Despre trădare şi aşteptări înşelate

A trăda. Un cuvânt rostit destul de des în preajma mea în ultima vreme. De aceea am căutat în dicţionar definiţia exactă şi ea sună aşa: 1. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul. 2. A fi neloial față de cineva sau de ceva. 3. A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee.

Să le luăm pe rând. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul. A înşela încrederea. Când mă gândeam la titlul acestui articol mi-a venit în minte un joc de cuvinte: aşteptări înşelate – înşelări aşteptate. Hm! Oare cum de nu ne dăm seama că se poate întâmpla aşa ceva, încât mereu suntem prinşi pe picior greşit, cu garda jos, dezarmaţi? Cum de mereu reuşim să suferim atunci când suntem înşelaţi, trădaţi, deşi mereu trecem prin aşa ceva? Parcă nu ne învăţăm minte niciodată. Cum spunea pastorul Don Clowers la Conferinţa de la Timişoara: caracterul unui om se verifică în şase luni. Un om cu un caracter îndoielnic nu rezistă mai mult de şase luni până îşi dă arama pe faţă. Experienţa de o viaţă a lui Don Clowers a concluzionat durata de „viaţă” a înşelătorului de profesie şi ar fi bine să ţinem cont de ea. Cu alte cuvinte, să nu ne punem încrederea în cineva mai repede de şase luni, ca să nu fim păcăliţi. Oamenii şi motivaţiile lor josnice ne lasă de multe ori mască, cu gura căscată şi nu ne dumirim decât după multă vreme cum stau lucrurile cu adevărat! Cum spunea deunăzi dragul şi scumpul nostru Leo: „oamenii buni sunt luaţi de proşti!” Asta înseamnă să renunţăm la a mai fi buni, ca să nu fim luaţi de proşti? Nu. Nu renunţa la valorile tale pentru că cineva are scara de valori mult mai jos! Nu renunţa la principiile tale, pentru că cineva trăieşte la voia întâmplării! Acte potrivnice, pactizarea cu duşmanul. Asta mi se pare cel puţin amuzant, din moment ce ni se porunceşte să trăim în pace cu toţi oamenii! Atunci care duşmani? Concluzia este că aceşti oameni îşi sunt proprii duşmani! Îşi fac singuri rău, de multe ori iremediabil! Dacă eu nu am porţi deschise spre rău, dacă în viaţa mea nu există nimic de care diavolul să se agaţe, ce rău îmi pot face nişte oameni?

A fi neloial față de cineva sau de ceva. Cum poate fi loial cineva care nu ştie ce e loialitatea? Până la urmă, caracterul unui creştin se bazează pe principii biblice exacte, pe porunci care nu dau loc de interpretare (aşa cum se întâmplă cu legile omeneşti, interpretate după bunul plac, sau sub presiunea suspuşilor). Atunci, dacă nu ai habar ce scrie în Biblie pentru că nu o citeşti, dacă nu ai o relaţie profundă şi personală cu Autorul ei, cum poţi ştii care sunt acele porunci? Faptele tale spun mai multe despre tine decât vorbele tale şi, oricât te-ai strădui, te vei trăda, îţi vei arăta adevărata faţă sub presiune!

A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee. La fel: consecvenţa este o trăsătură a omului de caracter, care şi-a zidit integritatea pe temelii care nu crapă, care nu se dărâmă la primul cutremur! De aceea ne cere Domnul să ne zidim casa pe stâncă şi nu pe nisip! S-o luăm de la capăt: linie de conduită. Dacă nu am trasat această linie, depunând efort voit şi conştient pentru a înţelege limitele legale ale unui comportament creştin acceptabil, cum ştiu că am depăşit linia? Inconsecvenţă faţă de o idee, acţiune – presupune să ai un plan de bătaie, să ştii cine eşti şi ce faci, ca să ieşi din linia propusă! Numai că mulţi dintre noi trăim la voia întâmplării, nestabilind cine suntem şi încotro ne îndreptăm pentru că suntem slabi şi indecişi şi dorim să ne „adaptăm” circumstanţelor cu orice preţ, în încercarea noastră lamentabilă de a supravieţui! Alt motiv care nu are ce căuta în viaţa unui creştin! Noi nu ne adaptăm la circumstanţe, trăim dincolo de ele, deasupra lor, în planul desăvârşit al lui Dumnezeu şi conform promisiunilor Lui de a ne da viaţa din belşug, nu doar o palidă supravieţuire! De aceea suntem consideraţi fanatici, nebuni. Nu pot fi consecvent unei idei pe care nu o cunosc, nu pot fi consecvent unei acţiuni inexistente, nu pot fi consecvent unei relaţii superficiale, de complezenţă, de la care nu aştept nimic.

