Prin sfătuire şi încurajare dorim ca fraţii să fie ridicaţi, întăriţi şi zidiţi în Trupul lui Cristos. Vremuri de criză solicită soluţii urgente şi ferme.
Ieri, citind o carte de Larry Crabb, "Vise năruite", am constatat un adevăr. Spunea autorul că se numără printre cei norocoşi, care au prieteni mulţi, dragi şi preţioşi. I-a venit în minte ideea să întocmească o listă cu cei mai buni 5-6 dintre ei. Privind lista a constatat că fiecare dintre ei făcea ceva pentru el. Şi şi-a dat seama că nu a trecut pe listă pe nimeni pentru care să fi făcut el ceva. A realizat că vedea prietenia ca o sumă de lucruri de care are nevoie iar acei în stare a-i împlini nevoile îi sunt prieteni. Aşa că, şi-a pus serios întrebarea: eu unde mă situez pe lista altora? Şi, pe lista mea cu cei mai buni prieteni ai mei, unde este Domnul?
Citind aceste lucruri, m-am gândit şi eu la fel. Dacă aş fi făcut lista aceea aş fi trecut în capul ei Numele Domnului meu? Sau m-aş fi gândit şi eu doar la lucrurile pământeşti? Sigur că aşa aş fi făcut!
Facem mereu greşeala de a ne separa spiritualitatea de material. Ne raportăm la lumea asta ca şi cum ar fi singura. Nu ne dăm seama 95 la sută din timp că noi trebuie să ne pregătim pentru cer. Alergăm după himere ca să trăim bine, fără să realizăm că, dacă am avea ordinea corectă a priorităţilor nu am trăi doar bine, ci am trăi viaţa din belşug promisă.
Aseară, la biserică, Felicia Mihalcea de la Deva ne-a propus un exerciţiu de optimism. A spus că, în fiecare seară, să întocmim o listă cu 15 motive pentru care să-i mulţumim lui Dumnezeu. Şi aşa seară de seară. Vom fi mai optimişti. Pentru că vom vedea în sfârşit realitatea. Tot pretindem noi, atunci când suntem posomorâţi, că nu suntem pesimişti, ci doar realişti. Am fi realişti doar dacă am face acest exerciţiu zilnic şi am constata cât de nedrepţi suntem, câte motive de mulţumire am avea!
Începeţi propria consiliere spirituală făcând aceste două exerciţii: faceţi lista de 15 motive de mulţumire şi apoi faceţi-o şi pe aceea cu cei 5-6 prieteni. Dacă vreţi să mergeţi mai departe, întocmiţi o listă cu cel puţin 3 persoane pe care să le contactaţi săptămâna asta, cărora să le spuneţi o vorbă bună, să le faceţi un compliment prin care să afirmaţi ceea ce sunt ei.
Spune Arthur Burke în materialul lui despre gelozie: "Avem nevoie să recunoaştem în oameni darurile, chemarea şi ungerea lor şi, de asemenea, să primim cu smerenie, în tăcere, lucrurile bune care se afirmă despre noi.
Dacă putem face aceste două lucruri, vom consolida un scut tot mai mare, mai gros şi atotcuprinzător de onoare în jurul celorlalţi. Pe măsură ce ne onorăm reciproc, umblăm nu doar în autoritate, ci şi în libertate. Nu ne mai atinge puterea devastatoare, devoratoare şi ucigătoare a duhului de gelozie.
Studiaţi la picioarele Celui Veşnic. Învăţaţi arta de a onora. Este puternic dătătoare de viaţă şi păzeşte pe fraţii şi surorile noastre de atacurile de gelozie ale lui Satan.”
Haideţi să alungăm din mintea, inima, conştiinţa, fiinţa noastră acele gânduri şi cuvinte care dezonorează. Haideţi să facem un exerciţiu de spiritualitatea alegând să trăim de partea binelui, fără nici o intenţie de a mai pleca urechea la înşelăciunile tatălui minciunii. Când dezonorăm prin gândurile şi cuvintele noastre o persoană, nu ne adresăm direct ei, ci Celui care a făcut-o aşa cum este. Prin asta, declarăm: „Doamne, nu ai făcut bine, este greşit cum ai creat acest om. Tu nu ştii cum să faci lucrurile şi fiinţele, eu ştiu mai bine!” Iar prin această declaraţie ne facem părtaşi celui rău, plecând urechea, făcând un legământ tacit cu el prin care nu facem decât să mutăm închinarea noastră de la Dumnezeu la Satan. Iar asta este idolatrie. Cât de uşor luăm noi lucrurile. Cât de repede categorisim păcatele în păcate mari şi mici! Dar bârfa şi cârtirea, răzvrătirea şi neiubirea aproapelui prin ce sunt diferite? Iată că practicând aceste lucruri suntem idolatri şi păcătoşi. Mai păcătoşi poate decât cei spre care arătăm cu degetul!
Biserica este un Trup. N-am văzut un trup care să-şi respingă un membru. N-am văzut un trup care să conteste o celulă. N-am văzut un trup în care o parte să invidieze alta. Asta numai în biserică văd.
Dumnezeu ne cere disciplină. De toate felurile. De la disciplina rugăciunii, la a închinării. De la studierea Cuvântului, la părtăşie. Dumnezeul nostru este Unul al ordinii. Când facem toate acele lucruri păcătoase enumerate, ieşim din ordinea Lui, aducând haos.
Dragostea nu este un sentiment. Este o Persoană (Dumnezeu e dragoste) şi o poruncă: iubiţi-vă unii pe alţii. Asta nu are nimic de a face cu simpatia faţă de o persoană, cu compatibilitatea între noi. Trebuie să conlucrăm împreună, să zidim Împărăţia, iubindu-ne.
Nemulţumirea nu este un sentiment. Este un păcat prin care declarăm Creatorului că n-a făcut lucrurile bine.
Credinţa nu este un sentiment: este o acţiune. Ceea ce faci arată ce crezi.
Iertarea nu este un sentiment: este o poruncă, este o alegere.
Haideţi, dar, să trăim conduşi de Duhul lui Dumnezeu, nu de emoţiile noastre.
Haideţi să începem anul nou prin disciplinarea eu-lui nostru, a firii noastre pământeşti, ca Împărăţia lui Dumnezeu să crească şi viaţa noastră să conteze!
Haideţi să fim ceea ce pretindem că suntem: creştini! Adică urmaşi ai lui Cristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu