marți, 8 octombrie 2013

Integritate, caracter, loialitate 3

Interesant cum s-au devalorizat unele cuvinte în ultima vreme, fiind înţelese total pe dos. Cum ar fi respectul. Interesant cum oamenii de caracter ştiu ce e respectul, te tratează ca pe egalul lor, dând cinste celorlalţi, iar alţii îşi permit să defăimeze pe toată lumea din jurul lor. Asta spune totul. De aceea m-am tot gândit zilele astea la cele trei cuvinte din titlu. Am avut de-a face cu tot soiul de oameni. Oameni scumpi, care nu-şi permit să gândească rău despre alţii, oameni care au mereu un zâmbet pentru toţi cei din jur, care rostesc încurajări şi simt cu cei ce plâng, dar am văzut şi oameni încruntaţi, incapabili să susţină o discuţie simplă, plini de amărăciune, ură şi dispreţ pentru toţi şi toate, oameni care şi-au pierdut bucuria şi pacea, sau, mai bine zis, le-au lăsat să plece pentru că erau prea preocupaţi să-şi plângă de milă, să judece, să acuze şi să condamne, ca să nu fie obligaţi să privească în viaţa lor deşartă. Şi i-am numit prieteni.
Nu-mi pare rău! Nouă ni se cere să facem totul ca pentru Domnul, aşa că nu iau respingerea lor ca pe-o ofensă personală, nu-s atât de importantă, dacă am făcut toate astea ca pentru Domnul, cu El au probleme, nu cu mine. Dar eu nu mă pot lăsa oprită din drumul meu, pentru că lui Dumnezeu Îi voi da socoteală, nu lor! Cum spunea azi Paula White: „Poticnirea ta poate deveni piatra ta de hotar!” Ne mai poticnim, dar asta nu trebuie să ne oprească. „Cine ne stă-mpotrivă, cine ne stă în cale, nimic nu ne doboară, cu noi e Dumnezeu” spune un cântec pe care îl cântăm de trei luni. Eu am luat asta în serios. 
Am auzit o pildă despre a alerga liber de orice te-ar putea frâna: „Pune doi câini să alerge printr-o pădure deasă, unul tuns scurt şi unul cu blana lungă şi stufoasă. Cel tuns scurt va ajunge primul pe partea cealaltă, se va scutura de frunzele moarte şi va fi curat. Cel cu blana deasă se va agăţa în toţi spinii, se va umple de scaieţi şi va ajunge cu mare întârziere dincolo, rănit şi epuizat. Chiar dacă se scutură bine, tot rămân scaieţi prin blana lui.” Aşa sunt şi unii oameni. Preferă să care după ei tot balastul trecutului, care, nu numai că le va îngreuna înaintarea, dar va aduna şi mai mult balast, chiar va produce răni şi mai adânci care vor îi vor împiedica să lase pe cineva, oricine, să se apropie ca să nu simtă şi mai multă durere. Ce bine e să fii liber! Nu putem da decât ceea ce avem: avem răni, dăm răni; avem frustrări, dăm frustrări; avem nemulţumiri, dăm nemulţumiri, căci din prisosul inimii vorbeşte gura! Ce ne împiedică să dorim schimbarea, eliberarea, pacea, bucuria?
Ioan afirmă în 1 Ioan 5:1-3 că „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut iubeşte şi pe cel născut din El. Cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu prin aceea că iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui. Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele.” Afirmăm că suntem creştini, dar faptele noastre arată că nu-L cunoaştem pe Dumnezeu deloc! Dumnezeu este dragoste. Nu-L putem iubi pe El şi urî creaţia Lui, omul. Oricine afirmă că iubeşte pe Dumnezeu dar îşi dispreţuieşte fratele minte şi se înşeală singur, Dumnezeu nu se lasă batjocorit. El are răbdare, dar numai până la o vreme. Ne putem înşela singuri, dar pe alţii nu-i păcălim, cu atât mai puţin pe Dumnezeu. Nu putem găsi în faţa Lui nici o justificare pentru comportamentul nostru, chiar şi în ce priveşte duşmanii, El ne cere să-i iubim. Darămite pe fraţi. Ca nişte copii răsfăţaţi ne băgăm codiţa între picioare şi dăm bir cu fugiţii oricând nu ne convine ceva, oricând hipersensibilitatea noastră este „rănită”. Ce-ar fi dacă Dumnezeu ar lua şi El pauză de la noi?
1 Ioan 3 descrie caracterul lui copil al lui Dumnezeu: „Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său. Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alţii; nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite. Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş; şi ştiţi că niciun ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el. Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui, în orice ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile. Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.” 
Cât de clar este Cuvântul lui Dumnezeu! Nu avem nici o scuză pentru ură, pentru bârfă, pentru dispreţ, pentru dezbinare! Oricine nu iubeşte pe fratele său nu este de la Dumnezeu. Lumea este cea capabilă de ură. Semnul trecerii la viaţă, adică al naşterii din nou, este dragostea. Dragostea nu este o opţiune, ci o poruncă. Nu trebuie să te plac pentru a te iubi. Dacă te voi iubi, am să te şi plac în cele din urmă. Am să te accept aşa cum eşti. O să împart totul cu tine: bucurii şi necazuri, lipsuri şi belşug. Nu voi vorbi despre tine cu cei care te dispreţuiesc şi nu voi căuta părtăşia sau prietenia lor. Îţi voi fi loial, voi fi loial angajamentelor luate şi, dacă nu voi mai putea să mă ţin de ele, am să discut cu tine ca să îţi aduc la cunoştinţă acest lucru şi să îţi cer dezlegare, nu te voi lăsa cu ochii în soare. Asta dovedeşte caracterul unui om: felul în care îşi ţine cuvântul dat şi se achită de responsabilităţi, după ce îşi asumă acele responsabilităţi. Să nu ne mirăm că Dumnezeu nu ne răspunde la rugăciuni. Să nu ne mirăm că celor pe care noi îi numim răi le merge bine, pentru că, dacă ochiul meu e rău şi vede rău pe fratele meu, nu înseamnă că el este cu adevărat rău. Dacă ceea ce cred în inima mea nu mă osândeşte, să merg mai departe în crezul meu cu cei care gândesc şi simt ca mine, fără să aduc acuzaţii şi judecată celor care îşi „permit” să aibă altă părere. Să trăim în pace, pentru că atârnă de noi!

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...