marți, 8 octombrie 2013

Integritate, caracter, loialitate 4

Slavă Domnului că El este credincios promisiunilor Sale, indiferent de atitudinea noastră! Am găsit un articol despre loialitatea lui Dumnezeu (http://www.adevarul.org/loialitatea.html) din care citez: „Cuvântul loialitate nu există în traducerea românească a bibliei. Cuvântul este tradus prin credincioşie. Loialitatea este un caracter divin. Dumnezeu este primul care dă un exemplu bun al loialităţii. Loialitatea este perseverenţa şi statornicia în principiile şi promisiunile originale. Dacă ai promis ceva sau ţi-ai exprimat nişte principii, trebuie să fii perseverent şi statornic în ele. Dumnezeu este loial creaturii Sale. Loialitatea Sa este o rezultantă al caracterului Său statornic. În El nu este "nici schimbare, nici umbră de mutare ". Şi astfel Scriptura ne învaţă că dacă eşti loial în lucruri mici, eşti loial şi în cele mari. Dacă nu eşti loial în lucrurile nedrepte ale acestei lumi, nu poţi fi loial nici lucrurilor cereşti. Dacă nu eşti loial în lucrurile care nu-ţi aparţin, ci sunt ale altuia, nu vei fii loial nici în lucrurile tale şi deci nu le vei primi. Loialitatea nu poate avea două feţe. Nu poţi fi loial la doi stăpâni. Nu poţi fi loial lui Dumnezeu şi banilor, lui Dumnezeu şi lucrurilor trecătoare. Loialitatea este un drum cu sens unic şi fără bifurcaţii. Apostolul Pavel scrie corintenilor despre importanţa unică a loialităţii. "Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui." Nu este atât de important cât de mare sau cât de mică este lucrarea încredinţată, ci loialitatea de a persevera în împlinirea sarcinii date. Fiul lui Dumnezeu a dovedit loialitate faţă de sarcina mare încredinţată de Dumnezeu cât şi loialitate faţă de fiinţa umană. Apostolul Ioan comentează cu privire la Isus următoarele: "Înainte de praznicul Paştelor, Isus, ca Cel ce ştia că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt." Aceasta este loialitatea supremă pe care doar Fiul lui Dumnezeu a dovedit-o.” Citat încheiat.
Deci, nu poţi loial doar cât ai chef. Eşti sau nu eşti. Faptele tale arată dacă eşti sau nu eşti. Ca să poţi simţi loialitate faţă de cineva sau ceva, trebuie să simţi că aparţii. Ca să aparţii, trebuie să ai rădăcini acolo. Iar pentru asta trebuie să oferi, să te oferi. Să oferi lucruri materiale nu este suficient. Dacă eşti incapabil să te oferi pe tine, nu poţi avea aşteptări. Nici pretenţia la apartenenţă. Nu-ţi poţi „cumpăra” locul, trebuie să-l câştigi, oferind. Asta între oameni, pentru că identitatea noastră în Dumnezeu este primită în dar, fără plată. Dar în relaţia cu oamenii funcţionează principiul „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” Faptele apostolilor 20:35 şi darurile ne-au fost date spre folosul altora. Nu ca să ne zidim reputaţia noastră, pentru că Dumnezeu ridică şi coboară pe cine vrea. „Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul, şi înalţă pe altul.” Psalmul 75:7 
Să avem grijă, aşadar, ca prin vorbirea noastră împotriva cuiva să nu ne putem împotriva lui Dumnezeu. Toţi sunt creaţia Lui şi, ceea ce ne priveşte pe noi, este doar relaţia noastră personală cu Dumnezeu. Nu trebuie să privim în ograda nimănui să judecăm, ci Dumnezeu ne-a dat discernământ să deosebim binele de rău tocmai ca să ne putem feri de amestecul cu lumea şi cu cei din lume, cu cei care trăiesc după principiile lumii şi nu după ale lui Dumnezeu. Dacă am sta lângă Dumnezeu şi ne-am hrăni din Cuvântul Lui, alături de cei pe care El ni i-a dat ca familie spirituală, am putea deosebi bine voia lui Dumnezeu de toanele firii noastre: „Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”. Romani 12:2
Tot ce este lipsă de caracter, loialitate, consecvenţă, integritate, nu vine de la Dumnezeu. Dumnezeu nu Se schimbă şi El este credincios, loial, consecvent cu cuvântul dat. Tot ce vine din ură, dispreţ, respingere, amărăciune, neiertare nu este de la Dumnezeu. Dumnezeu este dragoste, iar în dragoste este acceptare, iertare, bunătate, înfrânare. Efeseni 4:14 ne spune că avem nevoie de a ajunge la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; adică la maturitate, „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire;” iar Coloseni 1:10 spune că „astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu.”  Nu ni se cere decât să-L iubim pe El şi pe aproapele nostru, pentru că apoi nu mai putem gândi rău, nu mai putem face rău. Şi Dumnezeu ne promite că nu ne va lăsa singuri, El va fi mereu cu noi. Aşa că, dacă roadele noastre arată altceva, ar fi timpul să ne cercetăm şi să vedem cât de serioşi suntem cu Dumnezeu, cât de serioşi suntem cu promisiunile făcute, cât de serioşi suntem în ce priveşte relaţiile cu oamenii.  Dacă mereu ne plângem de alţii, de rănile pe care ni le-au făcut şi aşa mai departe, ar trebui să înţelegem că avem ceva de schimbat la noi înşine. Pentru că, dacă nu ar avea pe ce construi în viaţa noastră, diavolul nu şi-ar atinge scopul, nimeni nu ne poate face rău decât dacă îi permitem. Ce ne împiedică să avem relaţii bune, pline de dragoste şi dăruire? Doar noi înşine şi egoismul nostru. Este timpul să ne pocăim şi să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt, că va fi cu noi şi ne va ajuta, ne va purta pe braţe când ne va fi greu. Aşa să ne ajute Dumnezeu! 

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...