Ca la orice drum nou, nutrim sperante, avem asteptari. Cum va fi, ce vom face, va fi greu? Tot ce ne dorim este sa tinem flacara sperantei aprinsa. Credem ca speranta moare ultima, ca in povestea aceea.
Patru lumânări ardeau încetişor, şi dacă ascultai cu atenţie puteai chiar să le auzi vorbind:
Prima a spus:
- Eu sunt Liniştea. În ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viaţa lor…
Flacăra s-a micşorat din ce în ce mai mult şi s-a stins.
Apoi a vorbit cea de a doua:
- Eu sunt Credinţa. Oamenii spun că pot să trăiască foarte bine şi fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard…
Când a terminat de vorbit, şi aceasta s-a stins.
- Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia. Nu mai am putere să ard, oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare, ei uită să-i iubească chiar şi pe cei mai apropiaţi oameni din viaţa lor…
O adiere blândă care trecea pe lângă ea a stins-o fără să vrea.
Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare, şi văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă.
- Voi ar trebui să fiţi mereu aprinse…
Cea de a patra lumânare i-a şoptit uşor:
- Nu-ţi fie frică, atât timp căt eu ard, le putem reaprinde pe celelalte.
Eu sunt Speranţa!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins şi pe celelalte.
Flacăra Speranţei să ardă mereu în sufletul tău…
pentru ca tu să ai o viaţa plină de Linişte, Credinţă şi Iubire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu