Anunţ!

Asociația noastră începe următoarele cursuri/grupe:
- cu adolescente, având tema: "Ce trebuie să ştie o fată" (iar în cadrul grupului se vor discuta probleme ale adolescenţei, chestiuni care ţin de igiena personală, bunele maniere, etc.)
- cu femei (unde se vor discuta probleme de cuplu, de creşterea copiilor, etc.)
- grup de părtăşie cu familii (cupluri)
- club de lectură creştină şi nu numai
- curs de croitorie
- ocultismul şi pericolul pe care îl reprezintă
Specificăm: întâlnirile sunt săpatămânale. Cursurile sunt gratuite, se desfăşoară la domiciliul nostru (în Hunedoara) şi vă rugăm să ne contactaţi la adresa: elena_reinerth7@yahoo.com
Vă aşteptăm cu mult drag!

DONEAZĂ 2%/ Donate

Datele noastre sunt:
Asociaţia Creştin Umanitară Flacăra Speranţei, cod fiscal 23898629, cont bancar RO32BTRL06301201P92687XX, Banca Transilvania.
Our datas: bank account RO32BTRL06301201P92687XX Tansilvania Bank.

vineri, 27 iunie 2008

Meditatii zilnice 24-30 iunie

24 Iunie
„ …Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau, si cu toata puterea ta”; iata porunca dintîi . Marcu 12:30
Referindu-se la porunca din decalog prin care Israelului i s-a interzis sa faca vreo imagine sau vreo înfatisare a lui Dumnezeu, Walter Harrelson a spus :” Israele sa nu-ti faci nici o înfatisare a lui Iahveh; dar sa fii o imagine a lui Yahveh, pentru toate celelalte neamuri!
Aceasta a foat cea mai înalta chemare a lui Dumnezeu pentru poporul Israel. Mai mult decat sa nu-si faca alti dumnezei, ei au fost chemati sa traiasca în asa fel încat Dumnezeu sa poata locui în mijlocul lor, iar toate celelalte natiuni sa ajunga sa-L cunoasca pe Domnul prin viata si slujirea lor.
Nici noi nu trebuie sa ne facem vreo înfatisare a lui Dumnezeu, ci trebuie sa fim imaginea lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie sa avem aceeasi gîndire ca a Domnului Isus si sa traim ca si El în toate împrejurarile vietii.
Pot sa-L vada pe Hristos cei ce-ti vor urmari astazi slujirea si viata?
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; te rog sa ma ajuti ca în gîndire si în faptele pe care le împlinesc sa fiu asemenea Fiului Tau, ca sa pot exprima astfel sfintenia Ta. Amin.

25 Iunie
„ Ferice de cei cu inima curata, caci ei vor vedea pe Dumnezeu !” Matei 5:8
Pentru a ne spala pe maini sau pe fata, folosim sapunul.
Stiti ca acum aproape 100 de ani, oamenii faceau sapun din grasime animala, soda si lesie? Aceste ingrediente, luate separat, mai degraba pateaza, decat sa curete. Amestecate în diferite procente, acestea formeaza, însa, un anume tip de sapun, care poate sa curete.
Pentru a spala murdaria de pe trup sau de pe haine, tot ce trebuie sa faci este doar sa iei un calup din acest sapun si sa-l folosesti cu multa apa.
Daca sapunul este o solutie pentru a îndeparta murdaria din exterior; oare ce fel de solutie ar trebui sa folosim pentru a ne spala interiorul inimii noastre?
Sfanta Scriptura ne arata ca fiecare om este pacatos, ceea ce înseamna ca din punct de vedere spiritual, interiorul fiintei noastre este murdar. Este oare vreo solutie care sa poata îndeparta aceasta murdarie?
Desi multi oameni încearca sa dobandeasca aceasta curatire prin mijloace proprii si eforturi personale, singura solutie pentru spalarea inimii este cea pregatita de Dumnezeu.
Domnul Isus este cel ce a murit pentru pacatele întregii lumi, pentru ca toti cei ce vor crede în El, sa poata dobandi o inima curata, spalata în sangele jertfei Sale. Vorbind despre aceasta curatire launtrica, apostolul Ioan spune: „Daca umblam în lumina, avem partasie unii cu altii;si sangele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curateste de orice pacat!”
Ai folosit sapunul azi dimineata? Daca ti-ai spalat fata si manile; ai si inima curata?
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pentru ca sangele Jertfei Fiului Tau îmi poate spala murdaria sufletului, curateste si inima mea, pentru ca sa pot fi o faptura noua în Tine. Amin.

26 Iunie
„ Cand trupul acesta supus putrezirii, se va îmbraca în neputrezire, si trupul acesta muritor se va îmbraca în nemurire, atunci se va împlini cuvantul care este scris:” Moartea a fost înghitita de biruinta.” 1 Corinteni 15:54
Cred ca fiecare dintre noi atunci cand am fost la un serviciu de înmormantare, am observat ca toti cei din familia celui decedat sunt cuprinsi de întristare si poarta haine de doliu, fiind îmbracati în negru.
Sunt însa anumite tari în care hainele purtate la înmormantare au culori difereite fata de cele cu care suntem obisnuiti. În Japonia si China, membrii familiei si cei ce participa la funerarii, se îmbraca în alb. În Egipt acestia se îmbraca în galben, iar în multe tari Sud Africane, cei îndoliati se îmbraca în rosu, considerand aceasta culoare a fi cel mai potrivit simbol al mortii.
În Iran însa, cei îndoliati se îmbraca în albastru, pentru ca ei considera ca acesta culoare exprima cel mai bine faptul ca cel decedat a plecat spre cer.
Acestea sunt doar cateva dintre exemplele care ne arata cat de diferite sunt obiceiurile oamenilor, atunci cand se confrunta cu moartea.
Daca acesta este modul în care oamenii încearca sa exprime durerea despartirii si confruntarea cu moartea, cum ar trebui însa sa se îmbrace crestinii?
Spre deosebire de cei neceredinciosi, indiferent de culoarea
hainelor pe care le poarta, pentru a nu fi o pricina de poticnire pentru cei din tara în care traiesc, copiii lui Dumnezeu, n-ar trebui însa sa se întristeze si sa planga la fel cum fac toti cei ce n-au nici o nadejde. Indiferent de cat de mare este durerea despartirii, pentru cei credinciosi moartea ar trebui sa fie mai mult o sarbatorire.
Momentele pe care le petrecem langa scriul celor dragi, ar trebui sa fie clipe de sarbatoare, deoarece cei credinciosi trebuie sa aiba în atentie nu viata fizica de aici, ci mai degraba realitatea existentei vesnice.
Acestia nu ar trebui sa uite ca persoana care si-a încheiat viata în mijlocul acestei lumi, a ajuns de fapt în prezenta lui Dumnezeu unde îi este mult mai bine. Daca în cer este bucurie si cel plecat a ajuns într-un loc de fericire, atunci de ce noi cei ce am ramas, ar mai trebui sa ne întristam si sa plangem?
Ucenicii Domnului Isus s-au întristat la moarte Învatatorului lor, deoarece considerau ca pentru ei nu mai exista nici o nadejde. Dar dupa ce a fost asezat în mormant, a treia zi,
Domnul Isus a înviat si ne-a adus si noua aceeasi nadejde a învierii.
Pentru ca avem aceasta nadejde a învierii si certitudinea ca va fi un timp cand ne vom întalni cu cei ce au plecat în vesnicie înaintea noastra, pentru cei credinciosi serviciile de înmormantare ar trebui sa fie nu numai clipe de durere, ci mai mult momente de sarbatoare!
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pune si-n inima mea aceeasi siguranta, care sa-mi aduca mangaiere si nadejde chiar si în momentele cand va trebui sa ma despart de cei pe care îi iubesc. Amin.

27 Iunie
„ Atunci Isus a zis ucenicilor Sai: „Daca voieste cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea, si sa ma urmeze. Pentru ca oricine va vrea sa-si scape viata , o va pierde; dar oricine îsi va pierde viata pentru Mine, o va castiga.” Matei 16:24-25
Cati dintre voi ati dat cu banul, pentru a hotari un anume lucru? De exemplu: daca doriti sa urmariti un meci de fotbal, iar un alt membru al familiei, doreste sa urmareasca o alta emisiune care se difuza în acelasi timp, cum procedati?
Cred ca în aceasta situatie, multi ar lua o moneda si ar da cu banul, pentru a curma orice divergente.
Acesta este un mod amuzant pentru a lua decizii; nu-i asa? Nu stiu însa cat de mult aceasta practica este si biblica.
Cu sute si sute de ani în urma, romanii foloseau frecvent aceasta metoda si dadeau cu banul aproape pentru orice decizie. Daca urma sa cumpere o casa, sa se casatoreasca, sau sa se mute într-un alt oras, luau toate aceste decizii dand cu banul.
Pentru ca pe banul roman era înscriptionat chipul cezarului, atunci cand dadeau cu banul, romanii credeau ca primesc un raspuns direct de la Cezar, pe care îl considerau a fi dumnezeu.
Desi astazi au disparut aceste credinte, iar pe monedele noastre nu mai este chipul cezarului, oamenii înca mai folosesc aceasta metoda pentru a gasi o îndrumare în luarea deciziilor. Cei ce folosesc însa numai acest mod de calauzire, dovedesc imaturitate si de foarte multe ori se autoinseala.
Pentru a lua decizii corecte, trebuie sa depasim acest stadiu al hazardului si sa ajungem la momentul în care sa analizam posibilitatile, sa facem comparatii si sa alegem cu întelepciune cea mai buna alternativa.
Dobandesc aceasta întelepciune cei ce o cer de la Dumnezeu si asteapta calauzirea Lui pentru toate lucrurile.
Ce decizie importanta trebuie sa iei astazi? Pentru ca sa reusesti în ceea ce ti-ai propus, nu mai folosi metoda banului, ci ia orice decizie împreuna cu Dumnezeu si nu vei mai gresi niciodata.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; da-mi întelepciune ca sa aleg împreuna cu Tine, pentru ca în toate lucrurile sa pot umbla în voia Ta. Amin.

28 Iunie
„ un învatator al Legii, ca sa-L ispiteasca, I-a pus întrebarea urmatoare: „Învatatorule, care este cea mai mare porunca din Lege?” Isus i-a raspuns: „ Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.” Aceasta este cea dintai si cea mai mare porunca.” Matei 22: 36-38
În filmele si spectacolele de televiziune pe care le urmarim, ni se arata ca toti oamenii bogati, sunt si fericiti! Aceasta situatie ne arata ca avand bani, poti cumpara si fericirea.
Sfanta Scriptura ne arata ca banii, hainele scumpe, sau masinile luxoase, nu sunt neaparat si cai pentru fericire. De fapt „iubirea de bani”, asa cum arata Cuvantul lui Dumnezeu, este radacina tuturor relelor!
Acest fapt este confirmat si de experienta traita de Howard Hughes. Acest american, a reusit sa stranga în timpul vietii sale, milioane si milioane de dolari, avand în proprietate o fabrica de masini-unelte, multe hoteluri si cazinouri, avioane, case si multe alte lucruri extravagante.
Avand o asa de mare suma de bani, Howard îsi permitea sa cumpere orice lucru pe care si l-ar fi dorit din aceasta lume.
Credeti însa ca a fost si fericit?
Dupa ce în tinerete a gustat din toate placerile vietii, în loc sa ajunga fericit si multumit, cand a îmbatranit s-a retras dintre oameni. A ajuns într-o asa stare de depresie si nefericire, încat nici nu si-a mai parasit locuinta. Pentru ca n-a mai acceptat sa vorbeasca cu nimeni, si-a pierdut toti prietenii. În ultimii ani a ajuns sa fie obsedat de microbi si de teama de a se îmbolnavi de aceea, n-a mai acceptat sa fie atins de nimeni. S-a închis în lumea lui si a ajuns sa fie dependent de droguri.
Acest stil de viata l-a cufundat în singuratate si mizerie. Iar cand a murit nu mai avea pe nimeni!
Daca Howard a fost cel mai bogat om de pe pamant din timpul generatiei sale, de ce oare a ajuns asa de nefericit si a murit în singuratate si mizerie?
Exemplul sau ne arata ca fericirea nu depinde de bani sau de valori materiale, ci de o relatie personala cu Dumnezeu prin Isus Hristos.
Poate ca nu ai banii si resursele materiale pe care ti le doresti, dar poti sa fii fericit chiar si fara acestea, avandu-L pe Hristos ca Domn al vietii tale. Împreuna cu El te vei bucura deplin de lucrurile de aici, pe care le-ai primit ca binecuvantare, si de nadejdea celor viitoare.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; iarta-ma ca am alergat dupa fericire strangand lucruri materiale si ajuta-ma ca sa-mi gasesc bucuria si împlinirea în partasia cu Tine. Amin.

