Elibereaza-te prin iertare

Mulţi oameni sunt ţinuţi în legături –din punct de vedere psihic, relaţional, financiar, spiritual – datorate neiertării sau altor motive. Unul din cele mai importante adevăruri pe care îl putem învăţa ca şi creştini este puterea iertării, care ne dă libertate. Când iertăm un nivel nou al eliberării şi libertăţii vine în viaţa noastră, nivel care nu poate veni în alt fel. Nu contează dacă persoana pe care eşti chemat să o ierţi a avut dreptate sau nu, a greşit sau nu. Oamenii care au cerut ca Isus să fie răstigniţi şi cei care I-au bătut cuie în mâini au meritat iertare? Totuşi, El se uită la ei şi spune de pe cruce: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac”. Isus este exemplul nostru de iertare. Trebuie să urmăm exemplul Lui şi să iertăm necondiţionat, exact cum a făcut El, indiferent a cui e vina. De fapt, El ne spune să nu ne concentrăm pe ceea ce ne-au făcut alţii ci să facem un efort ca să îndreptăm ceea ce percep alţii ca fapte greşite din partea noastră. El spune: „ Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi şi împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” De multe ori ne gândim că creştinismul este o religie cu o doctrină corectă, dar de fapt este o religie a relaţiilor corecte! Biblia ne spune să mergem să îndreptăm relaţia ruptă şi apoi să mergem la altar să ne închinăm după ce suntem liberi! Când ascultăm ne eliberăm nu numai pe noi ci şi pe fraţii noştri.
Cu câţiva ani în urmă am avut probleme cu un frate care este păstor. Eram aproape să i ne alăturăm în slujire, dar am simţit că Dumnezeu ne îndrumă pe altă cale, să ne alăturăm altei biserici. Mergeam în biserica lui cam de un an (la o distanţă destul de mare) când am simţit că Dumnezeu ne călăuzeşte să plecăm. Când i-am spus că aşteptăm să plecăm la altă biserică el nu a fost de acord cu decizia noastră. A devenit mai degrabă ameninţător dar noi am rămas fermi în decizia luată şi am refuzat să ne simţim ofensaţi. Dumnezeu ne-a inspirat să-l binecuvântăm pe el şi familia lui oferindu-i în dar Biblia pe casetă, dar care era generos la timpul acela. Firea mea a fost cea care m-a îndemnat să-i ofer acel dar? Nu, dar faptul că L-am asculata pe Dumnezeu ne-a eliberat pe mine şi pe fratele meu. Isus ne-a învăţat să ne rugăm: iartă-ne nouă greşelile noastre precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Apoi ne explică de ce este important: „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.” Oricât de mult aş încerca, sunt sigur că mai devreme sau mai târziu voi face ceva greşit unui frate sau unei surori. De asemenea, sunt sigur că cineva îmi va greşi mie la un moment dat. Când o vor face, Isus îmi cere să-i iert, sau Tatăl nu mă va ierta pe mine. Asta e dificil! Mi se pare că nu prea am de ales. Dacă vreau să fiu liber, trebuie să iert! Este valabil şi pentru voi. Dacă descoperiţi că aveţi legături în un domeniu sau în altul, dacaă vă simţiţi legaţi, cercetaţi-vă inima să vedeţi dacă nu cumva aveţi pe acolo neiertare pentru cineva. Dacă aveţi, mărturisiţi Domnului, pocăiţi-vă şi iertaţi. Când veţi fi în stare să daţi şi să primiţi iertare necondiţionată, veţi deschide larg uşa nenumăratelor binecuvântări care vor urma.
Tradus din SpiritLed Woman.

Câna am aflat şi eu, după 5 ani de la botez, că un creştin poate fi liber deplin, m-am opus ideii din răsputeri! Dar, oare, nu eram deja liberă? Pentru mine nu murise Cristos? Şi atunci de ce continuam să sufăr? De ce treceam prin tot felul de încercări? Ştiusem că mântuirea aduce pace, nu tulburare, odihnă, nu frământare. Şi atunci.... care era explicaţia? De ce aveam mereu impresia că duceam după mine o povară atât de grea că de multe ori mă simţeam strivită sub greutatea ei? A durat puţin şi am aflat: iertarea e una, vindecarea e alta! Fusesem ieratată atunci când am crezut, dar greşelile se plătesc, în sensul că consecinţele lor rămân! Altfel, de ce copilul lui David a murit? De ce sabia nu s-a îndepărtat de casa lui? Nouă ne convine să vedem în Dumnezeu un Tată bun, care iartă orice, chiar şi atunci când greşim cu voie, dar uităm că El este şi un Părinte drept, care ne pedepseşte pentru binele nostru. Căci părintele care nu-şi pedepseşte copilul care greşeşte, nu-l iubeşte! Evrei 12:6, 10-13 În loc să ne întristăm când vine pedeapsa, ar trebui să ne bucurăm din două motive: că Tatăl ne iubeşte şi că reprezentăm un pericol pentru cel rău. Diavolul îi lasă în pace pe cei care-i aparţin, dar uneori Dumnezeu foloseşte chiar şi ura celui rău împotriva noastră ca să ne şlefuiască. Deci, ca să creştem pe cale avem nevoie de mai multe tipuri de iertare. Sună ciudat, dar trebuie să-L „iertăm” pe Dumnezeu. El ne iartă, dar noi de câte ori L-am acuzat de problemele noastre, oare? Trebuie să fim profund convinşi de iertarea Lui ca să putem ierta şi noi. Cel mai adesea, Dumnezeu este blamat pentru dezastre sau tragedii personale. Deseori, oamenii rămân robi unui asemenea eveniment, pentru că Îl acuză pe Dumnezeu că a permis aşa ceva. Acest lucru ajunge să devină blestem peste vieţile lor. Soluţia este pocănţa de a-L fi blamat pe Dumnezeu pentru acele lucruri. Este impropriu spus să-L iertăm, pentru că Cel ce nu greşeşte nu are pentru ce să fie iertat, însă oamenii, în limitarea sau necazul lor Îl scot pe Dumnezeu vinovat. Al doilea tip de iertare este iertarea de sine. Biblia ne cere să ne iubim aproapele ca pe noi înşine şi nu văd cum am putea asculta această poruncă atâta timp cât noi ne urâm! A te iubi pe tine însuţi la modul divin: El te iubeşte şi te acceptă, eşti dator să faci la fel, exclude iubirea narcisistă care te pune pe tine în centrul universului!
În al treilea rând, iartă-ţi aproapele. Despre asta a spus totul articolul cu care am început! Fiţi binecuvântaţi şi Dumnezeu să vă ajute să creşteţi în credinţă, sperantă şi dragoste.