Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri?

Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri? 1

Matei 28:18-20 „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin.

Domnul ne-a dat Marea Trimitere ca pe o poruncă, nu ca pe o rugăminte. „Duceţi-vă”, „faceţi” şi „învăţaţi-i” sunt verbe la imperativ. Dicţionarul prezintă imperativul ca pe „modul verbal personal și predicativ care exprimă o acțiune realizabilă, prezentată ca poruncită”. Marea Trimitere nu este o rugăminte, este un mod de viaţă care se cere celui care se prezintă drept creştin, cuvânt care înseamnă urmaş al lui Cristos, nume dat pentru prima dată în Antiohia. Fapte 11:26 „Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.”

Să reluăm: „duceţi-vă” înseamnă mergeţi la ei, nu înseamnă chemaţi-i la voi. Prea mult biserica de azi, cea limitată între zidurile unei clădiri îşi adoarme conştiinţa „chemând”, „invitând” la „evanghelizare” vecinii, rudele, prieteni, prin asta crezând că se achită onorabil de porunca Domnului de a evangheliza. Ne minţim singuri! Ne arătăm aşa doar lenea, ne e mai comod să-i chemăm între zidurile bisericii ca alţii, mai calificaţi, să vorbească de la amvon pentru că viaţa noastră nu vorbeşte despre credinţa noastră! E clar că nu răspundem Marii Trimiteri chemând oamenii la programe. Pentru că în aceeaşi propoziţie Domnul spune: „faceţi ucenici”. Două ore la un program al bisericii nu înseamnă ucenicizare. Domnul a stat cu ucenicii 3 ani şi jumătate. A face ucenici înseamnă a te pune la dispoziţia Domnului ca El să-ţi indice pe cei aleşi de El pentru această lucrare. Dovada este în propoziţia următoare: „învăţaţi-i să păzească…”. Ca să înveţi pe cineva sunt necesare de îndeplinit câteva condiţii: să trăieşti ceea ce spui este una. Altfel, nu te califici. Eşti doar un învăţător mincinos despre care Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează. Apoi, trebuie să te dedici trup şi suflet celui căruia îi slujeşti şi care are nevoie de tine. Aşa cum a făcut Domnul: „Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea.” Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine.” „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile şi capul!”  Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sunteţi curaţi, dar nu toţi.” Căci ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi.” După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu?  Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci sunt. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” Ioan 13:5-17. El ne-a dat o pildă de slujire. Când slujim nu culegem doar roade frumoase şi arătoase ci, înainte de asta, adunăm şi mult gunoi, aşa cum au adunat şi alţii după noi! Nouă ne place partea culesului, dar în ce mă priveşte pe mine şi pe soţul meu, Domnul ne-a spus printr-o prietenă dragă cu mulţi ani în urmă: „Căci aşa vorbeşte Domnul către oamenii din Iuda şi din Ierusalim: „Desţeleniţi-vă un ogor nou şi nu semănaţi între spini!” Ieremia 4:3. Desţelenirea este munca de jos, pregătirea terenului pentru arat şi semănat. Pare o muncă ingrată, neobservată, grea, dar ştim că aceea ne-a fost încredinţată. Acesta este modul nostru de a „spăla picioare”. Fiecare are propria chemare care reprezintă spălarea picioarelor cuiva. „Învăţaţi-i” începe cu noi. Nu poţi învăţa ce nu ştii şi nu ştii cu adevărat până nu practici. Abia atunci eşti gata să înveţi pe alţii, aşa cum cere Domnul.

Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri? 2

Marcu 16:15-20

Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.

„Iată semnele…”. Ce semne se văd la tine că eşti cu adevărat copilul lui Dumnezeu? Cum arăt eu prin faptele mele că Îl am pe Domnul în viaţa mea? La câţi idoli am renunţat şi pe câţi îi mai car după mine? Care sunt ei, idolii mei? Prietenii la care nu vreau să renunţ şi cu care îmi pierd timpul prin baruri? Banii care au pus stăpânire pe mine în aşa măsură încât nu mă mai interesează modul în care îi câştig? Familia – soţul/soţia şi copiii pe care îi idolatrizez şi pe care îi pun înaintea relaţiei mele cu Domnul, uitând că oamenii nu ne aparţin ci sunt cu noi doar pentru o vreme? Numim idoli doar dumnezeii falşi, icoanele şi chipurile cioplite, uitând că idol este orice trece înaintea lui Dumnezeu ca importanţă. Ne săpăm singuri groapa prin modul nostru de viaţă idolatru şi ne mirăm de ce rugăciunile noastre nu trec de tavan iar apoi Îl acuzăm pe Dumnezeu de toate relele.

