marți, 2 martie 2021

Seria ”Împrospătează-ți viziunea”. Partea a III-a. Scrie promisiunea pe tăbliță, ca să fie mărturie

      Habacuc 2:2 spune: ”Domnul mi-a răspuns şi a zis: „Scrie prorocia şi sap-o pe table, ca să se poată citi ușor!” Iar în Isaia 30:8, cuvântul lui Dumnezeu spune același lucru: „Du-te acum”, zice Domnul, „de scrie aceste lucruri înaintea lor pe o tăbliță şi sapă-le într-o carte, ca să rămână până în ziua de apoi, ca mărturie pe vecie şi în veci de veci.” Scrie viziunea vieții tale și pune-o înaintea ochilor tăi pentru a fi focalizat în permanență asupra realizării ei. Astfel, Biblia spune că noi trebuie să învățăm să ne identificăm viziunea, dorințele și să le punem pe o tablă, în cazul nostru pe o listă, o hârtie. Când scrii o listă, pe care să o faci în credință, cu obiectivele tale, cu dorințele tale, cu prioritățile tale, cu proiectele tale, le vezi, le citești, le ai în fața ochilor în fiecare zi, ca să știi cum să te rogi și ce să faci. Atenție: aceste lucruri trebuie să fie în acord cu ce vrea Dumnezeu să împlinești în viața ta. Altfel, te aliniezi fruntașilor veacului acestuia, care vor fi nimiciți (1 Cor. 2:6).

În lumea de azi sunt pline bibliotecile de cărți cu titlul ”XYZ... pentru idioți/tonți (dummies  în engleză)” (în care acea carte te învață să faci orice); 1,2,3,n,x.. reguli ca să ai succes; etc. Toate aceste ”manuale” chiar pot fi scrise la inspirație divină, dar asta nu este o garanție că acele reguli vor funcționa și pentru tine. Viața ta e unică, chemarea ta e unică, viziunea ta e unică, așa că și ”cartea vieții tale” va fi unică. Dumnezeu nu a creat clone. A creat ființe unice, într-o diversitate care este proprie creației divine.

Ca să urmez acest ”trend” spiritual care a urmat anului ”covid”, am pus și eu pe listă după Anul Nou tot ceea ce-mi doresc să împlinesc în perioada care urmează, voi face un afiș, ca să mă pot ruga și pentru să pot bifa ceea ce se va împlini. Uneori, în condiții ca acestea, este necesar un imbold suplimentar pentru a ne trezi din amorțeală și a ne reporni motoarele. Dacă Dumnezeu te inspiră să te rogi pentru un lucru, trebuie să știi că acel lucru poate deveni realitate. Perseveranța în rugăciune este dovada că îți pasă de anumite lucruri. Dacă nu perseverezi, dacă nu revii asupra unor lucruri în rugăciunile tale, înseamnă că nu mai sunt importante pentru tine. Dacă nu știi ce să faci, dacă ai ajuns să stagnezi în viața ta spirituală (și nu numai), dacă lâncezești, să știi că Dumnezeu nu S-a oprit din activitate! El lucrează și acum, chiar dacă tu nu poți vedea deocamdată acest lucru. Dacă pare că timpul s-a oprit în și nu se mai întâmplă nimic, poate că trebuie să te apropii mai mult de Dumnezeu. Dacă nu mai auzi nimic proaspăt și relevant de la El, poate e zgomot prea puternic în mintea ta. Dacă nu ai pace, dacă nu ai bucurie, probabil sufletul tău e frământat de lucrurile firii, ești agățat de trecut sau ești afectat de nemulțumiri și frustrări, iar izvorul de pace din tine este firav pentru că nu-i mai dai atenția cuvenită. 

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...