Aşteptări înşelate. Da, se întâmplă. Ne revoltăm, ne mâniem, trecem prin toate fazele, iertăm, eliberăm prin iertare persoana care ne-a rănit, dar mai ales pe noi înşine - ne protejăm de viitoare suferinţe iertând, pentru că persoana care ne-a greşit nu mai are putere să ne facă rău, este ca un câine bătrân fără dinţi! Şi trecem mai departe. Zidind pe aceeaşi Temelie care este Dumnezeu, folosind cărămizile care sunt versetele biblice şi mortarul care este manifestarea Duhului Sfânt care locuieşte în noi, iar tencuiala sunt faptele bune ale credinţei care îmbracă dinlăuntru în afară omul  care se încrede în Dumnezeu, în orice circumstanţă.

Şi aici revenim la leitmotivul săptămânii trecute: Pacea. Nicio trădare, nici o aşteptare înşelată, nici o relaţie ruptă, nici o circumstanţă negativă nu ne poate fura pacea decât dacă îi dăm noi voie! Haideţi să începem zidirea caracterului nostru punând temelia corectă (în Cuvântul lui Dumnezeu) şi apoi să începem ridicarea pereţilor (creştere, maturizare, relaţii sănătoase, părtăşie, etc.), pentru a sfârşi alergarea cu acoperişul, cununa care este un caracter desăvârşit, din Dumnezeu!

Pastorul nostru, Rufus Whynot, ne-a atras atenţia asupra unui Psalm care defineşte bine trăirea noastră oscilatorie: Psalmul 56:3-4. ”Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”. Iată trăirea în fire: întâi mă tem şi abia apoi mă deştept şi mă încred! „Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?” Iată trăirea în Duhul: mai întâi mă încred în Dumnezeu şi aşa trăiesc în pace! Împăcat cu Dumnezeu, cu mine şi cu toţi oamenii! Atunci de ce m-aş teme? De ce m-aş uita mereu peste umăr ca să „previn” răutăţile şi atacurile altora? Dacă mă rog pentru oameni şi îi binecuvântez, aşa cum mi se porunceşte, orice ar încerca împotriva mea vor fi dezarmaţi. Pentru că mă încred în promisiunile Domnului care spune: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul.” - Isaia 54:17

Când slujim unui Dumnezeu atât de măreţ, de ce ne-am teme? De ce ne-am apăra reputaţia? De ce ne-am păzi spatele? Are Cine să facă asta mult mai eficient!

Evrei 12:1 spune „Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.” Partea noastră este alergarea şi păstrarea direcţiei trasate de Dumnezeu. Odată ieşiţi de sub protecţia Lui, El nu mai este de vină pentru ce ni se întâmplă! Să nu ne mai plângem! Să dăm la o parte piedici este în puterea noastră, avem echipamentul necesar de la Dumnezeu (Efeseni 6:13-18), este tot ce avem nevoie să aruncăm în aer bolovanii care ne stau în drum! Iar lupta cu păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne este tot a noastră, dar nu suntem singuri, Îl avem de partea noastră pe Cel care a biruit păcatul şi moartea la cruce, El ne-a făcut creaţii noi, prin înnoirea naşterii din nou, tot El va învăţa cum să devenim din zi în zi mai buni, mai sfinţi, mai asemănători cu El.

Trădare? Aşteptări înşelate? Doar nişte cuvinte fără semnificaţie pentru noi, care nu mai trăim în fire, ci prin Duhul! Cuvinte de care poate alţii au nevoie, dar nu noi! Noi folosim cuvintele de încurajare, zidire, mângâiere, edificare, pentru că în gura noastră nu mai sunt cuvinte rele, pentru că în inima noastră nu mai trăieşte altceva decât voia lui Dumnezeu, pentru că buzele noastre refuză să mai rostească blestemul lumii, ci nu mai are loc acolo decât Cuvântul!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!