N-am
mai postat pe aici de multă vreme, pentru că nu s-a mai găsit timp de scris.
Uneori viaţa ne surprinde cu repeziciunea cu care se desfăşoară, aşa că abia
ţinem pasul cu ea. Aşa a fost şi cazul nostru. Am avut în prima jumătate a
anului evenimente peste evenimente şi nu mi-am alocat timp să mai scriu. De
aceea cred că este timpul pentru o "dare de seamă" pentru cei
interesaţi, ca să ştiţi ce se mai întâmplă pe la noi.
În
martie s-au împlinit doi ani de când a trimis Domnul în viaţa noastră pe cei
care au devenit păstorii noştri: Rufus şi Deedre Whynot. După un an de
întâlniri la noi acasă am organizat o conferinţă cu tema "Atitudinea
inimii" în care s-a vorbit despre cum trebuie să fie inima noastră în faţa
lui Dumnezeu. Cine a avut urechi de auzit, a auzit şi a continuat trăirea
creştină de pe o temelie nouă, proaspătă, fără "crăpături" doctrinare
sau denominaţionale. De aceea ţin să declar aici un verset drag nouă:
"Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor
prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva
voastră!" Matei 5:11. Am fost şi în situaţia în care am fost întrebaţi:
Cine sunteţi voi şi cu ce autoritate lucraţi? Dumnezeu ne-a dat răspunsul
pentru ei din Ezra 5:11 "Noi suntem
slujitorii Dumnezeului cerurilor şi al pământului şi zidim din nou Casa care
fusese zidită acum mulţi ani."
Ceea ce nu înţeleg este de ce unii cred că sunt singurii
corecţi, acceptaţi de Dumnezeu încât îşi permit să-i critice pe toţi cei
care nu sunt ca ei, nu acţionează ca ei, nu gândesc ca ei. Sau, mai bine zis,
este evident ce duh îi conduce. Pentru că acolo unde este Dumnezeu, este
dragoste, este acceptare, este iertare şi armonie. Unde lucrurile astea nu sunt
sau nu stau, nu este Dumnezeu. Simplu ca bună ziua. Dumnezeu este dragoste. El nu are dragoste, ci este dragoste. Aşa că, dacă te numeşti creştin şi ai cuvinte rele de spus
despre alţii, revizuieşte-ţi viaţa şi puneţi-o în rânduială! "Vă dau o
poruncă nouă: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi
voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă
veţi avea dragoste unii pentru alţii." Ioan 13:34-35. Unde este această
dragoste? Între certurile de partide şi fuga după câştig, nu mai este loc
pentru dragoste. Cooperarea s-a transformat în competiţie, sprijinul reciproc
în sabotaj necontenit şi dragostea în ură. Cum ştie lumea că suntem ai Lui? Cum
ne deosebim de lume? Ştim că Dumnezeul nostru iubeşte diversitatea şi ne-a
creat diferiţi, dar nu cu scopul de a ne compara cu alţii, ci ca să putem
acoperi toate nevoile Trupului lui Cristos. Unitatea este dorinţa lui Dumnezeu
şi planul Lui pentru noi. Să avem acelaşi scop, acelaşi fel de gândire, acelaşi
fel de vorbire, aceeaşi simţire (1 Corinteni 1:10) nu înseamnă uniformizare, ci
putere. Dacă lăsăm firea să ne despartă să nu ne mirăm că Biserica nu are
putere.
Am recitit de curând "Stop mersului la biserică".
Am regăsit principii biblice de funcţionare a Bisericii, dar în biserici nu le
regăsesc. Oare de ce? Câtă vreme suntem exclusivişti şi gândim "dacă nu
eşti ca mine eşti greşit", nu suntem o Biserică, ci un club! Să nu ne
socotim singuri înţelepţi! (Proverbe 3:7) Nu mai fi aşa neprihănit, că nu mai
are Dumnezeu pentru ce să te ierte! (Ecl. 7:16) Judecata este a Domnului, nu a
noastră!
Dacă
El a îndeplinit acum 2000 de ani ce era de împlinit, înseamnă că acum
răspunderea este în mâinile noastre! Lui îi vom da socoteală! "Să nu
datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii" Romani 13:8.
Loialităţi greşit înţelese leagă oamenii de alţi oameni în chip nedumnezeiesc.
Dacă nu datorăm nimănui nimic, de ce stăm sub abuzuri, sub dominare şi control?
Dacă ni se reproşează: "am făcut asta, sau asta pentru tine, cum poţi
să-mi fi neloial, nerecunoscător?" înseamnă că de lângă asemenea oameni
trebuie să fugim imediat, pentru că ei nu fac ceea ce fac ca pentru Domnul, aşa
cum li se cere în Cuvânt, ci fac anumite lucruri ca mai apoi să pretindă
respect şi loialitate. Dar noi dăm socoteală Domnului! Trebuie să facem ce ne
spune El, chiar dacă oamenii nu înţeleg, pentru că ei nu au aceeaşi chemare,
aceeaşi revelaţie! Oamenii sunt în preajma noastră doar pentru o vreme,
apoi istoria lor în viaţa noastră se încheie. Când ne vom afla în faţa lui
Dumnezeu şi ne va întreba de ce nu L-am ascultat, ce vom zice: "nu m-a
lăsat cutare sau cutare"? Dacă realţiile ar fi aşa cum vrea Dumnezeu, am
fi îmbogăţiţi, nu folosiţi, am creşte nu am suferi! Răstignirea firii
pământeşti doare suficient de tare ca să nu mai fie nevoie să mai adaugăm
acestei dureri şi relaţii defecte!
Aşa
că, după cum spuneam, după conferinţa de la Hotel Maier de anul trecut în
martie am continuat să ne întâlnim lunar, sau uneori de două ori pe lună, la
acelaşi hotel. Am descoperit tot mai mult din gândul lui Dumnezeu, tot mai mult
din planul Lui pentru noi, pentru oraşul nostru, pentru ţara noastră. Am aflat
Cui trebuie să-I fim loiali, cum să ne raportăm la ceilalţi, cum trebuie să fie
Biserica, după modelul biblic: familie, trup, Casă a lui Dumnezeu. Am aflat că
nu aparţinem nimănui, decât lui Dumnzeu, că nu deţinem pe nimeni şi nimeni nu
ne deţine, pentru că în Dumnezeu avem libertate! Am învăţat că dragostea, ca şi
iertarea, nu este un sentiment ci o acţiune. Am învăţat că în poporul lui
Dumnezeu sunt creştini fireşti (conduşi de intelect sau emoţii - adică de
suflet şi de trup - adică de nevoile lui şi de cele 5 simţuri) şi creştini
duhovniceşti - care îşi subordonează firea (sufletul şi trupul) Duhului Sfânt
al lui Dumnezeu care a venit să locuiască în ei când s-au născut din nou.
Apoi
o cotitură însemnată a fost conferinţa Destiny din Timişoara, o conferinţă care
a schimbat vieţile tuturor care au ales să fie acolo în acele trei zile. Am
întrezărit atunci ce înseamnă mai mult din Dumnezeu şi ce poate face Dumnezeu
când suntem în unitate - într-un gând şi o simţire. Acum ne bucurăm de primele
roade. Personal şi ca grup. Suntem o mână de oameni care au acelaşi gând şi
aceeaşi simţire, aceeaşi revelaţie şi vrem mai mult din Dumnezeu. Îl vrem viu
şi lucrător în vieţile noastre şi în vieţile celor care intră în contact cu
noi, nu uitat pe un raft prăfuit sau într-o cutie denominaţională. Dumnezeu nu
aparţine în exclusivitate unui cult, ci este al celor care Îl aleg pe El
Stăpân! De aceea noi nu purtăm alt nume decât acela de creştini: ucenici ai lui
Cristos. Şi putem da oricând şi oricui socoteală, pentru că nu avem nimic de
ascuns! Ne dorim să vedem acest oraş schimbat, prosper şi plin de oameni
mântuiţi şi binecuvântaţi, nu avem alt scop. Şi ştim că suntem pe drumul cel
bun, pentru că hărţuirile se ţin lanţ, şi de noi şi de cei care intră în
contact cu noi.
Astea
sunt ultimele veşti. O să ataşez ultimele materiale scrise de Deedre Whynot în
curând, ca să înţelegeţi mai bine despre ce vorbesc. Domnu-i bun şi îndurarea
Lui ţine veşnic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu