Anul 2020 va fi mereu amintit ca ”anul covid”. Dar, pe lângă toate minusurile, acest an ne-a dat prilejul de a ne analiza, de a ne cerceta, de a ne reinventa. Omul este o ființă adaptabilă. Știu asta atât din proprie experiență cât și din experiența celor din jurul meu. Ocazia pe care ne-a oferit-o pandemia este una destul de rară: ocazia de a ne privi cu un ochi critic, obiectiv, de a ne măsura după ceea ce spunem că știm și credem. Dumnezeu nu ne măsoară numai după realizările noastre, dar urmașului lui Cristos i se măsoară credincioșia după fapte. Mai spune Dumnezeu că El ne dă un viitor și o nădejde, că dorește să avem viață și nu orice fel de viață, ci viață din belșug. Dacă Dumnezeu n-ar vrea să-L reprezentăm cu cinste pe acest pământ, ne-ar lua la El imediat după nașterea din nou. Dar rămânem aici încă o vreme ca să fim epistole vii, așa cum spune Pavel către cei din Corint: ”Voi sunteți epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toți oamenii. (2 Cor. 3:2”)
La începutul umblării cu Dumnezeu, atunci când experimentăm acea dragoste dintâi, suntem plini de râvnă, nu mai vedem și nu mai auzim nimic în afară de Dumnezeu, dar apoi ne pierdem entuziasmul - dacă lucrurile nu merg cum vrem noi - și sfârșim în fire, dacă nu suntem atenți. Pentru mine, anul 2020 a fost un an al trezirii, un an al împrospătării viziunii, principiilor după care îmi conduc viața. Am constatat un lucru important: dacă te lași distras de lucrurile lumii, pierzi din vedere ce e mai important. Oamenii aleargă în stânga și-n dreapta în căutare de relevanță. Parcă, măcar din când în când, ne-aducem aminte că am vrea să lăsăm ceva în urmă după trecerea noastră pe acest pământ. Nu știu cum sunteți voi, dar eu, din când în când, de regulă la trecerea dintre ani, îmi scriu o listă cu lucruri de făcut în anul care începe și fac o analiză a anului care a trecut. În anii trecuți, când mi-am afișat așteptările, viziunea și dorințele mele pe frigider, am constatat credincioșia lui Dumnezeu an după an, am constatat că ce-a pus pe inima mea s-a împlinit. Dar am mai constatat un lucru: Dumnezeu este un Dumnezeu al restaurării. Cu ani în urmă, la o conferință la Chișinău cu tema ”Fără limite, fără granițe”, Don Clowers a amintit participanților că lui Dumnezeu Îi pasă chiar și de dorințele noastre. Spunea atunci acest om al lui Dumnezeu (care este acum destul de înaintat în vârstă) că în tinerețe avusese foarte multe dorințe și planuri, pe care, cu timpul, luat de valul vieții, le-a uitat pe-un ”raft” și s-au prăfuit acolo. Acum (în momentul conferinței), ne spunea că Dumnezeu i-a amintit de toate acele lucruri uitate și le-a adus la viață. Cu umor, ne povestea cum a început să le ”dea jos de pe raft” și să le împlinească, rând pe rând. De curând și pastorii noștri ne-au amintit de acest lucru: că lui Dumnezeu îi pasă atât de mult de noi, încât vrea să readucă la viață tot ce am uitat, tot ce-a contat odată pentru noi și-am uitat sau am pus de o parte pentru o vreme. El le va reanima pentru noi toate dorințele sau pasiunile care, cândva, ne-au însuflețit. A fost o vreme de acalmie destul de lungă, care m-a făcut să uit prioritățile, care m-a făcut să uit să pun pe ”tăbliță” dorințele puse de Dumnezeu pe inima mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu