De
o bună bucată de vreme îmi răsună în minte aceste cuvinte, învăluindu-se unele
cu altele ca într-un ghem…. Am vrut să pun câteva gânduri cap la cap şi am
căutat în Dex semnificaţia fiecărui cuvânt, luat în parte.
LOIALITÁTE cinste, credinţă,
devotament, fidelitate, sinceritate, statornicie.
CARACTÉR 1. Ansamblul însuşirilor fundamentale
psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în
ideile şi în acţiunile sale. ♦ Personalitate morală fermă. ♦ Însuşire morală
care se manifestă prin perseverenţă, voinţă fermă şi corectitudine. Om
de caracter.
INTEGRITÁTE Caracter integru; sentiment al demnităţii, dreptăţii şi conştiinciozităţii,
care serveşte drept călăuză în conduita omului; onestitate; cinste; probitate
Iată cum se definesc
unele pe altele. Toate se referă la omul care este acelaşi în orice
circumstanţă, care nu se mulţumeşte (şi nu se compromite) cu jumătăţi de
măsură. Este omul definit de perseverenţă, corectitudine, consecvenţă. Este un
om puternic, cu direcţie clară şi lipsit de orice duplicitate. Este un om care
are relaţii sănătoase, este un om care nu se uită peste umăr mereu tremurând,
este un om care nu bănuieşte pe nimeni de intenţii rele şi spune mereu ce
gândeşte, fără înconjur. Este un om moral, cu valori clare şi afirmate.
Şi atunci de ce suntem
înconjuraţi de atâta prefăcătorie? De ce oamenii pozează în altceva, sfârşind
prin a-şi da pe faţă adevărata natură sub presiune? Cum facem să evităm oameni
de acest gen? Adevărul este că nu prea avem cum. Unii sunt aşa de şcoliţi încât
te pot păcăli o vreme. Investeşti în ei, crezi în ei, te pui la dispoziţia lor
oferindu-le tot ce eşti, tot ce ai mai bun, îi primeşti în casa şi familia ta,
le pui pe tavă resursele, relaţiile, inima şi planurile tale crezând că urmează
aceeaşi linie ca apoi să te trezeşti folosit, călcat în picioare, aruncat la
coşul de gunoi.
Slavă Domnului pentru
Duhul Sfânt! El este Cel care ne avertizează, ne călăuzeşte, ne descoperă
aceste persoane şi curăţeşte viaţa noastră de ele. Este interesant cum vine
acel sentiment că ceva nu este în regulă şi ne aprinde beculeţul! Ce putem
face? Ne rugăm şi rămânem în chemarea noastră, rămânem pe poziţia noastră,
rămânem în pacea, bucuria, dragostea lui Dumnezeu. Nu trebuie să lăsăm
vrăjmaşul să ne fure rezultatele muncii noastre, trebuie să cerem înapoi ce
ne-a furat iar în acelaşi timp nu trebuie să ne descurajăm devenind paranoici
şi neîncrezători, pentru că dacă semănăm roada Duhului aceşti oameni nu vor
rămâne lângă noi multă vreme. Câtă vreme rămânem în chemarea şi încredinţarea
noastră, Cuvântul lui Dumnezeu spune că lumina nu poate sta împreună cu
întunericul, (1 Cor. 1:10) „Vă îndemn,
fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel
de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi, în chip
desăvârşit, într-un gând şi o simţire.”
Am citit azi un articol despre starea bisericii şi
călăuzele oarbe care se pretind sfinţii lui Dumnezeu, dar a căror prezenţă aduc
moarte, pentru că în ei nu este viaţă. (http://roseinthedesert.wordpress.com/2013/08/23/automintirea-si-autoamagirea-pocaitilor/) Cârtirea şi rebeliunea faţă de autoritate, aroganţa
şi lipsa de respect faţă de cei puşi în conducere (oriunde, nu numai în
biserică) sunt la loc de mare cinste între cei care se numesc creştini. Este
ruşinos cum călcăm în picioare toate valorile, toată ordinea instituită de
Dumnezeu şi ne pretindem neprihăniţi! Este revoltător cum oameni incapabili să
privească pe alţii în ochi au mereu ceva de spus! Este demn de milă cel care
spune că ştie totul dar nu este în stare să-şi supună firea şi să-şi controleze
limba. Este jalnic cum cei care nu fac nimic, au totuşi timp destul să-i
critice pe cei care fac. Nu greşeşti decât atunci când nu faci nimic. Iar
scopul nostru este să facem ceea ce Dumnezeu ne cere, când compromitem lucrarea
lui Dumnezeu ca să facem pe plac unora sau altora suntem vrednici de pedeapsa
care ne aşteaptă.
Cum nimic nu este întâmplător şi toate au un loc exact
în economia lui Dumnezeu, am avut din nou harul să experimentez suveranitatea
lui Dumnezeu în ultima perioadă. De două luni mă rog ca Dumnezeu să-Şi facă
voia Lui cu privire la noi, la biserica, la grupul, la colaboratorii noştri.
Sigur că nu ne-am aşteptat la ce a urmat, dar acum ştim că Dumnezeu răspunde.
I-am cerut curăţire, sfinţire, unitate. Şi, cum am tot văzut în ultima vreme pe
reţelele de socializare: „L-am rugat pe Dumnezeu să mă scape de duşmani şi
brusc au dispărut câţiva prieteni” a devenit leitmotivul ultimelor două luni.
Dar nu e ca şi cum nu am fi fost avertizaţi! Am fost. De cel puţin două ori. De
aceea nu suferim! Dumnezeu ne-a protejat. Pastorul nostru ne-a spus cu ceva
vreme în urmă: „Căutaţi să nu compromiteţi adevărul lui Dumnezeu. Dacă veţi
rămâne fermi în ce priveşte adevărul, oamenii vor avea de făcut o alegere din
două: se vor pocăi sau vor pleca”. Aşa a fost. Ce bine este să stai în
ascultare de păstorul tău! Oamenii sunt atât de egocentrişti, atât de
preocupaţi de sinele lor muritor, găsesc atâtea scuze să trăiască în fire încât
nu ai cum să nu rămâi uimit de imaginaţia lor bogată, de scornirile minţii lor
pentru a rămâne în starea jalnică în care sunt. Rămâi uimit cum caută ţap
ispăşitor în toţi şi toate, ei fiind victimele întotdeauna! Rămâi şocat de
incapacitatea lor de a fi loiali, de a fi consecvenţi unei idei, unui om, unui
plan. Dar, când faci un pas înapoi şi-L laşi pe Dumnezeu să lucreze, vezi
lucrurile mult mai clar. Îi vezi cum, vorbind despre alţii, se caracterizează
pe ei. Îi vezi cum, sub presiune, iese din ei tot veninul adunat de-a lungul
vieţii. Vezi ce poartă de fapt în inimă, lucruri pe care s-au chinuit luni şi
ani să le ascundă, să le mascheze. Cum spunea în iunie Don Clowers la
conferinţa de trezire: „Caracterul unui om se verifică în şase luni”. Am trăit
să vedem asta. Cu răbdare, trierea celor din jurul nostru se face în şase luni,
plus minus ceva. Uneori doare, alteori ne lasă indiferenţi, alteori ne vine să
ne luăm la palme cât de naivi am putut fi, dar Domnul este Suveran!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu