de realitatea adevărului nevăzut, în urma unei convingeri interioare (pe care o poţi avea dacă se bazează pe o afirmaţie din Cuvântul lui Dumnezeu). Este vorba de o odihnă constantă în Hristos şi doar în el – pentru putere, biruinţă, pentru orice. Nu este vorba doar de o înţelegere teoretică. Cred că m-am confruntat cu un astfel de lucru destul de mult timp, dar nu are nici un sens. Este vorba despre a înţelege persoana lui Hristos, puterea, prezenţa, şi promisiunile Lui. Cu alte cuvinte, este vorba despre a înţelege cine este El şi ce a spus El, şi despre a aplica aceste lucruri, despre a depinde de ele, despre a trăi în dependenţă.

Unii au clasificat acest concept al dependenţei ca fiind foarte profund. Dar, de fapt, nu este mai profund decât conceptul despre mântuire. Ce este mântuirea? Este recunoaşterea simplă a faptului că păcătuim împotriva lui Dumnezeu, şi că ne îndreptăm spre judecata iadului. Hristos e singura noastră speranţă; El a plătit preţul. El este Mântuitorul. El a înviat. Noi nu ne putem mântui singuri, nu ne putem ajuta pe noi înşine să ne uităm la El. Aceasta este dependenţă, credinţă, mântuire. Când păcătosul spune, “Ajutor”, avem de-a face cu dependenţă, acest lucru înseamnă să privim la El. Este acelaşi concept; ceea ce diferă este scopul. Dependenţa se aplică în orice situaţie a vieţii de Creştin. Dacă un copil poate fi mântuit, şi, bineînţeles, ştim că acest lucru este adevărat, atunci acest concept nu este aşa de profund. Dar noi l-am clasificat aşa, pentru a putea găsi scuze în ceea ce ne priveşte, să nu trăim în dependenţă. Dar, dacă eşti mântuit, atunci te poţi uita la Hristos să te călăuzească, să-ţi dea biruinţă, şi pentru putere. Avem o mare nevoie de să facem acest lucru. Să înţelegi poziţia ta în Hristos şi, apoi, să aplici această realitate în viaţa de zi cu zi. Să depindem de Cel credincios, pentru că dacă nu depindem de El, aducem o mare insultă la adresa Lui.

Să examinăm câteva aplicaţii particulare. De exemplu, când este vorba de evanghelizare, trebuie să te supui, să mori şi să depinzi de Dumnezeu ca să-ţi dea putere, şi cuvintele potrivite pe care să le foloseşti. În faţa ispitei, trebuie să te supui Duhului şi, în acelaşi timp, să mori faţă de firea pământească. Dar nu acţiona în puterea ta. Ci acţionează depinzând în mod conştient de puterea Mântuitorului înviat! Şi pe lângă asta vei avea şi pace, pentru că nu depinzi de tine însuţi! Ci depinzi de El. “Căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa” (Evrei 10:23). De ce să nu ai biruinţă, când s-a plătit pentru ea, a fost cumpărată. Depinde de El.

Ce se întâmplă cu încercările?

Când ne gândim la încercări, ne gândim ca la ceva major, în viaţa noastră. De ce să nu vezi puterea lui Dumnezeu, mai ales când este vorba de încercări grele? Psalm 112:7 spune, “El nu se teme de veşti rele. Inima lui este tare, încrezătoare în Domnul”. Dar ţie, ţi-e teamă de veşti rele? Te temi că va suna telefonul, să fii anunţat de vreun dezastru, de vreo tragedie? În Hristos nu trebuie să ne temem de aceste lucruri. Dumnezeu este suveran, şi căile Lui sunt perfecte. Într-o zi când Hudson Tylor era mai în vârstă, a primit nişte ştiri despre nişte localităţi. Un misionar mai tânăr era acolo cu el când citeau aceste ştiri despre aceste localităţi în care aveau loc revolte serioase. Misionarii erau în mare pericol, şi îşi puteau pierde vieţile. Tânărul misionar a recunoscut gravitatea situaţiei, şi s-a gândit să-l lase în pace pe Hudson Tylor. Când să plece din cameră, a auzit fluierându-se refrenul “Isuse, mă odihnesc, mă odihnesc în bucuria că Tu eşti Cel ce eşti; Găsesc măreţia inimii Tale iubitoare.” S-a întors să vadă cine fluiera, şi era chiar Hudson Tylor. Tânărul misionar nu putea înţelege. Era şocat. Chiar a izbucnit înainte lui Hudson Tylor, zicând: “Cum puteţi să fluieraţi, mai ales când prietenii dumneavoastră sunt în pericol?” Hudson Tylor I-a răspuns: “Ai vrea să fiu neliniştit şi îngrijorat? Asta nu i-ar ajuta pe ei cu nimic, şi, cu siguranţă, mi-ar face mie rău, în lucrare. Nu trebuie decât să arunc povara mea pe Domnul!” Da, de asta avem noi nevoie. De dependenţă de Dumnezeu.

Dacă bem de la izvorul lui Hristos putem fi umpluţi de Duhul. Prima categorie constă în responsabilitatea omului de a veni şi de a bea de la izvorul lui Hristos.

Pentru aceasta este nevoie de

descoperire – trezire în faţa nevoii pe care o avem;

de dorinţă – dorul după Dumnezeu;

de hotărâre – hotărârea de a asculta;

de reverenţă – supunere în faţa Duhului;

de moarte – moarte faţă de firea pământească;

şi de dependenţă – odihna în Hristos.

(http://www.imaginelife.ro/credinta/credinta-religie-biserica/dependenta_-_odihna_in_hristos/)

A privi dincolo de aparenţe. A vedea dincolo de realităţile cotidiene. A vedea lucruri care nu pot fi văzute cu ochiul liber. A înţelege perspectiva. Până la urmă, asta este ceea ce Biblia numeşte credinţă. (Evrei 11:1) Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Atâta vreme cât nu Îl putem crede pe Dumnezeu pe cuvânt, să nu ne mai numim creştini. El este credincios. Haideţi să ne trăim existenţa în odihna Sa desăvârşită, numai aşa vom arăta că suntem urmaşi ai Lui.