„Iată semnele…”. Ce semne se văd la tine că eşti cu adevărat copilul lui Dumnezeu? Scoţi tu draci, ajutând la eliberarea oamenilor de sub întăriturile celui rău, prin rugăciune făcută cu credinţă? Pui tu mâinile peste bolnavi şi îşi primesc vindecarea? Te rogi tu înainte de a mânca şi ceri binecuvântarea Domnului peste orice bagi în gură ca să te asiguri că nu-ţi va face rău? Cum întăreşte Dumnezeu Cuvântul lui propovăduit de tine prin semnele care te însoţesc? Este credinţa ta vie? Sau e doar o teorie?

Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri? 3

Iacov 2:14-26

„Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele, şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi dracii cred… şi se înfioară! Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.” Vedeţi, dar, că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă. Tot aşa, curva Rahav: n-a fost socotită şi ea neprihănită prin fapte, când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale? După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.”

Dacă „şi dracii cred… şi se înfioară”, care e diferenţa între ei şi noi? Sunt vorbele şi declaraţiile noastre urmate de fapte? Suntem noi vasele prin care Domnul lucrează la mântuirea, vindecarea şi eliberarea oamenilor? Credinţa fără fapte este moartă. Dacă Dumnezeu este veşnic viu, dacă Domnul a înviat şi stă la dreapta Tatălui, atunci şi credinţa care vine de la El trebuie să fie vie. Credinţa este motorul care pune în mişcare faptele noastre, pentru că ea vine de la Dumnezeu şi schimbă totul, dând viaţă celui ce crede şi transformă oasele uscate în trupuri vii, prin care slava domnului să se arate! (Ezechiel 37). Credinţa nu e vorbărie goală, ci Evanghelia este puterea lui Dumnezeu manifestată! Romani 1:16, 17 „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri? 4

Există dovada vie a credinţei în viaţa mea sau sunt doar vorbe goale, fără conţinut?

2 Timotei 3:1-7 „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Sunt printre ei unii care se vâră prin case şi momesc pe femeile uşuratice, îngreuiate de păcate şi frământate de felurite pofte, care învaţă întotdeauna, şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.”

„Având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea…” este descrierea multor grupuri de credincioşi din ziua de azi. „Aaaa… păi Dumnezeu nu mai face azi minuni… nu mai este nevoie de ele ca în biserica primară… doar atunci a fost nevoie de minuni pentru zidirea bisericii, azi avem Cuvântul scris….” – am auzit mulţi creştini sinceri spunând aceste cuvinte.

2 Tesaloniceni 2:1-12 „Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi?  Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.  Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.”

Lepădarea de credinţă începe cu negarea puterii ei. Credinţa fără fapte este moartă. Faptele noastre trebuie să susţină cuvintele noastre, să fie dovada cuvintelor noastre. Caracterul uni om se vede în fapte, nu în vorbe.

1 Ioan 1:6-10. „Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi.”

Dacă ne mărturisim păcatele şi renunţăm la ele umblăm în lumină. Dacă ascundem umblarea în întuneric şi credem că nu vom fi descoperiţi, ne înşelăm singuri. Trebuie să venim sincer în faţa lui Dumnezeu şi să recunoaştem răzvrătirea noastră, mândria, neascultarea, obrăznicia, gândurile rele şi tot ce nu-I aduce cinste lui Dumnezeu şi să trăim eliberarea pe care ne-o dă adevărul. Numai adevărul ne face liberi! De ce am alege să trăim în minciună! Adevărul e Unul şi e Absolut. Numai în mintea noastră pervertită de minciună putem crede că adevărul e relativ! Ne întoarcem la Dumnezeu, Îl invităm să vină să ia domnia vieţii noastre şi apoi…. o luăm înapoi, punând eu-l nostru înapoi pe tron prin trăirea noastră în fire, prin răzvrătirea faţă de autoritate, prin fapte ale naturii păcătoase, prin justificări şi autoîndreptăţire, prin arătarea cu degetul către alţii. De când diavolul a reuşit să păcălească omul să se răzvrătească faţă de Dumnezeu, omul tot asta face: dă vina pe alţii. Ei mi-au greşit, de aia am plecat, de aia m-am retras, de aia păcătuiesc… Patetic. Fiecare dă socoteală doar pentru sine însuşi. Şi nu putem spune înaintea lui Dumnezeu: „Am vrut să fac binele dar cutare nu m-a lăsat!” Pentru că răspunsul Lui, binecunoscut de altfel, va fi: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”  Matei 7 :21-23 „Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”