29 Iunie
„ De îndata ce a fost botezat, Isus a iesit afara din apa. Si în clipa aceea cerurile s-au deschis, si a vazut pe Duhul lui Dumnezeu pogorandu-se în chip de porumbel si venind peste El.” Matei 3:16
Ati amestecat vreodata, otet cu bicarbonat de sodiu ? Daca doriti sa vedeti un vulcan în miniatura care sa erupa din vasul în care faceti aceasta experienta, atunci amestecati cele doua substante.
Avand în vas doar bicarbonatul de sodiu, vom observa ca nu se întampla nimic. Acesta este o substanta stabila. Nici otetul pastrat în recipient nu produce nici un fel de reactie, afara de faptul ca are un miros întepator.
Atunci însa cand se amesteca cele doua substante, se întampla ceva neasteptat. Bicarbonatul de sodiu se dizolva si începe sa creasca pana ce da peste marginile vasului în care a fost turnat.
Aceasta reactie ne arata ca cele doua substante atunci cand sunt împreuna, dezvolta o putere deosebita, care se manifesta ca un minivulcan.
Aceasta reactie poate fi aplicata însa si în sens spiritual. Omul fara de Dumnezeu este ca acel bicarbonat de sodiu, o fiinta moarta, aflata într-o stare statica sau de degradare.
Atunci însa cand în viata lui vine Duhul Sfant, la fel cum este turnat otetul peste bicarbonat, se întampla o minune. Inima acelui om capata viata, si din ea tasnesc rauri de apa vie.
Nu cumva pana în aceasta zi, viata ti-a fost conservata? Daca doresti cu adevarat sa traiesti o minune care sa-ti aduca o abundenta de binecuvantare pentru tine si cei din jur, lasa ca prezenta si puterea Duhului Sfant sa te atinga si vei gusta astfel din bucuria unei vieti din belsug.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; umple si inima mea cu prezenta Duhului Tau, pentru ca paharul inimii mele sa fie plin si sa dea peste el, pentru binecuvantarea altora. Amin.

30 Iunie
„ Tot atfel, nevestelor, fiti supuse si voi barbatilor vostri; pentru ca, daca unii nu asculta Cuvantul, sa fie castigati fara cuvant, prin purtarea nevestelor lor, cand va vor vedea felul vostru de trai: curat si în temere.” 1 Petru 3:1-2
Pentru ca atrait în vremea recesiunii economice din America anilor 1930, mama lui Jane Mc Adams, n-a purtat niciodata lucruri extravagante. De fiecare data, ea se multumea cu putin, fapt care i-a marcat întreaga viata.
Pentru ca stia cat i-a fost de greu în acea perioada, de saracie, ea calcula cu mare grija fiecare banut înainte de a cumpara ceva.
Cand a ajuns aproape de varsta de 60 de ani, s-a îmbolnavit însa foarte grav si internata în spital, a fost diagnosticata cu cancer.
În acele momente, doctorii i-au spus lui Jane, ca mama sa mai are numai cateva zile de viata.
Cand a auzit despre acest diagnostic, Jane a început sa se întrebe:”oare sa-i spuna mamei sale ca urmeaza sa moara? Ar trebui sa-i spun eu; sau sa-i las pe doctori sa o faca? Îsi da oare seama mama de aceasta situatie? Daca voi gasi curajul sa-i spun,voi avea oare si cuvintele cu care s-o încurajez?
În timp ce cauta un raspuns la toate aceste întrebari, a venit însa si ziua în care mama sa urma sa aniverseze al 60-lea an de viata.
Considerand acest moment unul potrivit pentru a discuta cu mama ei despre sfarsitul ce-i sta înainte, Jane a mers la cel mai scump magazin si i-a cumparat mamei sale, cel mai frumos capot de noapte.
Cand a ajuns la spital si i-a prezentat mamei sale darul pe care i l-a adus, dupa ce s-a uitat îndelung la acel capot, mama sa i-a spus fiicei: „ nu merit un asa cadou!” Eu n-am avut un asa capot de noapte pana acum, de acria te rog sa-l duci înapoi la magazin!
Surprinsa de aceasta atitudine, Jane a întrebat-o atunci pe mama sa, ce-si doreste cu adevarat pentru ziua ei de nastere. Dupa ce s-a gandit o vreme, mama i-a spus cu ochii plini de lacrimi, ca si-ar dori o frumoasa rochie de vara!”
Prin aceasta dorinta mama sa ar fi vrut sa-si întrebe fiica, daca va mai ajunge sa traiasca pana la vara!
Neintelegand însa sensul acestei dorinte, Jane a început iarasi sa se întrebe:” mama nu mi-a acceptat capotul, spunandu-mi ca nu-i mai trebuie; dar oare ce are sa faca cu o rochie de vara acum în ianuarie? Va mai trai oare pana la vara, ca sa ajunga s-o îmbrace macar o singura data?
Ca sa-i faca însa pe placul mamei, a mers la acelasi magazin unde a înapoiat capotul de noapte si-a cumparat cea mai frumoasa rochie de vara. Cu toate ca n-a înteles aceasta extravaganta exprimata prin dorinta mamei, Jane a împachetat frumos rochia si i-a adus-o mamei ca o mare surpriza.
Cand mama avazut rochia si-a dat seama ca fiica ei nu i-a înteles dorinta, dar n-a mai vrut s-o trimita înca o data la magazin.
Cu gandul la acea rochie frumoasa, ea a început însa sa lupte cu boala, sa-si ia cu mai mare regularitate tratamentul care i s-a prescris, pentru ca sa ajunga sa traiasca si sa îmbrace rochia macar o singura data.
Aceasta dorinta de viata a facut însa ca evolutia bolii sa se opreasca. Foarte curand a fost externata din spital si-a început sa umble fara ajutor. Ajungand lunile de vara, mama bolnava a îmbracat cu mare bucurie rochia cea noua, iar situatia sanatatii ei se îmbunatatea cu fiecare zi, ajungand sa-si sarbatoreasca si cea de-a 83-a aniversare.
Aceasta rochie de vara, i-a adus mamei lui Jane o noua motivatie si un scop pentru care a meritat sa lupte si sa traiasca.
Nu cumva în lupta cu problemele vietii ai depus deja armele, crezand ca nu mai exista nici o nadejde? Pentru toti cei ce-L au pe Hristos, exista nadejde chiar si în cele mai grele încercari. De aceea merita sa traiesti si sa-I slujesti cu deplina dedicare, ca si cum ai mai avea de trait înca 1.000 de ani!
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pentru ca prin Hristos mi-ai oferit cel mai mare dar si o nadejde vie, ajuta-ma sa traiesc în fiecare zi doar pentru Tine. Amin.

Preluat de la Misiune.ro

2 comentarii:

carla spunea...

elena iti plac copacii taiati la radacina? oare de ce? nu sunt mai frumosi cei de afara?

Asociatia Crestin Umanitara Flacara Sperantei spunea...

cine esti tu, carla? ce ar fi sa te prezinti, sa-mi dai adresa blogului tau... etc.
poate mai vorbim.
pentru ca zau daca am inteles ce ai vrut sa spui de copacii taiati la radacinaa. daca te referi la bonsaii mei, sa stii ca au radacina.... :)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...