Cum răspundem noi în faţa Marii Trimiteri? 5

2 Timotei 2:1-19 “Tu, dar, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus. Şi, ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii. Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. Plugarul trebuie să muncească înainte ca să strângă roadele. Înţelege ce-ţi spun; Domnul îţi va da pricepere în toate lucrurile.  Adu-ţi aminte de Domnul Isus Hristos, din sămânţa lui David, înviat din morţi, după Evanghelia mea, pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. Adevărat este cuvântul acesta: dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El, şi El Se va lepăda de noi. Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur. Adu-le aminte de aceste lucruri şi roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvântul lor va roade ca cangrena. Din numărul acestora sunt Imeneu şi Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a şi venit învierea şi răstoarnă credinţa unora. Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui”; şi: „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!”

Fărădelegea este trăirea în afara legii. În afara caracterului lui Dumnezeu, care este dragoste, neprihănire, pace, răbdare, bucurie, bunătate, autocontrol, facere de bine. Certurile, neînţelegerile, judecata, bârfa sunt fărădelegi. Răzvrătirea (punerea la îndoială a autorităţii) este fărădelege. Găsim în Cuvânt liste întregi de ceea ce reprezintă faptele firii, naturii păcătoase, dar cel mai important lucru este să cunoaştem pe Dumnezeu, iar atunci putem spune cu certitudine când firea ne duce în afara voii Lui. „…ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii…” Ne întoarcem la Marea Trimitere care ne porunceşte să învăţăm pe alţii. „Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos. Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Şi cine luptă la jocuri nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.” Ţinta noastră trebuie să fie oglindirea în imaginea lui Cristos, lăsând în urmă „treburile” lumii şi privind la o cauză mult mai înaltă decât noi, înaintarea Împărăţiei. Iar asta cere răstignirea firii, lucru imposibil prin puterea omenească şi posibil doar prin puterea Duhului Sfânt, care trebuie să fie la cârma vieţii noastre. Rânduiala, ordinea, face parte din caracterul lui Dumnezeu. Haosul a fost adus pe pământ de diavolul. „De aceea rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. Dacă răbdăm, vom şi împărăţi împreună cu El.” Dacă vrem ca viaţa noastră să aibă un sens veşnic, trebuie să trăim după rânduieli. Răzvrătirea poate duce la pierderea mântuirii, nu pentru că Dumnezeu ia înapoi ce ne-a dat, ci pentru că noi o părăsim. Dacă primim un dar şi nu-l deschidem ca să ni-l asumăm, tot aşa e şi cu mântuirea, este acolo, trebuie să o primim şi să o trăim ca să ne aparţină. „… roagă-i fierbinte, înaintea lui Dumnezeu, să se ferească de certurile de cuvinte, care nu duc la alt folos decât la pieirea celor ce le ascultă. Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. Fereşte-te de vorbăriile goale şi lumeşti; căci cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu. Şi cuvântul lor va roade ca cangrena.” Bârfa, judecata, acuzaţiile vin de la diavolul care este tatăl minciunii, pârâşul fraţilor. Nimeni nu este perfect, cu toţii suntem pe calea sfinţirii, de aceea nu putem acuza pe nimeni, judeca pe nimeni, vorbi de rău pe nimeni, pentru că ne facem pasibili de pedeapsa dată unui criminal. Domnul judecă. Nouă ni se porunceşte doar să iubim. „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” Fărădelegea este trăirea în afara legii Cuvântului lui Dumnezeu. Fie ca, privind în oglinda lui Dumnezeu să se vadă în noi prinzând contur chipul lui Cristos!